Îndemnul, generos în esența sa, a fost folosit în accepțiunea sa cantitativă, astfel încât a condus la un rezultat copleșitor prin mediocritate, la imitații nereușite, de un populism siropos, evident, un model perfect al modului cum nu trebuie făcută politica. Cred că totul are ca punct de plecare lipsa de coerență și de continuitate a grupului politic inițiator.
Să ne amintim că unul dintre cei patru „cavaleri ai Apocalipsei” – și aici mă refer la război – declara, la Buzău, mai demult, citez: „Avem dreptul la o țară a curajului, a muncii, a frăției între români și a onoarei.”
Prin conținut, moțiunea menține un singur cuvânt: curajul, dar este curajul de a dezinforma cu nonșalanță.
Am căutat în text, am căutat printre rânduri, dar nu am găsit îndemnuri și recomandări la muncă eficientă, la solidaritate. Ce să mai vorbim de frăție și onoare? Nimic din toate acestea.
Același lider afirma, și îi dau dreptate integral, că nepăsarea reprezintă cel mai mare păcat al celor care conduc România de 20 de ani, mai mare decât hoția, mai mare decât minciuna. Corect.
Și ce conține moțiunea, în fapt? Vă spun eu: o subtilă susținere a imobilismului, coroborată cu un atac direct împotriva schimbărilor preconizate, de aplicare a principiilor descentralizării. Pot afirma că este o încercare de blocare a direcției spre progres.
Într-un cuvânt, moțiunea face apologia nepăsării. Domnilor inițiatori,
Dacă tot ați fost la Buzău, cu puțin efort, ați fi putut vizita unele școli din mediul rural, pe o rază mai mică de 20 de kilometri de reședința județului. Ați fi descoperit școli virtuale, cu copii care nu sunt la școală, cu elevi care nu sunt la clasă, cu profesori care nu sunt la ore, deși este program normal, cu caiete de 50 de file în loc de catalog, cu clase goale, cu table neutilizate cu zilele, dar cu state de plată complete și onorate, în care se găsesc salariile cele mai mari din țară, ilegale, în fapt.
Vă recomand, celor care ați semnat moțiunea, mai rupeți-vă din timp și mergeți prin școli, neanunțați și neînsoțiți. Luați înainte un rudotel, pentru a vă ajuta să treceți mai ușor momentul adevărului, momentul întâlnirii cu realitatea din multe școli românești. Este o recomandare prietenească, care, în mod sigur, vă va ajuta să regretați momentul semnării moțiunii simple pe educație.
Educația reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente de reducere a sărăciei și a inegalității sociale, este baza dezvoltării economice și calea spre dezvoltare durabilă, este domeniul în care efectele oricăror măsuri se resimt de-abia după două, trei cicluri școlare complete, adică după 10-12 ani, chiar mai mult.
Vă rog, amintiți-vă cine a început. După cine culegem noi, acum, roadele? Mai meditați puțin înainte de a arunca cu piatra!
Vă reamintesc forțele politice care au condus Ministerul Educației. Înainte de anul 2000 a fost reformatorul, nu-i pronunț numele. Din anul 2000 până în anul 2004 a fost PSD. În perioada 2005–2007 au fost PNL – PD. În perioada 2007–2009 a fost PNL. În anul 2009 au fost PD-L – PSD. În anul 2010, trei luni, este actualul ministru.
PDL a condus efectiv acest minister doi ani și trei luni. Înțelegeți ce vreau să spun?
Domnilor semnatari ai moțiunii,
Ceea ce avem acum în sistem sunt roadele a ceea ce ați semănat și dumneavoastră, cu precădere, chiar și aceia cu mintea odihnită, deși nu este cazul dumneavoastră sau al nostru. Ar trebui să se înțeleagă că nu cele trei luni ale anului 2010, ci cei peste 12 ani sunt cauză și efect ale actualei situații.
Dorim să extirpăm răul, nu să-l acoperim cu creme și loțiuni populiste. Este însă adevărat că, de frica bisturiului, ignorantul recurge mai degrabă la babe, descântece și scuipatul în sân. Observați că nu amintesc aici culorile fatidice.
Trebuie să fiți de acord că reforma este o schimbare fundamentală, proiectată și realizată în trei direcții – îl corectez aici pe domnul ministru –, nu două direcții: orientarea sistemului, adică o schimbare a finalităților; structura acestuia, adică relații interne și de conducere; conținutul procesului de instruire, adică schimbarea planurilor de învățământ, a programelor, a manualelor, a cursurilor universitare, precum și a altor materiale destinate învățării.
Schimbarea, domnilor, acesta este cuvântul-cheie al reformei. Schimbare, nu ajustare, nu retușare. Asta vă doare, asta vă sperie.
Semnatarii moțiunii pretind că, citez, „Eficientizarea cheltuirii banilor publici nu înseamnă reducerea aleatorie a personalului din sistem.”. Probabil înseamnă mărirea aleatorie a numărului de angajați, dacă ne referim la funcționarii publici din perioada Guvernului liberal.
Se invocă disponibilizările – încă doar estimative – de cadre didactice. Este o încercare grosolană de captare a bunăvoinței acestei categorii profesionale.
Minciună la fel de mare când se spune că, citez, „pentru pregătirea profesorilor documentariști a contribuit Guvernul liberal, prin protocolul încheiat cu Ambasada Franței”. Adevărul, consemnat în actele ministerului, este că proiectul bilateral prin care au fost formați profesorii documentariști a demarat, la inițiativa franceză, în anul 2000 – PSD conducea atunci ministerul – și s-a încheiat în anul 2006, iar eu, personal, am aprobat prelungirea până în anul 2007. Nici vorbă de liberali!
Mai documentați-vă, domnilor! Fiți mai documentați!
Toate argumentele invocate în moțiune suferă, prin similitudine cu acest banal exemplu, de lipsă de credibilitate evidentă.
Personal, nu cunosc datele de prognoză științifică pe care se bazează moțiunea. Bănuiesc că fundamentările sunt nostradamice, atunci când se prezice, chiar înainte de orice acțiune concretă, o creștere a abandonului școlar.
Mă bazez pe rapoarte statistice și solide. Vă informez că pentru perioada 2005–2008 există documentul, care, prin lege, trebuie să fie prezentat anual în Parlamentul României și pe care mulți și-l amintesc, dacă vor, Raportul asupra stării sistemului național de învățământ.
Acolo se evidențiază explicit, cu date concrete: în perioada 2000–2006, 400.000 de elevi nu au mai frecventat gimnaziul; rata brută de cuprindere în toate nivelurile de învățământ este de 71%; în mediul rural, la învățământul primar și gimnazial, raportul elev–profesor este 10 la 1; în anul 2008, durata medie de frecventare a învățământului gimnazial în mediul rural a fost de 6,5 ani, iar în mediul urban de 7,5 ani.
Raportul anului 2008, cu acest indicator preluat prin copypaste din raportul anului 2007, precizează că situația pierderilor școlare evidențiază o realitate mai îngrijorătoare: aproape 25% sunt pierderile pe parcursul învățământului primar și gimnazial.
Oare domnii liberali sau domnii semnatari ai moțiunii, ca să fiu mai complet, nu cunosc această tendință evidentă? Nu ar fi cazul să încercăm o schimbare radicală?
Testările internaționale pentru elevii de gimnaziu, unde ne regăsim pe ultimele locuri în Europa, sunt de natură să ne dovedească tuturor că ceva trebuie schimbat.
În opinia semnatarilor moțiunii, în învățământ, calitatea actului educațional depinde exclusiv de salariu, nu de pregătire, nu de profesionalism, nu de talent pedagogic sau managerial.
Este curios că tocmai dumneavoastră puneți întrebarea unde sunt campusurile școlare inițiate de Miclea, proiectate și lansate în execuție de mine, stopate sau redirecționate de domnul Adomniței.
Se pare că, după înghețarea construcțiilor și a reabilitărilor finanțate apolitic în perioada cât am condus Ministerul Educației, investițiile în infrastructura școlară au cunoscut realocări, sincronizate cu alianța din umbră PNL–PSD, iar dacă urmăresc harta cromatică a acestor investiții pot afirma, fără să greșesc, că s-a îngălbenit câmpia mai ceva ca păpădia.
Culmea relei-credințe și a inducerii în eroare este atinsă însă la capitolul despre Legea educației, a cărei viziune pe termen lung, evident, nu se vrea a fi înțeleasă.
Domnilor colegi,
Citiți mai atent proiectul de lege. Veți înțelege, poate, obiectivul de ridicare a calității actului didactic, urmărit prin noutățile aduse intrării în sistem.
Nu dispare titulatura, adică definitivarea în sistem, cum se spune corect. Aceasta rămâne, doar că profesorul care nu are gradul didactic definitiv nu va mai semna, ca acum, un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, ci pe o perioadă determinată, fapt ce va da posibilitatea directorului de a nu-l menține în școală dacă activitatea sa nu este de calitate.
Protecția și siguranța postului trebuie să decurgă din faptul că un profesor bun își va putea alege școala unde să predea, pe când cel slab profesional va constata că trebuie să se schimbe. A fi titular pe vecie, ca un cec în alb, nu este o soluție nicăieri în lume, accesul în sistem, da, se dorește a fi restrictiv. Nu orice absolvent de liceu sau după trei ani de facultate își va găsi un locșor liniștit într-o școală, din care să se pensioneze, cu un salariu convenabil, indiferent de prestația didactică.
Pentru orice absolvent, dar mai ales în domeniile în care se decide soarta oamenilor, masteratul, concursul pentru ocuparea postului de stagiar, respectiv de rezident, inspecțiile, examenele finale sunt tot atâtea oportunități de profesionalizare, perfecționare și, nu în ultimul rând, de responsabilizare.
Semnatarii moțiunii deslușesc în Proiectul legii educației faptul că, citez, „nu promovează un sistem de educație atractiv nici pentru elevi, nici pentru profesori”. Aflați că atractivitatea o creează ceea ce se întâmplă în școli, în clase, la ore, acolo unde noi dorim să avem profesioniști, și nu amatori.
Populismul, ipocrizia generalizată, ignorarea cu bună știință a realității, tăcerea complice, cu actori pe care-i regăsim într-o simbioză perfectă – și mă refer la unii profesori, la unii elevi, la unii studenți și, nu în ultimul rând, la unii părinți – sunt cancerul învățământului românesc, cheia propagării și dezvoltării răului.
Unde este exemplul personal cu puterea cea mai mare, care sunt valorile transmise tinerilor?
Domnilor semnatari ai moțiunii,
Atâta vreme cât, în mod impardonabil, ați refuzat să participați la dezbateri în această problemă, este de înțeles de ce lectura făcută de dumneavoastră proiectului de lege este atât de deficitară.
Ați citit-o, domnilor, în cheia răului, nu în cheia binelui. Nu ați înțeles beneficiul pe termen lung pentru calitatea educației și funcționarea sistemului nici al statutului managerului școlar, nici al ciclurilor școlare, nici al principiului finanțării _per capita_ , deși despre aceste lucruri se vorbește încă din 1996.
Moțiunea vorbește despre finanțarea per elev, care va conduce, citez, „la incapacitatea sistemului de a acoperi la nivel minimal costurile educației”. Așa este, vă dau dreptate, dar, atenție, nu va acoperi risipa, nu va acoperi dezmățul și dezinteresul față de banul public, într-un cuvânt, nu va acoperi ineficiența.
Reforma, prin aplicarea finanțării per elev, va impune recalibrarea sistemelor educaționale sub toate aspectele. Îmi pare rău, sincer vă spun, că, din interese conjuncturale politice, deveniți portdrapelul interesului mediocrităților din sistemul educațional.
Sunt la a treia moțiune simplă, două pentru perioada când eram ministru și vă aveam pe dumneavoastră, inițiatorii, alături – ca să vedeți cum se schimbă lucrurile în țară –, și constat la dumneavoastră, acum, o timidă maturizare, prin faptul că nu cereți demisia ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.
Mi-ați oferit plăcutul prilej de a-mi aminti – ce perioadă! – de perioada când, aproape zilnic, mi se solicita demisia de către persoane cu educație precară, de către mercenarii presei românești, de către oamenii neinformați sau incapabili de un asemenea efort.
Un caz similar, umoristic în felul său – și profit de acest prilej să-l spun –, este cel în care distinsul meu coleg și președinte al Senatului mi-a solicitat în public demisia pentru o glumă făcută de mine la o școală din județul Vaslui.
Aflată după patru ani de conducere PSD, școala, care avea un singur elev în clasele I–IV, o singură sală, la capătul unui grajd CAP dezafectat, care nu avea bec la dulia existentă, solicita ministerului rezolvarea problemei electrificării. La atâta indolență, la așa un primitivism comportamental, evident, le-am oferit o lumânare. Este stilul meu. Trebuie să fii isteț și informat pentru a pricepe mesajul. Oportuniștii au fost pe fază, cum se spune, ca la emisiunile radio: „Alo, aici e Stroe.”
## Vă mai amintiți?
Aveți în moțiune o frază halucinantă, citez: „Bacalaureatul propus este mult simplificat, formal, nerelevant, discriminatoriu și încalcă principiul șanselor egale.”
Vă atenționez că ați omis să spuneți că nu face bine la sănătate și că provoacă insomnii.
Îmi amintesc că în anul 2007, după debarcarea din sistem a conducerilor portocalii din structurile deconcentrate, directorii nou-numiți au promovat un bacalaureat complicat,
neformal, relevant, nediscriminatoriu și care a respectat principiul șanselor egale. Amintiți-vă, vă rog!
Da, domnilor, aveți dreptate. Trebuie elaborat un alt proiect de lege a educației de către persoane cu înaltă competență și care să țină seamă de interesul public, ceea ce s-a realizat, dar nu v-ați dat seama. Bănuiesc că nu vă referiți la cei care au condus, vremelnic, învățământul românesc și care nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi directori de școli, dar pe care dumneavoastră i-ați promovat în funcții de miniștri și secretari de stat.
Doamnelor și domnilor senatori,
Prin votul dumneavoastră, evident, de respingere a moțiunii, dați o șansă modernizării învățământului românesc, dați un impuls generos începutului de reformă reală, profundă și de substanță, o reformă care trebuie impusă și asumată în egală măsură.
În încheiere, fac un apel către colegii semnatari ai moțiunii. Când decideți în sfera educației, străduiți-vă să vă dezbrăcați de haina politică. Este greu, dar se poate, și vă dau exemplul meu, las modestia la o parte, și toți de aici, din această aulă, sunteți beneficiari direcți ai corectitudinii mele în domeniul investițiilor în învățământ.
Încercați să mă contraziceți, chiar dacă zâmbiți, domnule președinte.
- Am realizat finanțarea per elev, per student, indiferent de
- culorile politice. Se poate, doamnelor și domnilor senatori! Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.