Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2017
other · adoptat
Novák Csaba Zoltán
Discurs
## **Domnul Novák Csaba Zoltán:**
Mulțumesc. Domnule președinte de ședință, Domnule ministru,
Doamnelor și domnilor senatori,
După schimbarea de regim din 1989, România s-a confruntat cu o serie de noi provocări, cum ar fi: trecerea la un regim democratic, la o economie de tip capitalist și, nu în ultimul rând, o reformă a învățământului, o reformă care este pilonul principal al transformării societății.
Dragi colegi,
Iată, după 27 de ani, când vine vorba de învățământ la început de nou an școlar, suntem luați prin surprindere, precum unele localități de sosirea iernii la sfârșitul lunii decembrie. Ies la suprafață toate problemele majore ale învățământului. Săptămâna trecută, fetița mea de 7 ani a sosit acasă cu două manuale, fără niciun material auxiliar. Și putem fi considerați norocoși față de acei copii care s-au dus acasă cu un singur manual sau chiar fără niciunul.
Avem un sistem educațional, o legislație în urma căreia 300 de copii, elevi din Târgu-Mureș, cu 5 zile înaintea începerii școlii, încă nu știau în care instituție de învățământ vor începe noul an școlar. Între timp s-a găsit o soluție provizorie, dar problema este departe de a fi rezolvată.
Aș putea să enumăr în continuare toate aceste probleme, dar cred că locul cel mai potrivit ar fi comisia permanentă și comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale. Tocmai politizarea acestui domeniu a îngreunat (în unele situații chiar a încurcat) procesul de transformare, de reformă a învățământului din România.
Grupul UDMR consideră că avem nevoie de o strategie comună, bine gândită, de o lege a educației adaptată noilor cerințe și provocări și de un Minister al Educației Naționale care să o pună în practică, care să o implementeze cu eficiență mai sporită.
Solicităm partidelor de la guvernare o atenție sporită asupra acestor probleme, accelerarea adoptării Legii reformei învățământului. Solicităm Ministerului Educației Naționale rezolvarea cu celeritate a problemei manualelor și o implicare directă și eficientă în rezolvarea problemei Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș și solicităm tuturor partidelor politice din Parlamentul României ca, în loc de scandal politic, să inițieze noi proiecte, să elaboreze noi idei în comisiile de specialitate.
UDMR a fost și va fi și rămâne un partener constructiv în toate aceste încercări.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.