Ștefan-Radu Oprea

## **Domnul Ștefan-Radu Oprea:**

Mulțumesc, doamna președinte.

Este, într-adevăr, extrem de dificil să vorbești după ce am ascultat mărturia cutremurătoare a domnului Fulop. Durere, abuz, epuizare fizică și psihică, tortură, înfometare, boală, glonț, gaz, moarte. Sute de mii de oameni au pierit în România și milioane în lume, în cea mai mare crimă a umanității. Evrei, romi, persoane cu dizabilități, persoane cu alte convingeri religioase decât cele pe care le aveau regimurile fasciste au murit de foame, de boală sau de glonț în România regimului Antonescu sau în lagărele de concentrare din Germania, Austria, Polonia.

Unii au supraviețuit. Domnul Fulop, aici de față, a putut să ne transmită ororile pe care le-a trăit. Altul a fost românul de origine evreiască Paul Celan, pe care noi îl studiem foarte puțin și care astăzi este unul dintre marii poeți ai lumii.

Adorno spunea că: „Să scrii poezie după Auschwitz ar fi o blasfemie.”

Paul Celan l-a contrazis și a scris „Fuga morții”, pe care vă invit să o citiți, în memoria tatălui deportat, din ghetoul de la Cernăuți, care a murit de tifos, și în memoria mamei, care a fost împușcată pentru că epuizarea fizică era prea mare.

Paul Celan a devenit poetul favorit al lui Primo Levi, care a trăit experiența fabricilor morții în lagărele de concentrare. Și acesta este un supraviețuitor și ne-a spus în cărțile lui despre ororile trecute, despre sentimentul dezumanizării, dar și despre cât de greu a fost să se împace cu experiențele trăite.

Domnul Fulop ne-a vorbit despre toleranță – grea lecție – și vă mulțumim pentru ea, după tot..., după ce am aflat prin tot ceea ce ați trecut; dar cum a fost posibilă, cum a fost posibil ca aceste crime să se înfăptuiască, ca regimurile care le-au creat să ajungă la putere?

Hannah Arendt ne vorbea despre banalitatea răului, despre cum acesta se răspândește în societate. La început sunt doar cuvintele, atitudinile rasiste, xenofobe, antisemite, izvorâte poate din neputința unor conducători de a rezolva problemele sociale și, atunci, au avut nevoie de cineva pe care să dea vina.*