## **Domnul Robert Marius Cazanciuc** – _ministrul justiției_ **:**
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați dat prilejul să vin în fața dumneavoastră pentru a explica rațiunile, mecanismele și principiile care stau la baza unui act normativ care va contribui în mod fundamental la îmbunătățirea mediului economic, îi va încuraja pe cei care cred în respectarea legii, pe cei care-și respectă partenerii de afaceri, pe cei care în mod onest vor să-și desfășoare activitatea într-un mediu economic neviciat de cei care utilizează un instrument legal pentru a nu-și executa obligațiile față de stat sau față de parteneri.
Acuzațiile aduse Ministerului Justiției și Executivului sunt nefondate, dar cred că aceste acuzații au fost formulate și pentru că noi, ca inițiatori ai acestui act normativ, am fi putut explica mai bine de ce a fost nevoie de o nouă Lege a insolvenței și, mai ales, de ce s-a apelat la soluțiile propuse în cod.
În primul rând, trebuie înțeles că elaborarea acestui cod a fost răspunsul la o necesitate, dat fiind că, în perioada de criză economică pe care România a traversat-o în ultimii ani, au devenit tot mai vizibile slăbiciunile mecanismelor de insolvență, instrumente de preinsolvență nefuncționale, lipsa de echilibru între protecția intereselor în concurs, creditori și debitori, existența posibilității manipulării mecanismelor de vot pentru aprobarea unor planuri de reorganizare neviabilă, cu consecința prelungirii artificiale a procedurii, creșterii costurilor procedurale și a riscului nerecuperării creanțelor de către creditori, durata mare a proceselor de insolvență, asociată cu nivelul redus al recuperării creanțelor în procedură.
S-a dovedit, în unele cazuri, că principiile în materia reorganizării judiciare pot fi deturnate de la intenția de reglementare, devenind un instrument de ocolire și chiar de anulare a creanțelor înscrise la masa credală.
Am declarat încă de la preluarea mandatului de ministru al justiției că justiția are o datorie față de mediul economic, iar această datorie înseamnă, în primul rând, să fim atenți la nevoile mediului economic, inclusiv în ceea ce privește inițiativele legislative.
Semnalele mediului de afaceri legate de aceste inconsistențe ale cadrului normativ în domeniul insolvenței au devenit tot mai clare și mai puternice în ultimii ani. În cursul anului 2012, Banca Mondială reținea în raportul său de evaluare a sistemelor de insolvență și a mecanismelor de protecție a drepturilor creditorilor din România o serie de deficiențe ale cadrului normativ actual, care influențează eficiența procedurii insolvenței, și formula recomandări ce vizau: echilibrarea intereselor debitor-creditor în procedura insolvenței; limitarea cauzelor ce generează reducerea șanselor de recuperare a creanțelor; operaționalizarea instrumentelor de preinsolvență; încurajarea înțelegerilor extrajudiciare creditor-debitor pentru depășirea dificultăților financiare.
Acestor semnale din mediul de business li se adaugă cele venite din sistemul judiciar, jurisprudența neunitară a instanțelor de judecată în interpretarea și aplicarea anumitor prevederi din legislația insolvenței fiind în mare măsură generată de unele lacune și neclarități ale cadrului normativ.
Statistica legată de durata procedurilor judiciare de insolvență continuă să fie îngrijorătoare. Astfel, chiar dacă un număr important de proceduri se închid într-o perioadă rezonabilă, până la un an de zile, 64%, există cauze în care procedura continuă să fie lungă, 13%.
Putem privi statistica din diverse unghiuri. Ceea ce este important e tocmai să avem un act normativ care să ne arate câte societăți cu probleme avem și câte abuzează de cadrul normativ actual. Pe lângă aceste semnale clare că este necesară îmbunătățirea cadrului normativ, se impune ca procedura insolvenței să fie, la rândul ei, racordată la reformele recente ale instanței civile și procesual-civile, realizată prin intrarea în vigoare a noilor coduri, civil și de procedură civilă.
Se cuvine, de asemenea, a fi semnalat contextul general european în care se înscrie această inițiativă a Guvernului României de codificare a instanței insolvenței. Astfel, Comisia Europeană a lansat în decembrie 2012 un program privind o reglementare adecvată și funcțională. În cadrul acestui program, Comisia își propune măsuri ambițioase pentru a simplifica legislația, cu scopul de a ajuta întreprinderile și cetățenii în înțelegerea și aplicarea acestor norme și de a stimula creșterea economică.
Președintele Comisiei Europene arăta într-un comunicat din 2 octombrie că, prin intermediul acestui program, Comisia a inițiat cel mai amplu exercițiu întreprins până în prezent, menit să simplifice legislația Uniunii. Mai mult, în domeniul insolvenței, chiar în această perioadă, este într-o etapă avansată de dezbatere în cadrul Consiliului Uniunii Europene o inițiativă de modernizare a regulamentului european în materia insolvenței transfrontaliere, care își propune să îmbunătățească coordonarea între procedurile de insolvență împotriva unui debitor deschise în mai multe state membre ale Uniunii.
Se poate observa așadar că inițiativa Guvernului de îmbunătățire a legislației în domeniul insolvenței, de codificare și de simplificare a acesteia, este un demers integrat unei tendințe generale europene, un demers a cărui necesitate nu poate fi pusă la îndoială, în condițiile în care la acest moment în materia insolvenței și preinsolvenței sunt în vigoare șase legi distincte și un regulament european, fiecare act normativ fiind strâns legat de evoluția celorlalte, și în condițiile în care au devenit evidente deficiențele de adaptare a actualului cadru normativ la provocările economiei românești.
Care sunt, așadar, principalele obiective urmărite prin noua reglementare: reunirea într-un singur instrument legislativ a tuturor normelor în domeniul insolvenței și preinsolvenței; adaptarea, corelarea și îmbunătățirea prevederilor legale existente; completarea cadrului normativ cu reglementări în domenii ce nu au fost până acum abordate: insolvența grupurilor de societăți, insolvența regiilor autonome; eficientizarea procedurilor existente, inclusiv a celor de prevenire a insolvenței; eliminarea, în măsura posibilului, evident, a surselor de abuz în folosirea de către debitor sau creditor a procedurilor de insolvență; protecția adecvată a creditorilor, întrucât actuala reglementare avea o perspectivă relativ dezechilibrată, în sensul favorizării debitorului, perspectivă care totuși nu a fost de natură a dezvolta planuri de reorganizare reală, ci, dimpotrivă,
a furnizat mijloace de tergiversare a momentului intrării în faliment pentru afaceri cu șanse minimale de redresare, cu reducerea posibilității de acoperire a creanțelor pentru debitor, urmărind, de asemenea, reducerea duratei procedurii insolvenței.
Ce soluții au fost identificate și promovate: pentru asigurarea echilibrului intereselor în concurs, se egalizează regimul deschiderii procedurii în cazul concursului dintre cererea debitorului și a creditorului la zece zile de la depunerea cererii debitorului; se instituie o valoare-prag și pentru debitor, aceeași cu cea stabilită pentru creditor, respectiv 40 de mii de lei; se introduce ideea acordării unui termen pentru plata creanței creditorului declanșator; pentru a îmbunătăți șansele de reorganizare în avantajul atât al debitorului, cât și al creditorului, se introduce o prioritate pentru finanțările acordate în timpul procedurii; pentru evitarea aprobării unor planuri de reorganizare susținute de un număr mic de creditori, se introduce un criteriu suplimentar pentru aprobarea planului, respectiv 50% din total masă credală; pentru o mai bună protecție a angajaților, s-a prevăzut că o eventuală concediere colectivă de către angajatorul în insolvență va fi supusă regulilor din Codul muncii, cu reducerea la jumătate a termenelor etapelor procedurale; pentru eficientizarea procedurii s-a înlocuit termenul de continuare a procedurii cu un termen administrativ de control, care va permite judecătorului-sindic să gestioneze mai eficient dosarul de insolvență, nefiind necesară organizarea unor ședințe publice de judecată dacă nu există cereri în procedură contencioasă sau necontencioasă.
Acțiunile incidentale se judecă în conformitate cu noul Cod de procedură civilă, dar cu reducerea termenelor pentru asigurarea celerității procesului. S-a introdus posibilitatea judecătorului-sindic de a debloca anumite situații. Atunci când creditorii nu sunt activi în procedură, dacă nu se poate lua o hotărâre în adunarea sau comitetul creditorilor, administratorul judiciar poate sesiza instanța în vederea pronunțării unei hotărâri. S-a prevăzut expres obligația judecătorului-sindic de a se pronunța asupra viabilității planului de reorganizare propus de debitor sau creditor și aprobat de adunarea creditorilor.
Doamnelor și domnilor deputați,
O primă critică adusă proiectului de act normativ se referă la promovarea actului normativ prin ordonanță de urgență. Noul Cod al insolvenței este rezultatul unei colaborări active a instituțiilor publice inițiatoare cu experți în domeniul insolvenței și cu reprezentanți ai principalilor actori ai procedurii insolvenței, colaborare care a durat mai mult de un an de zile. La inițiativa Ministerului Justiției, pentru elaborarea proiectului s-a creat un grup tehnic extern de experți, format din reprezentanți ai instanțelor de judecată, CSM, Băncii Naționale, Ministerului Finanțelor, ASF-ului, unind toate cererile de insolvență, reprezentanți ai mediului universitar juridic, specialiști recunoscuți în domeniul dreptului insolvenței și dreptului comercial, reprezentanți ai mediului de afaceri.
Așadar, în etapele sale intermediare, proiectul a fost larg circulat, iar marea majoritate a soluțiilor au fost creionate ca urmare a acestei colaborări. Anterior finalizării proiectului de act normativ, au fost organizate numeroase dezbateri, conferințe și mese rotunde. Actul normativ, odată finalizat, a fost supus dezbaterii publice timp de 30 de zile, fiind publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiției.
După finalizarea perioadei de dezbatere publică, actul normativ a fost promovat ca ordonanță de urgență, dar
această decizie a avut la bază tocmai motivele care ne-au obligat să trecem la elaborarea acestui cod.
În condițiile în care în perioada de criză economică și în etapa actuală de relansare a economiei a devenit evident că actualul cadru normativ nu a fost de natură să dezvolte planuri de organizare reală, ci, dimpotrivă, a furnizat mijloace de tergiversare a momentului intrării în faliment pentru afaceri cu șanse minimale de redresare, s-a impus cu necesitate modificarea rapidă a cadrului normativ.
Neadoptarea în regim de urgență a noii reglementări ar fi condus la perpetuarea lipsei de sistematizare a cadrului normativ în vigoare și la conservarea unei proceduri a insolvenței percepute ca fiind îndelungată, costisitoare și cu efect de depreciere a valorii activelor debitorului.
S-a impus cu necesitate modificarea rapidă a unei reglementări care a condus la dezvoltarea unei conduite a debitorilor în frauda creditorilor și la o reducere substanțială a interesului creditorilor de a susține reorganizarea unor operatori economici viabili.
Actualul context economic impune, în regim de urgență, luarea măsurilor necesare pentru reducerea duratei procedurii insolvenței prin eliminarea principalelor cauze care generează prelungiri nejustificate.
Nu în ultimul rând, un corpus legislativ complex cu deficiențe de sistematizare și corelare generează dificultăți majore în aplicare și interpretări neunitare în practica judecătorească, aspecte negative pentru care trebuie identificate soluții care să fie implementate cât mai urgent. Toate aceste argumente pledează în favoarea promovării rapide, pe calea ordonanței de urgență, a noilor soluții legislative.
Motivele acestei opțiuni au fost cuprinse în nota de fundamentare a ordonanței, astfel cum impune Constituția și doar după o amplă consultare publică.
Aș vrea, cu această ocazie, să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat în adoptarea propunerii normative care va permite Ministerului Justiției, împreună cu CSM, să înființeze, în perioada următoare, instanțe specializate în materie comercială, ce vor avea ca atribuții și materia insolvenței.
A fost o altă măsură pentru pregătirea adoptării noului Cod al insolvenței, tocmai pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri și a găsi soluții concrete care să permită soluționarea rapidă a cauzelor, de judecători specializați, în baza unei legislații moderne și adaptate momentului economic în care ne aflăm.
O altă critică adusă actului normativ se referă la încălcarea principiului discriminării, mai exact soluția de suspendare a licenței audiovizuale de la data primirii comunicării de către CNA a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței până la data confirmării planului de reorganizare, plan care trebuie să prevadă condițiile de exercitare a drepturilor decurgând din licența audiovizuală, condiții supuse aprobării prealabile a CNA.
Societățile din domeniul audiovizualului sunt într-o situație particulară care le diferențiază de alți debitori supuși procedurii insolvenței.
Specificul acestor entități este dat de obiectul lor de activitate, care presupune exercitarea drepturilor și respectarea obligațiilor corelative pe care le include libertatea de exprimare.
Astfel, după cum se arată constant în jurisprudența Curții Constituționale și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare include nu numai dreptul de a transmite, ci și dreptul de a recepționa informații, idei, opinii, ceea ce presupune existența unei obligații corelative
de informare corectă a opiniei publice, de respectare a exprimării pluraliste de idei și opinii în cadrul conținutului serviciilor media audiovizuale, de protecție a minorilor, de respectare a demnității umane și a dreptului la propria imagine, de respectare a unei politici nediscriminatorii.
La respectarea obligației de informare corectă de către societățile din audiovizual veghează CNA, care, potrivit Legii audiovizualului, este garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.
Pentru exercitarea acestei competențe legale, se impune ca instituția să aibă pârghii de verificare și în cazul unei entități aflate în insolvență, în caz contrar interesului public pe care îl garantează, care nu poate fi urmărit în mod efectiv în situația specifică acestei societăți.
Intrarea în insolvență a unei entități din domeniul audiovizualului generează schimbări importante în ceea ce privește direcțiile de acțiune ale acesteia, direcții de acțiune care sunt orientate acum pe principiile procedurii insolvenței: maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor de către creditori; adoptarea deciziilor importante legate de activitatea societății de către adunarea creditorilor; supravegherea sau conducerea activității de către practicianul în insolvență desemnat.
Așadar, odată cu intrarea în insolvență a unei societăți din domeniul audiovizualului, intervin modificări importante ale condițiilor de exercitare a licenței audiovizualului.
În această situație, societatea trebuie să dovedească faptul că-și poate îndeplini în continuare obligațiile asumate față de publicul larg, obligații a căror respectare este monitorizată de CNA.
Autorii moțiunii critică soluția ordonanței de a face aplicabile prevederile acesteia și proceselor în curs de derulare, susținând că se încalcă principiul neretroactivității.
Se impune sub acest aspect a se face precizarea că ordonanța reglementează proceduri de prevenire a insolvenței și proceduri de insolvență.
Reglementarea criticată pentru retroactivitate este, așadar, eminamente o normă de natură procesual-civilă.
Prin urmare, prevederile articolului 348 sunt expresia principiului aplicării imediate a legii procesual-civile, nereprezentând o aplicare retroactivă a legii.
În acest sens s-a exprimat în mod constant Curtea Constituțională, reținând asupra unor alte norme procesualcivile că acestea își limitează incidența exclusiv la situații juridice cu persistență în timp, așadar integrate domeniului său temporar de aplicare legitim.
Suntem într-o asemenea circumstanță în care legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
Semnalăm, totodată, că în dreptul procesual-civil mai există precedente legislative care prevăd soluția aplicării imediate a normei. Aș menționa, cu titlu de exemplu, art. 81 din Legea privind falimentul societăților de asigurare: procedura de faliment deschisă împotriva societăților de asigurare-reasigurare și aflată pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să se desfășoare și se închide în condițiile prezentei legi.
Precizăm, de asemenea, că reglementarea în vigoare a insolvenței nu are o normă de ultraactivitate a legii vechi.
Așadar, legea nouă s-a aplicat și proceselor în curs de derulare, la momentul edictării ei, iar această soluție nu a fost declarată neconstituțională.
Doamnelor și domnilor deputați,
Există în moțiunea simplă a opoziției și critici aduse anumitor soluții punctuale din Codul insolvenței, din perspectiva efectelor negative asupra derulării procedurii sau asupra șanselor de reorganizare a debitorilor aflați în insolvență, după cum urmează: extinderea aplicării Legii insolvenței la regiile autonome.
Unul dintre motivele pentru care a fost introdusă o asemenea reglementare constă în faptul că există situații în care aceste entități pur și simplu acumulează datorii, iar măsurile de executare silită și-au dovedit ineficiența. Modificarea adusă legislației în această materie vine doar să stopeze acumularea de datorii curente, prin continuarea unei activități defectuoase, atât în perioada de observație, cât și în perioada de reorganizare.
Având în vedere că patrimoniul regiilor autonome este format în mare majoritate din bunuri proprietate publică a statului, aflate în administrarea regiilor autonome, și în mică măsură dintr-un patrimoniu privat, constituit din bunuri achiziționate din venituri proprii ale regiilor autonome, este evident că aplicarea Codului insolvenței nu va influența patrimoniul public al statului, ci efectele se vor resimți numai cu privire la bunurile proprietate privată a acestora.
O altă critică se referă la ridicarea procentului din masa credală necesar pentru aprobarea planului de reorganizare, de la 30%, cum apărea în proiectul supus dezbaterii publice, la 50% în formă finală.
Planul de reorganizare reprezenta până acum un instrument prin care debitoarea putea tăia efectiv creanțele debitorilor de bună-credință, ajungându-se la situația în care orice debitor care nu mai dorea să-și achite facturile și obligațiile să se folosească de umbrela insolvenței pentru a-și regla contabilitatea și pentru a scăpa de datorii.
Reorganizarea nu mai era o măsură de revitalizare a unui debitor, ci devenise preponderent o măsură de cvasifraudare a bugetului de stat și a creditorilor de bună-credință.
În strânsă legătură cu aprobarea unui plan de reorganizare este și ridicarea procentului necesar pentru acceptarea planului de la 30% din totalul valoric al masei credale la 50%.
Majorarea pragului la 50% vine în concordanță cu spiritul întregului proiect de act normativ, asigurându-se egalitatea de tratament și echitatea întregii proceduri de insolvență.
Trebuie menționat și faptul că în raportul de evaluare al Băncii Mondiale, despre care am făcut vorbire anterior, s-a recomandat ca o alternativă care poate fi luată în considerare pentru a se asigura un tratament echitabil tuturor creditorilor majorarea procentului necesar pentru aprobarea de către creditori a planului de reorganizare la 50% din totalul valoric al masei credale.
Cu privire la reducerea duratei de executare a planului de reorganizare de la trei ani la un an, în ceea ce privește șansele de reorganizare a unei societăți într-un termen de un an de zile, se poate observa că noul act normativ consolidează și procedurile de preinsolvență, etapă în care debitorii pot beneficia de prevederile privind mandatul ad-hoc și concordatul preventiv.
Scopul noului act normativ este de a preveni situațiile în care societățile debitoare s-ar sustrage de la plata obligațiilor, folosind o perioadă lungă de timp în care devin intangibile prin simpla intrare în procedura de insolvență și, eventual, prin derularea unui plan de reorganizare.
Cu privire la executarea silită individuală ca modalitate de recuperare a creanțelor curente, arătăm că, deși legea prevede obligația achitării datoriilor curente, conform actelor
din care rezultă, chiar și cele născute în cursul unei reorganizări, de cele mai multe ori debitorii au ignorat plata creanțelor curente, ajungându-se la situația paradoxală în care creanțele născute în cursul procedurii de insolvență sunt mai mari decât cele înscrise la masa credală.
În condițiile noii reglementări, orice creditor, nu doar cel bugetar, va putea lua astfel de măsuri față de debitor, în situația în care acesta din urmă continuă să genereze pierderi.
Modificarea adusă legislației în materie vine doar să stopeze acumularea de datorii curente prin continuarea unei activități defectuoase, atât în perioada de observație, cât și în perioada de reorganizare.
Instrumentul pus la dispoziția creditorilor le dă acestora posibilitatea de a recupera prin forțe proprii creanțele noi generate, iar debitorul aflat în procedura insolvenței este astfel tratat ca o societate care activează într-un cadru normal. Astfel, s-ar crea numai beneficii în favoarea debitorilor aflați în procedura de insolvență, în detrimentul celorlalte societăți comerciale care activează în viața economică.
În plus, trebuie făcută precizarea că, în cazul acestor creanțe scadente, creditorul nu poate trece la executarea silită imediat, ci doar după trecerea a 90 de zile de la scadență, deci debitorul are timpul necesar asigurării plății benevole a acestora.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Închei sperând că explicațiile pe care le-am furnizat au fost de natură să vă convingă că noua reglementare creează premisele legale ale unei proceduri de insolvență care asigură echilibrul între interesele creditorilor și cele ale debitorilor, nu este un mod de a redresa un debitor prin efortul creditorilor condamnați să suporte din propria avere pierderile generate de societățile cărora le-au acordat suport în derularea relațiilor comerciale.
Noua reglementare nu este nici un mijloc prin care să se eludeze plata taxelor și a impozitelor datorate statului și creditorilor.
Vreau să vă asigur din nou de întreaga disponibilitate a Ministerului Justiției de a avea un dialog cu Parlamentul, cu societatea civilă, cu organizațiile profesionale, cu mediul de afaceri, așa cum s-a întâmplat și până în prezent.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.