Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2009
other · respins
Anghel Stanciu
Discurs
## **Domnul Anghel Stanciu:**
Domnule președinte, Domnilor senatori și deputați,
Domnilor miniștri,
Această sală imensă prin ceea ce conține, dar și prin spațiu, evident că limitează vederea și atunci cei din spate, care vor fi în perspectivă cei din față, nu sunt văzuți. Probabil că insistența mea deranjează. Deranjează și pe colegi, și pe adversari.
Vă anunț că-s mai cuminte decât anul trecut și decât acum doi ani, dar trebuie să știți, domnilor colegi, că în presa ieșeană, astăzi, parlamentarii PSD de Iași sunt făcuți... foarte bine, că nu susținem proiecte, nu susținem amendamentele. Deci trebuie să le susțin. Și le susțin nu pentru că au spus cei de acolo, ci că în mod corect îl susțin că a spus domnul premier Emil Boc. Că trebuie să investim în infrastructură, că acum vor fi fonduri mai multe pentru infrastructură. Și la alin. (4) lit. c), unde se prevăd 551,8 milioane lei și sunt de acord cu domnul președinte, domnul deputat Viorel Ștefan, că, într-adevăr, cifrele acestea se vor finaliza când vom vota și anexele, dar este clar că ele se vor finaliza prin suplimentări de fonduri.
Deci noi propunem acum, domnule președinte, cu toată îngăduința, să creștem de la 551,8 milioane lei destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, prevăzute în anexa 6, să creștem la 571,268 milioane lei. Respingerea este motivată prin faptul că, pentru județul Iași, s-a asigurat în 2009 o creștere de 17% comparativ cu cea din 2008.
Într-adevăr, dar între timp au mai fost reajustări și iată că acum, după socotelile noastre, după acele reajustări, suntem sub execuția bugetară finală. Or, „drumurile noastre toate”, care duc la Iași pentru toți cei care au terminat facultatea la Iași, inclusiv pentru colegul meu Munteanu... – dacă nu era acolo, nu era dânsul intelectual –, trebuie să conțină aceste sume, pentru că este clar că ceea ce vedem noi acum în satele Moldovei, și nu numai acolo, nu este demn de o țară care este intrată cu fruntea sus în Uniunea Europeană. Drumurile, canalizările, aducțiunile de apă sunt elemente ale civilizației.
Și cred că această suplimentare... și noi am pus aici, evident, ca să nu ne mai criticați, să luăm din fondul de dezvoltare al Guvernului. Nu este o sumă prea mare, este o diferență – zicem noi – destul de mică, este vorba de în jur de 12 milioane și ceva, care ar suplimenta ceea ce avem și ar face ca și noi să fim apreciați de organele locale, care ne-ar indica, în acest caz, să votăm bugetul.
Noi îi spunem că vom vota, fie că ne veți da, fie că nu ne veți da. Dar trebuie clar să cerem, domnule președinte, și dumneavoastră aveți obligația să îi solicitați domnului ministru Pogea să ne mai răspundă și dânsul de ce spunem, pe de o parte, că investim în infrastructură și, pe de altă parte, nu dăm banii.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .