Frunda György

Aproape rabinică, așa este. Doamnelor și domnilor senatori,

Vorbind serios, intervenția colegului meu, domnul senator Mihăilescu, m-a făcut să iau cuvântul.

Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a dat un aviz favorabil și cred că a influențat substanțial acest raport.

Vreau să mulțumesc și în plenul Senatului reprezentanților Oficiului Român pentru Adopții, care au fost prezenți în comisie și care au prezentat o situație comprehensivă și analitică a adopțiilor în țară.

Spuneam că domnul senator Mihăilescu are dreptate. Când s-a adoptat această lege, Domnia Sa era secretar general al Guvernului și vorbește în cunoștință de cauză. Atunci, România era sub o presiune extraordinară. Baroneasa Nicholson, dacă vă mai aduceți aminte de Domnia Sa, era o dată pe lună la București și făcea presiuni mari asupra Guvernului. Aveam atunci copii de cetățenie română adoptați afară, aveam un trafic de copii, cumpărați, într-adevăr, erau copii uitați prin maternități, care erau adoptați pe urmă de familii din străinătate, și aveam niște alegații, care, din fericire, nu s-au dovedit a fi adevărate, conform cărora copii din România au fost adoptați pentru transplant de organe.

În această situație, a intervenit acea lege care restrângea mult posibilitatea adopțiilor – cum scria –, doar pe teritoriul României și doar cu cetățenie română, din mai multe motive: pentru a apăra copiii care sunt adoptați, pentru a reduce acest business cu copii, pentru a îmbunătăți renumele României pe plan internațional.

Avem 7 ani de la adoptarea legii. Legea, în forma care a fost adoptată atunci, a produs niște efecte pozitive, dar, odată cu decantarea concluziilor, a efectelor legii, am ajuns în situația în care situația s-a normalizat. Avem un număr de copii care sunt fără părinți, sunt copii abandonați în multe cazuri și a căror soartă trebuie să o îmbunătățim. Trebuie ca acești copii să ajungă cât mai repede posibil în familii și să aibă o îngrijire familială sau un sprijin familial și să se poată afirma. Este bine, este normal ca adopțiile să aibă loc, în primul rând, de către cetățenii români în țară.

Al doilea pas, ținând cont de realitățile României, când foarte mulți lucrează în străinătate – nu-i așa? –, avem peste două milioane de oameni, cetățeni români care lucrează în străinătate și cărora trebuie să le admitem și lor posibilitatea de a-i adopta pe acești copii.

Pe urmă, ca un al treilea pas, intervin adopțiile internaționale, pentru că, pe lângă niște rețineri care țin de cetățenie, interesul suprem trebuie să fie, într-adevăr, al copilului, al copilului care să ajungă într-un mediu familial, dacă nu în România, în străinătate, să primească căldura familială care să-i asigure o dezvoltare normală și un viitor copilului care urmează a fi adoptat.

Dacă am în minte aceste scopuri, dacă analizez real situația din România, dacă văd că în România de azi, anual, sute de copii ajung să rămână în aceste instituții în care ajung la o vârstă la care rămân fără orizont social, fără posibilitatea de a avea o familie în spatele lor, analizând și riscurile de care vorbea domnul senator Mihăilescu, ca o concluzie generală, eu sunt pentru votarea acestui proiect de lege.