Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 martie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Lia Olguța Vasilescu
Discurs
Arestarea primarului Craiovei, Antonie Solomon, a avut efectul unei bombe, deși se cunoștea, de cel puțin doi ani, că acesta are un dosar la DNA. Cel puțin eu, ca parlamentar și om politic, am făcut cunoscut acest lucru în cadrul unei conferințe de presă, chiar dacă, imediat, atât Antonie Solomon, cât și ziariști apropiați de Domnia Sa m-au contrazis și au încercat să arunce subiectul în desuetudine.
Așadar, fiindcă despre dosar se mai cunoșteau detalii, efectul de bombă a fost dat de arestare sau, mai bine zis, de modul în care s-a făcut arestarea. Juriștii cunosc că mandatul de arestare se prelungește la mai mult de 24 de ore pentru trei motive: riscul ca persoana să fugă din țară, riscul că va modifica documente care ar putea deveni probe în dosar sau învinuitul să prezinte pericol social.
Or, Antonie Solomon, persoană publică, la televizor de dimineața până seara, e greu de crezut că se putea strecura peste graniță, înscrisurile și înregistrările se aflau la dosar de patru ani, perioadă în care, dacă ar fi vrut, ar fi putut să le modifice de o mie de ori. Cât despre pericolul său social, în afară de o gură mare, n-am auzit să fi folosit alte metode de intimidare la adresa cuiva.
În plus, deși în Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă s-a discutat încă de acum patru ani, chiar
la propunerea mea, că nimeni nu mai poate fi arătat cu cătușe la televizor fără să existe o hotărâre a instanței de judecată prin care să fie declarat vinovat, iar Consiliul Național al Audiovizualului a luat imediat măsuri în acest sens, toată săptămâna, pe absolut toate posturile au rulat astfel de imagini.
Nu vreau să se înțeleagă cumva că aș fi de partea primarului și că aș împiedica în vreun fel justiția să își facă datoria, dar cred cu tărie că drepturile cetățeanului trebuie respectate, indiferent despre cine ar fi vorba.
Pe mine însă arestarea lui Antonie Solomon m-a surprins destul de puțin, ca și pe jurnaliștii apropiați de primar sau pe oamenii care lucrează în Primăria Craiova. Asta pentru că, de două săptămâni, circulă în Craiova un zvon care aproape s-a adeverit – spun „aproape”, fiindcă se știa că va fi chemat la DNA, dar nu și arestat sau că i se vor încălca drepturile legitime.
De ce după patru ani de la începerea cercetărilor în dosar și tocmai acum, după alegeri? De ce siguranța lui Antonie Solomon că nu i se poate întâmpla nimic nu mai era afișată și acum?
Spun prietenii lui Antonie Solomon că acesta primise destule mesaje negative în ultimele două săptămâni:
1. Băsescu s-a supărat pe el, fiindcă Craiova a fost singurul mare oraș în care a fost învins de Mircea Geoană, iar între cele două tururi de scrutin a avut nesăbuința să declare că rămâne un om de stânga și nu exclude varianta să se întoarcă în PSD.
2. Elena Udrea s-a arătat foarte supărată că firma „Delta A.C.M. ’93” – SRL n-a mai primit, prin negociere directă, lucrări, ca în ultimii trei ani.