Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 aprilie 2003
other · adoptat
George Pavelescu
Discurs
Aplicarea Strategiei naþionale privind reforma în spitalele din þarã a fost aprobatã printr-un plan de mãsuri, în ºedinþa Guvernului din 21, aºa cum a fost dat ºi publicitãþii, în aceastã acþiune fiind implicat Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei ºi Colegiul Medicilor din România, consiliile judeþene, prefecturile, pentru a întreprinde niºte mãsuri unitare în aplicarea acestei strategii de reformã, dar, mai ales, pentru a pune în practicã prevederile Ordonanþei nr. 70/2002, prin trecerea în administraþia publicã a consiliilor judeþene sau locale a unitãþilor spitaliceºti cu paturi.
În demararea acestui proces de restructurare s-au avut în vedere ºi unele recomandãri ale experþilor Bãncii Mondiale privind optimizarea numãrului de spitale, a numãrului de paturi de spital ºi a numãrului de personal,
pornindu-se de la o medie a României de 7,2Ñ7,4, cu cifre mai mari în centrele universitare, astfel încât media optimã, pentru a putea sã ne încadrãm în fondurile destinate sãnãtãþii, sã ajungã la 5,5 Ñ 5 în perspectivã.
Evaluarea spitalelor s-a fãcut de comisii constituite din specialiºti în management sanitar, cadre didactice universitare ºi demnitari din Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei, pe baza unor liste cu criterii de performanþã, aproximativ 40, ºi, dacã-mi permiteþi, când terminãm vã pun la dispoziþie o asemenea listã cu criterii care s-au avut în vedere la evaluarea fiecãrui spital.
Totodatã, s-a pornit de la necesarul de specialiºti prevãzut în organigramele spitalelor, de la performanþa economicã a acestora, dar mai ales de la calitatea actului medical prestat într-o unitate sanitarã.
La nivelul judeþului Vaslui, la o populaþie totalã de 474.438 de persoane, sunt în funcþiune 9 spitale, toate fãrã autorizaþie sanitarã de funcþionare.
Toate funcþioneazã cu o autorizaþie provizorie, cu clauze.
Probabil cã vor avea dificultãþi mari în momentul în care Comisia naþionalã pentru acreditarea spitalelor va intra în funcþiune.
Este vorba de o secþie de chirurgie, domnule preºedinte, care a fost înfiinþatã la rugãmintea domnului senator, cu 15 paturi, înfiinþatã anul trecut. S-a gãsit înþelegere la Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei, în organigrama spitalului, prin ordinul ministrului, s-a înfiinþat aceastã secþie cu 15 paturi, cu chirurg, chirurgie generalã, dar spitalul nu are ATEI-ist. Neavând specialist în anestezie Ñ terapie intensivã, este interzis sã efectueze operaþii care presupun anestezie totalã sau localã.
Rãmâne în cadrul ambulatoriului de specialitate, dupã restructurare, cabinet de chirurgie, în care se pot rezolva unele probleme chirurgicale mai reduse, cu angajamentul ca, dupã terminarea specializãrii, prin rezidenþiat ºi obþinerea titlului de medic specialist a medicului, pentru care noi am scos post pe post în specialitate, acesta dacã doreºte, sã fie încadrat, va rãmâne, ºi atunci putem sã reînfiinþãm acea secþie de chirurgie generalã cu 13 paturi, asigurându-vã un cadru calificat. Vã mulþumesc.