Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2017
Declarații politice · respins
Nicolae Dobrovici-Bacalbașa
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## **Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:**
Apropo de „compatibili” și „incompatibili” cu Parlamentul României. S-a amintit aici de Franța, unde poți cumula funcția de parlamentar cu alte funcții reprezentative.
Un extraordinar om de succes în materie de reorganizări, ceea ce mi se pare esențial – reorganizarea, că reorganizarea este ceva asemănător cu profesia mea, reanimarea –, a ridicat problema compatibilității unor structuri realmente necesare pentru țara aceasta cu reprezentarea în Parlament.
Și, după părerea mea, la frumusețe trebuie să ajungă cei potenți, nu cei impotenți.
Deci, din acest punct de vedere, l-aș susține.
Dar aș vrea să amintesc despre altceva, despre Republica Populară Chineză, unde în Parlamentul ei este un număr de peste 100 de parlamentari care sunt miliardari în euro. În Republica Populară Comunistă Chineză!
Dar cuvântul l-am luat nu din această cauză, ci datorită ipocriziei extraordinare a colegilor mei de la „salvamar” sau „salvați ceva”, nu mai știu ce!
Pentru că, dacă există ceva care mă îngrijorează, nu este cumulul economic, ci faptul că în sânul nostru sunt reprezentanți ai unui miliardar care... multimiliardar... care a sacrificat 500 de milioane...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.