Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 iunie 2010
procedural · respins
Lia Olguța Vasilescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Doamna Lia Olguța Vasilescu:**
Din păcate, nici eu nu am putut fi prezentă la comisie, pentru că am avut o altă activitate parlamentară. Nici eu nu aș fi votat acest proiect de lege în forma în care este. Nici nu mă așteptam să treacă atât de repede, ca să fiu sinceră. A trecut, practic, în câteva ore, dându-se la o parte un capitol important, din punctul meu de vedere, și anume finanțarea.
Practic, legea este amputată și, în aceste condiții, solicit retrimiterea proiectului de lege la comisie, cu atât mai mult cu cât mă aflu în posesia unui protest semnat de 18 sindicate și ONG-uri, care sunt total împotriva acestei legi, așa cum a ieșit ea de la comisie.
Unii sigur că o pot considera o lege bună, dar, din păcate, cei pentru care am făcut legea, mai precis angajații din Radio și Televiziune, o consideră mult mai proastă decât cea dinainte. Așa încât aș dori să retrimitem legea la comisie, să o dezbatem, să discutăm inclusiv finanțarea, pentru că este foarte important pentru modul în care vor funcționa mai târziu Televiziunea publică și Radioul public și sigur că sunt foarte multe considerente, foarte multe amendamente, pe care, din păcate, nu le-am luat în dezbatere la Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă din Senat și care erau transmise de către ONG-uri și sindicate.
Vă mulțumesc foarte mult.
Încă o dată solicităm retrimiterea la comisie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.