Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2017
other · adoptat
Liliana Sbîrnea
Discurs
## Da, examenul de director.
Rezultatele spectaculoase ale acestor teste au făcut ca în acest moment să avem directori de unități școlare despre care nu avem certitudinea că au lecturat nici măcar printre rânduri Legea educației naționale. Cât despre Codul muncii, nici nu ne punem problema că l-ar cunoaște.
Membrii comisiilor de evaluare n-au avut voie, conform metodologiei, să pună niciun fel de întrebări candidaților care susțineau proiectul de dezvoltare instituțională a școlii.
Toate acestea au dus la procese în instanță, care sunt în derulare și astăzi.
În încheiere, stimați colegi, având în vedere cele prezentate, consider absolut nefondată moțiunea de astăzi și vă invit să votați împotriva acesteia, alături de Partidul Social Democrat.
Mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.