După cum cunoașteți, eu sunt unul dintre mai nou-veniții în politică, abia am împlinit un an și jumătate pe acest tărâm. Printre motivele pentru care, după patru mandate de prorector și unul și un pic de rector, am hotărât să fac acest pas, la loc de frunte a fost dorința de a-mi aduce cât se poate de substanțial contribuția la mai binele propriului sector, pentru orice societate care se respectă, numit educație.
Se întâmpla acest lucru în toamna anului 2008, după aproape patru ani în care am simțit că, după un deceniu și jumătate în care una dintre cele mai nerușinate demagogii la care mi-a fost dat să asist a fost aceea dezvoltată în jurul
ideii că educația ar reprezenta o prioritate națională, în sfârșit, chiar s-a și făcut ceva pentru educație. Salariile profesorilor și ale celorlalte categorii de angajați din educație s-au dublat în patru ani. Mii și mii de școli și zeci de universități, practic toate, au beneficiat de o infuzie de fonduri fără precedent, schimbându-și realmente fața prin proiecte de reabilitare, modernizare, extindere și dotare, ce au lăsat în urma lor săli de clasă, amfiteatre, laboratoare, biblioteci, săli și terenuri de sport, internate, cămine și cantine la standardele lumii civilizate, căreia noi, ca țară și popor, am decis să ne alăturăm.
Ei bine, iată-mă astăzi semnatar al unei moțiuni intitulate „Educația – de la supraviețuire la colaps”.
Nici în coșmarurile mele, stimați colegi, nu mi-am închipuit că voi ajunge să vorbesc despre educație, din postura de senator, în astfel de termeni. Eu nădăjduiam că, împreună cu dumneavoastră, cu colegii deputați, indiferent de apartenența noastră politică, cu reprezentanții lucrătorilor din educație, cu reprezentanții studenților, cu societatea civilă, ne vom ocupa să ducem mai departe ceea ce în 2005–2008 s-a făcut bun, să așezăm școala românească pe baze mai moderne, să o aducem într-un mai strâns acord cu cerințele societății, să o facem mai eficientă, mai utilă și mai atrăgătoare pentru tineri, mai respectată de aceștia și de familiile lor, să conferim slujitorilor ei, dascălii, statutul social pe care ei l-au avut în tradiția românească.
Nu în termeni de supraviețuire și de colaps ar trebui să vorbim despre educație în 2010, stimați colegi, dar am putea oare să evităm, rămânând, în același timp, onești, după un an și un trimestru de guvernare Boc?
Pentru mine este de neînțeles cum un om din domeniul educației, mă refer la premierul Boc, poate fi atât de nedrept cu acest domeniu și atât de incompetent în tratarea lui. De fapt, domnul Boc este nedrept și incompetent relativ la orice domeniu, dar asta este altă față a dramei pe care o trăiește societatea românească actuală.
Am putea noi oare evita termenii supraviețuire și colaps, când 4.000 de șantiere, în 2009, necesare – accentuez, necesare! –, deschise în sistemul național de educație au rămas de izbeliște, în loc să li se aloce fonduri pentru a fi finalizate cât mai grabnic în folosul elevilor și studenților, când salariile profesorilor au fost ținute înghețate – ba chiar unele au scăzut, vorbesc despre venituri aici –, întru sfidarea lor, pur și simplu?
Am putea noi oare evita termenii supraviețuire și colaps, când, pentru 2010, Guvernul a anunțat, chiar dacă între timp și-a revizuit atitudinea un pic, că are în vedere disponibilizarea a 15.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, așa, pur și simplu, fără nicio fundamentare credibilă? Sau când posturile din sistem sunt blocate, chiar dacă nimeni, la niciun nivel, nu finanțează în educație scheme de personal, ci elevi, respectiv studenți școlarizați, și asta cu consecința cheltuirii, în final, a mai multor bani publici decât în mod normal, prin externalizarea unor servicii obligatoriu de acoperit, respectiv cu consecința tăierii șanselor pentru cei mai valoroși absolvenți de învățământ superior din acești ani, inclusiv pentru cei proaspăt deveniți doctori, de a accede la cariere universitare sau de cercetare?
Am putea noi oare evita termenii supraviețuire și colaps, când, în 2010, bugetul educației beneficiază de la stat – accentuez, de la stat! – de sume care, în comparație cu cele din 2008, sunt cu 82% mai mici la investiții și cu 75% mai
mici la bunuri și servicii, pentru că asta este trista realitate, stimați colegi și stimate domnule ministru, nu mă veți putea contrazice.
Desigur că această realitate pare neverosimilă, de bine ce este camuflată în venituri proprii fantasmagorice, niciodată, nici măcar în vremuri fără criză, atinse în sistem, prevăzute doar ca praf în ochii noștri și ai concetățenilor noștri, cu scopul de a fi făcuți să credem că educația ar beneficia de 6% din PIB.
Am putea apoi noi oare evita acești termeni, supraviețuire și colaps, când până și un lucru în principiu bun, finanțarea învățământului preuniversitar pe număr de elevi școlarizați, a fost prost făcut, prin neraționalitatea coeficienților utilizați, cu consecințe negative devastatoare asupra celor mai bune școli, a școlilor cu cadre didactice cele mai înalt calificate, cu gradele didactice II, I sau chiar cu titlul de doctor și cu cea mai bună infrastructură, apoi asupra învățământului artistic, asupra învățământului de informatică, asupra învățământului în limbi străine, inclusiv în limbi materne.
Dincolo de toate, acestea, direct sau indirect, până la urmă, au în spate resurse financiare, care – hai să admitem – lipsesc, deși nu printr-o fatalitate, ci tot din vina Guvernului.
Este inacceptabilă sfidarea la care noi, parlamentarii, lucrătorii din învățământ, studenții, societatea civilă, am fost supuși la lansarea noului proiect de lege al educației, prin lăsarea, inițial, doar a două săptămâni de dezbatere publică a lui, domnule ministru, sigur că, ulterior, termenul s-a prelungit, ca urmare a presiunilor.
Să fim bine înțeleși, noi suntem de acord că învățământul românesc, dincolo de valențele lui pozitive pe care numai cineva de rea-credință le poate nega, are mari probleme și, prin urmare, se impune, printre altele, și un nou proiect de lege al educației, dar nicidecum nu putem fi de acord cu un proiect, mai exact cu prevederi care:
1. Încalcă grav autonomia universitară, stabilind, de exemplu, că Guvernul înființează, desființează programe de studii, art. 119 alin. (3), domnule ministru.
Guvernul înființează, desființează facultăți, art. 119 alin. (5).
Guvernul hotărăște preluarea, prin fuziune, a unor universități slabe de către universități bune, fără a le întreba pe acestea din urmă dacă sunt interesate de o asemenea măsură și, evident, care le-ar putea afecta negativ, art. 112 lit. c).
Guvernul se angajează ca în maximum 12 luni să promoveze o lege de comasare prin fuziune a universităților cu misiuni asemănătoare de pe o rază de 200 kilometri, art. 172 alin. (3).
2. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului statuează cum să se realizeze în universități recunoașterea și echivalarea studiilor, art. 133 alin. (1).
Vreau să precizez că subsemnatul am reglementat asta în Universitatea Politehnică din Timișoara încă de când eram prorector la al doilea sau al treilea mandat, prin 1997, dacă nu mă înșel.
Conform promisiunii făcute mai devreme, domnule ministru, aștept să renunțați la toate aceste articole, pentru că, în mod evident, ele încalcă autonomia universitară.
Apoi, ce mai face acest proiectul de lege? Vulnerabilizează învățământul superior, după ce învățământul preuniversitar este de mult pradă politizării prin modul în care se statuează desemnarea rectorilor.
3. Sistează finanțarea de la stat a întreținerii căminelor și cantinelor, încărcând universitățile cu cheltuieli pe care acestea nu au cum să le poată onora și, prin urmare, conduce la degradarea condițiilor de viață ale studenților.
4. Sistează finanțarea de la stat a stagiilor de practică comasată a studenților în afara centrului universitar.
5. Degradează statutul de profesor în învățământul preuniversitar, mutilându-l de una din și așa puținele valențe de atractivitate, aceea de titular al sistemului – al sistemului, nu neapărat al școlii! –, cu toate consecințele psihologice și practice asupra corpului național de cadre didactice.
6. Marginalizează în plus profesorii din învățământul preuniversitar, prevăzându-le o reprezentare de doar 33% în consiliul de administrație al școlii și interzicându-le – foarte ciudat! – să poată fi aleși în funcția de președinte de consiliu de administrație de școală.
7. Complică și îngreunează enorm filiera formatoare de profesori, făcând învățământul superior de resort și mai neatractiv decât este el oricum în prezent, în condițiile în care măsurile preconizate nu sunt însoțite de creșteri salariale substanțiale pentru profesori, plecând de la nivelul de începător și terminând cu cel de emerit.
8. Nu tratează aproape deloc cercetarea. Desigur, domnul ministru a făcut trimitere la o viitoare lege a cercetării, unde, să admitem, cercetarea va fi reglementată.
9. Extrem de important, definește eronat educația însăși, în opinia mea, restrângând-o la dimensiunea conferitoare de competențe, când, de fapt, ea ar trebui avută în vedere cel puțin tridimensional, cu dimensiunea principală de a cultiva valori, urmată de aceea de transmitere de cunoștințe fundamentale cu rol preponderent formativ și de bază pentru abilități și competențe concrete și, în fine, cu dimensiunea pragmatică cultivatoare de cunoștințe, competențe și abilități utile direct în viața cea de toate zilele și în diverse domenii profesionale.
Stimați colegi,
A sosit vremea ca învățământul românesc să înceteze a mai fi teatrul intervențiilor intempestive, conjuncturale și al improvizațiilor de tot felul. El trebuie reformat profund cu știința de a face pornind de la o viziune clară asupra a ceea ce el trebuie să devină.
Dacă constatăm cu toții, și eu cred că o facem, că sistemul românesc de învățământ actual încearcă să facă matematicieni, critici literari, biologi și alți savanți din oameni care nu sunt născuți pentru așa ceva, ignorând să cultive ceea ce ar putea da roade, dar, nefiind cultivat, lipsește din greu pe piață: onoarea, demnitatea, cinstea, corectitudinea, dreptatea, adevărul, toleranța, solidaritatea, curajul, respectul față de mediu, respectul față de proprietate, creativitatea, spiritul de inițiativă, asumarea, capacitatea și disponibilitatea de a învăța pe tot parcursul vieții și, în fine, cunoștințele, competențele și abilitățile utile în viața cea de toate zilele, atunci haideți să punem umărul împreună la a-l schimba. Să ținem seama că o schimbare corectă și atât de profundă nu poate fi făcută prin acțiuni pripite, gândite doar de o mână de oameni – posibil, chiar competenți –, ci printr-un proces mai de durată, care implică dezbateri publice, analize și deliberări la o cu totul altă scară.
Domnule ministru Funeriu,
Purtați răspunderea unui sistem vital pentru societate. Onorați-o! Eu cred că puteți.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.