Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Paul Stănescu
Discurs
## **Domnul Paul Stănescu:**
Sigur, apreciem interesul pe care opoziția parlamentară îl arată vizavi de absorbția fondurilor europene și sper ca demersul dumneavoastră să nu fie doar unul politicianist. Și spun asta pentru că, în anul 2016, dragi colegi din PNL, când Guvernul Cioloș, pe care l-ați susținut, a avut absorbție zero, n-am văzut aceeași preocupare din partea dumneavoastră. Nici când Guvernul Boc avea o absorbție de doar 3,5% în doi ani de guvernare nu v-am auzit să fiți așa de îngrijorați nici pe dumneavoastră, dragi colegi de la PMP.
Așadar, vă mulțumesc că ne dați prilejul să subliniem că nu... că ceea ce nu ați făcut dumneavoastră doar noi am făcut și vom continua să facem, cu tot acest zgomot de fond pe care încercați să-l creați.
Nu putem uita nici faptul că unii dintre dumneavoastră sau de-ai dumneavoastră au susținut și au aplaudat atacurile unor personaje care au încercat să pună bețe în roate la Bruxelles României în procesul de obținere a fondurilor europene, punând interesele personale meschine mai presus decât interesele țării noastre.
Dragi colegi,
S-au făcut pași importanți în domeniul fondurilor europene pentru a ne atinge obiectivele de absorbție propuse programul de guvernare al Guvernului PSD–ALDE.
Reamintesc că echipele Ministerului Fondurilor Europene și ale Ministerului Dezvoltării au deblocat, începând de anul trecut, fondurile europene în România, prin măsuri pe care nimeni nu le poate contesta, și anume: acreditarea autorităților de management, fără de care intrarea banilor în țară este imposibilă, lansarea de apeluri de proiecte în valoare de 22 de miliarde de euro. Din totalul de 28 de miliarde alocați României, au fost încheiate contracte de peste 11 miliarde de euro. Aceste cifre plasează România, cum spunea doamna ministru Plumb, la un procent de 16 față de media europeană, care, într-adevăr, este 18%, dar, în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, deasupra unor țări cu experiență de patru decenii în accesarea banilor europeni.
Progresele vor continua în ceea ce privește evitarea pierderilor unor acorduri de fonduri europene și, împreună cu echipa de la Fonduri, căutăm cele mai bune soluții, alături de partenerii noștri din Comisia Europeană. În acest sens, Guvernul a propus și a luat deja o serie de măsuri pentru evitarea dezangajării, cum ar fi:
– supracontractarea proiectelor până la 200%, astfel încât să fie generată o masă mai mare de cheltuieli la nivelul proiectelor;
– lansarea apelurilor de proiecte pentru proiecte deja începute;
– propunerea de modificare a Programului operațional regional, pentru a include activități noi, care să corespundă tipurilor de cheltuieli identificate ca fiind deja efectuate din bugetul propriu al ministerelor sau al autorităților publice locale, care pot fi decontate de către Comisia Europeană;
– și, nu în ultimul rând, simplificarea procedurilor de contractare.