Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2017
procedural · respins
Alina Ștefania Gorghiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Doamna Alina Ștefania Gorghiu:**
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimați colegi,
E și o întrebare pentru inițiator, dar, în același timp, o solicitare pe care o fac pe baza Regulamentului Senatului.
Întrebarea pentru inițiator, care, de altfel, sigur știe, sau pentru inițiatori, care, de altfel, știu opiniile și au văzut, probabil, raportul, care a fost publicat la ora 10.00 pe site, adică în momentul în care am început ședința comisiei, este următoarea: dacă au apucat să lectureze art. 33 din Legea nr. 24/2000, care spune în felul următor – că este obligatoriu să fie elaborat pentru genul acesta de inițiative un studiu de impact? De ce e necesar acest studiu de impact cerut ministerului de resort? Pentru că ar trebui să fie identificat impactul bugetar pe 2018 pe această lege.
Aceeași întrebare nu doar inițiatorilor vreau să o adresez. Permiteți-mi să o adresez și Ministerului Justiției, care s-a spălat pe mâini astăzi, în plenul Senatului, s-a derobat de responsabilitatea unui punct de vedere pe inițiativa pe care discutăm astăzi, spunând: nu e treaba ministerului, e treaba Parlamentului.
Doamna secretar de stat, este treaba Parlamentului să legifereze, dar studiile de impact le face Executivul. Parlamentul n-are pârghii să elaboreze aceste studii de impact, care ar trebui să ne arate dacă legea e croită bine sau nu-i croită bine în funcție de cifrele și de datele care vin de la dumneavoastră.
În altă ordine de idei, domnule președinte, stimați colegi, vreau să vă spun că sunt foarte multe prevederi încă neclare în această lege. Asta pentru că nu s-au respectat tezele prealabile sau nu s-au elaborat tezele prealabile, așa cum prevede tot art. 27 din Legea nr. 24/2000 în cazul legilor complexe, coduri sau alte legi care se referă la justiție, că așa spune legea.
Ca atare, în temeiul art. 106, vă rog frumos să luați în discuție solicitarea grupului nostru de a retrimite la comisie, pentru un raport suplimentar, această inițiativă și pentru ca Ministerul Justiției să aibă timp să elaboreze aceste studii de impact.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.