Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2013
other · Trimis la votul final
Haralambie Vochițoiu
Aprobarea componenței Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Discurs
## **Domnul Haralambie Vochițoiu:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Aș vrea să încep intervenția mea foarte scurtă, înainte de a intra în dezbaterea amendamentelor la bugetul asigurărilor sociale de stat, și să vă reamintesc, din dorința de a preîntâmpina același lucru care se întâmplă de vreo două zile, adică să respingeți pe bandă amendamentele pe care noi le-am făcut, că electoratul, după părerea mea, și nu numai, a votat masiv USL nu pentru cine știe ce strategie de apărare, război al stelelor, alte lucruri sau cine știe ce invenții cultural-științifice, ci pentru două lucruri majore: pentru crearea de locuri de muncă în România – și ați promis un milion de locuri de muncă; și noi am promis, dar noi vrem să ne ținem de promisiune – și al doilea lucru este pentru creșterea pensiilor în România.
Prin urmare, înainte de a intra în discuția pe amendamente, vă rog – vă rog în numele românilor, nu neapărat în numele meu personal – să nu faceți cum ați făcut la bugetul de stat, adică să le retezați speranțele și să vă inconfirmați sau să vă retrageți promisiunile din campania electorală.
Să știți că românii sunt mai deștepți decât cred unii de aici, din sală, și sunt cu ochii pe noi, fraților!
Vă rog să acceptăm să alocăm bani suficienți pentru creșterea pensiilor, așa cum este normal, pentru că românii au plătit zeci de ani de zile către statul român, iar statul român nu are dreptul, astăzi, să le refuze dreptul pe care-l au, de a le da acești bani înapoi.
Iar pe de altă parte, legat de locurile de muncă, cred că un milion de locuri de muncă în următorii patru ani, poate, sunt prea puține, dar citind acest buget al asigurărilor sociale de stat am observat că vă propuneți crearea a 39.000 de locuri de muncă. Or, 39.000 de locuri de muncă, stimată guvernare USL... ați produs, în ultimele trei luni, mai mult de 39.000 de șomeri, prin închiderea unităților economice în România.
Deci vă rog din suflet ca la dezbaterea pe articole să nu mai funcționați ca o mașină de vot, să ridicați mâna, chiar inconștient uneori, pentru a respinge amendamentele venite de la români.
Și, în calitate de senator de Hunedoara, vreau, colegial, să le atrag atenția celor doi președinți ai Comisiilor de buget, finanțe, care sunt aici, în sală, că, dacă vor respinge amendamentele pentru crearea de locuri de muncă și pensii pentru oamenii din Hunedoara, eu, public, le voi cere socoteală.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.