Ovidiu Alexandru Raețchi

Aș dori să folosesc acest prilej pentru a prezenta Parlamentului câteva teme importante de discuție cu Knesset-ul, Parlamentul israelian, în vederea unei cât mai eficiente și mai corecte reprezentări a cetățenilor români cu domiciliul în Israel.

În primul rând, aș vrea să spun că am trimis recent Knesset-ului o scrisoare prin care propun înființarea unui grup comun de lucru cu Parlamentul României în vederea revalorificării și promovării importantei contribuții a evreilor din România la formarea statului Israel și a tezaurului său cultural. Reprezentanții Knesset-ului au răspuns pozitiv acestei idei, sugerând ca grupul de lucru să fie alcătuit în baza propunerilor Grupurilor de prietenie Israel – România din Parlamentul României și Knesset. În acest scop, împreună cu președintele Grupului de prietenie România – Israel din Camera Deputaților, domnul deputat Petru Vlase, vom face primele propuneri Knesset-ului în cursul săptămânilor viitoare.

O altă problemă a comunității românilor din Israel la care vreau să fac referire implică subiectul lucrătorilor români cu actele de muncă expirate. În prezent, după expirarea termenului de valabilitate a actelor de ședere, cetățenii care au lucrat până mai ieri cu forme legale pe teritoriul statului israelian și care nu părăsesc în mod voluntar Israelul vor fi expulzați, ajungându-se uneori la situația în care ei preferă să eludeze legea și să se ascundă de autorități. Această situație nu se datorează întotdeauna unei voințe asumate de a încălca legea, ci unei necunoașteri a acesteia, hrănită de speranțe neîntemeiate de „rezolvare miraculoasă”. Cu timpul, pe măsură ce șederea ilegală se cronicizează, soluțiile amiabile de soluționare în sensul legii sunt înlocuite de o spaimă irațională față de autorități. Necunoașterea legii lasă loc unor „mituri urbane” despre tratamentul dur la care sunt supuși cei care nu mai beneficiază de acte valide de ședere.

Plecând de la premisa că cei mai mulți dintre cetățenii români aflați în această situație nu au acces la informații și sunt în mare parte muncitori necalificați, am considerat necesară găsirea unei soluții care să servească inclusiv scopului autorităților române și israeliene de respectare a legii. O posibilă variantă ar putea-o reprezenta acordarea unei perioade de grație de o lună de zile în care cetățenii români să aibă posibilitatea să se adreseze ambasadei și consulatelor României pentru a beneficia de consiliere în vederea întoarcerii în țară. Astfel, românii și-ar putea pregăti plecarea voluntară de pe teritoriul statului israelian, fără a se simți în mod subiectiv „amenințați” de autorități pentru nerespectarea legii. În acest interval, ei ar urma să fie informați și li s-ar explica consecințele rămânerii peste termenul legal prevăzut de legislația israeliană și ar fi ajutați în identificarea unor mijloace financiare necesare întoarcerii în țară.

În sfârșit, referitor la condițiile și durata vizei de lucru a românilor din Israel, aceasta este în prezent acordată pe o perioadă de 5 ani. În cazul îngrijitorilor de bătrâni, de exemplu, nu este vorba doar de o relație contractuală, ci și de o relație personală care se stabilește între cele două părți. Există frecvente situații în care bătrânii comunică doar cu îngrijitorul, schimbarea acestuia putând genera dezechilibre psihice și emoționale severe pentru bătrâni. În situația în care persoana îngrijită decedează înainte de expirarea vizei de 5 ani, îngrijitorul este nevoit să părăsească Israelul, fără a mai avea posibilitatea să își caute un alt loc de muncă. Deși au lucrat cu contracte legale de muncă, românii nu se pot întoarce în Israel, nici măcar în scop turistic, decât după o perioadă de cel puțin un an de la părăsirea teritoriului israelian.