Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2015
procedural · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Aprobat.
Mai avem un singur punct pe ordinea de zi.
1. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare. Este lege organică.
De fapt e Pl-x 571/2014, L756/2014. Sunt două inițiative. Amândouă au același obiect – modificarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96 – Statutul deputaților și al senatorilor.
Am înțeles că celelalte două legi nu sunt. N-au venit rapoartele. Raportul comun este al Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune.
Dacă din partea comisiei poate să prezinte altcineva în locul domnului Duvăz, care nu este prezent?
Domnul vicepreședinte.
Domnul Toader nu mai vrea, nu-și aduce aminte că face parte din comisie.
Mă uitam la Grupul PP-DD, scuzați-mă!
Vorbește la telefon, am înțeles.
Există o interdicție să prezentați raportul și să vorbiți și la dezbateri?
Haideți, vă rog frumos!
Dacă nu vine, am înțeles că e aprobat în unanimitate, așa că o să vă rog frumos să prezentați dumneavoastră raportul, adoptare Pl-x 571/2014, respingere...
Nu? Sau cum l-ați făcut? Unul e adoptare și celălalt este respingere, că sunt două pe același subiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.