Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Virgil Guran
Discurs
## **Domnul Virgil Guran:**
Mulțumesc.
## Stimați colegi,
Începem o nouă sesiune parlamentară și venim după o perioadă în care am stat între oameni, în colegiile noastre.
Din păcate, pot să spun – și cred că sunteți în asentimentul meu –, credibilitatea noastră, a Parlamentului, este cea mai scăzută. Încă o dată spun, din păcate. Iar după noi este Guvernul.
Sunt de doi ani în Parlament și pot să vă spun că în toate partidele sunt și oameni buni, foarte mulți oameni buni, dar și oameni care, din păcate, își arogă dreptul de a trage sforile în anumite partide și ne aduc în imposibilitatea de a veni, de a gândi ce avem de făcut, de a putea promova niște legi coerente și de a putea interveni în procesul legislativ în așa fel încât țara să se miște cu adevărat.
Nu știu de ce acceptăm acest lucru și nu știu de ce nu începem să ne unim cei care credem că putem să mișcăm atât Parlamentul, cât și țara. Și nu știu de ce de multe ori nu putem colabora foarte bine cu cei din Guvern. Și nu mă refer la Guvernul de acum, mă refer la acest algoritm pe care îl aud de 25 de ani, când opoziția spune că cei de la putere greșesc, după aceea cei de la putere spun că nu pot să facă nimic din cauza opoziției.
Cred că trebuie regândit acest lucru. Cred că trebuie să luăm atitudine împotriva celor care, din păcate, de multe ori ne conduc și după aceea ne uităm că apare un grup infracțional din care nu mai poți să ieși și apar oameni care la un moment dat ne-au condus și ne dăm seama că nu ne-au condus unde trebuie.
Sper să avem curajul să începem să luăm atitudine. Sper să se ia măsuri, că de multe ori, când avem anumite probleme de rezolvat, aparatul birocratic de care foarte bine vorbește domnul prim-ministru nu ne permite să dezvoltăm acele idei. Și chiar de multe ori vine aviz negativ din partea unor ministere, și rugăm miniștrii să fie mai atenți, pentru că sunt oameni în ministere care mai și încurcă. Și sunt oameni care sunt nu de acum, sunt de 25 de ani, de 20 de ani, de 15 ani acolo.
Speranța noastră este în a se lua măsuri și în a avea puterea să ieșim în fața oamenilor și să nu mai aflăm că, de fapt, credibilitatea noastră este de 9%, și nu din cauza multora dintre noi, ci din cauza celor puțini care iau hotărâri.
Așa că vă invit și vă rog să punem umărul împreună, iar inițiativele bune, din orice parte ar veni, să le sprijinim. Iar dacă programul este coerent și se și aplică de către Guvern, să sprijinim acest program sau să-l îndreptăm, dacă este nevoie să-l îndreptăm.
Vă mulțumesc.
Vă doresc o seară plăcută!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.