Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2011
other · respins
Șerban Constantin Valeca
Discurs
## **Domnul Șerban Constantin Valeca:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege și stimați colegi,
Domnul ministru a dispărut. Probabil că nu a mai putut suporta tensiunea și a plecat.
Odată cu inventarea la începutul anilor ’90 a paginii de internet, cunoscutul deja World Wide Web, cercetătorii de la CERN nu și-au putut închipui unde va fi aplicată invenția lor. Această invenție a fost făcută pentru transmisia de date, pentru îmbunătățirea comunicării, pentru dezvoltarea socială și economică generală.
România s-a aplecat asupra acestei probleme începând din anul 2001, odată cu introducerea laboratoarelor de informatică în școli, cu scutirea de impozite a celor care lucrează în domeniul IT, cu dezvoltarea domeniului _e-book_ sau _e-administrație_ . Dar iată că, în acest context și cu experiența de diplomat practician în organizarea cum trebuie a unor alegeri, acumulată de-a lungul timpului, domnul ministru, aici de față, vine cu un proiect de lege halucinant, ca românii care au ales să nu mai lucreze în țara lor natală să poată vota electronic.
Apropo de comentariul dânsului, mă întreb: de ce nu s-au întors de doi ani înapoi, din moment ce binefacerile guvernării de dreapta se văd așa de pregnant?
Suntem, din păcate, din nou originali, într-o țară în care un sistem IT nu este încă bine dezvoltat și în care, la ultimele două alegeri, obligativitatea votului electronic nu se impunea.
Se pune întrebarea: de ce? De ce atâta grijă pentru cei 147.754 de votanți prezenți la ultimele alegeri? De ce ne îngrijim de milioane de români care trăiesc în afara granițelor, și nu de 20 de milioane care trăiesc în interiorul granițelor?
Dar iată că, odată cu intrarea domnului ministru în politica mare portocalie, acesta ne-a oferit și explicația necesară. Odată cu funcția primită și cu introducerea votului electronic,
promite în fața membrilor de partid că le va aduce un milion de voturi. Dar, pentru a-și ține promisiunea, domnul ministru va fi într-o situație dificilă. Și am să dau numai două exemple.
Primul exemplu – în Japonia, la Secția de votare 137, față de cei 76 de votanți din 2009, numărul lor ar trebui mărit, probabil, la 76.000, în 2012, ca să poată rezolva „matematica” milionului.
Un al doilea exemplu este teatrul de operațiuni din Afganistan. La secțiile de vot 292, 293 și 294, situația este mult mai complicată, deoarece, la ultimul vot, acesta a fost majoritar în favoarea PSD și va fi dificil să explice în fața membrilor PDL cum vor vota militarii români în 2012. Și, atunci, singura posibilitate este să facem un armistițiu, să ne retragem trupele din teatrele de operații pe perioada votului din 2012.
Asemenea scenarii, ipotetic avansate, nici măcar nu vor putea fi combătute în plan juridic, deoarece nu mai avem oameni, liste, semnături. Sistemul judiciar românesc va trebui să se bată cu o amprentă electronică, cu computerul.