Mircea Diaconu

## **Domnul Mircea Diaconu:**

Vă mulțumesc.

Mă bucur că am avut ocazia să votez astăzi bugetul pe 2013 al Senatului, pentru că eu nu voi mai fi colegul dumneavoastră în 2013, pentru că nu o să mai candidez la un nou mandat de senator. Am făcut o faptă bună.

La cazul în speță, pentru mine, lucrurile sunt foarte simple. Vi le comunic succint.

Când am devenit senator, în 2008, conform legii, m-am adresat Senatului – conform legii, repet, m-am adresat Senatului –, care a hotărât că cele două funcții – director al Teatrului Nottara și senator – nu sunt incompatibile, bazându-se pe un articol de lege care spunea foarte clar – și cred că Senatul a avut dreptate și atunci – că sunt compatibile funcțiile și activitățile didactice și literar-artistice. Funcția de direct de teatru sau manager de teatru este o funcție care nu e de autoritate publică, așa cum s-a pus problema în justiție, ci este o simplă funcție de ordonator secundar de credite al unui teatru, deci o activitate pur artistică, și nimic altceva.

Deci consider că, în clipa în care Senatul mi-a dat acordul, lucrurile erau perfect legale și normale. După doi ani, ANI a constatat, printr-un raport, care... În paranteză fie spus, am primit o scrisoare pe 24 decembrie, care este și ziua mea de naștere, și, pentru că nu m-a găsit scrisoarea acasă, pe 3 ianuarie raportul era emis. A fost o paranteză. Nu recurg la ea. A apărut o primă hotărâre judecătorească la curtea de apel. Acea hotărâre judecătorească, din care o să vă citez, și care e singura valabilă, pentru că cealaltă, de la Curtea Supremă, la care fac referire raportul și domnul Greblă, implicit, este o respingere a apelului meu, ca nefondat, deci mă trimiteți la hotărârea existentă, din care citez:

„Curtea constată că senatorul M. D. a fost de bunăcredință – un termen mai greu de găsit, folosit în România de azi – și a procedat legal când a solicitat și obținut de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări o verificare privind situația sa de incompatibilitate.”

„Prin urmare, petentul – citez în continuare din hotărârea de la curtea de apel – a cumulat cele două funcții cu permisiunea Senatului, care este autoritatea care numește organele de conducere ale ANI și controlează parlamentar Consiliul pentru Integritate.”

„Curtea consideră – citez în continuare – că, dat fiind avizul oferit de Senat, petentul nu este responsabil, din punct de vedere contravențional, civil sau disciplinar, pentru situația constatată.”

Citez în continuare: „Chiar dacă situația de incompatibilitate ar exista, Curtea apreciază că aceasta a fost generată de culpa și eroarea de drept ale Senatului, angajator al petentului. Senatul a determinat petentul să accepte cumulul de funcții, deci este culpa unui terț, pentru care petentul nu poate fi declarat responsabil.”

Imediat ce această hotărâre a apărut, în termenul legal, m-am retras de la teatru, ca să-mi păstrez capitalul de bunăcredință constatat. După capul meu – sigur, nu sunt specialist –, eu nu mai eram în nicio stare de incompatibilitate, așa cum, până la această hotărâre, am funcționat perfect legal, cu acordul Senatului. E o mică paranteză, dar nu are rost s-o comentez. Legea care, practic, modifică situația a apărut în 2010. Deci putem să ne uităm și la neretroactivitatea unei legi. E un mic amănunt.