Ioan Vulpescu

„Are România un proiect european?”

Săptămâna trecută am dedicat o sesiune comună celor două camere ale Parlamentului cu ocazia marcării a 15 ani de la aderarea efectivă a României la UE. Inevitabil, o astfel de acțiune nu are cum să fie mai mult decât un moment festiv. Noi avem nevoie de mai mult decât atât, avem nevoie de o analiză sinceră și profesionistă a stării statutului României ca membră a Uniunii. Analiză pe care nu o mai putem evita și nici amâna, pentru că există sentimentul, în rândul tot mai multor oameni, că acum suntem mai mult în afara Uniunii decât eram în perioada în care ne pregăteam pentru aderare!

De ce? În primul rând, este o deosebire esențială de metodă. Fără a exagera, aderarea la UE a fost o operă colectivă. Construirea „Consensului de la Snagov”, în care președintele Ion Iliescu a jucat un rol determinant, nu a fost nici simplă, nici facilă. Dar, cu responsabilitate din partea tuturor actorilor politici, am reușit să prezentăm partenerilor noștri europeni un proiect solid, viabil și garanțiile că acest proiect va fi pus în practică. Au urmat negocierile de aderare și nu putem uita efortul depus de Guvernul Năstase pentru a încheia la timp negocierile de aderare. Faptul că pe actul de aderare este semnătura altcuiva este doar un amănunt, care ține de jocul politic din orice țară democrată. Dacă e să spunem ceva despre acei ani, este de amintit convingerea cu care, proaspăt ales Președinte al României, Traian Băsescu propunea renegocierea tratatului de aderare.

Acela a fost un moment nefast pentru viitorul european al României, asupra căruia și-a lăsat amprenta un personaj nefast, fără nimic în comun cu proiectul european al României. Un moment care ar fi trebuit să însemne un nou început pentru România, acela al aderării efective, a fost considerat un capăt de linie, un proiect epuizat. UE a fost doar un pretext pentru acțiuni, unele absurde, de politică internă12