Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 noiembrie 2013
procedural · retrimis
Gabriela Firea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 25 noiembrie – 2 decembrie 2013 20
Discurs
## **Doamna Gabriela Firea:**
Ce doriți dumneavoastră, chiar și istorie.
Sunt unul dintre cei 19 membri ai Comisiei speciale Roșia Montană și, sincer, nu aș fi dorit să intervin, pentru că domnul președinte Darius Vâlcov sunt convinsă că v-a spus toate elementele care vă sunt necesare pentru a vă convinge în legătură cu acest raport, dar unul dintre colegii noștri m-a provocat și tocmai pentru că-l respect foarte mult și am avut o colaborare, spun eu, foarte bună, când lucram în presă, vreau să-i spun câteva lucruri și Domniei Sale, și dumneavoastră.
S-a afirmat de la tribuna principală a Senatului că rostul acestei comisii nu s-a justificat pentru că cu toții știam totul și că Guvernul vine acum să ne spună ceea ce toți știam – pentru că totul era știut, nu-i așa? –, că doar ne trebuie condiții de mediu, că doar trebuie să prezervăm patrimoniul, că ne trebuie niște locuri de muncă și că, în general, trebuie să fim atenți cum negociem.
Eu, sincer, de aceea m-am ridicat de pe scaun, să spun că eu nu știam tot ceea ce s-a aflat în cadrul audierilor de la această comisie și nici dumneavoastră, vă asigur, că nu aveați cum să știți, și nici reprezentanții presei, deoarece licența de exploatare este secretă, iar noi am primit certificat ORNISS și am semnat la comisie pentru a afla adevărul despre această licență. Și tot noi, prin vocea domnului președinte Darius Vâlcov, am cerut desecretizarea licenței de exploatare acordată în 1998 și am spus că românii trebuie să afle ceea ce se spune azi de la această tribună că nu trebuie să se cunoască, și anume: în momentul când s-a acordat licența de exploatare – în 1998, nu în 2013 sau în 2012 –, Guvernul de atunci, printr-un domn ministru și prin președintele Agenției Naționale de Resurse Minerale, a considerat că statul român trebuie să primească de la investitorul canadian următoarele beneficii: zero locuri de muncă, zero investiție în poluarea istorică și în accidente ecologice, zero prezervarea patrimoniului cultural și pentru tradiții, tot ceea ce înseamnă acest nume, acest brand, Roșia Montană, mai departe, nicio penalitate în cazul nerespectării unor minime condiții stabilite în AGA și în consiliul de administrație.
Tot în... anul următor, în 1998, tot printr-o semnătură a unui domn ministru – că știți de acum care este, că ați citit: domnul Radu Berceanu, da _(Aplauze.) –_ s-a transferat, dragi colegi, că noi nu știam acest lucru și nimeni nu știa, s-a aflat în cadrul audierilor de la această comisie... Deci un ministru a decis că aurul despre care vorbea și doamna Cristiana Anghel, și vorbeam toți trebuie să rămână generațiilor noastre, pur și simplu, s-a transferat licența, cu titlu gratuit, de la acționarul minoritar român către acționarul majoritar străin. Repet, cu titlu gratuit.
De asemenea, participația statului, acțiunile, au fot diluate de la 33% la 19%. Prin urmare, dragi colegi, ce știam? Nu știam nimic și probabil că exista un interes ca nimeni să nu afle lucruri pe care noi, cei 19: PSD, PNL, UDMR, PC, PP-DD, UNPR..., am participat, zi de zi, timp de două luni, la audierile din această comisie și am aflat lucruri pe care vi le împărtășim și dumneavoastră. Pentru că, repet, nu se cunoșteau aceste aspecte.