Ionel Olteanu

Art. 39, da, vorbeºte de ”acoperirea necesarului de personal în serviciul exterior, detaºarea la Ministerul Afacerilor Externe ºi încadrarea pe perioadã determinatã se fac pe durata misiunilor permanenteÒ. Prima criticã, care ar pãrea de redactare, dar are o rezonanþã pe fondul problemei, este aceea cã, în condiþiile în care detaºarea este o instituþie distinctã, care presupune pãstrarea raporturilor de muncã cu unitatea angajatoare, nu putem spune ”detaºarea ºi încadrarea la Ministerul Afacerilor ExterneÒ pentru cã ar fi un nonsens. Probabil cã autorul amendamentului a vrut sã spunã cã aceastã detaºare poate avea loc în cadrul misiunilor permanente, deci în cadrul Ministerul Afacerilor Externe ºi eventual poate interveni încadrarea în Ministerul Afacerilor Externe. Prima observaþie spuneam.

A doua observaþie este una de fond propriu-zisã, pentru cã ea priveºte raþiunea pentru care am considera necesar un asemenea text. Mie mi se pare cã avem nevoie de a prevedea un asemenea text, în sensul de a acoperi necesarul de personal specializat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe ºi aº spune nu doar în cadrul misiunilor permanente, ci ºi în cadrul centralei. Pentru cã, altfel, vom avea situaþii în care portari, ºtiu eu, femei de serviciu pot fi identificate de la ministerul X sau de la primãria Y pentru a fi aduse în cadrul unei misiuni permanente. Or, cred cã raþiunea pentru care ar trebui sã permitem o asemenea dispoziþie ar fi aceea de a ne conforma unei anumite dinamici a relaþiilor diplomatice care presupune completarea cu personal specializat a misiunilor diplomatice, dar ºi a personalului din

Centrala Ministerului Afacerilor Externe. ªi aici daþi-mi voie sã fac referire la o practicã ºi la o legislaþie care existã în diplomaþia francezã, în sensul de a crea posibilitatea încadrãrii sau doar detaºãrii unor magistraþi de la anumite instanþe judecãtoreºti sau din cadrul Ministerului Justiþiei în cadrul misiunilor permanente...