Teddy Necula

Mulțumesc pentru răbdare. Scările sunt problema.

Eu sunt Teddy Necula, producător și regizor de film independent și creatorul campaniei media a Fundației „Licinium”.

Scuze pentru prunele din gură.

Am înțeles că trebuie să vorbesc despre succes. Păi, succesul meu drivă dintr-un noroc și o șansă. Norocul care mi-a venit de la Dumnezeu, să am lângă mine părinți foarte tari, prieteni, profesori care mi-au zis: „Da, tu poți să înveți aici!” și nu m-au trimis la o școală specială, și oameni care au avut încredere în mine.

Acum se pune problema așa: faci, la un moment dat, în viață, 18 ani, 20 de ani. Ai stat multă vreme în casă, ai citit sute de cărți, ai învățat foarte mult – nu este cazul meu... Am citit...– și vrei să treci mai departe, să faci ceva. Aici ai două posibilități: când vezi că ușile nu sunt prea larg deschise, fie te pui la televizor, în față, în fotoliu și devii un consumator și rămâi acolo, fie ești puțin mai căpos și-ți urmezi calea.

Vorbeam de șansa mea. Șansa a fost să joc, în 2002, în filmul „Noro”, care dezbătea problema copiilor cu handicap.

Eu am fost mai căpos și mi-am urmat visul. Visul meu a fost de a comunica prin video, prin film. Și dacă timp de 7 ani de zile am lucrat ca voluntar la ONG-uri, de ce să nu comunic pentru ONG-uri? Ceea ce fac acum este să creez campanii sociale – acesta este targetul meu –, iar meseria de comunicator îți oferă o șansă, și o șansă mai puțin plăcută. Șansa este aceea de a transmite mesajul către public, către... – „opinia publică” nu-mi place, termenul mi se pare prea general și rece... – către fiecare dintre noi.

Fiecare fundație este un comunicator sau, mai bine zis, este emițătorul dintr-o comunicare, cel care face legătura dintre ONG și public, aici incluzând și beneficiarul, este casa producătoare de publicitate și media. În condițiile în care acest element nu comunică exact cum trebuie mesajul proiectului, proiectul și fundația se duc de râpă. Caz concret: avem aici tineri foarte tari. Dacă eu vi-i arăt pe ei într-o reclamă de 30 de secunde, în care toată lumea zice: „Vai, săracul de el, nu poate să meargă”, tu nu o să mai investești în potențialul lor, dar, dacă-ți arăt un tânăr care poate să facă multe, poate deveni creativ, are un potențial, atunci tu ești antrenat să investești în viitorul lui.

Investiția pe care dumneavoastră o faceți începând de astăzi, începând cu cele 300 de cărucioare, nu este o investiție în 300 de cărucioare ce cară oameni cu probleme, este investiția în 300 de cărucioare ce cară potențial – potențialul de a merge mai departe, de a ieși din casă, de a avea acces la cultură, la școală, la recreere, de ce nu, potențialul de a trece din scaunul acela cu rotile într-un scaun din acestea – de ce nu?

Domnul președinte Simon a dat o definiție oficială persoanei cu handicap. Să vă dau și eu una: persoana cu handicap este orice persoană care a spus măcar o dată în viață „Nu pot”, pentru că acela a fost handicapul lui.