Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Rodica Nassar
Discurs
Aș dori să fac și eu un apel către toți colegii mei parlamentari, indiferent de apartenența politică, să înțeleagă faptul că este o mare problemă în România, aceea în care, de foarte multe ori – și domnul subsecretar de stat Arafat cunoaște foarte bine –, vedem situații la televizor în care se fac apeluri disperate atunci când unitățile sanitar-medicale nu au cantitatea de sânge necesară pentru a asigura intervenții de urgență.
Această inițiativă legislativă nu obligă pe nimeni și, poate nu s-a înțeles foarte bine, se referă la faptul că, acolo unde este nevoie și acolo unde se poate, consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București pot acorda și alte facilități donatorilor de sânge care au domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă, facilități care pot fi stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale respective și care nu sunt neapărat de natură materială, adică mă refer la faptul că nu înseamnă neapărat bani, ci pot fi și alte facilități.
Aș face încă o dată un apel către toți colegii mei să înțeleagă faptul că oricare dintre noi, într-un anumit moment al vieții, putem să avem nevoie de așa ceva, noi sau cei care ne sunt apropiați, și, atunci, să înțelegem foarte bine necesitatea acestei inițiative legislative.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.