Stenogramă plen

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ion Răducanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Domnule coleg, aveți cuvântul.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează „Așa nu mai merge”. Nicolae Titulescu spunea: „Aflați de la mine că românii acceptă toate suferințele, dar tot eu vă spun că ei nu vor accepta niciodată nedreptatea”.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

De mai bine de un deceniu, peste 25.000 de timișoreni care locuiesc în partea de nord a orașului Timișoara se plâng de efectele poluării provocate de Fabrica de anvelope „Continental Automotive Products”, unul dintre cei mai mari investitori germani din Banat.

Timișorenii respiră, se pare, cel mai murdar aer din Europa. Potrivit unui raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății, Timișoara este pe locul 5, după Sarajevo, Tetovo, Skoplye și Plovdiv, care sunt cele mai poluate orașe din sud-estul Europei.

În ultimii ani, grupurile societății civile, Garda de Mediu și primăria se bat în expertize și contraexpertize, în timp ce politicienii și diplomații germani fac un lobby acerb în favoarea fabricii.

Concomitent cu acest lucru, Timișoara devine probabil orașul cu cei mai mulți bolnavi de astm bronșic.

Comisia Europeană a declanșat, încă din luna martie 2011, procedura de infringement pentru Timișoara, zona europeană în care s-au depășit și se depășesc continuu limitele maxime admise ale poluării.

Supărat pe raportul Organizației Mondiale a Sănătății, primarul Timișoarei a cerut explicații postului german de radio Deutsche Welle pentru publicarea raportului, în loc să încerce să clarifice adevărul privind poluarea în municipiul pe care îl conduce, demonstrând astfel că pune mai presus de orice sănătatea timișorenilor.

Autoritățile române au tăcut și tac în continuare, iar nemții au venit cu intervenții și sprijin în toate momentele critice apărute în legătură cu responsabilizarea fabricii față de poluare.

Poluarea cu compuși organici volatili, extrem de periculoși pentru sănătatea populației, este principala îngrijorare a producătorului german. Profitând de faptul că România înregistrează un vid de legislație, constând în absența unei reglementări privind concentrația-limită a compușilor organici volatili, producătorul câștigă în instanță orice proces privind responsabilizarea pentru poluare. Mai mult decât atât, acest poluator continuă să extindă activitatea de producție, punând nu de mult în funcțiune o nouă stație de mixare a cauciucului și o vulcanizare, ambele activități poluante cu negru de fum și gaze periculoase.

Timișoara nu trebuie să devină o viitoare Copșa Mică.

Primăria a întrerupt cercetările, de asemenea Garda de Mediu, ca urmare a intervențiilor de la București sau concilierilor ad-hoc pe baza declarațiilor poluatorului că a luat măsuri de filtrare a gazelor emanate, prin investiții majore.

În același timp, laboratorul Politehnicii Timișoara a continuat să facă analize și expertize pentru acest fenomen, în colaborare științifică cu firma Continental, care face investiții în cercetare. Oare ce se ascunde sub această colaborare ad-hoc?

Problema a devenit spinoasă din cauza lobby-ului german la nivel guvernamental (lucruri dezvăluite și de mass-media în ultimii ani), iar administrația publică locală și județeană, precum și instituțiile specializate în protecția mediului au cedat presiunilor.

Spre regretul meu, și actuala administrație manifestă aceeași superficialitate, reținere și teamă de adevăr, din motive știute numai de cei ce protejează și susțin poluatorul. Albert Einstein spunea: „Cei care au prilejul de a ști au datoria de a acționa.”

În calitatea mea de deputat în Colegiul nr. 4 Timișoara, în care se află acest mare producător, și în același timp poluator, cer oficial Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Prefecturii Timiș, Primăriei Municipiului Timișoara să dispună o analiză atentă și responsabilă și să stabilească măsuri specifice pentru înlăturarea sau diminuarea maximă a poluării în municipiul Timișoara.

Consider că avem obligația față de cei peste 25.000 de timișoreni a căror sănătate este afectată de poluarea industrială din municipiul lor să acționăm în primul rând pentru: stabilirea și prezentarea adevărului, prin contractarea unei expertize cu o firmă specializată recunoscută internațional, care să facă măsurătorile necesare și să identifice gradul de pericol pentru sănătatea populației afectate; readaptarea Legii mediului, a Ordinului nr. 592/2002 și a Hotărârii Guvernului nr. 609/2003 la reglementările internaționale privind stabilirea valorilor-limită pentru concentrarea în atmosferă a compușilor organici volatili și a pulberilor în suspensie, reglementări adoptate și respectate cu strictețe în țări precum Germania, Japonia, Coreea de Sud, SUA; verificarea cu atenție și profesionalism a întocmirii și respectării de către poluator a programului de conformare, precum și încadrarea în prevederile de mediu actuale; Institutul de igienă trebuie să dea publicității situația privind starea de sănătate a populației din Timișoara pe zone, cu precizarea tipurilor de îmbolnăviri din Colegiul nr. 4; factorii de decizie din administrația publică și instituțiile de protecție a mediului să excludă utilizarea de expertize și analize de laborator care au activități în asociere sau colaborare cu poluatorii; poluarea din Timișoara poate constitui o problemă de competența Gărzii Naționale de Mediu, în condițiile în care se dovedește că starea de sănătate a populației este afectată cu certitudine.

După părerea mea, vidul legislativ din acest domeniu este impedimentul numărul 1 în soluționarea problemei poluării cu compuși organici volatili.

Dacă Fabrica de Anvelope îndeplinește condițiile pentru a putea funcționa în Germania, așa cum se prezintă astăzi, ar trebui să fim mândri că nemții au venit să producă anvelope în România.

Dacă în Germania nu poate funcționa, atunci nici în România nu poate.

România nu poate să fie un stat de mâna a doua, în care sănătatea populației este mai puțin importantă decât în statele din Europa. În Programul de guvernare pentru 2013–2016 un capitol important este „Sănătatea la standarde europene”, și acest deziderat trebuie să prindă viață și la Timișoara.

Brâncuși spunea: „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în poziția de a le face.”

Vă mulțumesc.

Ion Răducanu, deputat, Colegiul nr. 4, Timișoara.

Vă mulțumesc, domnule deputat. Stimați colegi,

Vă reamintesc că durata unei declarații politice este de maximum trei minute.

Sunteți foarte mulți în sală, v-aș ruga să vă concentrați și să vă sintetizați declarațiile, în așa fel încât fiecare dintre cei prezenți să poată să aibă acces la microfon.

Îl invit acum pe domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al PNL, la microfon și-l rog să se pregătească pe domnul deputat Kelemen Atilla, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea se intitulează „Și el este erou”.

Despre ce este vorba? Despre un militar român care a participat la cinci misiuni în străinătate, în Kosovo, Irak și Afganistan.

Este din Batalionul 812 Infanterie „Șoimii Carpaților” din Bistrița. Se numește Florin Boc. Este o simplă coincidență acest nume. S-a îmbolnăvit, în ultimele zile ale misiunii, de leucemie. Medicii de la Spitalul Militar București au constatat că există o legătură de cauzalitate între aceste misiuni și boala lui și, de doi ani și jumătate, suferă în spitalele din Germania.

De ce această intervenție? Pentru că acești militari care s-au îmbolnăvit în timpul misiunii din cauza condițiilor pe care le-au avut acolo nu beneficiază, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2006, de salarii compensatorii, de niciun avantaj din această nenorocire care s-a abătut asupra lor.

Acest militar încearcă să-și rezolve problema de sănătate, iar, din păcate, legislația română nu este de partea lui.

Cred că, dacă, într-adevăr, ar fi existat o legătură între numele de Boc și el, poate că s-ar fi găsit o soluție, s-ar fi modificat această ordonanță. Sau, poate, dacă nu ar fi fost un plutonier, un subofițer, și ar fi fost vreun general de contrainformații care știa foarte multe, din această țară, poate și așa s-ar fi găsit repede o soluție, pentru că există soluții pentru cei care dețin informații, pentru cei care pot să constrângă, pentru cei care, chipurile, sunt importanți în România.

Cred că este momentul să venim cu un amendament, iar această ordonanță să fie modificată în așa fel încât și militarii care s-au îmbolnăvit în misiune să beneficieze de clauzele acestei ordonanțe.

Sunt puțini, este foarte adevărat, deocamdată este singurul militar din aceste misiuni. Nu trebuie să uităm că a fost trimis în interesul țării acolo, nu trebuie să uităm că a îndeplinit o misiune și nu trebuie să uităm că, în momentul în care nu avem grijă de acești militari, să ne ferească Dumnezeu să avem nevoie de misiuni și în România!, că s-ar putea să se mai gândească oamenii dacă-și sacrifică viața, dacă-și sacrifică sănătatea pentru binele poporului nostru.

Cred că trebuie să medităm la acest lucru și să luăm măsurile de rigoare.

Guran Virgil, deputat de Prahova.

Domnule deputat, vă mulțumesc pentru că v-ați înscris în termen, în timpul-limită.

Domnul deputat Kelemen Atilla, din partea Grupului parlamentar al UDMR, și se pregătește domnul deputat Vasile Mocanu, veteran al declarațiilor politice, membru al PSD. Vă rog, domnule coleg.

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează „După 20 de ani și încă 3, pe alocuri, reforma funciară bate pasul pe loc”.

După 23 de ani de la ceea ce numim revoluția anticomunistă și în ciuda adoptării legilor vizând reforma fondului funciar, cu modificări și completări nenumărate, totuși retrocedarea terenurilor expropriate abuziv de regimul comunist bate pasul pe loc și în comuna Acățari, din județul Mureș. Încă din 2008, comisia locală de stabilire a drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor în Acățari a demarat procedurile necesare predării–preluării unor terenuri comasate aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului. A întocmit procesul-verbal de delimitare și planul cadastral pentru aproximativ 54 hectare și le-a înaintat Comisiei Județene Mureș spre validare. Propunerea de solicitare a suprafeței necesare de la ADS, conform legii, a fost validată de către comisia județeană la data de 22 ianuarie 2010.

Agenția Domeniilor Statului a solicitat refacerea procesului-verbal de delimitare a suprafețelor solicitate, de la 54 de hectare, terenul scăzând la circa 53 hectare. A fost refăcut procesul-verbal și a fost anulată hotărârea de validare a Comisiei județene și adoptată o nouă hotărâre, în septembrie 2010, și de atunci s-a așteptat.

În luna mai a anului următor, în 2011, ADS decide încă o dată să refuze avizarea protocolului de predare–primire a terenurilor și solicită clarificări suplimentare. Suntem în anul 2013, iar șirul de o lungime considerabilă de adrese, refaceri și validări, clarificări nu pare să se termine. La ADS Mureș funcționarii ridică din umeri a neștiință și neputință, iar oamenii, foștii proprietari, nu au fost repuși în drepturi nici până în ziua de azi.

Este greu de conceput faptul că în mileniul al III-lea, ce a făcut comunismul în atâția ani noi nu suntem în stare să desfacem în 23.

Închei prin adresarea unei întrebări ministrului agriculturii: Când se va efectua scoaterea din inventarul centralizat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a terenului sus-menționat, aflat în administrarea Agenției Domeniilor Statului, pentru a fi predat comisiei locale de stabilire a drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Acățari, în scopul retrocedării către foștii proprietari?

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule deputat Kelemen Atilla. Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Se pregătește domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al PNL. Aveți cuvântul.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Iașiul merită să fie Capitală europeană a culturii!”

O serie de evenimente de anvergură au făcut din Iași, în această primăvară, cel mai dinamic oraș cultural al României!

Cel mai recent dintre toate aceste evenimente a fost Gala Premiilor Operei, o premieră în România. Manifestarea, care și-a propus răsplătirea celor mai importanți artiști ai scenei lirice, s-a bucurat de participarea a peste 200 de personalități de prestigiu ale vieții culturale românești. În cadrul spectacolului, au fost acordate 33 de premii pe 14 categorii de nominalizări – cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun dirijor, cel mai bun solist, cea mai bună solistă, cel mai bun solist de balet, cea mai bună solistă de balet, cel mai bun spectacol din creația românească, premiul pentru concepția decorului, premiul pentru concepția costumelor, premiul pentru debut, cel mai bun spectacol pentru copii, cel mai bun coregraf și cel mai bun music-hall. Pe lângă aceste distincții, au fost acordate unor artiști de renume premii de excelență și pentru întreaga activitate, dar și premii speciale ale juriului.

Acest spectacol memorabil, care dorește să se transforme într-o marcă a Iașiului cultural, a fost posibil grație colaborării excelente dintre autoritățile locale și conducerea Operei din Iași, asigurată de doamna Beatrice Rancea.

Dacă mai adăugăm la acest eveniment grandios și găzduirea, pentru prima oară de către Iași, a galelor UNITER, demararea unuia dintre cele mai importante festivaluri internaționale ale educației (FIE), dar și proiectul unui mare festival al literaturii (FILIT), avem toate motivele să spunem că Iașiul a redevenit o veritabilă capitală culturală a României.

Dar și că Iașiul poate și merită să fie o capitală culturală europeană.

A fost la microfon deputatul Vasile Mocanu, PSD, Târgu Frumos, Colegiul nr. 4 Iași.

Vă mulțumesc.

## Domnule deputat, vă mulțumim și noi.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, se pregătește domnul deputat Mircea Lubanovici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră.

Bună dimineața! Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Familia stă la baza oricărei societăți”.

Constituția este cartea de căpătâi a unei țări. Este, dacă vreți, Biblia acesteia. Spus altfel, este cartea cărților și, cu siguranță, este legea legilor. Nicio lege elaborată de Parlament nu poate să încalce Constituția, sub niciun motiv.

Votarea în Comisia comună a Senatului și Camerei Deputaților a amendamentului de la art. 48 alin. (1), care se referă la definirea familiei, a generat discuții aprinse în societatea civilă, în mass-media și între parlamentari. Părerile sunt împărțite chiar la nivelul celor doi lideri ai

USL-ului. Discuțiile au plecat de la considerentul că, prin acest amendament, minoritățile sexuale ar fi discriminate. Acest aspect a fost rezolvat deoarece, printr-un articol trecut în comisie anterior și aprobat, în România nu este permisă discriminarea pe criterii religioase, rasiale, etnice sau sexuale, fiecare cetățean având drepturi egale și depline în fața legii și a societății.

În Constituția actuală, la art. 48 alin. (1) se specifică: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre soți.”

Un grup de 47 de deputați a propus următorul text: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.”

Am să expun o parte dintre motivele pentru care am propus acest amendament.

În primul rând, din punct de vedere lingvistic, exprimarea „căsătoria liber consimțită dintre doi soți” nu este corectă, deoarece devii soț după căsătorie, și nu înainte.

În al doilea rând, Declarația drepturilor omului, semnată de majoritatea statelor lumii, la art. 16 precizează: „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nicio restricție în ceea ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie.”

În al treilea rând, în Uniunea Europeană mai sunt încă peste 10 state care nu au legiferat căsătoria între persoane de același sex.

Un alt aspect este legat de caracterul, structura, tradiția și ființa poporului român, care consideră firească căsătoria ca fiind o unire între un bărbat și o femeie.

Poporul român, de două mii de ani, este un popor creștin. Aceasta este o realitate pe care nimeni nu o poate nega. Credința în Dumnezeu și morala creștină ne-au ajutat și ne-au susținut să fim ceea ce suntem azi, ca popor și națiune, iar familia, formată dintr-un bărbat și o femeie, a stat la baza supraviețuirii neamului. Această unire a dat copiii, nepoții și strănepoții noștri, de-a lungul veacurilor.

O altă problemă care se pune este aceea de a explica copiilor și nepoților noștri căsătoria dintre doi bărbați sau două femei. Dacă aceștia ne vor cere să explicăm de ce un coleg de-al lor are doi tați, sau două mame, sau care este mama, sau care este tata, în ambele situații ce am putea să le răspundem? Câți ani trebuie să treacă pentru ca un copil să înțeleagă asemenea lucruri?

Acestea sunt doar câteva dintre motivele care ne-au determinat să depunem acest amendament.

Mă întreb: de ce, pentru ce și cine vrea să schimbe această ordine firească a lucrurilor?

Majoritatea covârșitoare a românilor crede, cu toată convingerea și din tot sufletul, că unirea dintre un bărbat și o femeie prin căsătorie este cea firească și normală.

În final, aș spune că prea des ne uităm și ne luăm după alții în toate domeniile. Prea des vrem să importăm ceea ce este în Occident, fără a discerne dacă toate sunt bune și pentru noi, românii. Prea des credem că Occidentul are dreptate întotdeauna, că acolo se știu toate, că ceea ce fac ei este întotdeauna bine.

Noi nu putem fi ca ei și ei nu sunt ca noi. Avem multe în comun, dar și multe care ne deosebesc. Nu avem caracterul lor, nu avem aceleași valori, nu gândim la fel întotdeauna, nu avem aceleași repere morale, nu muncim la fel, nu avem aceeași economie, nu avem același nivel de trai.

Și mai există multe, multe alte lucruri care ne deosebesc. Să fim noi înșine la noi acasă, să ne respectăm tradițiile, obiceiurile, istoria credinței! Să avem coloană vertebrală în relațiile cu ceilalți, să-i respectăm pe ceilalți, să le respectăm valorile, voința, obiceiurile, cultura, credința, modul de a gândi, de a înțelege viața în felul lor, dar noi să fim ceea ce suntem la noi acasă și nimic altceva!

Omul, viața sunt cele mai de preț valori ale lui Dumnezeu și ale umanității.

Dumnezeu ne iubește pe toți așa cum suntem!

Să respectăm pe fiecare om așa cum este. Viața intimă a fiecăruia dintre noi este o problemă strict personală și fiecare are dreptul să o trăiască după propriile reguli sau dorințe, dar nu trebuie să facă paradă și mult zgomot din acest mod de a trăi. Trăind și muncind împreună, respectându-ne unii pe alții, fără a crede că cineva deține adevărul absolut, vom putea crea valori și bucurii, vom putea face lucruri care să fie trainice și să rămână.

Vă mulțumesc.

Grigore Crăciunescu, deputat de Iași.

Vă mulțumesc.

Vă reamintesc, stimați colegi, că durata unei declarații politice este de maximum trei minute.

V-aș ruga din suflet să vă limitați la această durată și să nu mă puneți în situația să vă întrerup microfonul.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Lubanovici, din partea Grupului parlamentar al PDL, și se pregătește domnul deputat Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveți cuvântul, vă rog.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea de astăzi am intitulat-o „Cardul de sănătate – trecut, prezent sau viitor?”

Doamnelor și domnilor deputați,

În declarația mea de astăzi aș dori să vă rețin atenția asupra unui subiect important, legat de sistemul sanitar din țara noastră, cardul de sănătate.

Problema necesității apariției unui card de sănătate s-a ridicat încă din anul 2004. Propunerea unui card de sănătate avea la bază instituirea unui sistem antifraudă, dar și conferirea de informații ample despre pacienți, într-un mod ușor, accesibil și rapid, așa cum de foarte mult timp se folosește în țările dezvoltate.

Ideea a prezentat, inițial, interes pentru mulți parlamentari, miniștri și ofertanți, pentru ca mai apoi tot acest interes pentru subiectul în cauză să dispară într-un mod subit. De vină pentru dispariția interesului privind acest domeniu este considerată a fi însăși ideea centrală a acestei propuneri: combaterea neregulilor într-un sistem despre care putem spune că este chiar rudimentar, în care rețetele pacienților ajungeau și ajung în saci la Casa de Asigurări.

Așadar, de mai bine de nouă ani de zile auzim vorbindu-se despre popularul card de sănătate pe care fiecare român ar fi trebuit să îl dețină și să îl utilizeze deja de mai mulți ani.

Legea sănătății din 2006 prevedea concret faptul că, până la finele lui 2007, toți românii să intre în posesia acestui card și să îl folosească corespunzător destinației sale. Acest lucru nu a avut loc însă nici până în ziua de astăzi, vina pentru acest aspect negativ aparținând, deopotrivă, principalilor actori responsabili cu apariția acestora, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Nu îi este nimănui necunoscut faptul că aceștia nu numai că nu și-au asumat acest insucces, ba, mai mult, s-au blamat

reciproc pentru nefinalizarea proiectului privind cardurile de sănătate.

Din punct de vedere pecuniar, cardurile de sănătate au costat statul român aproximativ 50 de milioane de euro, concretizate în materiale și soft, care stau, bineînțeles, nefolosite și astăzi, așa cum, de altfel, suntem obișnuiți și cu alte investiții mari din sistemul sanitar, care, din păcate, nu sunt folosite din diferite motive, mai mici sau mai mari.

De multe ori subiectul cardului de sănătate a fost perceput ca fiind unul extrem de negativ, prin prisma unor ipoteze, precum: utilizarea destul de dificilă a acestora, investițiile mari în cititoarele de carduri, concepțiile românilor vizavi de folosirea unui alt tip de card, pe lângă cele de credit ori debit, precum și alte asemenea opinii.

Totuși, ideea inițială privind acest subiect, putem spune chiar controversat, a fost și aceea de a institui un fel de control al pacientului asupra medicului, prin aducerea la cunoștința superiorilor acestuia a gradului de satisfacție a pacientului în urma consultației.

De asemenea, se îngrădea și posibilitatea ca medicul să raporteze alte servicii decât cele efectuate.

După cum am prezentat, părerile privind cardul de sănătate sunt împărțite: în timp ce unii văd cardul de sănătate ca pe un instrument periculos pentru democrație, din cauza informațiilor multiple pe care le-ar putea conține, potențial de a fi folosite împotriva cetățenilor, alții consideră că neacceptarea acestuia, precum și tergiversarea apariției sale sunt doar un semnal clar că unele lucruri nu trebuie schimbate, nu trebuie controlate, ci lăsate să își urmeze istoria în binecunoscutul stil, pur românesc, dăunător pentru stat și devastator pentru cetățeni.

În încheiere, doresc să lansez întrebarea: este sau nu, în realitate, cardul de sănătate un pas spre un sistem sanitar mai performant și corect?

Dacă da, atunci de ce nu-l implementăm?

Din experiența pe care o am, consider că este timpul și pentru noi să intrăm în normalitate și să implementăm cardul de sănătate în timpul cel mai scurt posibil.

Prin aceasta vom evita multe fraude, iar pacienții vor beneficia de un sistem mai eficient și, în cazuri de urgență majoră, multe vieți vor putea fi salvate prin informațiile pe care doctorii le vor avea despre pacient în aceste carduri de sănătate.

Vă mulțumesc pentru atenție și aștept cu interes ca sistemul sanitar din România să se alinieze sistemelor medicale din alte țări dezvoltate și astfel și sistemul sanitar din România să între în normalitate.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Sunt Mircea Lubanovici, deputat PDL de diaspora.

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al Partidul Social Democrat, și se pregătește domnul Cătălin Drăgușanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Domnule coleg, trei minute.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,

Un subiect foarte important și cu adevărat la ordinea zilei în preocupările media îl constituie accederea României către independența energetică. Departe de mine intenția de a vă convinge de necesitatea și beneficiile unei atari performanțe, câtă vreme ne declarăm aparținători ai contemporaneității utilizatoare de energie în toate formele ei.

Problema pe care va trebui s-o discutăm și asupra căreia va trebui să ne clarificăm un punct de vedere este, pe de o parte, cea a costurilor de producție, iar, pe de altă parte, cea a impactului asupra mediului înconjurător.

Personal nu pot stabili o ierarhie între cele două aspecte din punctul de vedere al importanței. Consider doar că a privi cu înțelepciune și calm, a analiza profesionist, a pune în balanță argumentele pro și contra și a insista până la amănunt în clarificarea acestor probleme este, în fapt, datoria noastră.

Și, pentru a argumenta, aș dori să-mi îngăduiți câteva considerații asupra proiectelor privind exploatarea zăcămintelor de gaze de șist, proiecte care au trezit, de la prima lor apariție, patimi înflăcărate, vocalizate mai mult sau mai puțin în cunoștință de cauză, susținute uneori de afirmații bizare de genul „Lăsați-le acolo, că nu deranjează”. Sigur că oricine are dreptul la o părere personală. Dar, argumentată astfel, mai bine o păstrăm pentru noi și nu ne hazardăm în a aduce critici pe o temă pe care n-o cunoaștem de fapt. Iar ca să spunem, de fapt, lucrurilor pe nume, Guvernul a acordat avize de mediu pentru activitatea de explorare, și nu pentru cea de exploatare.

Adică întâi cercetăm, pentru a face explorarea, ne documentăm și abia apoi, în cunoștință de cauză, aprobăm sau nu.

S-a precizat deja că, la inițiativa Guvernului, se vor organiza dezbateri publice, incluzând autoritățile locale, grupurile parlamentare, societatea civilă, organizațiile de mediu, dezbateri care vor permite exprimarea liberă a opiniilor privind eventualitatea exploatării gazelor de șist. Tot din start s-a precizat că programele de prospectare vor ocoli ariile protejate, vor asigura o distanță de cel puțin un kilometru de la țărmul Mării Negre, nu vor conține forări în orașe sau zone locuite, în apropiere de obiective turistice sau culturale și arii protejate prin legislația în vigoare.

Dar ce vorbim atât și cu atâta patimă, doar-doar vom fi cumva remarcați, despre ceva ce nu s-a făcut și care, poate, nici nu se va face?! Oricum, mult înainte de vreme!

O altă alarmă falsă, lansată, de altfel, din aceleași considerente voit negativiste, ca și cea de care am vorbit, este legată de presupusa tăiere a certificatelor verzi, care tăiere va provoca inerent fugărirea investitorilor din domeniu. A face astfel de afirmații cu referire la o țară care are deja instalate turbine eoliene cu o capacitate de generare a energiei electrice care a atins, în anul 2012, valoarea de 1.794 de MW este cu adevărat de natură să transmită fiori de gheață investitorilor, dacă afirmațiile ar dezvălui o realitate. Ceea ce nu este cazul!

Guvernul gândește o reeșalonare a certificatelor verzi acordate producătorilor de energie regenerabilă, și nu anularea acestora. Este o cale de a ușura facturile la energie, atât pentru populație, dar, mai ales, pentru industrie. Acest mod de a privi lucrurile poate să nu convină unor amatori de discuții sterile, dar este cu siguranță un mod responsabil de a privi dezvoltarea noastră economică. Și, dacă aceștia sunt pașii meniți a ne conduce către independența noastră energetică, eu cred că trebuie făcuți – așa cum spuneam –, analizându-i cu înțelepciune și fără patimă pe fiecare dintre ei.

Mulțumesc frumos.

Domnule deputat, vă mulțumesc și eu.

Îl invit la microfon acum pe domnul deputat Cătălin Drăgușanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, și se pregătește domnul Liviu Laza-Matiuță, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația politică este intitulată „Inundațiile în județul Neamț”.

România ultimelor decenii a fost scena a numeroase dezastre meteorologice și hidrologice, fiind afectați sute de mii de oameni anual. Inundațiile reprezintă dezastrul cel mai frecvent care se produce atât pe râurile mari, dar și pe cele mici, cu efecte asupra mediului înconjurător, incluzând aici nu numai pagube economice și dezechilibre ecologice, ci și numeroase pierderi de vieți omenești.

Frecvența inundațiilor în România a crescut, în primul rând, din cauza schimbărilor climatice, dar și ca o consecință a reducerii capacității de transport în albiile minore ale arterelor hidrografice, ca urmare a aluvionărilor, a îndiguirilor, a despăduririlor din bazinele de recepție–colectare și a diferitelor construcții în albia majoră.

Regimul meteorologic și hidrologic pe teritoriul României este specific climatului temperat continental, iar istoria a arătat că inundațiile s-au produs cu regularitate pe teritoriul țării, ceea ce ar fi trebuit să ducă la o predictibilizare a acestor fenomene.

Să analizăm câteva exemple nu foarte îndepărtate:

– Anul 2005 poate fi considerat un an al inundațiilor în România. Viiturile care au produs inundațiile din 2005 din România au dus la 21 de persoane decedate, zeci de mii de sinistrați, au fost distruse și avariate obiective de interes social, au fost avariați mii de kilometri de comunicare rutieră și feroviară, rețele de alimentare cu gaze naturale și energie electrică.

– Anul 2008, an în care inundațiile din nordul și vestul României au dus la moartea a cinci persoane, afectarea altor 21.000 și distrugerea parțială sau totală a 5.600 de locuințe.

Peste 1.000 de kilometri de drumuri au fost afectate, iar 45 kilometri de diguri au fost inundate, alături de 48 de poduri, 300 de podețe și 10,5 kilometri linie de cale ferată.

– Anul 2010 a adus în România inundații care au afectat: „37 de județe și 530 de localități, au dus la evacuarea a peste 18.000 de persoane din zonele afectate și la pierderea a 23 de vieți omenești. Au fost afectate 41 de drumuri naționale, 110 drumuri județene, 164 de drumuri comunale, 328 de poduri, 2.042 de podețe, 131 de punți pietonale și 25.000 de fântâni, 43 de posturi de transformare avariate, 11 linii de medie tensiune sunt afectate parțial, precum și 187 de obiective socioeconomice”, conform comunicatelor din vremea respectivă. Totodată, au fost inundate 15.000 de gospodării și anexe gospodărești, 1.237 de curți și grădini, 8.967 de locuințe, dintre care 602 locuințe distruse și în pericol de prăbușire, precum și 59.000 hectare teren arabil, 31.000 hectare pășuni și fânețe și 5.773 hectare păduri.

– Anul 2013 nu iese din tiparele deja cunoscute: nordul și nord-estul României sunt măturate de puhoaiele învolburate. Peste 40 de localități din 14 județe au fost afectate de inundații. În urma inundațiilor de zilele trecute, numai în județul Neamț, 12 localități au fost afectate, iar zeci de gospodării, îndeosebi din localitățile Roznov, Balțățești, Grumăzești, Crăcăoani, Hangu, Petricani, Agapia, Tupilați, Țibucani, Horia, Războieni au fost inundate. Circa 80 de case și anexe și 100 de curți au fost inundate, opt poduri și 20 de podețe au fost avariate, zece poduri au fost distruse, 1.077 de hectare de teren arabil și 51 de hectare de pășuni și fânețe au fost compromise. De asemenea, viiturile au distrus în jur de 80 kilometri de drumuri sătești, 16,5 kilometri de drumuri comunale și 8,2 kilometri de drumuri județene.

Natura nu poate fi îmblânzită, dar este imperios necesar să înțelegem vulnerabilitatea și sensibilitatea comunităților umane, pe termen scurt și mediu, la producerea riscurilor hidrometeorologice; necesitatea unor studii interdisciplinare, elaborarea modelelor de evoluție și de predicție a acestora trebuie să devină o prioritate. Construcțiile hidrotehnice au rolul lor, dar, din păcate, nu li s-a mai acordat importanța cuvenită.

Niciun efort nu este prea mare în încercarea de a ne apăra împotriva inundațiilor.

Domnilor primari și președinți de consilii județene, niciun efort nu este prea mare pentru a apăra agoniseala de-o viață a oamenilor și, mai mult, pentru a le apăra viețile!

Vă rog să nu uitați că oamenii loviți de inundații au nevoie de dumneavoastră! Nu trebuie să uitați că este de datoria autorităților locale ca, în funcție de specificul fiecărei localități, să elaboreze și să pună în aplicare strategia de apărare împotriva inundațiilor. Dintre măsuri, nu trebuie să lipsească asigurarea drenajului apelor pluviale, decolmatarea periodică a canalelor și rigolelor, evitarea depozitării deșeurilor pe marginea râurilor, împădurirea zonelor pe versanții supuși eroziunii și transportului de aluviuni, construirea de diguri, întreținerea și exploatarea corespunzătoare a lucrărilor hidrotehnice existente.

## Domnule coleg,

O să vă rog să vă apropiați de sfârșitul declarației.

## Închei.

Nu ezitați să prezentați autorităților centrale situația și nivelul local al pagubelor produse de inundații și, totodată, solicitați ajutoarele necesare pentru sprijinirea celor afectați.

Consider că, în perioada 2014–2020, un domeniu major de finanțare din fondurile europene trebuie să fie legat de extinderea și modernizarea infrastructurii de prevenire și protecție împotriva inundațiilor. Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale” poate fi extinsă cu acest tip de investiții.

Vă mulțumesc.

Deputat Drăgușanu Cătălin, Colegiul nr. 1, Neamț.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Fac o declarație politică: „Neglijența Guvernului față de sănătatea populației”.

Reprezint Colegiul nr. 4, Beiuș–Ștei din Circumscripția electorală nr. 5 Bihor, ca număr de locuitori fiind cel mai mare colegiu din județ.

În municipiul Beiuș se găsește Spitalul „Episcop Nicolae Popovici”, care deservește un municipiu, trei orașe, 20 de comune, 119 sate cu o populație de aproximativ 100.000 de locuitori răspândiți pe o suprafață de 815 kilometri pătrați, asigurând totodată și urgențe pentru accidentele rutiere de pe DN76, E79, precum și pentru accidentele de muncă de pe platformele industriale din Beiuș, Ștei, Sudrigiu și bazinul minier Băița.

Spitalul duce lipsă de fonduri pentru reparații curente, pentru materiale de întreținere și fonduri pentru medicamente.

Pacienții internați în spital sunt nevoiți să își cumpere singuri medicamentele.

Spitalul nu mai poate funcționa în stadiul în care se găsește și are nevoie acută de fonduri, care nu pot fi asigurate decât de minister.

Sistemul sanitar din România nu are nevoie de un ministru care ridică din umeri resemnat, ci de un om al soluțiilor, cu atât mai mult cu cât ministrul Nicolăescu are în spate o majoritate-mamut cu care poate trece legile extrem de necesare ale sănătății. Estimările arată că 20% din fonduri se scurg în buzunarele cui nu trebuie.

Domnul ministru al sănătății trebuie să găsească urgent fonduri pentru Spitalul Municipal Beiuș. În caz contrar, spitalul va fi închis din lipsă de fonduri.

Am adresat și o interpelare în acest sens domnului ministru Nicolăescu și am solicitat răspuns în scris. Interpelarea a fost însoțită de o notă de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea realizării lucrărilor de reparații și fondurile necesare.

Dacă Guvernul nu găsește resurse financiare pentru spitale, pentru școli, pentru decontare abonamente elevi, pentru reparații drumuri naționale – și aici aș aminti DN76 Oradea–Deva, unde au întrerupt total lucrările de modernizare și nu au fonduri nici pentru reparații-plombări –, aș întreba în ce domeniu folosesc resursele bugetare.

Vă mulțumesc.

Deputat de Bihor, Laza-Matiuța Liviu.

## Mulțumesc, domnule coleg.

O invit pe distinsa noastră colegă Raluca Surdu, din partea Grupului parlamentar al PNL, și se pregătește o altă distinsă colegă, Sonia Drăghici, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Stimată colegă, aveți cuvântul.

Mulțumesc și eu, domnule deputat.

Vă reamintesc, stimați colegi, trei minute. Din respect pentru cei care sunt în sală, care doresc să intervină.

Îl rog acum pe domnul deputat Liviu Laza-Matiuța, din partea Grupului parlamentar al PDL, să poftească la microfon și se pregătește doamna Raluca Surdu, din partea Grupului PNL.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

## Bună dimineața!

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

În calitate de deputat al Partidului Național Liberal, membru al Comisiei de administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, salut pasul important făcut pentru introducerea noii formule de organizare administrativă a României. Mă refer la adoptarea cu 18 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere a amendamentului formulat de către Partidul Social Democrat și susținut de către Partidul Național Liberal și de către Grupul minorităților naționale, care prevede ca, la articolul 3, intitulat „Teritoriul”, la alineatul 3, să se stipuleze că: „Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe, județe și regiuni. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii.”

Adoptarea acestui amendament și introducerea termenului de „regiune” în Constituție pune bazele proiectului de regionalizare a României. Vorbim despre unul dintre cele mai importante demersuri pe care actuala Coaliție de guvernare le-a inițiat în spațiul administrativ din necesitatea de a se alinia și a răspunde realităților interne și practicilor europeane în domeniu.

Regionalizarea este importantă pentru că, în plan intern, autoritățile regionale vor putea adopta hotărâri care să fie în acord cu specificul local și care să răspundă nevoilor populației din aceste zone. De asemenea, acestea vor avea atribuții extrem de importante în ceea ce privește dezvoltarea economică. Autoritățile regionale vor trebui să devină parteneri reali și credibili ai autorităților de la Bruxelles, capabile să absoarbă banii europeni necesari dezvoltării zonei.

Regionalizarea va rezolva două dintre punctele nevralgice cu care se confruntă România: slaba absorbție a fondurilor europene și dezvoltarea redusă a proiectelor de infrastructură economică, socială și culturală pentru multe dintre zonele țării.

Vă mulțumesc.

Raluca Surdu, deputat Partidul Național Liberal, Colegiul uninominal nr. 5, Oltenița.

Mulțumesc, doamnă deputat, cu drag.

O invit acum pe doamna deputat Sonia Drăghici, din partea Grupului parlamentar al PSD, și o rog să se pregătească pe doamna deputat Florica Cherecheș, din partea Grupului PNL.

Aveți cuvântul, doamnă deputat.

## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Astăzi vreau să vă vorbesc despre ocuparea forței de muncă în România.

Rata șomajului înregistrat la sfârșitul lunii martie 2013, la nivel național, a fost de 5,58%, cu 0,20 puncte procentuale mai mică decât cea de la începutul anului 2013. În ceea ce privește rata șomajului înregistrat pe sexe, rata șomajului masculin a scăzut de la 6,47%, la 6,22%, iar rata șomajului feminin a scăzut de la 5,02%, la 4,87%, cifre care ar trebui să ne încurajeze, mai ales că România se află printre țările Uniunii Europene cu o rată scăzută a șomajului.

Ceea ce nu este foarte relevant în aceste statistici este faptul că, în rândul persoanelor ocupate, sunt cuprinse și cele care practică agricultura de subzistență, numărul persoanelor neocupate depășește numărul șomerilor înregistrați, iar veniturile salariale ale angajaților sunt printre cele mai mici din Europa.

Șomajul feminin scăzut este dublat însă de veniturile mult mai mici realizate de acestea prin munca lor, deoarece există o segregare de gen, realizată atât pe orizontală, cât și pe verticală.

Populația de sex feminin este concentrată în anumite sectoare de activitate și în anumite profesii. Există o divizare pe orizontală a pieței forței de muncă și tocmai de aceea sectoarele cele mai feminizate au niveluri de remunerare mai mici – de exemplu sănătatea, învățământul, industria ușoară.

Segregarea pe verticală a pieței forței de muncă, și anume concentrarea femeilor în eșaloanele inferioare ale ierarhiei profesionale, întărește efectele de segregare orizontală și, de asemenea, explică salariile mai mici pentru femei. Fenomenul este prezent, deși procentul absolvenților de gen feminin al multor instituții de învățământ superior din România depășește procentul absolvenților de gen masculin.

Suntem în eșalonul de țări ale Uniunii Europene care au o rată a șomajului crescută în rândul tinerilor, mulți absolvenți fiind înregistrați ca șomeri imediat după absolvire.

Dacă toate aceste aspecte ar fi fost legate de întemeierea familiilor și de creșterea natalității, am fi putut să acceptăm situația în care ne aflăm, în speranța creșterii forței de muncă în viitor, când redresarea economică ar fi permis acest lucru, dar România se află, din păcate, printre țările cu spor natural negativ.

Este îngrijorător faptul că unele țări europene dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie, aduc în discuție limitarea migrației pe piața muncii a cetățenilor europeni care provin din România, uitând că politicile românești de învățământ furnizează Uniunii Europene specialiști bine pregătiți, care migrează prioritar.

Trebuie să sporim atenția acordată generării de locuri de muncă, dezvoltării învățământului profesional, racordării sistemului de învățământ subvenționat de stat la nevoile pieței de muncă din țara noastră pentru a nu crește numărul șomerilor cu diplomă, care vor alege calea migrației.

Sunt necesare măsuri de echilibrare a salariilor în sănătate și învățământ, de creștere a salariului minim pe economie și de stimulare a absolvenților, de dezvoltarea rețelei de formare și de reconversie profesională. Toate aceste aspecte vor rămâne teoretice, dacă țara noastră nu va găsi resurse pentru dezvoltarea economică, cu concentrarea atenției pe agricultură, lucrări de infrastructură, producția de energie neconvențională, turism și alte ramuri emergente.

O societate dinamică, bazată pe cunoaștere, trebuie să investească în știință și educație, dar și în politicile de ocupare a forței de muncă, pentru a ține pasul cu schimbările și pentru a putea depăși criza economică.

Vă mulțumesc.

## Mulțumesc, doamnă deputat.

O invit la microfon pe doamna deputat Florica Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al PNL, și se pregătește domnul deputat Petru Movilă, din partea Grupului PDL. Aveți cuvântul.

## Vă mulțumesc.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Chiar mai trebuie să discutăm ce este familia?”

Săptămâna trecută m-am bucurat să aud că amendamentul pe care l-am trimis Comisiei de revizuire a Constituției a fost adoptat cu o mare majoritate de voturi. Amendamentul se dorea o clarificare la definiția familiei cuprinsă în articolul 48, în noua formulare, aceasta fiind definită ca luând ființă prin căsătoria liber consimțită a unui bărbat cu o femeie. Mi se pare ciudat și de necrezut că un astfel de amendament a stârnit atâtea dezbateri și polemici într-o țară care se numește creștină și în condițiile în care nu am auzit niciun lider politic spunând că s-ar dori legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex.

Atunci de ce atâta vâlvă pentru un amendament care clarifică un lucru natural și firesc cum este căsătoria unui bărbat cu o femeie?

## Stimați colegi,

Noi toți suntem aici pentru a-i reprezenta pe cetățenii României, care cred, în majoritatea lor, că familia, înființată pe uniunea dintre cele două sexe, este primul și cel mai important centru al vieții sociale. Familia astfel constituită s-a dovedit cadrul optim de formare a noilor generații, iar rolul esențial jucat de această instituție în trecutul, prezentul și viitorul dorit al țării poate și trebuie specificat în Constituție. De fapt, aceasta nici nu este o prevedere nouă, ci doar o clarificare a definiției existente. Nici modificarea nu e o noutate, având în vedere că, în 2006, Alianța Familiilor din România a inițiat o campanie amplă în acest sens și a reușit să strângă semnături de la 650.000 de cetățeni care încă așteaptă să o vadă pusă în practică.

Menționarea clară a familiei naturale, monogame și nucleare cu valoare protejată de Constituție nu poate fi interpretată ca o ofensă adusă cuiva, ci este doar recunoașterea juridică a unei realități și a dezideratului unei permanențe; o reașezare în limitele normalității, conformă cu spiritul creștin al românilor. Ea reprezintă o măsură care a devenit absolut necesară în contextul unei stări de criză a familiei, cu tot mai multe familii destrămate și copii crescuți de un părinte singur.

De altfel, statul român modern se situează, cronologic, în urma familiei. Privind în urmă, găsim o corespondență uimitoare între perioadele în care familia a fost puternică și independentă și prosperitatea societății, la modul general, și, invers, o familie slabă, redusă ca importanță în ponderea actelor sociale sau folosită ca mijloc de manipulare ideologică, a dus la stări sociale tensionate, la stagnare sau la sărăcie și criză, așa cum este cea prin care trecem acum.

Privind spre viitor, perspectivele demografice sumbre ale României ne impun să fim foarte atenți la modul în care statul garantează dezvoltarea unui model social și, mai ales, la care este modelul social optim.

Conform ultimului recensământ intern, dar și al Indexului Global al Religiei 2012, realizat de Gallup International, România este printre cele mai religioase țări ale lumii. Cetățenii români sunt pe locul șase în lume în ceea ce privește credința lor. Noi avem datoria să facem legi care să respecte modul de viață și credința celor ce compun acest popor.

În același timp, statul trebuie să protejeze persoanele care au alte credințe sau se manifestă în mediul privat altfel decât într-o familie tradițională. Acești cetățeni sunt egali în fața legii și își exercită drepturile fundamentale fără nicio îngrădire. Nici ei nu trebuie, la rândul lor, să caute să-și impună prin forță, fie ea și conjuncturală, propriul set valoric asupra majorității.

## Stimați colegi,

Bănuiesc, în opoziția față de amendarea art. 48 al Constituției și în referințele lor repetate la un pretins „anacronism”, supărarea unor interese care doresc cu orice preț modificarea normelor sociale și comportamentale din România, justificându-se prin evoluții din alte societăți și țări.

Cred că nu avem nicio obligație de a urma recomandări sau modele de care suntem străini. Experiența nefastă a

celor 50 de ani în care comunismul a impus legi cu forța, fără a ține cont de specificul românesc, este de ajuns. Nu mai este nevoie să traumatizăm alte generații în numele unui iluzoriu „progres” adus prin rețete alienante.

În încheiere, vreau să salut poziția domnului senator Crin Antonescu, președintele Comisiei de revizuire a Constituției, care afirma că nu se poate confunda această prevedere constituțională cu vreo limitare a drepturilor cetățenești și că „familia e familie, iar căsătoria e căsătorie și se face între un bărbat și o femeie”.

Florica Cherecheș, deputat PNL de Oradea. Mulțumesc.

Mulțumesc, doamnă deputat.

Domnul deputat Petru Movilă, din partea Grupului parlamentar al PDL, și se pregătește domnul deputat Florin Stragea, din partea Grupului PSD.

Domnule coleg, trei minute.

Bună dimineața! Domnule președinte, Stimați colegi,

Declarația politică se intitulează „Iași, un an de opoziție la putere”.

## Stimați colegi,

Săptămâna aceasta, pe 10 iunie, s-a împlinit un an de zile de la alegerile locale, când USL-ul a câștigat în proporție covârșitoare aproape tot ce se putea câștiga: 42% din primăriile din țară, 36 de consilii județene din 41.

Din păcate pentru majoritatea candidaților USL la alegerile locale, care atunci au simțit că le-a pus Dumnezeu mâna în cap, după un an de zile de mandat, primarii și președinții de consilii județene se simt de parcă ar fi în opoziție.

Sunt convins că printre dumneavoastră, stimați colegi din USL, sunt parlamentari care încă mai merg în colegii și care mai stau de vorbă cu primarii din comunele unde USL-ul a câștigat, în iarnă, cu procente de 70–80%.

Puțini sunt primarii care se pot declara mulțumiți de modul în care USL a condus România până acum și mai puțini sunt cei care au primit bani de la Guvern pentru proiectele pe care le-au promis cu surle și trâmbițe în campania electorală de acum un an.

Prestația miniștrilor USL, în special la Ministerul Dezvoltării și la Ministerul de Finanțe, îi bagă în fibrilație pe toți cei care astăzi ocupă un scaun de primar sau de președinte de consiliu județean.

Realitatea arată diferit, iar în teritoriu lucrurile se văd altfel. Oamenii au început să-și piardă încrederea, ba sunt din ce în ce mai multe voci care încep să afirme faptul că măsurile de austeritate luate în anii trecuți au fost corecte.

Vi se reproșează, stimați colegi, pe bună dreptate, că ați promis marea cu sarea, dar nu s-a realizat nimic!

Vi se reproșează faptul că sunt miniștri de decor, care, de cele mai multe ori, se duc la ședințele de guvern doar ca să facă acte de prezență!

## Toate pe bună dreptate.

Și vi se mai reproșează, pentru colegii din PNL, faptul că sunt călcați în picioare în fiecare zi de către colegii de alianță din PSD, care, pe zi ce trece, își întăresc poziția și devin din ce în ce mai puternici în alianța USL!

Nu era greu de estimat că se va ajunge în această situație de criză printre primarii USL, ca urmare a faptului că nu poți să împarți același buget de austeritate tuturor celor cărora li s-a promis sprijin.

În campania electorală a plouat cu autostrăzi, cu drumuri naționale și regionale, cu spitale regionale de urgență, cu proiecte de aducțiune de apă și canal și cu grădinițe, creșe sau cămine culturale.

Pentru toate aceste promisiuni, nici dacă alocarea bugetară pentru anul 2013 îngloba bugetele aferente următorilor cinci ani, tot nu erau destui bani pentru începerea și, mai ales, finalizarea tuturor promisiunilor de campanie.

Bilanțul unui an de administrare locală, marcat de guvernarea USL, este pe minus din toate punctele de vedere.

Cu bugete considerabil mai mici decât în anii trecuți, cu proiecte de investiții care au rămas în același stadiu incipient de promisiune, dar, mai important, cu un număr în continuă scădere de votanți, care încă mai speră că aleșii USL le vor oferi minuni pe bandă rulantă, primarii se roagă să nu ajungă la același nivel sau mult mai rău decât foștii primari sub guvernarea PDL.

Totuși, să nu fim chiar atât de sceptici, stimați colegi, până la urmă Guvernul USL și-a ajutat oamenii din administrațiile locale, din întreaga țară, le-a oferit șansa de a-și falimenta propriile primării, fără a fi trași la răspundere.

Bucurați-vă de ceea ce aveți acum, pentru că bilanțul de la finalul celor 4 ani de zile ai USL va costa prin voturi, așa cum și alte guvernări au fost trase la răspundere prin voturile pe care le-au primit!

Ținând cont de toate acestea, precum și de planurile de viitor ale Guvernului USL, în final, nu am decât o singură urare pentru primarii și președinții de consilii județene care astăzi serbează un an de zile de la înscăunare: Bine ați venit în opoziție!

Vă mulțumesc.

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al PSD, și o rog să se pregătească pe doamna deputat Luminița Adam, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Mulțumesc.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se intitulează „Evaziunea fiscală, un fenomen îngrijorător!”

Așa cum știm cu toții și conform estimărilor recente ale ministrului finanțelor publice, România are o evaziune în jurul a 7% din PIB, adică 10 miliarde euro. Rapoartele europene estimează însă că economia subterană din România ar fi de aproximativ 40 de miliarde de euro.

Evaziunea fiscală este o problemă gravă, o problemă cu care ne confruntăm noi, dar și o problemă a întregului continent. Faptul că pe ordinea de zi a Consiliului European de la Bruxelles principala temă de discuție a fost combaterea evaziunii fiscale dovedește amploarea acestui fenomen și totodată un semnal că liderii statelor membre vor să reducă drastic pierderile cauzate de fraudele financiare, care se ridică la aproape 1.000 de miliarde de euro în fiecare an, ceea ce înseamnă pentru buzunarul cetățeanului de rând cam 2.000 de euro anual, așa după cum arată estimările.

Rezolvarea acestei probleme este posibilă numai prin eliminarea breșelor din legislație, și aici trebuie să acționăm

ca parlamentari pentru eliminarea „portițelor” legislative de eludare a taxelor legale. După cum știți, printre măsurile adoptate până acum de Executiv se numără impozitarea cu 50% a veniturilor obținute de nerezidenți, dar și creșterea pedepselor pentru evaziune fiscală. Sunt primii pași făcuți în lupta cu evazioniștii.

Renunțarea la secretul bancar, ca mecanism de luptă împotriva evaziunii fiscale, este o măsură pe care o susținem și noi, dar, din păcate, mai sunt țări care nu achiesează acestei idei, cum ar fi Austria și Luxemburgul. Comisia Europeană pregătește un sistem pentru a facilita schimbul automat de informații între autoritățile fiscale cu privire la veniturile indivizilor și profiturile firmelor, fapt care ar crea un sistem integrat de depistare și eradicare a fenomenului infracțional financiar în statele membre.

Există două mari modalități principale prin care se practică evaziunea fiscală pe plan local. Prima sursă este comerțul intracomunitar. Cu alte cuvinte, se cumpără foarte multă materie primă de către un agent economic, care nu plătește TVA.

O a doua sursă este agricultura, care nu intră în circuitul fiscal din mai multe motive. Printre acestea se numără suprafața de teren agricol „fărâmițată”. Practic, producția de grâu sau de alte cereale se adună de către intermediari și intră în flux, dar fără să apară în acte. Cu alte cuvinte, evaziune fiscală 100%.

Economia subterană și evaziunea se hrănesc din TVA enorm. Reducerea TVA la alimente ar putea fi o măsură care va conduce la o stagnare a prețului la alimente, dar ar putea conduce și la reducerea evaziunii fiscale.

Soluții de combatere a evaziunii fiscale trebuie găsite de urgență! Este de datoria noastră, a tuturor parlamentarilor, să facem în așa fel încât să diminuăm acest fenomen, efectele fiind benefice românilor și întregii țări!

Deputat PSD Sorin Stragea, Colegiul nr. 7 Timiș – Lugoj. Vă mulțumesc.

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

O invit acum la microfon pe doamna Luminița Adam din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu, și o rog să se pregătească pe doamna deputat Ana Birchall, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

## Bună dimineața!

Consecvent principiilor politicii sale de promovare și ocrotire a intereselor păturilor celor mai sărace ale populației României, Partidul Poporului – Dan Diaconescu a promovat în Comisia pentru modificarea Constituției un amendament la articolul 47, Nivelul de trai.

Acest articol prevede: „(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. (2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.”

Prin amendamentul său, constând în introducerea unui alin. (2[1] ) cu următorul conținut: „Drepturile stabilite conform alin. (2) nu pot fi restrânse”, Partidul Poporului – Dan Diaconescu a urmărit să ofere o garanție oamenilor cu veniturile cele mai mici și aflați în cea mai sensibilă situație de vârstă și sănătate. A dorit să se asigure că ceea ce primesc până în prezent nu va forma obiectul unei bătăi de joc, astfel cum s-a întâmplat cu regimul pensiilor și ajutoarelor sociale în guvernarea trecută.

Întemeiat juridic pe principiile constituționale ale drepturilor câștigate și ale obligațiilor ce revin unui stat social, în cadrul dezbaterilor, amendamentul s-a bucurat de girul argumentat personal al Avocatului Poporului, precum și al reprezentantului Forumului constituțional.

Cu toate acestea, fără niciun argument contrar, fără nicio motivație a opoziției, mașinăria de vot a USL a respins acest amendament. Este un semnal sigur și elocvent al faptului că nu se urmărește altceva decât continuarea politicilor anterioare de spoliere a păturilor celor mai sărace, a politicilor de dispreț față de cei aflați în nevoie din cauza vârstei și a sănătății, a totalului dispreț față de cei care prin munca lor au avut o contribuție de lacrimi și de sudoare la menținerea existenței României. Continuarea cu cinism a unei politici care permite în orice moment un atentat guvernamental la veniturile și așa foarte mici ale pensionarilor și ale asistaților sociali le demonstrează acestora că au greșit acordând cu ușurință încrederea și votul lor reprezentanților USL.

Ei au votat sloganul electoral „dreptate până la capăt” și asistă cu neputință la ceea ce în mass-media se numește „capătul dreptății”.

Dacă nici în Constituția României nu se poate introduce o prevedere care să ocrotească efectiv drepturile pensionarilor, această țară, care are un trecut datorită lor, are un mare semn de întrebare pentru viitor.

Da. Mulțumesc, doamnă deputat.

O invit acum la microfon pe doamna deputat Ana Birchall, din partea Grupului parlamentar al PSD, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Korodi Attila, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Trei minute, stimată colegă, vă rog.

Mulțumesc mult, domnule președinte. Stimate colege,

Stimați colegi,

Astăzi vreau să vă vorbesc despre ceea ce cred că este un exemplu de necontestat al curajului politic de care Guvernul USL dă dovadă. Subiectul pe care îl voi aborda în declarația politică de astăzi este procesul de constituire și de gestionare a Autorității de Supraveghere Financiară inițiat de Guvern nu mai devreme de luna februarie a acestui an.

A fost nevoie de mai puțin de patru luni pentru ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să devină o autoritate dreaptă din punctul de vedere al legislației inițiate de Guvern. În patru luni Guvernul Ponta a reușit să ducă la bun sfârșit ceea ce 13 ani de guvernări anterioare nu au reușit.

Să ne reamintim faptele. În anul 2000, Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor a luat ființă ca autoritate autonomă prin Legea nr. 32 din 3 aprilie, cu un consiliu de administrație format din 5 persoane, dintre care un vicepreședinte și un președinte. Consiliul de administrație, ca și în prezent, este numit de Parlament cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenți. Rapoartele de activitate și bugetele CSA se prezintă în fața Parlamentului fără a fi votate. Pe același model sunt constituite încă două entități de reglementare în domeniul valorilor mobiliare și în domeniul pensiilor private.

Deși bugetele se prezintă anual în Parlament, remunerația consiliilor de administrație și a personalului angajat în cadrul acestor autorități nu este publică. Ceea ce știm însă este că peste 80% din bugetul autorităților menționate mai devreme este reprezentat de fondul de salarii al instituțiilor. Cum bugetul acestor instituții este considerabil, devine lesne de înțeles că și salariile membrilor consiliilor de administrație sunt de asemenea consistente.

Supravegherea financiară din România s-a constituit având la bază transpunerea legislației europene.

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, înființarea acestor autorități a fost o condiție necesară pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană, iar reglementarea piețelor de capital, de asigurări private și de pensii private este indispensabilă pentru orice sistem financiar care se vrea a fi european.

Sigur că putem fi de acord cu o remunerație atractivă pentru membrii consiliului de administrație tocmai prin prisma faptului că este ușor să manipulezi aceste piețe dacă autoritățile care le controlează sunt slabe sau ineficiente și, în final, cetățeanul de rând ajunge să plătească pentru eventualele abuzuri nesancționate ale entităților financiare.

Vorbim totuși de 13 ani, timp în care niciun Guvern și nicio majoritate parlamentară nu au avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Timp de 13 ani autoreglementarea autorităților de supraveghere a sistemului financiar din România a creat practic un stat în stat, unde, timp de 6 ani, cât este ales un membru în consiliul de administrație, publicul larg, contribuabilii și clienții din sistem nu știu deloc ce se întâmplă. Lipsa de transparență nu are nicio scuză și această perdea de fier aș putea spune că a fost ținută sus de către toți decidenții politici din România până în februarie anul acesta.

Presa a adus în vizorul atenției publice, de nenumărate ori, salariile președinților și vicepreședinților acestor entități. Politicienii au dat nedumeriți din umeri și au așteptat ca subiectul să se piardă în timp sub zgomotul altor știri mai importante. Această practică s-a perpetuat timp de 13 ani, până astăzi. Astăzi, avem un Guvern care reacționează și un premier responsabil care se remarcă prin curajul de a declara public că este inadmisibil să ai, într-o instituție publică, 20.000 sau 30.000 de euro pe lună și după câțiva ani de activitate să propui și tot tu să votezi salarii compensatorii de sute de mii de euro.

Declarațiile domnului Ponta nu au rămas la stadiul de vorbe. Ce a făcut Guvernul Ponta? A redus numărul membrilor în consiliul de administrație al Autorității de Supraveghere Financiară de la 19, câți erau prevăzuți inițial în lege, la 11. Prin aceeași ordonanță de urgență, Guvernul a impozitat cu 85% veniturile foștilor membri ai consiliilor de administrație ai CSSPP, CNVM și CSA.

Vă întreb, stimați colegi, de ce nu s-a dispus o asemenea măsură până astăzi? De ce guvernările anterioare au rămas ignorante în fața acestor nedreptăți? Această ignoranță s-a manifestat inclusiv în perioada de criză economicofinanciară, când fiecare bănuț la bugetul de stat ar fi putut ajuta categorii sociale vulnerabile, ar fi putut asigura un venit decent profesorilor sau medicilor.

Răspunsul este simplu, dar, din păcate, multora dintre noi le este teamă să îl rostească. Aceste venituri colosale în raport cu serviciile prestate și în raport cu responsabilitatea funcției nu se justifică din niciun punct de vedere. Consider ca fiind un act de curaj politic măsura de impozitare a salariilor compensatorii de sute de mii de euro.

Această măsură nu este singura demnă de respect politic pe care USL a luat-o în anul în curs. Fie că vorbim despre rezilierea contractelor bilaterale de la Hidroelectrica, fie că vorbim despre rezilierea contractului cu compania americană Bechtel, fie că deschidem subiectul locuințelor RAPPS care vor fi valorificate de către Guvern, toate aceste măsuri se înscriu în politica USL de a face dreptate, exact așa cum am promis în timpul campaniei electorale din decembrie anul trecut.

Îmi exprim speranța că acest gen de măsuri vor continua în politicile publice ale Cabinetului Ponta și, de fiecare dată când va fi cazul, nu voi ezita să le prezint în fața dumneavoastră și în fața celor care m-au votat ca fiind măsuri pe care niciun guvern anterior nu a avut curajul și viziunea să le ia.

Vă mulțumesc.

Ana Birchall, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 39 Vaslui, Colegiul uninominal nr. 5.

Ana Birchall, vă mulțumesc și eu.

Îl invit la microfon pe domnul ministru Korodi Attila, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Se pregătește domnul deputat Ioan Benga, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În timp ce noi dezbatem, într-o perioadă relativ de liniște în societatea românească, alți locuitori ai Europei fac eforturi aproape supraomenești să salveze viețile și bunurile lor din cauza apelor revărsate de cele mai importante râuri ale continentului. Ne uităm nedumeriți cum părți ale Germaniei, Austriei, Cehiei, Ungariei suferă din cauza apelor revărsate, din cauza debitelor istorice ale Elbei, Dunării, Vltavei.

În țară, din fericire, nu avem de-a face cu aceeași situație. În țară, ploile locale fac probleme locuitorilor din cauza cantităților foarte mari căzute într-o perioadă foarte scurtă. De câțiva ani de zile a trebuit să admitem că din cauza schimbărilor climatice fenomenele meteorologice extreme se manifestă repetitiv și cu intensitate din ce în ce mai mare. Hidrologii europeni au trebuit să constate că datele pentru care a fost construită infrastructura de apărare împotriva inundațiilor își pierd valabilitatea, debitele pe râuri înregistrează de la an la an noi maxime, noi recorduri.

Din cauza aceasta, ar trebui ca de la an la an să alocăm din ce în ce mai multe resurse financiare pentru recalibrarea albiilor, pentru înălțarea digurilor. Dar resursele financiare sunt limitate.

Astăzi, România alocă o mică parte a bugetului național, în comparație cu resursele financiare alocate pentru investiții în fiecare an în perioada 2005–2011.

Ministerul Finanțelor și, implicit, Guvernul, din cauza veniturilor mici, nu mai pot susține în ritm accelerat investițiile în infrastructura de apărare împotriva inundațiilor. În Europa, în țări ca Germania sau Austria, unde resursele financiare ale bugetelor naționale sunt mult mai mari, totuși vedem că pagubele cauzate de inundații extreme tot nu pot fi evitate și sunt semnificative. Asta nu înseamnă că trebuie să spunem că este mai bine să nu facem cum fac alții, ci să facem cum facem noi acasă, trebuie să mergem pe calea care nu se dorește a fi acceptată de către liderii politici, calea prin care sacrificăm din terenurile agricole create în albiile majore sau

în zonele inundabile ale râurilor și refacem zonele ca zone inundabile, zone umede.

Europa a pierdut nu numai la capitolul biodiversitate din cauza desecărilor, dar și din paleta de soluții aplicabile în apărarea împotriva inundațiilor.

Evenimentele din Europa Occidentală au demonstrat că banul nu poate rezolva totul. Natura nu poate fi ținută în frâu numai cu bani, numai cu diguri construite pe verticală.

Dacă nu vom merge mai departe pe soluții de împăduriri, creare de poldere, creare de zone umede, efectele dezlănțuirii naturii cauzate de schimbările climatice, inundațiile extreme vor crea încet-încet pagube mai mari decât pot fi acoperite din bugetele naționale sau din bugetul european.

Râuri ca Oltul, râul lângă care m-am născut, Mureșul, Siretul, Bega, Tisa, Dunărea, Elba, Rin – am enumerat numai câteva, ca să arăt diversitatea lor – trebuie să recâștige terenurile luate de oameni, altfel, prin puterea lor, aceste râuri vor face singure aceasta, dar cu pagube incalculabile. Zonele umede, polderele artificiale construite vor costa contribuabilul european mult mai puțin decât reconstrucția infrastructurii europene după noi și noi inundații.

Permiteți-mi, la final, ca de la tribuna Parlamentului să-mi manifest totala solidaritate cu locuitorii Germaniei, Austriei, Slovaciei, Cehiei, Ungariei care au suferit din cauza inundațiilor și care chiar și în aceste momente grele pentru ei stau pe diguri și ajută autoritățile naționale să facă față cât mai bine inundațiilor cu debit record înregistrat.

Vă mulțumesc.

## Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Benga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul Dănuț Culețu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule președinte,

Dragi colegi,

Declarația mea politică se numește „Să nu decredibilizăm Biserica Ortodoxă Română!”

Dragi colegi,

Am asistat tacit la declarațiile unui coleg deputat care mai deunăzi cerea ca Biserica Ortodoxă să nu mai primească bani de la stat. Așa după cum bine vă aduceți aminte, un grup de parlamentari, în frunte cu cel amintit, cunoscut pentru pozițiile sale împotriva Bisericii, a formulat recent o inițiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanțare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, respectiv cea a modelului german. Am asistat și la reacțiile ulterioare, prompte, în sprijinul Bisericii, în cazul premierului Victor Ponta, mai suave și mai reduse ca volum ale altor lideri, iar mai apoi am simțit cu toții cum ecourile propunerii deputatului respectiv s-au diminuat considerabil. Spre liniștea credincioșilor.

Vă întreb însă ce ne-am fi făcut în momentul în care această inițiativă regretabilă și-ar fi găsit adepți numeroși în rândul nostru, al deputaților, al senatorilor?

În aceste vremuri, asistăm la o stranie prigoană împotriva Bisericii. Sigur că e bine ca toți ierarhii și mai ales cei care vor să ajungă în fruntea Bisericii Ortodoxe Române să fie curați. Se face însă un exces. Derapajele de acest gen pot conduce la situații nedorite. Prin punerea la îndoială a Bisericii, oameni care rezistă în fruntea obștilor prin credință și autoritate se află în situația de a îndura umilințe nemeritate și suspiciuni dureroase.

În urmă cu 6–7 ani, începuse o goană a deconspirării fețelor bisericești din dosare, unele cu documente justificative, altele făcături de presă, lucruri care în America, de pildă, nu sunt lăsate să se petreacă în văzul lumii. Acestor oameni care au ales să servească Biserica, prin harul lui Dumnezeu, nu ar trebui să li se ia din misterul credinței și al autorității decât după ce păcatul lor s-ar dovedi.

Să nu uităm faptul că Biserica Ortodoxă Română a fost lovită, în toți anii comunismului, într-un mod aproape sistematic. E adevărat, nu numai Biserica Ortodoxă Română, dar cu deosebire Biserica Ortodoxă Română a fost și, iată, din păcate, continuă să fie în primejdie.

La Reșița, există celebrul exemplu al Bisericii ortodoxe Petru Iacob, edificiu care a fost ascuns după blocurile-turn, pentru că i-ar fi deranjat priveliștea tovarășului Ceaușescu, la o vizită de lucru pe care acesta o efectuase la începutul anilor ʼ80.

Obedienții comuniști care erau pe atunci în conducerea județului au dorit imediat dărâmarea lăcașului de cult ce a fost construit în anul 1872. Doar implicarea preoților și a oamenilor de cultură a reușit salvarea ei. În 1986, biserica a fost efectiv ridicată din fundație, pusă pe o șină de cale ferată și mutată aproximativ 82 de metri, iar astăzi se regăsește ferită privirilor, ascunsă după complexul blocurilor de 8 etaje.

Și, evident, n-a fost o situație singulară. Au existat însă situații și mai triste, în care mii de biserici au ajuns sub lama buldozerelor regimului comunist. Au fost ani de persecuții la care au fost supuși preoții, ani de vicisitudine pentru Biserica Ortodoxă. Așa știau să procedeze conducătorii vremurilor respective.

Reflectând la ceea ce a fost, la ceea ce am trăit pe viu, consider că astfel de inițiative, ca cea a domnului deputat, reprezintă un exces.

E mult, e puțin...

Biserica Ortodoxă Română ar trebui restaurată prin efortul, în primul rând, al parlamentarilor acestei țări, nu prin suspiciune și umilire. Poate că noi nu ne dăm seama până la capăt ce efect cumplit va avea asupra oamenilor această vânătoare de vrăjitoare, această inițiativă.

Biserica trebuie să reprezinte pilonul moral al acestei națiuni, iar noi trebuie să ne îngrijim pentru asta!

Repet: cei care au făcut rău turnându-și colegii, turnându-și contemporanii, turnându-și compatrioții trebuie să plătească moral! Și trebuie să plătească și plecând din scaunele lor, din Biserica Ortodoxă Română.

Bineînțeles că acest lucru este impardonabil! Am condamnat vehement din postura de simplu cetățean acea atitudine defăimătoare, o fac și astăzi din postura de coleg al dumneavoastră în Parlamentul României.

Am să vă rog să vă sesizați întotdeauna asupra chestiunilor care aduc atingere gravă acestor instituții fundamentale ale României.

Fiecare dintre noi nu poate face nimic singur, dar noi, împreună, putem opri acest val de revanșă, de ură și de violență, această înjosire a valorilor noastre, oricât de controversate ar fi fost, pentru că noi știm care vor fi consecințele acestei catastrofe la care asistăm. Există riscul ca exhibări de genul celei la care am asistat din partea domnului deputat să fie amplificate de cei ce înțeleg să dea o cu totul altă conotație propunerii sale.

Așadar, pledez încă o dată pentru apărarea valorilor, inclusiv și cu deosebire a valorilor creștine.

Până la capăt cu poporul meu, așa să ne ajute Dumnezeu!

Deputat Ioan Benga, Colegiul nr. 1 Reșița.

Mulțumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dănuț Culețu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul deputat Mihai Baltă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveți cuvântul.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică se intitulează „De ce adoptă USL tacit legile, deși are o majoritate de 70%”.

Săptămâna trecută a fost adoptată tacit și fără a avea raport din partea comisiei sesizate în fond o propunere legislativă care aduce modificări extrem de importante la Legea administrației publice locale. Prevederile acestei propuneri legislative oferă cadouri generoase aleșilor locali care conduc țara în prezent. Consider că în mod deliberat s-a procedat la depășirea termenului de dezbatere pentru a eluda dezbaterea acestui important proiect de lege în cadrul comisiilor și în plen și pentru a scăpa de ochii ageri ai presei.

În contextul în care USL a escamotat dezbaterea publică, mă simt dator să explic de ce este atât de importantă această lege și de ce USL se teme de faptul că cetățenii ar mai afla de încă un demers făcut împotriva intereselor lor. Prima modificare se referă la incompatibilitățile consilierilor locali, consilierilor județeni și ale președinților consiliilor județene.

În concordanță cu prevederile legii în vigoare, persoanele sus-menționate nu pot fi membri ai asociațiilor intercomunitare, acest lucru conducând automat la situația de incompatibilitate. Prin modificările propuse, PSD încearcă să își apere aleșii locali de starea de incompatibilitate, având în același timp un dublu limbaj în utilizarea prezentelor prevederi pentru suspendarea primarilor aflați în aceeași situație. Cazul președintelui Consiliului Județean Constanța, membru, alături de alți primari, în consiliul de administrație al RAJA, este grăitor în acest sens.

A doua modificare pune o nouă piatră de temelie la edificiul baronilor locali clădit cu sârguință de PSD. Astfel, se dorește transferul atribuțiilor de numire, sancționare și eliberare din funcție a conducătorilor instituțiilor și autorităților publice de interes local către președintele consiliului județean. Dincolo de „abilitățile și competențele” președintelui consiliului județean, consider acest demers un atac grav la adresa democrației participative care permite cetățenilor, prin intermediul consilierilor județeni aleși, să își exprime opinia referitoare la conducerea serviciilor de interes local. Decizia este una strict de natură politică, fără conotații economice, deschizând calea intereselor politice partizane și clientelei politice pentru numire în aceste posturi.

A treia modificare este, cu siguranță, răspunsul PSD la campania furibundă de desființare a patrimoniului public al autorităților locale, cu predilecție parcuri; iar fac trimitere la Constanța, pentru că nu pot înțelege altfel reducerea cvorumului pentru hotărârile care privesc acest patrimoniu de la două treimi la jumătate plus unu.

Implicarea cetățenilor și votul unei majorități calificate, care să permită luarea unei decizii de interes pentru comunitatea în numele căreia se decide, sunt ignorate pentru ca haosul și jaful să devină etichetele baronilor locali sub adăpostul legii. ## Stimați membri ai USL,

Nu folosiți majoritatea pe care o aveți pentru a ridica un nou soclu la edificiul democrației originale de sorginte dâmbovițeană!

Vă mulțumesc.

Da. Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Mihai Baltă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PP-DD. Vă rog, domnule deputat.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Desfășurat la începutul lunii iunie în organizarea Ministerului Educației Naționale și a Federației Române de Șah, simpozionul internațional „Educația prin șah” i-a reunit în Aula Bibliotecii Academiei Române pe toți cei implicați în viața șahistă din România, în promovarea proiectului de viitor „Șahul în școală”.

Participarea la cel mai înalt nivel, reprezentată prin ministrul învățământului, vicepreședintele Federației Române de Șah, parlamentari, campioni mondiali și naționali, maeștri ai sportului, antrenori, conducători de cluburi și asociații sportive, a permis abordarea tuturor aspectelor educaționale pe care le implică introducerea șahului în școală.

Dezbaterile care au avut loc în atelierele de lucru ale simpozionului au evidențiat rolul deosebit al șahului, ca element de educație, în formarea de caractere și în crearea unui climat de competitivitate și sportivitate în obținerea performanțelor școlare.

Evenimentul a prilejuit și un schimb de experiență pe plan intern și internațional, participanții exprimându-și satisfacția pentru adoptarea declarației scrise a Parlamentului European cu privire la introducerea șahului în sistemul de învățământ în Uniunea Europeană, care prezintă șahul ca fiind „un sport accesibil pentru copiii din toate grupurile sociale și poate sprijini coeziunea socială și contribui la obiectivele politicilor cum ar fi integrarea socială, combaterea discriminării, reducerea ratelor criminalității și chiar combaterea diferitelor dependențe”.

De asemenea, au fost analizate și o serie de dificultăți pe care le ridică complexitatea procesului de introducere a șahului în școală: forma de studii și programa școlară, editarea manualelor școlare, sisteme de pregătire a celor care vor susține educațional lecțiile.

Îmi exprim convingerea că, indiferent de dificultățile inerente, acum este momentul pentru introducerea șahului în școală, în sistemul românesc de învățământ. Baltă Mihai, Colegiul nr. 5 Botoșani. Mulțumesc.

## Mulțumesc foarte mult.

Domnul deputat Tudor Ciuhodaru, Partidul Poporului – Dan Diaconescu, și domnul Florin Pâslaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Pe scurt, domnule coleg, foarte pe scurt.

Mulțumesc, domnule președinte. _Qui prodest._ Cui folosește?

Mă întreb și eu, probabil că vă întrebați și dumneavoastră și mă întreabă tot mai mulți cetățeni români la ce folosește

actuala schimbare a Constituției? Modernizării Constituției? Nu prea cred.

Părinții vitregi ai actualului act constituțional plasează tot felul de bombe cu ceas cu amendamente incredibile ce vor pune în pericol chiar funcționarea statului român.

Democrației? Iar nu prea cred.

Poporul suveran a ales și ne-a spus că are nevoie de 300 de parlamentari și de un parlament unicameral. Nici aceste lucruri nu sunt respectate astăzi.

Cetățeanului? Aici sunt convins că nu, pentru că acel articol 47 în care se prevăd drepturile noastre și nivelul de trai este restrâns chiar prin modificările constituționale. Nu mai văd nimic despre stimularea natalității sau despre stabilirea unui prag de deficit, astfel încât ne vom trezi că vom plăti zeci de ani noi, românii, erorile actualei guvernări.

Până una-alta, constat că această Constituție este făcută de partidul unic pentru a servi doar intereselor majorității și că moașele politice ale acestei Constituții nasc greu, cu forcepsul aproape, un surogat constituțional.

Vă mulțumesc.

## Mulțumesc foarte mult.

Și ultimul vorbitor, domnul deputat Florin Pâslaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Vă rog.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică se numește „Dunărea și afluenții săi”.

Ziua de 29 iunie este declarată Ziua Dunării în întreg bazinul bătrânului fluviu, sărbătorindu-se de la izvoare și până la vărsarea în Deltă, la inițiativa Comisiei pentru Protecția Fluviului Dunărea.

Anul acesta se împlinesc 157 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării, aceasta începându-și activitatea pe 4 noiembrie 1856 la Galați și având ca obiectiv amenajarea cursului și instaurarea liberei navigații pe Dunăre. Comisia Dunării a reprezentat unul dintre primii pași spre o Europă unificată, întrucât trebuia să aducă împreună toate țările riverane, ca membri ai UE, și să contribuie la o Europă unită.

În ideea de a răspunde cu promptitudine și oficial la problemele pe care le are fluviul Dunărea, în 1994, pe 29 iunie, la Sofia s-a semnat Convenția Fluviului Dunărea. În această convenție intră 13 țări dunărene din 16, câte sunt în total.

Dunărea și afluenții săi formează unul dintre cele mai importante sisteme acvatice din Europa. De milenii, fluviul a jucat un rol crucial în dezvoltarea politică, socioeconomică și culturală a Europei Centrale și de Sud-Est, fiind un fluviu cu adevărat unificator, deoarece popoarele au cooperat de-a lungul Dunării, construind un spirit european.

Importanta sursă de biodiversitate are din păcate probleme ce se pot remedia doar prin bunăvoință și interes, multe zone sunt poluate, sistemele defectuoase de canalizare și construcțiile au mărit riscul inundațiilor și au agravat problemele cauzate de poluare. Problema pescuitului periculos în Delta Dunării a atins cote alarmante și, prin escaladarea ei, echilibrul și așa fragil din ecosistemul Deltei riscă să se destrame. Consumatorul local, turistul, unitățile de turism și autoritățile locale trebuie să înțeleagă că suntem toți responsabili în rezolvarea acestei probleme, dacă vrem să ne bucurăm în continuare de varietatea de specii din Deltă. Faptul că Dunărea trece prin statele membre le conferă acestora o și mai mare responsabilitate, deoarece fluviul aparține tuturor cetățenilor europeni, prezenți sau viitori.

Privind bazinul dunărean, este nevoie de o viziune europeană comună, de o strategie integrată care să fie inclusă în perioada financiară 2014–2020 și care să vizeze dezvoltarea economică, transportul și protecția mediului.

Domeniile predilecte de interes vizate în documentul parafat la Ulm sunt energia și mediul, transportul și infrastructura, instruirea profesională și mobilitatea, cercetarea și inovația, precum și activități economice durabile și turismul.

România dorește implicarea UE prin demararea unui proiect major european, consolidarea cooperării dunărene ar trebui să rămână o prioritate a Guvernului României, în condițiile în care potențialul de dezvoltare durabilă a regiunii este considerabil și dorim să ne aducem contribuția la transformarea Dunării într-o coloană vertebrală a spațiului european.

Potențialul de transport al Dunării este subvalorificat, realizarea canalului Rin–Main–Dunăre fiind una din căile esențiale de valorificare a potențialului de transport pe ape interioare, pe Rin transportându-se circa 350 de milioane tone de mărfuri pe an, în condițiile în care fluviul are 700 de kilometri navigabili, în timp ce pe Dunăre se transportă circa 70 de milioane de tone de marfă, în condițiile în care lungimea navigabilă a acesteia este de 2.200 km.

O creștere a utilizării capacității de transport pe Dunăre ar duce la diminuarea poluării generate de transportul rutier, pentru că Dunărea este o resursă uriașă pentru diminuarea traficului rutier, dincolo de evoluția tehnologică a motoarelor și de reducerea nivelului de emisii la motoarele tot mai dezvoltate.

Pe de altă parte, s-ar asigura prezervarea valorilor culturale și s-ar intensifica schimburile culturale regionale.

În ceea ce privește deschiderea unor șanse reale de viitor spațiului danubian, rămâne de văzut dacă românii, austriecii și bavarezii vor reuși să convingă birocrația de la Bruxelles să-și asume un proiect ce pare cât se poate de promițător. Mulțumesc, domnule președinte.

Și chiar ultimul vorbitor, domnul deputat Florin Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Vă rog, domnule coleg, foarte pe scurt.

## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică se intitulează „Despre cei care controlează banii”.

Încep această declarație politică cu un mare semn de întrebare în ceea ce privește nominalizarea la Curtea Europeană de Conturi a domnului George Pufan.

Puterea de la București a negociat săptămâni în șir cu Bruxelles-ul pentru a-l putea trimite la Curtea de Conturi Europeană pe George Pufan. Mulți profesioniști în domeniu contestă nominalizarea lui pentru această poziție, pentru că, spun ei, acesta nu are nici experiență și nici vechime în domeniu.

În favoarea nominalizării s-au pronunțat 14 eurodeputați din Comisia CONT, iar contra nominalizării 13 membri. Nu s- a înregistrat nicio abținere, obținând un aviz pozitiv destul de strâns și sceptic, ce nu aduce o imagine bună României.

George Pufan a obținut o licență în specialitatea contabilitate de la Universitatea „Danubius” din Galați, abia la 53 de ani, în 2011, dar nu a folosit-o niciodată. De altfel, această licență a fost trecută în CV-ul dumnealui cu doar o săptămână în urmă. CV-ul extrem de sărac al lui George Pufan, presărat cu câteva informații care generează suspiciuni, precum și cu numeroase semne de întrebare care apar în legătură cu intențiile Guvernului României prin această nominalizare bizară, ridică un semn de întrebare asupra mizei reale a acestui demers greu de descifrat atâta timp cât nominalizarea a fost făcută într-o mare conspirativitate.

De asemenea, în ceea ce privește funcția ocupată cu exactitate de Pufan la Curtea de Conturi este dificil de spus, întrucât în CV-ul său mai vechi figura ca director adjunct, pe când în CV-ul recent modificat special pentru candidatura la Curtea de Conturi Europeană apare poziția de director plin.

Rolul Curții Europene de Conturi este unul extrem de important, deoarece verifică toate conturile de venituri și cheltuieli ale Uniunii, inclusiv modul în care se cheltuiesc fondurile europene. Aici nu este vorba doar de o funcție simbolică, membrii acestei Curți de Conturi având o responsabilitate uriașă.

Dacă pentru Guvernul Ponta vicepreședintele CCR, Mircea Popescu, nu a fost suficient de bun pentru a reprezenta România la ECA, George Pufan, secretarul general al acestei instituții, adică omul care se ocupă de treburile administrative și nu are nicio competență în auditare, a fost cea mai bună alegere.

Întrebarea este următoarea: ce capacități profesionale deține George Pufan și ce servicii a adus el țării, astfel încât să fie învestit cu încrederea că va controla cum se cuvine cheltuirea banilor europeni.

Vă mulțumesc.

Deputat Constanța – PDL, Florin Gheorghe.

## **Domnul Ioan Oltean:**

Mulțumesc foarte mult, stimate coleg. Stimați colegi,

Astăzi am avut o zi extrem de bogată în declarații politice, și prezentate de la microfonul Camerei, și depuse în scris. 24 de colegi astăzi și-au susținut de la microfonul Camerei declarația politică și alți 77 le-au depus la secretariatul Camerei Deputaților.

Dați-mi voie să-i nominalizez pe aceștia pentru a fi reținuți în stenograma ședinței de astăzi.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, deputații următori au depus în scris declarația politică: Marian Ghiveciu, Corneliu Florin Buicu, Marian Enache, Iane Ovidiu Cristian, Marian Dragomir, Manuela Mitrea, Ion Călin, Dumitru Chiriță, Cătălin Tiuch, Ionuț Vulpescu, Sorin Avram Iacoban, Tamara Dorina Ciofu, Vlad Alexandru Cosma, Mihai Weber, Iuliu Nosa, Vasile Popeangă, Laurențiu Nistor, Natalia Intotero, Neculai Rățoi, Iriza Scarlat, Mircea Gheorghe Drăghici, Florin Iordache, Lucreția Roșca, Ioan Munteanu, Elena Cătălina Ștefănescu și Dorel Gheorghe Căprar.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii deputați: Ștefan Alexandru Băișanu, Gheorghe Dragomir, Mihai Aurel Donțu, Andrei Dominic Gerea, Mihai Lupu, Vasile Horga, Titi Holban, Erland Cocei, Dan Bordeianu, Raluca Surdu, Raluca Cristina Ispir, Daniel Iane, Dorinel Ursărescu, Sorin Teju, Corneliu Mugurel Cozmanciuc, Petru Ștefan Thuma Hubert, Adrian Nechita Oros, Ovidiu Silaghi, Gigel Sorinel Știrbu, Ioan Cristian Chirteș și Mihăiță Calimente. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, deputații: Mircea Man, Ioan Balan, Claudia Boghicevici, Cezar Preda, Sanda Maria Ardeleanu, Gheorghe Tinel, Petru Movilă, Negruț Clement, George Ionescu, Mircia Muntean, Camelia Margareta Băgdănici și Ioan Oltean.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu, deputații: Ion Melinte, Marioara Nistor, Liliana Ciobanu, Miron Alexandru Smarandache și Dumitru Niculescu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, deputații: Ionel Stancu, Miron Ignat, Ion Marocico și Ghera Giureci Slobodan.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator: Cornelia Negruț, Ion Diniță, Dinu Giurescu, Claudiu Andrei Tănăsescu, Constantin Avram și Cezar Cioată.

Din partea Grupului parlamentar al deputaților independenți sau fără apartenență la un grup parlamentar, mai exact, deputații: Aurelian Mihai, Iacob Pușcaș și Remus Florinel Cernea.

Aceștia au fost, stimați colegi, colegii care astăzi s-au pregătit pentru a susține o declarație politică sau pentru a o prezenta în scris.

Cu acestea, închei ședința.

După o scurtă pauză, ne revedem pentru a continua ședința cu ordinea de zi aprobată în ședința Biroului permanent de ieri.

Până atunci, să auzim numai de bine. Doamne-ajută tuturor! Vă mulțumesc.

La începutul acestei luni, ca președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Croația, am avut o întrevedere cu Excelența Sa, doamna ambasador Andrea Gustovic-Ercegovac. În cadrul discuției am subliniat importanța creșterii numărului de investiții reciproce în cele două țări, fapt care ar contribui la sporirea numărului locurilor de muncă.

În acest context, nu pot să nu remarc faptul că dezvoltarea turismului poate fi unul dintre subiectele de interes comun, atât România, cât și Croația având un potențial turistic ridicat. Mai mult decât atât, este recunoscut faptul că Republica Croația a reușit să transforme turismul într-un atribut de țară extrem de bine promovat. Astfel, prin intensificarea colaborării, investitorii croați din domeniul turismului ar putea oferi partenerilor români soluții și rețete de succes ce ar putea fi aplicate și în țara noastră.

Cu toate acestea, nu pot să nu remarc faptul că nu este suficient să ai o strategie turistică adecvată și capacitatea de a promova un brand de țară. Este remarcabil anunțul doamnei ministru Grapini conform căreia susținerea turismului românesc va beneficia și de o intensă campanie de promovare pe canale media recunoscute în plan internațional. Dar tot acest efort va trebui să se fundamenteze și pe dezvoltarea unei infrastructuri de transport, economice și de securitate socială, care să permită turistului străin să descopere cu bucurie și în siguranță atracțiile turistice ale României.

La o citire atentă a listei de materii și activități cuprinse în programa școlară, putem observa că există zone care ar trebui îmbunătățite și aici mă refer la necesitatea de a răspunde, prin educația copiilor, la noile provocări sociale, de comportament și de ritm al vieții de zi cu zi, la care aceștia sunt nevoiți să facă față.

Acesta este motivul pentru care consider că ar fi absolut necesară și cu un efect benefic adoptarea unei decizii privind reintroducerea în programa școlară a orelor de educație privind comportamentul și legislația rutieră. Practica, abandonată de ceva vreme, ca școlile din România să facă simulări de comportament rutier la care să participe elevii ar fi de natură să crească gradul de atenție al acestora și, prin urmare, să reducă numărul accidentelor rutiere în care sunt implicați copiii.

În acest fel s-ar crea automatismele – atât de necesare la vârstele mici – în a stabili locurile în care este permisă traversarea străzii în proximitatea școlii la care învață, sporirea atenției în apropierea intersecțiilor sau a străzilor cu trafic, respectarea semnelor de bază în circulația rutieră (culorile semaforului, trecerile de pietoni etc.).

Mai mult decât atât, în special în marile orașe, unde copiii circulă de multe ori cu căștile pe urechi și volumul muzicii dat tare, unde aceștia sunt atenți la gadget-urile portabile de joacă, este important să existe un sistem suplimentar de atragere a atenției privind circulația corectă pe stradă.

În momentul de față, educația rutieră a copiilor este lăsată exclusiv în sarcina părinților. Cred că este momentul să reintroducem orele de educație rutieră în școli, cu precădere la ciclul de învățământ primar, astfel încât să asigurăm, prin educație, o protecție sporită copiilor noștri în fața accidentelor rutiere și un comportament corect pe stradă.

Vreau să vă aduc în atenție tendința îmbucurătoare de creștere a numărului de locuri de muncă generate de investițiile străine. Conform unui raport realizat de specialiștii din domeniul privat, România a atras anul trecut 7.114 locuri de muncă pe acest segment, cu 18,9% mai multe decât în 2011. Regiunea din care noi facem parte, respectiv Europa Centrală și de Est, și-a recăpătat forța de atracție pentru investițiile străine în 2012. Regiunea a atras cu 26% mai multe locuri de muncă, depășind Europa de Vest. Companii din Europa și din întreaga lume își extind tot mai mult capacitățile de producție în Europa Centrală și de Est. Renault, spre exemplu, mai produce doar un sfert din automobilele sale în Franța, restul fiind produse în România, Maroc, Slovenia și Turcia. Atât România, cât și întreaga regiune se bucură de avantajul unui capital uman capabil și accesibil ca preț, fiind mai competitivă în comparație cu Europa de Vest. Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, salariile anuale în țările din CEE rămân în medie la jumătate față de cele din Germania, Franța și Marea Britanie, se arată în raport.

În cazul României, investițiile care s-au concretizat în țară reprezintă 7% din numărul total al proiectelor de investiții din Europa, depășind ușor percepția investitorilor privind atractivitatea pieței locale.

În pofida recesiunii, raportul arată că numărul proiectelor ISD din Europa a suferit doar o reducere moderată de 3%, de la 3.906 în 2011, la 3.797 în 2012. Totuși, nivelul investițiilor rămâne unul mai ridicat comparativ cu perioada de dinaintea crizei, iar numărul locurilor de muncă create a urcat cu 8% față de 2011, până la 170.434. Îmi manifest încrederea că, în continuare, România va fi capabilă să atragă investiții străine cât mai importante, astfel încât nivelul de trai să crească, iar economia românească să redevină una puternică.

„Săracii de pe zăcăminte”

Voi încerca să cuprind, în prezenta declarație, o situație care, în opinia mea, ar trebui rezolvată de urgență, cu atât mai mult cu cât, în calitate de deputat, am primit nenumărate sesizări în această direcție, atât de la primarii și aleșii locali din circumscripția în care se află colegiul în care am fost ales, cât și de la persoane bine informate, care știu că lucrurile stau la fel și în alte areale administrative.

Este vorba despre comunitățile locale mici și mijlocii pe al căror teritoriu administrativ există și sunt exploatate resurse importante de gaz, dar care continuă să trăiască într-o stare de înapoiere economică nefirească pentru acest început de secol al XXI-lea. Fără a avea alte informații suplimentare, presupun că situația este identică și în ceea ce privește comunitățile mici și mijlocii pe teritoriul cărora se găsesc și se exploatează zăcăminte importante de petrol, de pildă.

În cele ce urmează, mă voi referi strict la prima situație, adică la comunitățile care dețin această bogăție, gazul, fără însă a beneficia, în vreun fel, de pe urma ei.

Înainte de toate, cred că este inadmisibil ca membrii unei comunități pe teritoriul căreia se exploatează un zăcământ de gaz să plătească același preț pe metrul cub de gaz ca membrii oricărei alte comunități. Dincolo de argumentul de bun-simț al costurilor de transport, rămâne argumentul esențial, și anume că acești oameni își au de multe ori terenurile proprietate personală deasupra unor zăcăminte de care ei nu beneficiază altfel decât oricare alt locuitor al României.

În al doilea rând, mi se pare la fel de inadmisibil ca o structură administrativă locală, pe teritoriul căreia se găsește un zăcământ de gaz exploatat de o companie, să nu beneficieze de pe urma acestei exploatații. Compania de gaz utilizează, în definitiv, terenuri care aparțin comunității locale și utilizează o infrastructură locală aflată în administrarea unei structuri administrative locale. Or, e logic ca această structură să beneficieze de pe urma acestei exploatații. Mi se pare inadmisibil ca o comună sau un orășel pe teritoriul căruia se mențin exploatații de gaz să nu dețină resurse proprii derivate din beneficiile exploatării gazului, pentru a-și menține infrastructura de drum la cote înalte de calitate. E ridicol ca un primar să nu poată asfalta sau pietrui un drum comunal pentru că nu are bani să o facă, după cum e ridicol ca el să cerșească bani pentru infrastructura locală, în timp ce pe teritoriul administrativ al localității respective au loc exploatări de gaz.

Cred cu toată convingerea că aceste două aspecte: prețul gazului și beneficiul comunității locale de pe urma exploatațiilor de gaz, ar trebui reglementate într-un fel sau altul. Nu sunt specialist în probleme de economie, după cum nu sunt un specialist în probleme de exploatații de gaz. Mi se pare însă logic ca o exploatare a unei bogății locale să producă, în primul rând, bunăstare locală.

Nu știu care este soluția tehnică la aceste chestiuni. Cred că această soluție trebuie găsită de către cei care se pricep în acest domeniu, deoarece, reglementând aceste probleme, vom ajuta comunitățile locale respective să se dezvolte, fără a mai fi nevoie, uneori, de o intervenție.

Mulțumesc!

„Constituția USL înființează Marea Adunare Națională” Un amendament depus de parlamentarii PNL și votat de Comisia pentru modificarea Constituției arată că orice persoană este obligată să se prezinte la audieri dacă a fost invitată în scris de o comisie parlamentară. Amendamentul prevede că persoana convocată la Parlament se poate prezenta direct sau prin reprezentant legal. Deci, dacă vă cheamă Sorin Roșca-Stănescu sau Ghișe la audieri, vă duceți! Dacă sunteți procuror sau judecător și vă convoacă vreun alt fost turnător al fostei Securități sau vreun posibil infractor – până mai ieri vă putea chema chiar Gigi Becali –, musai să mergeți, pentru că altfel veți răspunde mai ceva ca Ceaușescu în fața Marii Adunări Naționale. Care Mare Adunare Națională se pregătește să reintre în scenă cu ajutorul parlamentarilor liberali care, bag seamă!, sunt mai totalitariști în apucături decât cei ai PSD.

Tot liberalii au depus și următorul amendament la noua așa-zisă Constituție: „Art. 61 – (1) Parlamentul este organul suprem al poporului român, forul de dezbatere și de decizie al națiunii și unica autoritate legiuitoare a țării”. Chiar așa, „organul suprem”?! Totuși, de bun-simț (acela care le lipsește cu desăvârșire) vine legitima întrebare: ce fel de organ „suprem” va fi Parlamentul: legislativ, executiv, judecătoresc, civil și așa mai departe? Firesc ar fi ca Parlamentul să fie definit ca „organul suprem legislativ” sau „reprezentativ” – în niciun caz însă nu poate fi definit drept „organul suprem” pur și simplu. Până și Marea Adunare Națională a lui nea’ Ceașcă era definită drept „organul suprem al puterii de stat”. Dacă tot se simt urmașii de drept ai Partidului Comunist Român, mă întreb de ce nu au adoptat direct această definiție?

Nu cumva această „supremație” – nedefinită precis sub aspect constituțional – va fi folosită împotriva celorlalte puteri în stat, în special împotriva justiției și a Curții Constituționale – dușmanul tradițional al pușcăriabililor parlamentari din Uniunea Social-Liberală? Asta până la următorul pas firesc oricărei dictaturi: folosirea împotriva poporului însuși.

Care popor a fost declarat ieri vinovat. Amendamentul PDL – „Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră” – a primit un singur vot pentru, din partea PDL, două abțineri din partea membrilor PP-DD și 15 voturi împotrivă, ale PSD, PNL, UDMR și ale minorităților naționale, asta deși introducerea Parlamentului unicameral cu 300 de parlamentari a fost aprobată de poporul român „suveran”, conform Constituției, ca urmare a referendumului din 2009. Însă USL și-a găsit scuze ca să ignore voința „suverană” (încă) a poporului român. Iar cel mai dibaci a fost senatorul PNL Petre Roman, care a afirmat nici mai mult, nici mai puțin decât faptul că, în 2009, „poporul s-a pronunțat greșit, s-a pronunțat în afara Constituției”, susținând că referendumul a fost neconstituțional și nu a avut parte de suficiente dezbateri.

În ritmul acesta, cei de la USL vor ajunge să propună desființarea poporului. Să rămână numai ei, „aleșii” – că sunt „organ suprem”!

*

## „Baronizarea României”

Specialiștii în zgomot ai Uniunii Social-Liberale au lansat teme de discuție în spațiul public privind legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex și dacă este nevoie să avem o gaură în steag sau o stemă, asta numai pentru a nu se pune în dezbatere publică adevăratele probleme ale României. Trec – că nu-i subiectul interpelării de astăzi – peste faptul că nivelul de trai se prăbușește văzând cu ochii, că investițiile scad, că investitorii fug – că nu există predictibilitate fiscală, că finanțarea deficitului bugetar e improbabilă, că am ratat intrarea în Spațiul Schengen –, că a fost mai importantă tentativa de lovitură de stat de astă vară și tentativa de acaparare a justiției, că însăși prezența noastră în UE a fost periclitată la un moment dat. Dar nu pot să trec peste faptul că a risca să avem o Constituție croită de către Crin Antonescu și Liviu Dragnea după interesele autodenumitului grup infracțional organizat care se joacă de-a guvernarea de peste un an este ca și cum ne-am bate joc de noi și de generațiile viitoare.

De exemplu, cum se poate face regionalizare când nici măcar o secundă nu se pune problema descentralizării decizionale de la București către aceste ipotetice regiuni? S-a pus problema că se dorește regionalizarea pentru a se micșora numărul funcționarilor din administrația locală și centrală și de a atrage bani europeni. Dar, dacă apucăm să mai auzim câte ceva în vacarmul mediatic propus de către USL, realizăm că praful s-a ales de aceste mărețe idei.

Obișnuit ca până și morții din Teleorman să-i aprobe mărețele realizări, cel care se ocupă ca un adevărat satrap de această așa-zisă regionalizare, ministrul Liviu Dragnea, despică țara după interesele clienților politici. Aflăm că eficientizarea administrației este exact ca în povestea cu moș Ion Roată: cărăm în spate o administrație inertă și greoaie despre care nu prea știm cum funcționează, dar ca să o eficientizeze Dragnea, să o facă mai suplă, ni se mai pune în cârcă un bolovan.

Printre lozinci aflăm că nu populația va alege șefii de regiuni, ci aleșii locali. Cică a expirat timpul pentru democrație. Apoi aflăm că doar se mai creează o nouă suprastructură birocratică, să se dea o pită și clienților politici ai USL rămași în foame, că nu se vor desființa consiliile județene, ci vor coexista cu consiliile regionale. Că nu pleacă acasă nici prefecții, ei doar își schimbă numele în subprefecți, și, ca să nu rămână singuri pe lume, li se dă ca șef un prefect suprem al regiunii, care va face și el ceva pe lângă „guvernator”. Deci nu vom avea o administrație mai suplă, nu vom plăti mai puțini funcționari, ci vom simți o mână în plus în portofele, deoarece vom avea mai multe guri de hrănit din taxe și impozite.

Să nu uit: numărul funcționarilor va crește și pentru că se va înființa în fiecare regiune câte o autoritate de management al fondurilor europene. Grupul infracțional organizat speră că așa va fi mai greu pentru Comisia Europeană să facă celebrele controale care au oprit finanțările din cauza fraudării fondurilor, iar dacă UE va găsi nereguli la una dintre autoritățile de management, nu va opri programele la nivel național, ci regional, cel puțin asta speră actualii guvernanți.

Și că este vorba în continuare de sifonare de fonduri către clientela politică o dovedește și faptul că de la șapte regiuni am ajuns la „opt sau nouă”. Încă se mai negociază la nivel local de satrapie. De exemplu, Regiunea de Sud-Est nu poate înghiți doi baroni de-ai PSD la aceiași bani. Nu coexistă pe aceleași fonduri de la Guvern și UE Radu Mazăre de la Constanța și Marian Oprișan de la Vrancea!

Deci: a risca să avem o Constituție croită de către Liviu Dragnea și Crin Antonescu după interesele autodenumitului grup infracțional organizat care se joacă de-a guvernarea României de peste un an este ca și cum ne-am bate joc de noi și de generațiile viitoare.

„Revenirea la normalitate”

Săptămâna aceasta se regăsește pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate. Proiectul de lege cuprinde printre modificări dorința ca serviciile de specialitate acordate copiilor autiști de către profesioniști în cadrul organizațiilor neguvernamentale să poată fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Chiar dacă la această dată autismul este considerat o condiție pe întreaga viață și nu poate fi vindecat nu înseamnă că nu se poate face nimic pentru persoanele cu autism, că acestea sunt irecuperabile. Diagnosticarea și intervenția timpurie, urmate de tratament specific și individualizat pot face ca persoanele cu autism să progreseze, să atingă maximumul potențialului lor și să trăiască o viață demnă și mulțumitoare. De aceea, acest prim pas făcut în Comisia pentru sănătate și familie va fi urmat de alții care sperăm că vor duce către îmbunătățirea considerabilă a calității vieții copiilor și a părinților acestora.

A avea un copil autist înseamnă că în permanență cineva trebuie să fie în preajma lui; sunt părinți care renunță la serviciu pentru a se ocupa de nevoile acestora. Părinții pot fi terapeuți dacă au timp și înclinație. Poate fi o metodă de a economisi banii și, în mod sigur, oferă o cunoaștere mai bună a propriului copil și a progreselor sale, dar acest lucru înseamnă și diminuarea considerabilă a veniturilor. În prezent, serviciile de recuperare și reabilitare constând în psihiatrie pediatrică, logopedie, kinetoterapie, terapie comportamentală, psihopedagogie sunt susținute financiar de părinții copiilor în cadrul centrelor specializate. Aceștia nu primesc decât suma de 500 de lei lunar ca însoțitor, atâta vreme cât costurile pentru serviciile enumerate mai sus se ridică lunar la aproximativ 1.500 de euro.

Citeam recent despre autism că este o afecțiune mai des întâlnită decât cancerul, diabetul, SIDA sau sindromul Down. Center for Disease Control din SUA estimează că 1 din 150 de copii are autism.

Sunt sigur că mâine, la votul final, vom reuși cu toții să aducem, prin adoptarea proiectului de lege, o mică rază în lumea cu puține cuvinte a familiilor greu încercate.

„Dezvoltarea durabilă – responsabilitatea noastră” În data de 5 iunie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Mediului. Această zi a fost marcată și în Oradea, sub diverse forme: concurs tematic organizat în cadrul proiectului național „Bune practici în educația pentru protecția mediului” de către Inspectoratul Școlar Județean Bihor, acțiuni de conștientizare a importanței protecției și conservării mediului înconjurător organizate de Primăria Oradea, în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Bihor și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, dar și proteste pentru oprirea unor acțiuni cu impact negativ asupra sănătății populației și a mediului.

Datorită interesului crescut asupra componentei de mediu necesară asigurării unei dezvoltări durabile a orașului, Primăria Oradea a creat un sistem de colectare selectivă în tot orașul, investește constant pentru a asigura creșterea calității spațiilor verzi existente, crearea de noi spații verzi, locuri de promenadă, piste pentru bicicliști, organizează periodic campanii de plantări de arbori și a demarat construirea unei centrale pe gaz, prietenoasă cu mediul înconjurător.

Ca urmare a demersurilor întreprinse, Oradea a câștigat în anul 2012 titlul de „Capitala verde a României”, având 25 de metri pătrați de spațiu verde pentru fiecare cetățean, cu doar un metru pătrat sub minimul cerut de Uniunea Europeană, clasându-se pe locul 1 în rândul orașelor din România.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului 2013, în Oradea a fost organizat un protest prin care autoritățile statului sunt rugate să trateze cu seriozitate și responsabilitate problemele de mediu care afectează țara și pe locuitorii ei, să ia măsuri ferme, constante și eficiente pentru stoparea defrișărilor, să se renunțe la exploatarea gazelor de șist, să renunțe la proiectul de exploatare cu cianuri a aurului de la Roșia Montană, să se alăture țărilor în care este interzisă cultivarea plantelor modificate genetic, iar alimentele să fie etichetate corect și transparent, pentru ca oamenii să știe ce mănâncă și să poată să-și protejeze sănătatea.

Județul Bihor este implicat în această perioadă în disputa cu privire la exploatarea gazelor de șist, din cauza celor două acorduri de concesiune pentru explorare–dezvoltare– exploatare a gazelor de șist în localitățile Tulca și Tria, urmând a fi incluse și localitățile Voivozi, Băile Felix, Sălacea, Otomani, Sudurău, Chișlaz și Sâniob.

Modalitatea în care au fost aprobate aceste acorduri, fără o consultare publică a cetățenilor din zonă, includerea pe lista potențialelor locații de exploatare și a unei importante stațiuni balneo-climaterice, Băile Felix, cu importante rezerve de apă termală, fapt ce ar conduce la distrugerea turismului dezvoltat în zonă, au intensificat temerile cetățenilor cu privire la beneficiul acestor exploatări.

Totodată, informațiile pe care le deținem despre procedeul de obținere a gazelor de șist nu reușesc să înlăture aceste temeri. Cantitatea mare de apă folosită (între 10.000 și 60.000 metri cubi la un singur foraj), amestecată cu substanțe chimice, poate avea efecte imprevizibile în județul nostru datorită rezervelor de apă termală existente.

Explorarea și exploatarea în astfel de zone sunt și mai periculoase, putând avea consecințe mult mai grave decât cele deja cunoscute: contaminarea apei potabile și a apelor subterane, cutremure și alunecări de teren, infrastructură distrusă, poluare fonică, soluri toxice și radioactive, poluarea aerului, cancer și boli incurabile (prin consumul apei din zona de exploatare), distrugerea florei și a faunei.

De asemenea, este un fapt bine cunoscut că județul Bihor se situează pe primele locuri la incidența cazurilor de tumori maligne, iar efectele fracturării hidraulice pentru obținerea gazelor de șist ar putea să contribuie și mai mult la această sumbră statistică. Nu știm cu certitudine, dar până acum informațiile pe care le avem ne susțin această îngrijorare.

Eu vă cer ca, într-o perioadă de mari frământări, să fim echilibrați, să ne aplecăm asupra doleanțelor tuturor cetățenilor, să alegem corect și cu responsabilitate, să fim transparenți în deciziile pe care le luăm cu privire la politica de dezvoltare, să satisfacem nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi și să alegem ceea ce asigură dezvoltarea durabilă, sub toate aspectele: mediu, social, economic.

„Adio... pușcărie! Sinucideri în zeghe”

Tot mai mulți pacienți din mediul instituționalizat ajung la spital în urma tentativelor de sinucidere. Fenomenul există în

întreaga lume, dar în România, într-un singur an, s-a dublat numărul deceselor din penitenciar datorat actelor suicidare.

Și profilul sociodemografic al deținutului care recurge la tentative suicidare s-a modificat și înregistrăm diferențe semnificative între cei care recurg la metode chimice (intoxicații) și la cele fizice în realizarea actului suicidar.

La sfârșitul anului trecut în penitenciarele românești erau 31.817 deținuți și s-au înregistrat 115 decese, dintre care aproape un sfert (24%) au avut cauze violente, iar dintre acestea aproape 90% (mai precis 88%) au fost reprezentate de sinucideri.

Dacă în 2010 și 2011 s-au înregistrat câte 10 cazuri de sinucideri, anul trecut 22 de deținuți s-au spânzurat, iar unul a murit prin intoxicație voluntară.

Pe o statistică parțială remarcam că, în cazul tentativei autolitice, există variații semnificative legate de vârstă, numărul de recidive, precum și calendarul și distribuția săptămânală a actelor autolitice în penitenciarul de maximă siguranță Iași.

Suicidarii din penitenciar sunt exclusiv bărbați, a căror vârstă este în medie de 25,22 ani, dar cei care recurg la mijloace mecanice (plăgi mutilante, ingestie de corpi străini, spânzurare) sunt mai în vârstă (25–34 de ani) decât cei care recurg la intoxicații (sub 24 de ani), recidivează frecvent și preferă lunea ca zi a actului suicidar, iar sinuciderile prin mijloace mecanice sunt mai frecvente în lunile februarie și mai. Intoxicațiile sunt preponderente sâmbăta și în luna septembrie.

Indiferent de mijloacele folosite, actele suidicidare se produc adesea dimineața, când personalul de supraveghere este mai numeros și, ținând cont că mulți deținuți refuză tratamentul sau este suficient tratamentul în ambulatoriu, se conturează ipoteza că multe dintre aceste acte sunt demonstrative.

Mediul penitenciar determină un risc suplimentar pentru suicid din cauza vieții în captivitate, a măsurilor disciplinare, companionilor cu comportamente deviante, dar și a particularităților actelor suicidare legate de restricțiile la mijloacele ce pot produce vătămarea.

Deținuții cu risc suidicidar major sunt:

– cei aflați prima dată în arest preventiv și cei care în urma procesului de judecată au obținut o sentință mai lungă decât se așteptau sau cei al căror status s-a modificat de puțin timp (au trecut de la a fi în arest preventiv la ispășirea unei sentințe);

– cei ce au un istoric de tentative de suicid;

- cei ce au un istoric de consum abuziv de alcool sau de

- alte droguri;

- cei ce suferă de boli fizice cronice sau foarte dureroase;

- cei ce sunt condamnați pentru crimă sau delicte

- sexuale;

- cei ce au dificultăți în comunicare;

- cei ce au un istoric de agresiune sexuală sau abuz

- sexual;

– cei ce sunt izolați din punct de vedere social, atât în interiorul penitenciarului, cât și în afara lui.

În aceste condiții promovarea sănătății mentale în închisori ar aduce beneficii deținuților, personalului, dar și comunității, în general, și, dacă plecăm de la premisa că scopul final al sistemului este acela de a reintegra individul în societate, protejarea sănătății mentale a acestuia mărește posibilitatea unei bune reacomodări în comunitate, după ispășirea pedepsei, fapt ce reduce posibilitatea unei recidive. Acest lucru ar aduce beneficii comunității prin scăderea riscului producerii unor noi infracțiuni, reducerea numărului celor ce se reîntorc în închisori și, implicit, scăderea costurilor determinate de întreținerea acestora.

„Cinismul autorităților e inegalabil atunci când vine vorba de efectele gazelor de șist asupra oamenilor și mediului”

România nu are în prezent un act normativ pentru reglementarea explorării și exploatării gazelor de șist și nici nu interzice explorarea și exploatarea gazelor de șist. Moratoriul privind obținerea de avize și autorizații în acest domeniu a expirat în decembrie 2012. Cu toate acestea, autoritățile temporizează adoptarea unei soluții legislative și refuză arătarea unor studii de impact, deși există controverse care se referă atât la efectele asupra mediului, fiind invocate consumul uriaș de apă, de 35.000 de metri cubi doar pentru inițiere, poluarea apei freatice și a aerului, distrugerea unei uriașe zone de teren, a florei și a faunei, scoaterea unor importante suprafețe din circuitul agricol sau producerea de cutremure și alunecări de teren, tratarea dificilă a apelor reziduale, precum și efectele nocive asupra sănătății, întrucât fluidul utilizat conține 750 de substanțe chimice, din care cel puțin 38 de substanțe extrem de toxice și 8 cancerigene.

La 14 iulie 2011, Franța a adoptat Legea nr. 2011–835 privind interzicerea explorării și exploatării minelor de hidrocarburi lichide și gazoase prin fracturare hidraulică și anularea licențelor de exploatare pentru proiectele în curs care folosesc această tehnică.

Măsura a fost urmată de Bulgaria, care a adoptat la 18 ianuarie 2012 un moratoriu, aprobat de Parlament prin rezoluție, potrivit căruia fracturarea hidraulică este complet interzisă, în condițiile în care compania Chevron obținuse, în mai 2011, o licență de explorare pe 5 ani în N-E Bulgariei (Dobrudja, lângă Novi Pazar), un perimetru care se credea ca ar putea conține resurse de până la 1 Tmc de gaz. În Bulgaria, explorarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică a fost interzisă în primul rând ca urmare a protestelor pe scară largă din partea populației.

O interdicție similară a fost anunțată și de Cehia, ca urmare a unor ample proteste și a unei petiții semnate de un mare număr de cetățeni. În primăvara anului 2011, două mari companii au obținut licențe, una pentru prospectarea depozitelor de gaze de șist în zona de lângă granița cu Polonia, cealaltă pentru începerea efectivă a extracției în Moravia de Est. Lipsa consultărilor cu guvernele locale și protestele locuitorilor din zonele afectate au determinat, în aprilie 2012, retragerea licențelor, iar în iunie 2012, un proiect de lege privind interzicerea oricărei activități prin procedeul fracturării hidraulice a fost adoptat, la prima lectură, în Senat.

Marea Britanie a suspendat temporar fracking-ul în 2011, iar Cuadrilla Resources Ltd. și-a oprit forajele în nord-vestul Angliei, după ce, potrivit specialiștilor, o serie de cutremure minore au fost legate de operațiunile de fracturare hidraulică. Reprezentanții guvernamentali au convenit în mai 2012 că potențialul gazelor de șist este profund controversat, fără a asigura beneficii majore în reducerea emisiilor de carbon sau în reducerea costurilor la energie.

În Germania, ministrul federal al mediului declara pe 11 februarie 2013 că în cel mai scurt timp va prezenta un proiect de lege privind gazele de șist care va conține multiple restricții și va interzice extracția în zonele în care sunt depistate depozite de apă potabilă destinate consumului uman.

Și în SUA situația este în continuă schimbare. În august 2010 statul New York a adoptat un moratoriu de un an asupra folosirii fracturării hidraulice, ce a fost prelungit ulterior până în iulie 2012, urmat de New Jersey, în august 2011. Moratorii

asemănătoare există acum în 16 state și 67 de orașe din SUA, iar în mai 2012, Vermont a devenit primul stat american care a interzis complet și definitiv gazele de șist. În SUA există tensiuni între guvernul federal și cele statale privind reglementarea energiei și între industria extractivă și populație. Industria extractivă militează doar pentru reglementări la nivel statal, susținând totodată că actuala legislație e suficientă pentru a proteja resursele de apă, fiind contrazisă de înregistrarea a tot mai multor solicitări din partea proprietarilor de terenuri, organizațiilor de mediu și grupurilor de cetățeni pentru reglementarea la nivel federal și demararea unor noi investigații privind posibila contaminare a apei în urma fracturărilor hidraulice.

În România, în decembrie 2012, Guvernul a aprobat cinci acorduri petroliere de concesiune pentru explorare– dezvoltare–exploatare, încheiate între ANRM și cinci companii: acordul petrolier în perimetrul EX-2 TRIA, încheiat între ANRM și East West Petroleum Corp, acordul petrolier în perimetrul EX-11 Buziaș, încheiat între ANRM și Universal Premium SA, acordul petrolier în perimetrul EX-6 Curtici, încheiat între ANRM și Mol Hungarian Oil and Gas Public Limited Company, împreună cu SC Expert Petroleum SRL, acordul petrolier în perimetrul EX-4 Tulca, încheiat între ANRM și Clara Petrolem LTD, și acordul petrolier în perimetrul EX-9 Păuliș, încheiat între ANRM și Universal Premium SA.

Deciziile pe tema gazelor de șist trebuie să fie bazate în primul rând pe studii de impact serioase și acceptate de toți factorii, și nu pe datele actuale adesea deficitare sau influențate de politicile de lobby.

Proiectul legislativ prevede interzicerea utilizării fracturării/fisurării hidraulice pentru explorarea și exploatarea hidrocarburilor gazoase sau lichide pe teritoriul României și pe platforma teritorială a Mării Negre. Totodată, se prevăd sancțiuni pentru cei care utilizează această tehnică. Fapta de a utiliza fracturarea/fisurarea hidraulică constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei la cinci ani sau cu amenda de la 1.000.000 la 2.000.000 de lei pentru persoanele juridice sau de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoanele fizice.

Parlamentul European susține dreptul fiecărui stat de a lua decizii privind valorificarea gazelor de șist, dar recomandă prudență maximă în avizarea exploatării combustibililor fosili neconvenționali până la stabilirea exactă a riscurilor legate de utilizarea acestei tehnici și a unei legislații europene adecvate în acest domeniu.

*

„Cum vrem să arate sistemul de sănătate?”

Sistemul Național de Sănătate (SNS) trebuie să respecte două articole din Constituție:

1. art. 34 – dreptul la ocrotirea sănătății: (1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

2. art. 47 – nivelul de trai: (2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.

Pornim de la evidențe: actualul sistem de sănătate reușește o triplă performanță negativă – nemulțumește pacienții, cadrele medicale și asigurătorii.

În aceste condiții avem nevoie de o nouă lege a sănătății care să reglementeze atât Sistemul Național de Sănătate Publică (SNSP), cât și pe cel privat (SNSp). Principalele reglementări se referă la modul de finanțare și de organizare a sistemului de sănătate, precum și la serviciile medicale de care beneficiază cetățenii români.

Avem trei obiective majore ce vizează îmbunătățirea calității serviciilor medicale și reducerea exodului personalului medical:

– un alt sistem de colectare a asigurărilor de sănătate;

- stabilirea pachetelor de servicii;

- stabilirea tarifului unic pe caz ponderat.

Serviciile medicale pot fi furnizate în SNSP și/sau de către SNSP, în funcție de tipul de asigurări de sănătate și de asigurători. Prin sistemul de colectare a asigurărilor de sănătate (similar celor auto) vom plăti ca până acum, dar vom ști pentru ce plătim (de ce servicii și pachete medicale beneficiem), iar deductibilitatea asigurărilor de sănătate va crește rata colectării și va reduce numărul celor neasigurați. 16 deziderate în SNSP:

1. alocarea a 8,5% din PIB prin lege;

2. banii colectați la sănătate rămân la sănătate (nu în

bugetul consolidat);

„Guvernul Ponta a reușit să schimbe în bine percepția României în cadrul Uniunii Europene”

Vara trecută, în perioada referendumului de suspendare a președintelui Băsescu, s-a vorbit foarte insistent de faptul că România și Guvernul de la București ar fi pierdut foarte mult din imaginea pozitivă pe care o aveau în rândurile cancelariilor europene. S-a ajuns până acolo încât s-a spus chiar că reprezentanții Executivului USL sunt „indezirabili”.

Iată că, la mai puțin de un an distanță de la acel moment, situația s-a schimbat în mod radical în bine. România a devenit un exemplu pozitiv în rândurile Uniunii Europene. La acest lucru a contribuit decisiv evoluția economiei românești, care, cu 2,2% creștere în primul trimestru al lui 2013, s-a clasat pe locul trei în rândul statelor europene, semn că Guvernul Ponta reușește să gestioneze corect o situație dificilă, dat fiind faptul că Zona euro se află în continuă contracție. Dacă la asta adăugăm stabilitatea monedei naționale, costurile mici de împrumut pentru finanțarea deficitului bugetar (mai mici decât ale multor țări din Zona euro), ducerea la îndeplinire a acordului cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană și atragerea investitorilor străini, avem un tablou mai larg al motivelor care stau la baza percepției că lucrurile evoluează bine la noi în țară.

Stabilitatea politică de la București este un alt motiv care stă la baza îmbunătățirii imaginii noastre în Europa. România este una dintre puținele țări europene care nu au guverne contestate și majorități parlamentare fragile, ceea ce ne permite să luăm decizii importante și să impunem reforme necesare, precum reorganizarea administrativ-teritorială și revizuirea Constituției, lucruri care nu ar putea fi realizate în alte state europene. E un semnal că ne ocupăm de progresul național.

Analizând lucrurile în această cheie, cred că pactul de coabitare dintre președinte și premier a fost de bun augur pentru România. A potențat imaginea de compromis și înțelegere internă și a lăsat suficient spațiu de exprimare Executivului. Cred că aceste relații instituționale firești care produc efecte politice și administrative vor duce, într-un final, și la un raport MCV pozitiv. Sunt încrezător în șansele noastre ca, la sfârșitul anului, să se ia o decizie pozitivă cu privire la acceptarea noastră în Spațiul Schengen.

Dincolo de toate acestea, motivul major care stă la baza percepției de îmbunătățire a situației de la București este efortul major făcut de reprezentanții Guvernului în fața cancelariilor europene. Ministrul de externe și premierul României au purtat discuții cu responsabili europeni, au întreprins vizite extrem de importante din perspectiva semnalelor și au schimbat în mod substanțial discursul. Când un prim-ministru, așa cum este Victor Ponta, se întâlnește cu Președintele Franței, François Hollande, cu cancelarul german, Angela Merkel, cu fostul premier britanic, Tony Blair, și cu alți șefi de guverne europene este clar că acesta se bucură de relații foarte bune. Nu este nici pe departe un politician izolat, așa cum a încercat să impună imaginea actuala opoziție. Din contră, devine un lider politic influent la nivelul Uniunii Europene, iar asta s-a văzut și la ultimul Consiliu European, când România a reușit cu succes să pună pe tapet subiectul independenței energetice și să se discute în viitor despre o legislație privind exploatarea gazelor de șist.

Nu aș vrea să închei această analiză a motivelor care stau la baza îmbunătățirii percepției față de România în Europa fără să fac referire și la munca depusă de europarlamentarii români din PES și ALDE. Conlucrarea dintre ei a început să se vadă și se generează deja lucruri bune pentru noi. Semnalez introducerea mecanismului de verificare privind acquis-ul Schengen, care va face ca mai multe state să fie verificate din perspectiva siguranței granițelor. Cum România stă foarte bine la acest capitol față de multe alte state europene, cu siguranță se va impune imaginea că avem tot dreptul să fim primiți în Schengen. De asemenea, merită subliniat faptul că s-au definit foarte clar cazurile excepționale în care un stat poate decide să reintroducă temporar controalele la frontieră, migrația nenumărându-se printre motivele care ar putea fi invocate. Deci nu se pune problema ca românii să nu poată călători liber în Europa.

Concluzia este simplă: România a făcut progrese semnificative în domeniul percepției sale de către celelalte state europene, iar acest lucru se datorează în mare măsură Guvernului Ponta și majorității parlamentare a USL.

„Traian Băsescu exercită presiuni asupra CCR”

Vreau să vă supun atenției două declarații. Prima: „Am aflat cu adâncă îngrijorare de numeroasele încercări de a exercita presiune asupra Curții Constituționale din România și de a-i submina independența” _._ Își aduce aminte cineva de această declarație, când și de cine a fost făcută? Declarația aparține domnului Gianni Buquicchio, președintele Comisiei de la Veneția, și a fost făcută la începutul lunii august 2012. Domnul Buquicchio a dat această declarație în urma intoxicărilor primite din țară, atât din partea președintelui Curții Constituționale, cât și a propagandei portocalii referitoare la așa-zisele presiuni făcute de lideri ai USL. Pentru cine nu își aduce aminte, USL era acuzat inclusiv și de celebrele scrisori de amenințare cu moartea pe care o judecătoare a Curții Constituționale le primise de la un infractor bolnav mintal încarcerat la Jilava.

A doua declarație: „În mâinile Curții Constituționale va fi noua Constituție a României. Nu preget să menționez că, în momentul de față, Constituția României și-a pierdut rostul de a fi revizuită. Singurul element care a stat la baza intenției de revizuire a Constituției a fost legat de politica de simplificare a statului și, ca urmare, de a răspunde votului de la referendumul din 2009, exprimat într-un referendum valid. (...) Vreau să subliniez – nu pentru că aș critica pe cineva, dar în fața judecătorilor Curții Constituționale am obligația să spun ce gândesc –, revizuirea Constituției în baza referendumului era singura justificare a acestei revizuiri. (...) Aș spune că revizuirea actuală reprezintă un risc de blocare a statului. (...) Exprim acest punct de vedere pentru că am și o altă îngrijorare, dacă un referendum poate fi considerat un simplu sondaj, făcându-se abstracție de prevederile din art. 1, art. 2, art. 60 din Constituție. (...) Aceasta este una dintre marile mele îngrijorări și profit că sunt aici toți judecătorii Curții Constituționale, cu certitudine voi reacționa decent, în spiritul Constituției, dar voi reacționa la neluarea în considerație a referendumului din 2009.”

Cred că nu mai este nevoie să spun cui aparține această declarație. Oricine îl recunoaște pe Traian Băsescu în postura de autor. Dar, analizând spusele președintelui și mai ales contextul – declarația a fost făcută în fața judecătorilor Curții Constituționale, cu ocazia depunerii jurământului celor trei noi judecători –, oare nu suntem în fața unei presiuni asupra Curții Constituționale? Președintele le atrage atenția judecătorilor că în mâna lor este viitoarea Constituție, după care pur și simplu o desființează.

Înainte de decembrie 1989 formulările utilizate de președinte se numeau „indicații prețioase”. Acum, Președintele României nu mai are acest atribut, termenul nu se mai folosește, în schimb se poate utiliza, fără teama de a greși, termenul de „exercitarea de presiuni”.

Când mă refer la exercitarea de presiuni de către Traian Băsescu, nu mă refer doar la tonul și conținutul declarațiilor Domniei Sale, mă refer, în primul rând, la faptul că Traian Băsescu nesocotește o formulare din dispozitivul Deciziei CCR nr. 799 din 17 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, decizie dată în urma examinării proiectului de revizuire a Constituției concepute de Guvernul Boc și de Traian Băsescu. Referindu-se la propunerea din text care viza trecerea la un parlament unicameral, judecătorii CCR au arătat, negru pe alb, că modificarea structurii parlamentului „nu pune în discuție niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute în art. 152 din Constituție, ci reprezintă o opțiune politică asupra căreia se vor pronunța participanții la procedura de revizuire a Constituției”. Cu alte cuvinte, problemele legate de structura sistemului parlamentar nu au nicio legătură cu limitele revizuirii Constituției (nu poate fi legată nici de rezultatul vreunui referendum cu caracter consultativ), deci judecătorii CCR în acest caz nici nu se pot pronunța, totul fiind la latitudinea voinței politice a celor care votează revizuirea.

Sunt curios dacă președintele reales al Curții Constituționale, domnul Augustin Zegrean, va remite președintelui Comisiei de la Veneția o informare/reclamație, așa cum a făcut în 4 iulie și 3 august 2012, privind presiunile exercitate asupra Curții Constituționale de către Traian Băsescu.

„Curtea Constituțională recomandă parlament bicameral” „Nu trebuie ignorate totuși, în exprimarea acestei opțiuni, tradiția statului român și avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală.

În mod tradițional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin _Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris_ al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituțiilor din 1866, 1923 și 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanța națională era unicamerală – Marea Adunare Națională. După Revoluția din Decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului. Constituția din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menținută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcțional.

Avantajele pe care structura bicamerală a forului legiuitor le prezintă sunt evidente. Astfel, se evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să devină suport al unui regim autoritar. Totodată, se asigură dezbateri și un cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanție a calității actului legislativ. Adoptarea legilor în cadrul unui parlament unicameral se face după mai multe lecturi succesive ale unui text. Fiind realizate însă de același corp legiuitor, lecturile pot deveni o formalitate artificială sau pot fi suprimate din rațiuni de urgență. Bicameralismul determină ca a doua lectură a legii să se facă, întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură să determine o percepție critică accentuată. Se oferă astfel oportunitatea unei mai bune cooperări critice, a dezbaterii comune și colective de luare a deciziilor, conferindu-se amploare formării voinței statului parlamentar.

În plus, bicameralismul minimizează riscul dominației majorității, favorizând dialogul dintre majoritățile din cele două Camere, precum și dintre grupurile parlamentare. Cooperarea și supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separației puterilor, care nu funcționează doar între puterile legislativă, executivă și judecătorească, ci și în interiorul celei legislative. Atât tradiția care, fiind legată de ființa statului român, îl definește și îl reprezintă, cât și avantajele enunțate constituie puternice motive de reflecție cu prilejul opțiunii pentru una dintre cele două formule: unicameralism sau bicameralism.”

Trebuie să precizez că textul de mai sus nu-mi aparține. Îl susțin 100%, dar nu sunt eu autorul. Textul reprezintă un extras din dispozitivul Deciziei CCR nr. 799 din 17 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, decizie dată în urma examinării proiectului de revizuire a Constituției concepute de Guvernul Boc și de Traian Băsescu.

De ce am prezentat acest extras? Pentru a demonstra două aspecte:

1. structura parlamentară decisă de membrii din Comisia parlamentară specială pentru revizuirea Constituției este una corectă și în concordanță cu recomandarea din dispozitivul Deciziei CCR.

2. președintele Traian Băsescu, cu toate declarațiile făcute luni, la Palatul Cotroceni, cu ocazia învestirii a trei noi judecători ai CCR, nu poate trece peste recomandările dintr-un dispozitiv al unei decizii a CCR.

Senatorii și deputații din Parlamentul României trebuie să țină cont de recomandările din dispozitivul deciziei CCR și, în același timp, și judecătorii CCR sunt obligați să țină cont de propria jurisprudență. De asemenea, și președintele Traian Băsescu trebuie să țină cont de respectivele recomandări, iar faptul că acestea se regăsesc într-o decizie a CCR anulează definitiv teza președintelui Băsescu privind obligativitatea punerii în aplicare a rezultatelor referendumurilor din noiembrie 2009.

Președintele Traian Băsescu trebuie să citească și actuala variantă a Legii referendumului, unde se precizează foarte clar că rezultatul referendumului național – cu excepția celui privind revizuirea Constituției și a celui privind demiterea președintelui țării – propus este unul consultativ, și nu obligatoriu.

## „Elena Băsescu, în campanie electorală în Valea Timocului”

Despre situația deosebit de dificilă a minorității române din zona Valea Timocului, din Serbia, se știe de mai mulți ani. Am văzut în stenogramele parlamentelor anterioare luări de poziție ale unor colegi de-ai mei din PNL vizavi de marile probleme pe care le au românii din Timoc, în presă au curs râuri de cerneală pe această temă.

Din păcate, indiferent de luările de poziție, indiferent de gradul de virulență al unor articole de ziar, rezolvarea problemei se află exclusiv în mâna autorităților de la Belgrad.

Cu aceste autorități s-a discutat și se va mai discuta. Din păcate, persoana care și-a asumat gestionarea problemei românilor din Valea Timocului, președintele Traian Băsescu, nu a performat deloc. Mai mult, Traian Băsescu nici măcar nu vrea să audă de o înăsprire a tonului României atunci când se va pune problema aderării Serbiei la Uniunea Europeană, în situația – cerută generic și de Comisia Europeană – de reglementare a drepturilor minorităților naționale de pe teritoriul Serbiei.

Ei bine, mai nou, s-a înregistrat o altă situație aberantă pentru românii din Valea Timocului. Au fost în sfârșit descoperiți și de europarlamentara PDL Elena Băsescu și de parlamentarii PDL pentru diaspora, deputatul Eugen Tomac și senatorul Riceard Badea.

Cei trei nu ar fi descoperit nici acum problemele cu care se confruntă românii din zona respectivă, dacă la anul nu ar fi alegeri pentru Parlamentul European, iar Elena Băsescu face eforturi deosebite de a-și conserva fotoliul de europarlamentar.

Să nu ne ascundem după vorbe: Elena Băsescu și cei doi locotenenți ai ei au ajuns în Valea Timocului în campanie electorală, și nu neapărat pentru a colecta voturi din zonă – acest lucru nu este posibil, pentru că majoritatea românilor de acolo nu au și cetățenie română –, dar pentru o acțiune de campanie electorală dă foarte bine să mimezi că ești interesată de soarta românilor de acolo, pentru că mulți dintre ei au rude sau prieteni de cealaltă parte a Dunării, unde, evident, se pot stoarce niște voturi.

Cum altfel decât campanie electorală poate fi catalogată următoarea declarație dată în fața românilor dintr-o localitate din Valea Timocului: „Din păcate, USL a creat un post de ministru pentru românii de pretutindeni exclusiv din considerente politice: pentru a-i oferi lui Cristian David un portofoliu și a echilibra astfel balanța între PSD și PNL!”

Dar un astfel de post – este adevărat, la nivel de secretar de stat, dar cu rang de ministru – a existat și în perioada guvernului de tristă amintire, condus de Emil Boc. Evident, însă, românii din Valea Timocului trebuiau informați de cât de răi și hulpavi de putere sunt cei din USL.

Atenție însă: dacă tot a făcut referire la postul „special creat de USL”, de ce doamna Elena Băsescu nu le-a spus românilor cu care s-a întâlnit că fostul deținător al portofoliului, adică Eugen Tomac, a utilizat fonduri imense de bani pentru a-și face campanie electorală în Republica Moldova? Nu o spun eu, a spus-o presa, iar un raport al Curții de Conturi a descoperit fraude în valoare de peste un milion de euro în finanțări dubioase pentru Moldova.

Tot de resortul campaniei electorale este și afirmația fiicei Președintelui României: „Executivul (cel al USL, bineînțeles) nu a făcut niciun efort pentru românii timoceni”.

Îmi pun o întrebare retorică: de ce nu s-a referit mezina președintelui la ce au făcut Guvernul Boc și tatăl ei pentru românii timoceni? Răspunsul este simplu de dat: nu au făcut nimic.

Nu în ultimă instanță, crede oare doamna Elena Băsescu că o icoană făcută cadou unei biserici din zonă ține locul unor intervenții energice și repetate de la microfonul Parlamentului European pe tema românilor din Valea Timocului?

## „Valea Bistriței, următoarea vale a plângerii”

Frumusețea acestei zone turistice este mai puțin cunoscută și mai puțin promovată. Ea se bucură de numeroase avantaje, de numele localităților legându-se numeroase legende. Mi-ar fi plăcut ca astăzi să vă vorbesc despre farmecul acestor frumuseți naturale, și nu despre declinul ei.

De istoria acestei zone își leagă numele Casa Regală. În jurul anilor 1900, Broșteniul era reședința plasei de munte și avea instituții precum primăria, jandarmeria, subprefectura, judecătoria de pace, oficiul telegrafic și poștal, spital, școala de meserii. Orașul Broșteni a fost descris de marele nostru povestitor Ion Creangă drept o zonă de munte sălbatică, „un sat împrăștiat ca mai toate satele de munte”, în care nu se rușinau „lupul și ursul a se arăta ziua-miaza mare prin el”. Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult de la vizita scriitorului.

Localitatea a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în timpul regimului comunist, dar această înflorire s-a ofilit în fața diferitelor guvernări. Fiecare guvernare a închis, rând pe rând, toate ușile și a îngenuncheat-o din toate punctele de vedere. Prima lovitură a reprezentat-o închiderea Exploatării Miniere Leșu Ursului, în urma căreia au rămas fără locuri de muncă peste 3.500 de întreținători de familii. Niciun guvern, indiferent de culoarea lui politică, nu a avut o continuitate în implementarea proiectelor destinate fostelor zone miniere sau zonelor defavorizate. Mai mult de atât, nu a contat nici din punct de vedere turistic în niciunul dintre proiectele demarate de fosta guvernare în zonă. Ni s-a reproșat faptul că nu suntem bucovineni!

Astăzi, de numele orașului Broșteni nu se mai leagă nimic. Jumătate dintre locuitori au plecat, iar cei rămași așteptă un colac de salvare. Disperarea lor e dată de lipsa locurilor de muncă, de slaba promovare turistică, de lipsa unui proiect de dezvoltare durabilă a unei zone monoindustriale, de slaba absorbție a fondurilor europene nerambursabile, deoarece satul a fost declarat oraș în anul 2003, de lipsa unor condiții decente de trai, de accesul dificil la orice informație, infrastructură depășită.

Cu siguranță, nu e singurul loc din țară care se află într-o astfel de situație. Diferența constă în faptul că oamenii de la munte au fost mereu mai răbdători, dar și mai rezistenți, poate datorită aerului tare și curat.

„Privind alocarea, prin planul de învățământ, a două ore la disciplina istorie”

Ținând cont de recomandările europene în predarea istoriei care prevăd:

– centrarea învățării pe elev, pentru crearea de competențe și capacități intelectuale necesare analizării și interpretării critice a informației istorice;

– înțelegerea rolului istoriei în viața prezentă ca unul dintre factorii esențiali ai schimbărilor în societate;

– studierea istoriei prin asumarea critică a rolurilor ce decurg din apartenența la diferite identități – istoria celuilalt (etnie, confesiune, națiune, sex, profesiune etc.);

– stabilirea unui raport corespunzător între evenimentele și valorile pozitive și cele controversate, sensibile sau chiar tragice;

– interacțiunea dintre studiul evenimentelor politice și cele de civilizație, mentalități, viață cotidiană etc.

Ținând cont:

– de faptul că istoria, ca disciplină de învățământ, asigură conservarea identității naționale, formarea spiritului de toleranță, promovarea și înțelegerea adecvată a termenilor de „patrie” și „patriotism”, cultivarea memoriei înaintașilor, dezvoltarea unei conștiințe a valorii proprii în plan european;

– de rolul fundamental al istoriei, și anume promovarea valorilor civice democratice, îmbinând armonios apartenența

la comunitatea locală, la națiunea română și la Uniunea Europeană;

– că după 1990 a avut loc reducerea cu 50% a numărului de ore alocate disciplinei istorie în învățământul gimnazial și liceal, involuție care singularizează România la nivel european;

– de faptul că o singură oră de istorie pe săptămână este absolut insuficientă pentru realizarea obiectivelor educaționale ale acestei discipline;

– că, pe cale de consecință, profesorii întâmpină mari greutăți în a-i deprinde pe elevi să judece procesele istorice complexe, iar conștiința civică și participarea tinerilor la procesele democratice sunt în declin vizibil.

Solicităm:

– asigurarea unui minimum de două ore pe săptămână la disciplina istorie la toți anii de studiu, în primul rând la nivelul învățământului gimnazial și, în perspectivă, la cel liceal teoretic;

– realizarea unui dialog constructiv și eficient între cadrele didactice, asociațiile profesionale din educație, mediul academic și responsabilii din Ministerul Educației Naționale în ceea ce privește problemele curriculumului național.

„Guvernul USL îi împovărează pe agricultori”

După ce anul trecut seceta prelungită a sărăcit agricultorii și țara, după ce că avem numai 4,6 milioane de ferme, cu o suprafață medie de 3,5 față de 5 în statele Uniunii Europene, Guvernul aduce alte taxe și impozite și amenință cu tăierea subvențiilor, și nu face eforturi pentru accelerarea absorbției de fonduri europene.

Grav este că agricultura românească, în cea mai mare parte, se face tot cu sapa, cu plugul tras de cai, pentru că mulți nu își permit achiziționarea de utilaje performante, nu își permit să investească în irigații, iar birurile impuse de acest Guvern prin Codul fiscal îi îngenunchează.

Creșterea economică bazată pe agricultură este incertă. Se anunță un an secetos și agricultorii trăiesc cu speranța ca Dumnezeu să îi ajute și pierderile să nu fie așa de mari ca în anul trecut. Deja culturile de primăvară și toamnă sunt afectate, iar fermierii sunt nemulțumiți de politica Guvernului, pentru că primesc cu o mână bani și dau cu două, că sistemul actual de impozitare îi împovărează, iar după un an de muncă nu mai rămân cu nimic.

Depunerea declarațiilor pentru plata impozitului agricol până la data de 27 mai este o altă povară pe umerii acestora, iar mulți dintre ei nu au fost informați corect în privința acestui termen. Ce este de făcut, stimați guvernanți? Ce veți decide pentru cei care nu au știut? Îi veți penaliza și le veți lua și ultima speranță? În urmă cu câteva zile ați prelungit termenul de depunere până la 25 iunie. O lună în plus sau în minus nu cred ca va rezolva ceva!

Unde sunt sistemele de irigații promise? Unde sunt investițiile în aducțiunile de apă? Unde sunt finanțările europene pentru sprijinirea fermierilor? Pe toate le-ați promis, însă realizările se lasă așteptate.

Agricultura trebuie să rămână o ramură importantă a economiei românești, însă ea trebuie să devină modernă. Numai cu ajutor de la stat putem să avem o agricultură performantă, care să facă din România un concurent serios pe piața europeană și regională.

„România, confiscată politic, fără perspective de progres economic”

Guvernul României oferă informații reduse cu privire la modul în care cheltuiește banul public – fiecare informare pe care o face prim-ministrul Victor Ponta fiind de fapt o vorbărie goală de substanță, adevăr și conținut, presărată cu glumițe, fără nicio intenție serioasă de guvernare în interesul românilor. Deocamdată, Guvernul profită de inerția și bunacredință a celor care plătesc taxe, în speranța că banii lor vor fi bine folosiți și că liderii politici pe care i-au ales chiar le doresc binele.

Cum se numește politica de guvernare în România, țară care a fost confiscată încă de anul trecut în numele a 7,4 milioane de nemulțumiți ipotetici, care au conferit actualei puteri o majoritate covârșitoare, care s-a dovedit a fi nu numai degeaba, dar și dăunătoare poporului?! Biruri peste biruri și taxe peste taxe gândite numai pentru a salva aparatul birocratic și afacerile călduțe ale clientelei de partid. Dau exemplul impozitului forfetar, prin care pătura de mijloc a României este spoliată chiar și de jumătate din ceea ce obține prin muncă. Deocamdată, veștile sunt proaste pentru românii fără nicio perspectivă de progres economic.

– România nu se poate baza pe o creștere economică sănătoasă. Scăderea economică este mai probabilă mai ales când „lărgirea bazei de impozitare” s-a dovedit un fiasco, la fel ca și așa-zisa reformă a statului, asta deoarece nimeni nu face nimic pentru a stopa privilegiile și risipa hrănite din banul public.

– Din cauza impredictibilității politice și fiscale în care se zbate România de aproape un an, investițiile străine au scăzut de la 9 miliarde de euro la sub un miliard. Sunt mai mulți cei care pleacă decât cei care vin, iar cei care pleacă au știut să lase în urmă numai ruine – utilități vândute la fier vechi, zeci de mii de oameni fără o pâine pe masă.

– Banii care vin de la românii care lucrează în străinătate au scăzut de la 5 miliarde de euro la jumătate. Mai mult, dacă până acum muncitorii plecați trimiteau bani pentru familii ca să-și construiască case, acum își iau familiile cu totul și chiar își vând proprietățile. România se confruntă cu o pierdere a forței de muncă mai tragic decât dacă s-ar afla într-un război. De fapt, din punctul de vedere al respectului față de muncă și al recompensării meritelor reale, România se află într-un război: al statului împotriva propriilor săi cetățeni.

– Valoarea creditelor noi acordate de către bănci este mai mică decât valoarea ratelor lunare încasate. Pe partea de creditare privată, românii s-au transformat în cei mai buni rău-platnici ai Europei, cu aproape 20% credite neperformante.

– Banii care ar trebui să intre de la UE și despre care se presupune că vor compensa măcar parțial celelalte scăderi au venit cu țârâita sau chiar deloc. Or, rata de absorbție este de numai 10% și urmează reduceri cu 25% ale sumelor alocate. România plătește către UE mai mulți bani decât încasează.

– România are scadență anul acesta și pentru 16 miliarde de euro în contul retrocedărilor batjocorite de către politicieni și funcționari corupți. După cum arată Legea retrocedărilor propusă de Guvernul Ponta, devine clar că banii nu vor fi plătiți. Cauzalitatea este directă: cei care ar putea să dea bani statului având un motiv în plus să nu o facă.

Este timpul să scăpăm de minciuni, să obligăm acest Guvern care se bucură de o majoritate politică covârșitoare chiar să guverneze în interesul românilor, nu al grupurilor politice organizate în cârdășiile relațiilor de afaceri și a contractelor pe bani publici.

„Lupta împotriva exploatării prin muncă a copilului”

În luna iunie 2002, Organizația Internațională a Muncii, cu sediul la Geneva, a declarat ziua de 12 iunie Zi Mondială împotriva Exploatării prin Muncă a Copilului, în scopul de a atrage atenția lumii întregi asupra necesității imperioase de a eradica exploatarea prin muncă a copiilor sub toate formele ei. Exploatarea copiilor este un rezultat al condițiilor economice din țările în curs de dezvoltare și al concurenței dintre acestea și statele industrializate. Mai mult, transformarea copiilor în sclavi este întotdeauna o urmare a sărăciei. În aproape toate țările exploatarea copiilor este interzisă prin lege, dar este folosită în lumea interlopă ca mijloc de a evita plata de taxe, de a reduce costurile cu angajații și de a folosi avantaje în lupta cu concurența.

În majoritatea țărilor din lumea a treia, șomajul în masă este normalitate. Nu există ajutor de șomaj sau alte forme de ajutor de la stat. În aceste circumstanțe, exploatarea copiilor este o formă de suplimentare a veniturilor familiei, uneori chiar singura sursă de venit. Dar angajarea copiilor crește șomajul în rândul adulților, adâncește și mai mult inegalitatea de venituri și de bunăstare.

În foarte multe țări, copiii nici măcar nu ajung la școală, ei fiind trimiși direct la muncă. Exploatarea copiilor este una dintre cele mai controversate și scandaloase probleme din lumea actuală.

Aceștia sunt deseori victime ale accidentelor de muncă, din cauza condițiilor proaste de protecție a muncii, a pregătirii și experienței profesionale defectuoase sau pentru că lucrează cu mașini și unelte construite pentru adulți. Există însă și alte ocupații pe care copiii sunt obligați să le facă – prostituție, cerșit, furturi din buzunare. Ca la orice alt tip de acțiune de exploatare a copiilor, și aici cei care organizează aceste activități și profită de pe urma lor sunt adulții.

Exploatarea copiilor scandalizează nu doar pentru că acestora li se refuză plata cuvenită muncii lor, ci pentru că, odată cu banii, le este furată și copilăria. Lucrează la fel ca adulții, dar încep mult mai devreme, trăiesc în condiții care le periclitează atât sănătatea, cât și dezvoltarea fizică și intelectuală. Acești copii trăiesc despărțiți de părinții lor, precum niște sclavi, la locul de muncă. Fără vreo perspectivă pentru un viitor mai bun, mulți dintre ei sunt amenințați de o moarte timpurie. Doar cu apeluri de încetare a acestor practici nu se rezolvă nimic. De multe ori trebuie identificate și eliminate cauzele economice și sociale ale acestui fenomen.

Deși este bine ca acest fenomen să fie combătut prin toate mijloacele disponibile, este clar că lupta nu poate fi câștigată cu declarații și rezoluții. Din acestea există deja destule, cum este și Declarația privind drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU încă din 1959. În acest document se spune că minorii nu pot fi lăsați sau obligați să muncească până la atingerea vârstei majoratului, că nu pot exercita nicio activitate ocupațională care să le pericliteze sănătatea, educația și dezvoltarea viitoare. O convenție a Organizației Internaționale a Muncii consideră că 12 ani este vârsta de la care copiii pot efectua muncă ușoară. Pentru copiii mai tineri, orice fel de muncă este interzisă.

Constituția României prevede că „exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise, iar „minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajați ca salariați”.

Deci copiii au dreptul de a fi protejați împotriva oricăror forme de exploatare economică, de a nu fi constrânși la vreo muncă ce implică un risc potențial sau care să le compromită educația ori să dăuneze sănătății, dezvoltării lor fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

Sărbătorirea acestei zile pe plan mondial are ca scop oferirea de informații privind cauzele reale și consecințele exploatării copiilor care cerșesc și de a lansa un apel către cetățeni pentru o implicare activă în protecția acestora. Nu putem rămâne indiferenți atunci când copiii muncesc pentru a supraviețui sau sunt expuși celor mai dificile condiții de muncă pentru ei, inclusiv sclaviei și implicării în conflicte militare.

Nu putem permite ignorarea problemei exploatării copiilor. Toate țările ar trebui să se străduiască să combată acest flagel, atât individual, cât și colectiv.

Procesul de regionalizare a României este unul dintre cei mai importanți pași pentru o dezvoltare echilibrată a României. Privind în urmă, putem spune că există regiuni importante din țară care au cunoscut un parcurs inegal în evoluția lor.

Tocmai de aceea, introducerea regiunilor în structura administrativă este de natură să asigure o atragere corectă a finanțării – atât din bani europeni, cât și de la bugetul de stat –, astfel încât proiecte importante pentru locuitorii zonei respective să poată fi puse în practică. Faptul că se intenționează introducerea unei autorități de management pentru fiecare regiune în parte va scurta drumul banilor către proiectele ce se vor dori a fi finanțate corect și rapid.

Tocmai de aceea salut primul pas important pentru demararea proiectului privind regionalizarea: introducerea acestei structuri administrative în proiectul noii Constituții. Este foarte important să se înțeleagă faptul că la baza structurării regiunilor trebuie să stea criterii administrative și de dezvoltare economică a țării, și în niciun caz criteriile etnice. Ca liberal, cred cu tărie în faptul că națiunea este un concept civic, și nu unul etnic, astfel încât diversitatea etnică, lingvistică și/sau religioasă trebuie respectată, dar nu trebuie să ne separe.

Mai mult, prin intenția de a introduce votul direct pentru conducerea regiunilor, începând cu anul 2016 se va consolida, practic, procesul democratic în România, cetățenii fiind aceia care vor decide care este cel care va fi responsabil de dezvoltarea viitoare a zonei.

Cadrul general intern al României de astăzi, la nivel sociopolitic și economic, este caracterizat prin stabilitate politică, concretizată în relansarea economiei, o încredere mai mare a investitorilor, disciplină bugetară și reducerea risipei, fiind înregistrate progrese pe linia realizării unui echilibru corect între consolidarea fiscală sustenabilă și relansarea economică, între economic și social, asigurarea credibilității și predictibilității politicii economice a Guvernului și finanțarea la costuri rezonabile a deficitului bugetar și a celui extern, premise pentru realizarea unor finanțe publice sănătoase.

Conform datelor furnizate de experții Ministerului de Finanțe și cuprinse în strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2014–2016, dezechilibrele fiscale acumulate înainte de criza financiară internațională au fost în cea mai mare

parte corectate. Deficitul bugetar în anul 2012 s-a situat la 2,9% din PIB, iar ținta de deficit în termeni cash pe anul 2012, conform datelor preliminare, s-a situat la 2,5% din PIB. Bugetul anului 2013 țintește un deficit de 2,4% din PIB și 2,1% în termeni cash.

Au fost implementate gradual trei măsuri extrem de importante în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației: majorarea salariilor în sectorul public în așa fel încât acestea să poată reveni la nivelul dinaintea perioadei de criză, o indexare cu 4% a pensiilor și creșterea salariului minim. De asemenea, a fost adoptat un nou pachet de măsuri fiscale care aduc un plus de 2,9 miliarde lei, dintre care 1,8 miliarde lei au fost alocate pentru creșterea cheltuielilor de investiții și 1,1 miliarde lei au fost folosite pentru reducerea deficitului bugetar estimat pentru anul 2013.

În încheiere aș vrea să vă transmit convingerea mea că formula actuală de guvernare a Uniunii Social-Liberale este cea mai potrivită pentru România de astăzi și singura care, cu sprijinul Legislativului, este capabilă să readucă economia românească printre cele puternice ale Europei.

„Poporul suntem noi. Adică USL!”

Modificările aduse în data de 29 mai 2013 de către monstruoasa majoritate a Uniunii Social-Liberale la prevederile Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului nu arată decât disprețul pe care liderii USL îl arată unui popor care, din nefericire, le-a acordat o încredere uriașă la ultimele alegeri.

Din păcate, opinia publică din România a fost destul de reținută în a comenta critic aceste modificări, care, în fapt, presupun modificarea majorităților de validare a referendumurilor ce se vor organiza pe viitor în România, precum și a numărului necesar pentru validarea rezultatelor acestora.

S-a ajuns, astfel, ca pentru validarea rezultatelor unui referendum să fie suficient dacă a votat valid unul din patru români, iar pentru a decide să fie suficientă voința unui român din opt.

Da, pentru validarea rezultatelor este suficient ca 25% dintre cetățenii români înscriși în listele electorale permanente să fi votat valid și noua majoritate impusă de USL pentru decizia prin referendum este de 12,5% plus 1.

Marea mea mirare este că USL nu a decis să modifice Legea referendumului în sensul în care să fie suficient doar dacă votează numai membrii USL sau doar telespectatorii Antenelor, căci, oricum, potrivit comportamentului antidemocratic deja demonstrat de aceștia, cealaltă parte a cetățenilor României nu contează. Pentru USL poporul român există doar dacă este „poporul USL” și doar dacă este de acord cu deciziile USL.

Pentru aceste motive am reacționat prompt și, împreună cu majoritatea colegilor mei din opoziție, ne-am adresat Curții Constituționale a României, înaintând o sesizare de neconstituționalitate în legătură cu modificările aduse Legii referendumului.

Motivele de neconstituționalitate invocate de noi sunt nenumărate și ele vizează atât nerespectarea principiilor statului de drept, nerespectarea Constituției României și a supremației sale, încălcarea suveranității poporului român în a decide liber pentru propria soartă, precum și nesocotirea deciziilor anterioare ale Curții Constituționale a României.

Mai mult, aș spune că gestul făcut de USL a fost foarte bine anticipat de legiuitorul constituant atunci când acesta a interzis expres prin Constituție că: „Niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” Or, prin ceea ce a promovat și adoptat USL în Parlament tocmai acest lucru se face. USL a fost votată în decembrie 2012 de aproximativ 25% dintre alegătorii înscriși în listele electorale, motiv pentru care doar pe aceștia îi consideră reprezentativi pentru poporul român.

Deciziile pompieristice ale USL sunt făcute strict sub impulsul momentului, de teamă că revizuirea Constituției României la care lucrează pretendentul la funcția supremă în stat ar putea fi refuzată de mai mult de jumătate dintre români.

Toți cetățenii trebuie să înțeleagă faptul că Uniunea Social-Liberală nu a schimbat majoritatea de dragul și în interesul românilor, ci strict în interes propriu, pentru că trebuie să aduc aminte tuturor că în anul 2009 românii s-au pronunțat prin referendum pentru un parlament unicameral, compus dintr-un număr redus de parlamentari, de maximum 300. Dacă USL ar fi respectat voința poporului român, ar fi ținut cont de această decizie a românilor, însă Domniile Lor evaluează poporul în funcție de propriile interese.

Și, ca să mai aduc un argument suplimentar în acest sens, vă aduc aminte că săptămâna trecută Crin Antonescu se lăuda, în conferințe de presă, că a înscris în Proiectul de revizuire a Constituției că rezultatele referendumului nu vor mai fi obligatorii pentru Parlamentul României.

Altfel spus, poporul și voința sa nu mai contează pentru USL. Contează doar ce vrea USL, contează doar ce vor Ponta, Antonescu, Voiculescu sau Dragnea! USL vrea să transforme instituția referendumului într-un fard cosmetic al democrației românești, cu care se speră să păcălească partenerii europeni că în România se ține cont de voința poporului.

Ar trebui să știe domnul Crin Antonescu, mai ales în calitate de președinte al Comisiei de revizuire, dar și în postura de pretendent și candidat al USL la șefia statului, faptul că democrația directă este superioară celei indirecte, reprezentative, și că oricâtă încredere ne-a acordat electoratul la un moment dat, în alegeri, voința sa, a cetățeanului, nu poate și nu va putea fi îngrădită nici de Domnia Sa, nici de Victor Ponta, nici de Antenele lui Voiculescu și nici de majoritatea păpușată a USL din Parlament.

Vă mai aduc aminte că oamenii politici care au desconsiderat voința poporului lor au intrat, mai devreme sau mai târziu, în istorie, însă în capitolele negre ale acesteia.

„Dacă nu respectăm voința poporului, măcar să avem o stemă pe steag”

În general evit să fac o comparație directă cu Statele Unite ale Americii, deoarece este evidentă diferența de evoluție a celor două societăți. Cu toate acestea, faptul că americanii au de mici un respect dovedit față de Constituție nu poate evidenția decât faptul că aceasta urmărește voința generală a populației și că oferă soluții agreate de majoritate.

La noi însă revizuirea Constituției ne-a confirmat faptul că voința poporului, exprimată prin referendum în 2009, este aruncată la gunoi. În schimb, ce facem?

Ieșim în față cu niște nevoi nedeclarate și, în opinia mea, inexistente la nivelul populației, cum ar fi stema de pe steag. În loc să reducem numărul de parlamentari și să găsim un mecanism de selecție a aleșilor mult mai eficient și mai bine închegat sau în loc să ne preocupe lucrurile importante, cum

ar fi locuri de muncă pentru români, noi ieșim în față cu o stemă pe steag.

De ce este vitală această stemă de pe steag, când nimeni nu face referire la ea, nu înțeleg nici eu.

De ce atunci când problemele economice, cele sociale sau cele din justiție ne strică imaginea în afara granițelor, noi găsim soluții la o nevoie inventată?

Mai grav este faptul că într-o țară în care gradul de corupție este foarte mare și, din cauza acestuia, suntem adesea stigmatizați în alte țări, noi nu ne concentrăm asupra corupției ca fenomen general, ci asupra pedepsirii aspre a procurorilor și a judecătorilor. Acestea trebuie reglementate prin legi, așa cum se face la ora actuală, nu prin intermediul principiilor și mecanismelor de bază ale unui stat, fixate prin Constituție.

Este ciudat și total neproductiv ceea ce face majoritatea cu această Constituție. Ai avea așteptări ca un partid de orientare socialistă să fie ghidat integral de voința poporului, nu de interesele conducerii. Într-adevăr, nu este ușor să impui idei noi, reguli aspre și corecte într-o societate care încă păstrează frustrările comunismului și este reticentă la orice schimbări, dar principiul după care se revizuiește această Constituție trebuie să rămână binele îndelungat al românilor, evoluția statului românesc.

În speranța că observațiile mele și cele ale colegilor mei vor servi luării de atitudine împotriva măsurilor total irelevante care sunt dezbătute și acceptate în fiecare ședință pentru noua Constituție, vă cer să luați în considerare măcar o mică parte din propunerile noastre, exprimate în multe forme și de multe ori, pentru că ele sunt vocea românilor, iar noi avem datoria de a le pune în practică.

*

„România trebuie promovată în toată lumea!”

Salut inițiativa Autorității Naționale pentru Turism de a promova România tot mai mult și mai vizibil în afara granițelor, în special în state în care imaginea țării a avut de suferit din cauza infracțiunilor puternic mediatizate și a rapoartelor nefavorabile despre justiție.

Pentru cei care nu sunt la curent cu activitatea Autorității Naționale pentru Turism, de curând a fost anunțat faptul că se va începe o campanie _outdoor_ de promovare a turismului local în 6 țări din Europa – Germania, Rusia, Franța, Austria, Italia și Spania –, în zone puternic populate, precum stații de metrou, de autobuz și alte spații publice cu vad mare de oameni. Conform declarațiilor oficiale, în prezent sunt așteptate ofertele partenerilor străini, însă proiectul urmează să fie implementat în această vară.

Orice inițiativă ce are ca obiectiv final îmbunătățirea imaginii României în afara granițelor mă bucură și sunt sigur că nu este apreciată doar de românii din diaspora pe care îi reprezint, ci și de dumneavoastră, stimați colegi! Iar de la an la an, în ciuda greșelilor care ne cresc notorietatea negativă, putem observa un interes tot mai mare al străinilor pentru frumusețile țării noastre. Conform datelor de la Institutul Național de Statistică, dacă în luna aprilie a anului trecut erau 130.000 de turiști străini în România, dintre care 100.000 proveneau din Europa, anul acesta în aceeași lună numărul lor a crescut cu aproximativ 4 procente.

Am susținut întotdeauna că promovarea României prin valorile ei, prin cultură și prin turism, sunt poarta noastră spre un statut superior, spre o imagine pozitivă de care românii din diaspora au atât de mare nevoie și pe care într-adevăr o merităm.

De aceea, consider că astfel de campanii de promovare ar trebui desfășurate în viitor și în alte țări mai îndepărtate. În campaniile noastre de promovare a turismului nu putem să excludem țări ca Statele Unite ale Americii, Canada și chiar Australia. Sunt convins că ele ar atrage un număr semnificativ de turiști din colegiul pe care-l reprezint, dar și din alte colțuri ale lumii. România are un potențial imens de creștere economică prin turism, iar beneficiile promovării turismului în mod profesionist se vor vedea în economie în scurt timp. Suntem datori să promovăm potențialul României.

Prezenta declarație politică este generată de îngrijorarea față de extinderea fenomenului consumului abuziv de alcool. Nu există aproape nicio zi fără a vedea în relatările mass-mediei din România știri terifiante privind efectele consumului de alcool: fie sunt consumate de minori care ajung în situații medicale limită, fie sunt relatate acte de violență domestică, abuzuri și accidente de circulație.

Relevantă pentru această situație este o statistică ce se poate regăsi pe site-ul http://www.aliatong.ro/posdru și care este de natură să ne alerteze. Astfel, consumul abuziv de alcool se asociază cu:

- 40% din crime;

- 1 din 6 cazuri de suicid;

- 40% din cazurile de înec;

- 70% din cazurile de violență în familie;

- 25% din decesele înregistrate la bărbații tineri

- (15–29 de ani);

- 60% din cazurile de viol;

- 30% din accidentele fatale prin cădere;

- 46% din arsurile accidentale, cu consecințe fatale;

- 25% din accidentele petrecute la locul de muncă.

În aceste condiții, consider că este necesar ca toate autoritățile în domeniu, inclusiv cei care au atribuții în spațiul de reglementare, să întărească normele, prevenția, sancțiunile, dar și modalitățile de consiliere pentru cei care sunt victime ale abuzului de alcool și mă refer aici nu numai la cei care consumă în mod frecvent, ci și la familiile și copiii acestora, victime tăcute, de cele mai multe ori, ale violenței și care dezvoltă multiple traume fizice, dar mai ales psihice.

Vin la tribuna Parlamentului pentru a evidenția demersurile pe care autoritățile române le fac pentru a rezolva una dintre gravele probleme lăsată moștenire de fosta guvernare PDL: absorbția fondurilor europene.

În condițiile în care România a fost afectată de o criză economică severă care a limitat intrările de capital pe piața românească și a diminuat veniturile și încasările la buget, fondurile europene au devenit vitale pentru relansarea economiei românești și, totodată, una dintre provocările și preocupările majore ale actualului Guvern.

Astfel, după un an de guvernare, Guvernul USL a reușit dublarea ratei de absorbție a fondurilor europene, la 15,18%, ceea ce demonstrează că măsurile adoptate de actuala majoritate au avut un impact pozitiv asupra absorbției fondurilor europene. Acest rezultat este cu atât mai important cu cât nu trebuie să uităm că o parte din programele europene erau suspendate sau presuspendate – în momentul în care USL a venit la guvernare –, ca urmare a neregulilor din perioada 2009–2011.

Am reușit să reparăm erorile și incompetența guvernărilor PDL, care au generat blocaje majore în absorbția fondurilor, reușind într-un singur an să atragem la fel de mulți bani câți au atras guvernele PDL între 2009 și 2011.

Spre exemplu, din momentul deblocării fondurilor de la Comisia Europeană, în urmă cu 4 luni, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) din subordinea Ministerului Muncii a atras sume mai mari decât toți banii rambursați în perioada 2007–2012, reușind o creștere a ratei absorbției de peste 3 ori, de la 5,51% în aprilie 2012 la 16,27%. Numai în perioada martie – aprilie 2013 s-au verificat și achitat peste 1.000 de cereri de rambursare în valoare totală de peste 400 milioane lei, ceea ce înseamnă rambursarea la zi a cheltuielilor către beneficiari. Acest lucru a fost posibil datorită remedierii deficiențelor de sistem care au dus la presuspendarea programului în perioada august 2012 – ianuarie 2013.

De altfel, o dovadă în plus că AMPOSDRU a reușit să corecteze și să eficientizeze sistemul de accesare a fondurilor este și deschiderea recentă a noilor linii de finanțare. Ca element de noutate, AMPOSDRU și OI POSDRU oferă acum beneficiarilor posibilitatea ca timp de două săptămâni să studieze în detaliu Ghidul solicitantului și să pregătească documentația necesară pentru sistemul electronic ACTIONWEB, care va fi deschis între 17 iunie 2013, ora 10.00 – 1 iulie 2013, ora 16.00, conform precizărilor din fiecare ghid de condiții specifice.

Mai mult, pentru noile call-uri, procedurile vor fi simplificate și termenele de plată către beneficiari vor fi reduse, ceea ce va duce la micșorarea numărului de documente pe etape de verificare a unor cheltuieli, lucrări executate sau activități desfășurate și la scurtarea timpului între momentul plății facturilor și momentul în care se trimit cererile de rambursare către Comisia Europeană.

Toate acestea demonstrează că autoritățile române sunt hotărâte să atingă obiectivul de 50% grad de absorbție a fondurilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană în anul 2016.

A trecut deja un an de la preluarea guvernării de către USL, moment care a fost marcat de bilanțuri realizate de o parte și de alta a baricadei luptei politice. Opoziția a criticat, bineînțeles, politica guvernamentală asumată de USL în această perioadă, în timp ce reprezentanții Guvernului și ai majorității parlamentare au punctat îndeplinirea obiectivelor legate de creșterea salariilor, de indexarea pensiilor, de stoparea risipei banului public, de plata arieratelor lăsate moștenire de fosta guvernare. Iată că datele economice prezentate zilele trecute de Institutul Național de Statistică, după primul trimestru al acestui an, contrazic criticile opoziției, demonstrând că politicile guvernamentale încep să producă efecte benefice pentru economia românească.

Astfel, salariul mediu net a crescut în luna aprilie, față de luna martie, cu 2,7%, ajungând la 1.661 lei. Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, salariul mediu net a crescut cu 7%. De asemenea, produsul intern brut a crescut în primul trimestru al acestui an cu 2,2%, față de perioada similară a anului trecut, și cu 0,7% comparativ cu rezultatele înregistrate în ultimul trimestru din 2012. Creșterea economică s-a datorat exportului net – cu o contribuție de +3,0% –, consecință a creșterii cu 3,9% a exporturilor de bunuri și servicii corelată cu reducerea volumului importurilor de bunuri și servicii cu 1,7%. Contribuții mai importante la creșterea PIB au avut industria (+0,7%), cu o pondere de 28,8% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,6%; comerțul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare; hoteluri și restaurante (+0,4%), cu o pondere de 12,7% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,2%; activitățile profesionale, științifice și tehnice; activități de servicii administrative și activități de servicii suport (+0,4%).

Evoluția favorabilă a economiei românești se datorează măsurilor adoptate de Guvernul USL, care a creat, astfel, condițiile unui mediu de afaceri predictibil, capabil să atragă investițiile și să creeze noi locuri de muncă.

Mai mult, în raportul anual Ernst & Young European Attractiveness Survey, publicat de curând, România se află pe locul 10 în Europa și pe locul 4 în Europa Centrală și de Est (CEE) după numărul locurilor de muncă create în urma proiectelor de investiții străine realizate în țară în 2012. Potrivit raportului, România a atras anul trecut 7.114 locuri de muncă generate de investițiile străine, cu 18,9% mai multe decât în 2011, în condițiile în care Europa Centrală și de Est și-a recăpătat forța de atracție pentru investițiile străine în 2012, după doi ani dezamăgitori. Regiunea a atras cu 26,1% mai multe locuri de muncă, depășind Europa de Vest.

Companii din Europa și din întreaga lume își extind tot mai mult capacitățile de producție în Europa Centrală și de Est, așa cum se întâmplă și la noi, unde tot mai multe companii internaționale anunță investiții care vor genera locuri de muncă: Daimler, Michelin, OMV Petrom, Siemens, Holzindustrie Schweighofer, Oracle, Bosch, DeʼLonghi.

Toate aceste exemple demonstrează că politicile promovate de Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Economiei sunt viabile pe termen scurt, contribuind pe termen mediu și lung la relansarea economiei românești și la îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.

„Guvernul USL a reușit rezilierea contractului cu Bechtel” Rezilierea celui mai păgubos contract pe care l-a încheiat România vreodată a fost în sfârșit efectuată de către Guvernul USL. Acest lucru s-a întâmplat după aproape 10 ani de la încheierea acestuia, în 2004, timp în care România a plătit sume enorme, adică au fost risipiți foarte mulți bani publici, fără să poată beneficia, în schimb, de obiectul acestui contract: Autostrada Transilvania.

Putem spune că, prin această reziliere, USL a rezolvat una dintre cele mai mari și controversate probleme contractuale din ultimii ani, reușind astfel deblocarea celui mai important proiect de infrastructură al României: Autostrada Transilvania.

Mai mult decât atât, despăgubirile pe care statul român le va plăti firmei Bechtel pentru rezilierea contractului nu sunt, în niciun caz, de un miliard de euro, așa cum au dezinformat unii foști miniștri ai PDL, ci vor fi de numai 30 de milioane de euro, plus TVA. Considerăm că rezilierea contractului este mai avantajoasă pentru statul român deoarece se elimină astfel atât tergiversările de până acum, cât și perpetuarea unor costuri suplimentare, fără nicio finalitate, urmând ca fondurile respective să fie concentrate pe dezvoltarea infrastructurii.

Continuarea proiectului poate fi demarată încă din acest an, prin scoaterea la licitație a tronsonului Sebeș–Câmpia Turzii, pentru a putea lega Clujul de autostrada Arad–Sibiu.

Cred că rezilierea acestui contract rămăsese singura soluție viabilă, ca urmare a modului defectuos în care contractul a fost gestionat după anul 2005, adică prin negocieri ineficiente și păguboase pentru statul român, care au condus la creșteri repetate ale prețului de construcție a Autostrăzii Transilvania.

Nu cred că trebuie uitat nici faptul că o contribuție majoră în acest sens a avut-o însuși președintele Traian Băsescu când, în anul 2005, prin ministrul Gheorghe Dobre, a întrerupt timp de aproape doi ani lucrările la autostradă, motiv pentru care contractul s-a triplat, având în vedere că echipamentele fuseseră deja aduse în țară, iar prețurile la ciment, beton, fier beton sau exproprieri se aflau într-o continuă creștere.

Mă întreb de ce nu au sistat guvernele PDL acest „contract-dezastru” pentru România și de ce comentează acum tocmai acei foști miniștri – Berceanu, Boagiu sau Nazare –, ale căror măsuri au sporit nepermis costurile autostrăzii?

Concluzia este simplă: în timp ce miniștrii PDL-iști au complicat și tergiversat un contract și, implicit, au aruncat cu banii românilor în vânt, Guvernul USL a avut curajul să oprească acest „contract-problemă” din care statul român avea numai de pierdut.

Cred că această reziliere a celebrului contract Bechtel, dar extrem de defectuos, ar trebui să o încadrăm fie la realizări guvernamentale majore – deoarece statul român a fost îndelung grevat de un contract ultracostisitor, care a mai și ținut România pe loc nepermis de mult, din punctul de vedere al dezvoltării infrastructurii sale, pe cel mai așteptat tronson de autostradă –, fie la îndeplinirea uneia dintre cele mai importante promisiuni făcute de USL românilor și îndeplinită după numai un an de guvernare.

„Necesitatea revizuirii Constituției”

În contextul în care se discută tot mai des despre aderarea României la Spațiul Schengen, România are nevoie de instituții reformate, iar acest lucru se poate face, în primul rând, pornind de la actualizarea Legii fundamentale a statului. Modificarea Constituției ar putea constitui premisa reformării sistemului politic românesc.

În condițiile actualei dezbateri în ceea ce privește regionalizarea, o nouă Constituție se impune pentru a reflecta realitățile instituționale și pentru a garanta o mai bună funcționare a acestora.

Consider că noua Constituție ar trebui să răspundă voinței cetățenilor și să fie adaptată contextului european. O Românie europeană înseamnă în primul rând partide stabile, care să propună soluții menite să rezolve problemele cu care se confruntă în prezent Europa. Stabilitatea se poate realiza numai prin blocarea traseismului politic, iar această prevedere este una absolut necesară în noul text constituțional.

Prin prezenta declarație doresc să îmi arăt susținerea față de propunerile USL de modernizare a Constituției, în vederea clarificării unor teme importante, cu consecințe asupra funcționării statului, ce au lăsat adesea loc de interpretări, cum sunt competențele instituției prezidențiale și cele ale Curții Constituționale. Este necesară o delimitare clară a atribuțiilor ce revin instituțiilor de decizie ale statului, dar și de o reflectare mai accentuată a puterii ce revine cetățenilor.

De-a lungul timpului, cu precădere în ultimii an, actualul text constituțional și-a arătat limitele ce au condus, într-un final, la blocaje instituționale. În lipsa unei tradiții constituționale democratice, poate că în 1991, România nu era pregătită să renunțe la modelul paternalist, preferând o tranziție ușoară, de la un șef al statului foarte puternic, spre unul cu atribuții reduse, pentru a ajunge, într-un final, în rând cu majoritatea țărilor Europei Occidentale. Se pare însă că președintele Băsescu, prin acțiunile sale, a încercat lărgirea atribuțiilor constituționale, încălcând pe rând limitele prevăzute de aceasta.

Evenimentele din 2012 ne-au arătat slăbiciunile Legii fundamentale a României. O amânare a modificării acesteia poate avea consecințe nefaste asupra democrației în România contemporană. Pe de altă parte, acest proiect nu trebuie făcut în pripă, ci trebuie să fie susținut de un dialog permanent, nu doar între partide politice, ci între mass-media, cetățeni și specialiștii în domeniu.

„Școala trebuie să fie în centrul societății”

Despre sistemul de învățământ românesc s-a tot vorbit. Au existat subiecte care au ținut prima pagină și au apărut în regim de _breaking news_ la posturile de știri, zile la rând, subiecte pe care toți cei direct implicați sau interesați – elevi, cadre didactice, părinți, jurnaliști și, nu în ultimul rând, politicieni – le consideră deosebit de importante, le aduc în dezbatere și pentru care încearcă să identifice soluții. Uneori aceste soluții sunt apreciate, dar de cele mai multe ori sunt criticate. Criticat a fost, de mai bine de 20 de ani, întregul învățământ românesc, în special pentru reformele succesive din sistem și pentru nivelul de finanțare. Dezbateri aprinse au avut loc aproape în fiecare an și pe marginea rezultatelor slabe înregistrate la bacalaureat sau despre grupa pregătitoare.

În schimb, din păcate, despre copiii talentați, despre rezultatele excepționale obținute la olimpiadele internaționale s-a vorbit mai puțin, pentru că asemenea subiecte nu aduc rating și nu vând.

Nu vreau să aduc în prim-plan nici cât de pregătiți pentru viață sunt sau nu tinerii români care termină liceul și nici pe cei care aleg să își continue studiile în străinătate, nici punctele slabe sau punctele tari ale sistemului de învățământ românesc. Vreau doar să subliniez că școala, fie segmentul preuniversitar, fie cel universitar, trebuie să fie în centrul societății și pe unul din primele locuri ca importanță pe agenda publică. Fiecare dintre noi ar trebui să vadă școala ca una dintre instituțiile centrale ale comunității locale, care nu se poate dezvolta fără a ține cont de contextul social imediat, de specificul comunității în care funcționează, comunitate care furnizează elevii, și care are, în același timp, o serie de așteptări cărora instituția școlară trebuie să le răspundă. Se conturează astfel, între școală și comunitate, o relație de tip parteneriat care trebuie să aibă ca premisă principiul complementarității.

Suntem conștienți că un astfel de parteneriat este un proces îndelungat, ce implică abordări specifice, strategii și cunoștințe pe care părțile implicate trebuie să le managerieze în vederea obținerii de rezultate cât mai bune. Succesul relației școală–comunitate locală este bazat pe legătura permanentă, constantă, între toți factorii comunitari și reprezentanții școlii, realizându-se, astfel, un echilibru între schimbare și continuitate, între individual și general. Numai prin dezvoltarea unui simț al comunității în jurul școlii, în care să fie antrenați toți cei interesați să participe la îndrumarea tinerilor, vom avea generații mai educate, care vor valorifica cunoștințele obținute și vor fi animate de dorința de a acumula în permanență informații noi, generații cu spirit civic și dorință de participare la viața publică.

De aceea, consider că despre educație nu trebuie să vorbim doar când se deschid școlile sau când începe anul universitar, relația dintre școală și comunitate trebuie consolidată zi de zi. Cred cu tărie că trebuie să conștientizăm importanța acestui lucru, că trebuie să acționăm cu

responsabilitate, fiecare în propria comunitate, chiar dacă vine vara și încep vacanțele școlare.

Deschiderea comunității locale către problemele școlii este esențială dacă ne dorim învățământ de calitate și performanță. Comunitatea trebuie să fie cât mai aproape de școală, iar școala, la rândul ei, trebuie să ia pulsul comunității, să fie alături de realitățile economice și sociale prezente ale comunității în care ea există, dar și în mijlocul evoluțiilor viitoare ca punct central, pentru că în funcție de cum se prezintă sistemul educațional acum vom putea proiecta evoluția țării. Schimbările de pe scenele politice românești și europene, fluctuațiile economice, modificarea priorităților noastre de zi cu zi se reflectă și în sistemul de educație. Școala trebuie să fie racordată la toate aceste schimbări, trebuie să se situeze în centrul evoluției societății, să vină pe criteriile europene care trebuie să genereze o forță de muncă aptă să atingă obiectivele Agendei Lisabona, o societate bazată pe cunoaștere. Calitatea educației determină în mare măsură calitatea vieții și creează oportunități pentru dezvoltarea fiecărui individ. În contextul schimbărilor accentuate ale societății contemporane trebuie, mai mult ca oricând, să percepem școala ca principala instituție care are rolul de definire a identității și de fructificare a potențialului uman.

Nu în ultimul rând, doresc să amintesc că Legea educației naționale precizează că: „Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii. Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare.”

Educația rămâne cel mai important instrument pe care o societate îl are pentru a schimba în bine nu numai destinul fiecărui individ în parte, ci și al comunității, în ansamblu.

Pentru România, educația constituie factorul de bază în transmiterea și crearea de noi valori, de formare a conștiinței și identității naționale și, nu în ultimul rând, are un rol esențial în crearea premiselor pentru dezvoltarea umană și construirea unei societăți. Să nu uităm că educația reprezintă o prioritate națională!

Declarație privind politica externă a României

Victor Ponta și Guvernul USL lucrează la construirea profilului internațional al României. Actuala putere este conștientă că statutul României de membru UE și NATO poate fi folosit pentru a ne valorifica eficient beneficiile economice, politice și de securitate care derivă din apartenența la cele două organizații. Vizitele oficiale desfășurate de premier, precum și întâlnirile politice la care a participat demonstrează că România nu mai este doar un executant, ci a devenit un jucător activ în Europa și un partener respectabil, credibil și de încredere.

România redevine un stat cu un cuvânt de spus în politica internațională. În ultimul an, prim-ministrul Victor Ponta a bifat o serie de întâlniri și vizite oficiale în Franța, Danemarca, Austria, Italia, Belgia și Polonia. Săptămâna aceasta este marcată de două evenimente speciale, și anume vizita premierului în Germania și în Slovacia. Deplasarea premierului în Germania este cu atât mai importantă cu cât ultima vizită a unui premier român în această țară și la acest nivel a avut loc în 2006.

Această întrevedere vizează, dincolo de aspectele politice, și o dimensiune economică, punând accent pe dinamizarea cooperării economice și atragerea de investiții străine, acest lucru însemnând crearea de locuri de muncă și venituri sporite pentru cetățenii țării noastre. Germania este un partener economic deosebit de important pentru România; pot menționa în acest sens investițiile Daimler, de 300 de milioane, cele de la Bosch, Continental și cele de la Kirchhoff Automotive. De asemenea, o serie de companii germane și-au manifestat intenția de a investi în țara noastră.

Politica externă este încă un domeniu în care Guvernul condus de Victor Ponta a demonstrat că are competențele necesare pentru a-l gestiona, având și voință politică în acest sens. În timpul guvernării portocalii, politica externă a fost total abandonată și batjocorită. Așa s-a întâmplat, de altfel, cu toate domeniile-cheie din România: fonduri europene, energie, economie. Cei din PDL nu numai că ne-au izolat în plan internațional, dar au și întreprins toate măsurile necesare pentru a ne discredita în fața partenerilor noștri externi. Exemplu stau chiar acțiunile Monicăi Macovei și ale Elenei Băsescu, care au pus piedici României de fiecare dată când au avut ocazia. Chiar dacă Guvernul USL a trebuit să întreprindă mai multe măsuri pentru a corecta aceste exemple de rea-voință, am încredere că actuala putere poate valoriza la maximum relațiile externe ale României.

„Dacă nu poți învinge, poți preveni”

Azi vreau să abordez un subiect pe cât de actual și de grav, pe atât de periculos.

De zile întregi Europa se confruntă cu fenomene meteorologice extreme, în timp ce județe întregi ale țării noastre riscă să ajungă sau au ajuns deja sub ape.

Motivul pentru care adresez această declarație politică, pe care vreau să o tratați drept un apel cât se poate de serios, nu este numai atenția pe care o acord județului Suceava, unul puternic afectat de furtuni și de inundații, ci pentru că situația Sucevei este una similară, generalizată în multe alte zone ale țării, locuri în care oamenii își pierd casele, gospodăriile, își văd munca distrusă și, ce e și mai important, viața lor este în pericol.

Știm că vremea reprezintă elementul căruia nu i ne putem opune și că, din păcate, anul acesta nu face excepție de la fenomene meteorologice extrem de delicate. Cu atât mai mult, pentru că este așa, este necesar să conștientizăm că, dacă nu putem comanda vremea, putem preveni însă efectele sale, iar acest lucru trebuie făcut nu numai în momentele în care suntem amenințați.

Se vede bine că este mai mult decât necesar să ne definim o strategie în acest sens, una realistă, dar mai ales una în care să se înțeleagă că în astfel de momente, cu atât mai mult, autoritățile naționale, locale și cetățenii formează un întreg, nu entități separate, eventual, unele cu rol de călăi și altele pe post de victimă.

Astfel, doamnelor și domnilor reprezentanți ai autorităților publice locale, vă rog ca în aceste zile să tratați cu adevărat situația, pe măsura importanței sale.

Doamnelor și domnilor reprezentanți ai autorităților publice naționale, chiar dacă anumite situații nu vă afectează în mod direct, vă rog să nu uitați de ce ocupați sau ar trebui să ocupați funcțiile pe care le dețineți!

Cetățeni, autoritățile care vă vin în ajutor au datoria să facă tot ce le stă în putință, nu pot însă face minuni, de aceea colaborarea și înțelegerea voastră sunt esențiale!

## „Guvernul USL: ce a promis și ce oferă!”

În 2012, în plină campanie electorală, Uniunea SocialLiberală le promitea românilor de toate: pensii mai mari, o inflație mai mică, locuri de muncă, o educație mai bună, justiție corectă și mult mai multe fonduri europene.

După ce ne-au împuiat urechile timp de un an cu „crearea locurilor de muncă”, evitând să răspundă la întrebări privind situația exploatărilor de la Roșia Montană sau legate de gazele de șist, Guvernul Ponta vine și ne anunță că, în loc să fie vorba de locuri de muncă, e vorba de concedieri, iar în loc să dea locuri de muncă, au loc disponibilizări.

Locurile de muncă atât de mult invocate când vine vorba de Roșia Montană sau de gazele de șist nu vor reuși să ofere celor peste zece mii de oameni disponibilizați din cadrul companiilor de stat locurile de muncă de care vor avea nevoie. Să ne aducem aminte că guvernele PDL au susținut constant necesitatea demarării investițiilor care să genereze locuri de muncă și creștere economică, însă USL, atunci în opoziție, striga în gura mare că PDL vinde țara. Acum ei ce fac? Nimic, îi mint pe români.

Oltchim Râmnicu Vâlcea, la care se adaugă Arpechimul, conglomerate unde protestele sunt tot mai puternice, rămân ca un spin în coasta Guvernului Ponta.

Tentativa caricaturală de privatizare eșuată a lăsat asupra Combinatului Oltchim o imagine de neșters, iar acest eșec lamentabil a fost ca un cui bătut în coșciugul combinatului. În această lună 900 de salariați ai societății vor fi disponibilizați pe motivul intrării combinatului în insolvență, dar nu este cazul și pentru directorii și șefii de divizie al căror număr este în creștere, la fel ca și salariile acestora. Soluții de reorganizare și de finanțare ale combinatului au existat și vor exista, numai că acestea nu au coincis, mai mult ca sigur, cu interesele unor grupuri sau persoane din cadrul Ministerului Economiei.

Dar situația de la Oltchim nu este singulară. Cupru Min Abrud este o altă victimă a guvernării USL. Societatea are aproximativ 500 de angajați și gestionează cea mai mare exploatare de cupru din țară, de la Roșia Poieni, un zăcământ care a fost evaluat la 900 de milioane de tone. Ca și în cazul Oltchim, societatea a trecut printr-o procedură eșuată de privatizare în 2012. Schimbarea de dragul jocurilor de culise nu a ocolit nici societatea Cupru Min, iar victime ale acestui război nu sunt alții decât angajații.

Ministrul Vosganian anunța săptămânile trecute că SC Cupru Min Abrud se va închide până la sfârșitul anului fără o infuzie consistentă de capital. În același timp, o luptă fără menajamente se ducea între grupările PNL Alba pentru ocuparea funcției de director general. Învingătoare a ieșit gașca lui Crin Antonescu, care a parașutat la Abrud un director general care a îngropat o exploatare minieră din nordul Moldovei.

Astfel, Guvernul Ponta și USL își pun în practică Programul de guvernare, conducând către sacrificiu una dintre societățile emblematice nu doar pentru Munții Apuseni și județul Alba, ci pentru întreg mineritul românesc.

Guvernul Ponta nu face nimic pentru stimularea creșterii economice, în afară de a se plânge de greaua moștenire. Și de ce e el mai bun decât fostele cabinete pe care USL le atacă cu promisiuni care se dovedesc nefezabile?

„Crearea de noi locuri de muncă – obiectiv de importanță majoră al politicilor USL”

Unul dintre cele mai importante obiective pe care le are USL în această guvernare este cel legat de crearea de noi locuri de muncă, fie prin atragerea de noi investiții, adică prin promovarea unor măsuri de consolidare fiscală și de relansare a unei economii sustenabile, fie prin privatizarea eficientă a unor companii aflate în portofoliul statului sau prin obținerea, pentru acestea, a unor contracte de producție de durată, care să aibă ca prim efect cel puțin o dublare a activității și, implicit, o creștere a numărului de locuri de muncă.

Guvernul USL a dovedit, prin cele întreprinse până în prezent, că este permanent preocupat de promovarea unor politici macroeconomice coerente, menite să susțină mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investițională a României, să conducă la crearea de noi locuri de muncă, dar și să ofere o evoluție favorabilă nivelului de trai al populației.

În acest sens, ministrul liberal al economiei, domnul Varujan Vosganian, a prezentat recent strategia ministerului pe care-l conduce, privind privatizarea unor companii cu capital de stat și crearea de noi locuri de muncă.

Astfel, prin contractele încheiate, în județul Alba vor fi create 300 de noi locuri de muncă. Fabrica de Arme Cugir a încheiat un contract pentru livrare de arme ușoare către o țară membră NATO, iar acesta îi va permite dublarea capacității și angajarea a 300 de persoane. În Bihor, 100 de noi locuri de muncă vor fi create în urma asocierii în participațiune, la SC Băița fiind încheiat un contract cu două companii care să furnizeze o sumă de bani destinată modernizării și capitalului de lucru, inclusiv plății unor datorii restante. În schimb, jumătate din producție va fi livrată acestor două companii. Numărul de locuri de muncă create poate părea nesemnificativ, dar acesta contează la nivelul unor localități care numără doar câteva mii de locuitori.

De asemenea, astfel de acțiuni de angajare de personal vor avea loc și la Metrom Brașov, precum și la alte companii ale statului din județul nostru. Mai mult decât atât, ministrul economiei a convenit cu Ministerul Finanțelor ca de fiecare dată când ministerul încheie contracte suplimentare față de capacitatea unor unități economice care au datorii, să i se permită angajarea de personal pe perioada contractului și în numărul necesar pentru îndeplinirea obiectului respectiv.

Evaluând oportunitățile de privatizare și piața din domeniul aeronautic, Ministerul Economiei a demarat și procedurile de privatizare ale unor companii valoroase și cu foarte multă expertiză din acest domeniu, a căror funcționare este grevată de foarte multă vreme fie de datorii, fie de o reducere dramatică a producției sau alte probleme. Printre aceste companii se află și IAR Ghimbav.

Într-un an de guvernare USL, numărul de salariați stabili în economie a crescut cu 70.000 față de anul anterior. Dar acest lucru trebuie continuat într-un ritm susținut de politici guvernamentale viabile, prin implementarea unor măsuri concrete și îndelung așteptate de mediul de afaceri, cum sunt reducerea CAS sau a TVA, măsuri care să aibă un impact major din punctul de vedere al creării de noi locuri de muncă.

„Procesul de revizuire a Constituției este unul total transparent”

Așa cum am menționat recent, principalul obiectiv al USL pentru anul 2013 este încheierea procesului de reformă

constituțională pe care ni l-am asumat ferm în fața românilor și pe care l-am demarat deja odată cu finalizarea dezbaterilor din cadrul Forumului Constituțional și cu deschiderea lucrărilor comisiei parlamentare de specialitate.

Lucrările din cadrul Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României se desfășoară într-un mod foarte transparent, având în vedere că sunt dezbătute absolut toate amendamentele depuse atât de către parlamentari, cât și de către societatea civilă.

În plus, putem spune că, până în prezent, ne aflăm chiar în calendarul propus pentru acest proces de revizuire a Constituției, deși în cadrul dezbaterilor comisiei de specialitate nu este trecut cu vederea niciun amendament, indiferent de consistența și importanța lor. Cu alte cuvinte, nu este nimeni împiedicat să-și spună punctul de vedere referitor la viziunea sa asupra noii Constituții și nici să și-l susțină în fața membrilor comisiei pentru a putea primi votul de adoptare sau respingere.

Până în acest moment lucrările în comisia parlamentară au avansat suficient de bine și putem spune că s-au operat destule modificări de substanță într-un timp relativ scurt, care aduc la zi Constituția României, mai ales sub aspectul drepturilor cetățenești, al drepturilor individuale și al garantării lor.

Mai mult decât atât, este foarte important de remarcat faptul că marea majoritate a deciziilor, fie de admitere a unor amendamente, fie de respingere, au fost luate cu unanimitate sau cu o largă majoritate de voturi. Deci aceste decizii pot fi considerate fără probleme, fiind unele consensuale în direcția întăririi și diversificării drepturilor și libertăților cetățenești.

Constituția revizuită va întări și dreptul la apărare și egalitate procesuală. Considerăm că prin aceste noi prevederi corectăm niște greșeli pe care le-au plătit până acum doar cetățenii din buzunarele proprii, suportând, astfel, integral costul incompetenței achitate din bani publici.

De asemenea, una dintre cele mai importante propuneri de modificare a Constituției pe care am înaintat-o noi, parlamentarii USL, este cea prin care se va limita numărul deputaților la 300, la care se vor adăuga cei din partea minorităților naționale, iar senatorii vor reprezenta regiunile administrativ-teritoriale.

O altă modificare pe care o avem în vedere și care este făcută la propunerea PNL se referă la creanțele împotriva statului, care în noua Constituție vor avea același regim juridic ca și contribuțiile fiscale ale cetățenilor sau ale companiilor, întrucât noi considerăm că statul trebuie să aibă aceeași responsabilitate ca și ceilalți contribuabili. De asemenea, și alte principii la care noi, ca liberali, ținem foarte mult rămân garantate și în viitoarea Constituție, și anume: dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, dar și o lărgire a prevederilor constituționale împotriva discriminărilor de orice fel.

Cred că este suficient de limpede pentru toată lumea faptul că principala caracteristică a acestui proces de modificare a Legii fundamentale, pe care l-a inițiat USL, are la bază transparența totală, dacă ținem cont că toate discuțiile și consultările organizate de Forumul Constituțional s-au realizat cu maximă deschidere și că dezbaterile din cadrul comisiei parlamentare de resort se desfășoară transparent și foarte aplicat, fără derapaje demagogice și politicianiste, atunci când se discută despre principii generale de nivel constituțional. De asemenea, cel mai important lucru, după părerea mea și a colegilor mei din USL, pe care trebuie să-l avem în vedere la finalizarea acestui proces amplu de modificare a Constituției este ca proiectul respectiv să întrunească un larg consens pentru a putea fi validat apoi, fără probleme, în cadrul referendumului!

„Efectele benefice ale politicilor USL în plan economic și social”

În urma analizelor indicatorilor economici ai primului trimestru din acest an, datele statistice confirmă încă o dată faptul că politicile implementate de către Guvernul USL în plan economic și social au deja efecte pozitive.

Măsurile pe care Guvernul nostru le-a luat până în prezent au avut impact benefic atât în plan social, deoarece salariul mediu net a crescut în luna aprilie, față de luna martie, cu 2,7%, ajungând la 1.661 lei, mai precis, comparativ cu luna aprilie a anului precedent, salariul mediu net a crescut cu 7%, cât și în plan economic, dacă ținem seama de faptul că produsul intern brut a crescut în primul trimestru al acestui an cu 2,2% față de perioada similară a anului trecut și cu 0,7%, comparativ cu rezultatele înregistrate în ultimul trimestru din 2012.

Mai mult decât atât, în condițiile în care aproape în toată Europa șomajul este în creștere continuă de ceva vreme, România se află pe locul 10 în Europa și pe 4 în Europa Centrală și de Est după numărul locurilor de muncă create în urma proiectelor de investiții străine realizate în țară în 2012.

Astfel, România a atras anul trecut 7.114 locuri de muncă generate de investițiile străine, cu 18,9% mai multe decât în 2011. De aici putem trage concluzia că măsurile luate de Guvernul USL au dat un suflu nou mediului de afaceri, creând un cadru investițional atractiv și predictibil, lucru care va continua să fie întărit și prin alte politici, cum sunt reducerea contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) cu 5 puncte procentuale sau revenirea TVA de la 24% la 19% din 2014, decizie pe care Guvernul USL o va lua în această toamnă, în funcție de rezultatele economice ale primelor două trimestre ale acestui an.

Creșterea economică peste așteptările previzionate înregistrată în primul trimestru s-a datorat în primul rând unei creșteri semnificative a exporturilor românești, ceea ce înseamnă că industria din România funcționează încă și că avem toate șansele să dăm curs cu succes proiectului nostru, al USL, de reindustrializare a țării, bineînțeles, cu condiția să continuăm să sprijinim activ acest sector, prin implementarea unei strategii de competitivitate și dezvoltare durabilă care să se deruleze pe termen lung și care să redea României locul meritat pe piața europeană din acest punct de vedere.

Această strategie se află deja în lucru la nivelul Ministerului Economiei, minister condus de colegul meu liberal, domnul Varujan Vosganian, și ea va fi finalizată până la sfârșitul acestui an. Prin procesul de reindustrializare a României – proces pe care-l vom implementa pas cu pas în următoarea perioadă –, urmărim patru direcții principale de acțiune: evaluarea resurselor țării și asigurarea finanțării, alinierea exportului din toate ramurile la nivelul standardelor UE, dar și corelarea activității industriale cu politicile din domeniul educației și al ocupării forței de muncă, în special prin crearea condițiilor de specializare a tinerei generații.

„Opriți dictatura aplicării legii după bunul-plac al directorului CJAS Brăila!”

De aproape o lună de zile, Brăila vuiește în mijlocul unui scandal care pare fără sfârșit, izbucnit din cauza unor decizii cel puțin controversate ale conducătorului Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Luciana Boboc. Zeci de mii de brăileni, de la copilași până la bătrâni nedeplasabili, au fost somați să se prezinte la sediul instituției pentru a face dovada plății impozitelor aferente anului 2011. „Pelerinajul” de la CJAS a depășit orice închipuire, oamenii stând la cozi imense, mai ceva ca pe vremea deja prea mult regretatului Ceaușescu. Această stare de fapt care i-a înnebunit pe brăileni este strâns legată de gestionarea defectuoasă a activității de către directoarea CJAS Brăila, care, aidoma altor conducători de unități deconcentrate din țară, nu și-a pierdut originile politice după schimbarea majorității. Directoarea, fost consilier municipal al PDL, a fost demisă în iunie anul trecut și repusă în funcție în decembrie, în baza unei hotărâri a justiției.

În incapacitatea lor deja recunoscută în a prelua și puterea după ce au câștigat guvernarea și majoritatea parlamentară, bazată pe blaturi, trocuri și coabitări, cei de la USL nu au reușit nici în ruptul capului să scape de persoana respectivă. Sau, cine știe, poate nu au vrut... În consecință, brăilenii au ajuns astfel, fără voia lor, victimele unei legi absurde, ale unui management slab și ale ahtierii statului după eventualii câțiva lei pe care-i au de achitat persoanele fizice. În plin avânt tehnologic mondial și european, în care România este parte a UE și NATO, suntem incapabili să punem în funcțiune un sistem care să coreleze bazele de date ale instituțiilor, pentru a nu mai batjocori la infinit contribuabilii, obligați să stea la cozi zile întregi pentru a răspunde unor somații de multe ori fără obiect.

Nebunia de la CJAS Brăila este arhicunoscută de toți factorii decizionali ai orașului și județului. Nimeni însă nu rezolvă situația, spre disperarea marii majorități a brăilenilor, care, probabil, se întreabă acum pe bună dreptate la ce le-or fi folosit voturile date USL în scrutinele anului trecut... Toată lumea se prevalează de existența unui proces pe rolul instanțelor, în litigiu fiind ordinul de demitere a șefei CJAS.

Prefectul Mihaela Marcu recunoaște că și-a anunțat superiorii despre situația creată și susține că: „există aspecte de ordin penal, pentru că pe declarațiile «pe proprie răspundere» ale asiguraților, persoane angajate acolo taie cu pixul și trec alte date, iar asta se numește fals sub semnătură privată. Aceste aspecte, personal, le-am adus la cunoștința ministerului”.

În ultima lună s-au întâmplat în Brăila anomalii dintre cele mai halucinate pe această temă. Au fost puși pe drumuri părinți ce încasează alocațiile copiilor în cont bancar, deși alocația de stat reprezintă un venit neimpozabil, dar și bătrâni care au obținut acum doi ani dividende de 35 de lei, spre exemplu, iar acum au de plătit peste 500 de lei la fondul de sănătate. „Jaful” din instituția respectivă, așa cum l-a numit prefectul de Brăila, este dublat și de indolența directoarei CJAS, care, în disprețul miilor de oameni ce stau ore întregi la cozi, nici măcar nu catadicsește să se prezinte la ședințele organizate pe această temă.

Nu trece o zi fără ca o persoană cel puțin să nu vină la sediul PP-DD din Brăila pentru a reclama situația existentă la CJAS și pentru a întreba de ce „Legea lui Boc”, cea care permite asemenea aberații și bătaia de joc la adresa oamenilor, nu este schimbată. Spre exemplu, doi petenți pensionari au reclamat faptul ca au fost nevoiți să plătească CAS calculat în mod abuziv la o sumă pe care o aveau la CEC, depusă pe numele lor! Incredibil! După ce au plătit sumele respective la CAS, oamenii și-au retras pur și simplu banii rămași la bancă și îi țin acum în casă. Alte două persoane, mame casnice, care trăiesc oficial din alocația copiilor, au reclamat că au fost nevoite să plătească CAS la alocația primită, pentru că banca unde aveau contul deschis a raportat CJAS că au... cont în bancă alimentat lunar. Toți petenții care au trecut pragul sediului PP-DD, împreună cu miile de brăileni batjocoriți în aceste zile, se întreabă pe bună dreptate dacă toate aceste măsuri sunt legale. Iar dacă nu sunt, de ce CJAS Brăila le aplică fără să dea socoteală nimănui...

Ca parlamentar de Brăila, am înaintat personal o interpelare ministrului sănătății, Eugen Nicolăescu, pe care l-am rugat să se implice în rezolvarea problemelor care aruncă brăilenii cu 25 de ani înapoi în istorie. Până la primirea unui răspuns, constat însă, cu amărăciune, că schimbarea dorită de români și de brăileni se întoarce ca un bumerang împotriva oamenilor. Viața românilor devine tot mai grea pe zi ce trece, iar responsabilii unor instituții își fac în continuare de cap, în disprețul legii și al populației, fără ca nimeni să le poată face nimic.

Vai de țara asta și de noi toți, locuitorii ei!

„Niciun leu pentru continuarea lucrărilor la DN18 Baia Mare–Iacobeni!”

După doi ani de la semnarea contractului, reabilitarea drumului național 18 Baia Mare–Iacobeni se lasă încă așteptată, spre disperarea autorităților și a zecilor de mii de maramureșeni.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a stabilit încă din iunie 2011 câștigătorii licitației pentru reabilitarea DN18 Baia Mare–Iacobeni, respectiv firmele Aktor (Grecia), Spedition UMB Tehnostrade (companie română-italiană) și Shapir Structures (Israel). Între timp, deși lucrările au fost demarate, autoritățile județene s-au văzut blocate din cauza faptului că... nu mai sunt bani.

Mii de șoferi din Maramureș așteaptă zadarnic, de ani de zile, să fie reparată această arteră de maximă importanță pentru traficul intern și internațional din nordul țării. Lucrările sunt blocate, drumul arată infernal, dar reprezentanții Guvernului nu au alt răspuns decât cel al lipsei fondurilor. Mass-media din Maramureș a prezentat în repetate rânduri imagini cu starea deplorabilă în care a ajuns acest „drum național”: plin de gropi transformate în adevărate cratere. Oamenii care nu au alte alternative și trebuie să circule pe DN18 sunt nevoiți să piardă timp prețios și bani buni pentru repararea mașinilor. Îi pasă cuiva de această situație? După cum evoluează lucrurile, nu-i pasă nimănui, iar bătaia de joc la adresa șoferilor și a locuitorilor așezărilor aflate pe acest drum este la cel mai înalt nivel!

Personal, am adresat o interpelare pe această temă ministrului marilor proiecte de infrastructură Dan Șova, în care am accentuat că situația dificilă a infrastructurii din județul Maramureș pune în pericol dezvoltarea locală. L-am informat pe ministru că Maramureșul este unul dintre ultimele județe în care au fost modernizate drumuri naționale. Doar în 2012 a fost finalizată singura legătură cu sudul țării, DN 1C, Baia Mare–Dej, iar drumul spre Satu Mare nu se ridică la standarde europene, lipsind de avantaje competitive județul, care are potențial real de dezvoltare pe o serie de sectoare.

Ca deputat al Colegiului nr. 5 Maramureș, i-am scris ministrului că zona Borșa este izolată de restul țării și

condamnată la subdezvoltare, prin lipsa investițiilor în infrastructură. Considerată cândva o stațiune căutată în nordul României, Borșa a ajuns aproape o ruină, pierzând constant investiții din cauza stării infrastructurii. Pe marginea drumului care străbate orașul este un șantier permanent, care perturbă serios traficul și cauzează puternice nemulțumiri la nivel local, motiv pentru care cetățenii din Borșa amenință că vor bloca drumul spre Iacobeni. În răspunsul său, ministrul Șova susține că reabilitarea DN18 Baia Mare _–_ Iacobeni cuprinde trei contracte de lucrări care au fost semnate în baza Acordului de împrumut nr. 23.840 „Reabilitarea Drumurilor Naționale Etapa a VI-a”, astfel: Reabilitare DN18, Baia Mare Sighetu Marmației, având stadiul fizic 15,45%; Reabilitare DN18, Sighetu Marmației–Moisei, având stadiul fizic 28,30%; Reabilitare _–_ DN18, Moisei Iacobeni: având stadiul fizic 13,23%. „Din cauza faptului că lucrările de reabilitare se execută sub trafic, sunt înregistrate anumite inconveniente în ceea ce privește derularea circulației, însă disconfortul se va diminua pe măsură ce lucrările se vor apropia de finalizare. De asemenea, bugetul alocat tuturor acestor contracte în anul 2013 este zero, acest fapt determinând întârzieri în execuția lucrărilor”, se arată în răspunsul sec al ministrului.

E greu ca maramureșenii să își imagineze că așa trebuie să arate un răspuns din partea unui ministru al Guvernului României. Acesta mi-a răspuns practic, pentru ca oamenii din județul Maramureș să înțeleagă exact că nu există niciun ban în buget pentru continuarea lucrărilor la DN18.

În aceste condiții, nu ne rămâne decât să așteptăm anul viitor pentru a vedea dacă Guvernul actual, care și-a demonstrat din plin incompetența în ceea ce privește „marile proiecte”, va catadicsi să aloce vreun ban pentru continuarea lucrărilor.

„Fondurile europene – baza creșterii economice durabile”

Bunăstarea prezentă și viitoare a națiunii noastre depinde de măsurile economice implementate de guvernanți, dar mai ales de capacitatea de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune în toate sectoarele economiei. În ultima perioadă, pe fondul crizei economice începute în 2009, România a suferit o reducere semnificativă a investițiilor străine. Investitorii, după ce și-au analizat posibilitățile, au părăsit piața românească, îndreptându-se către economii mai predictibile, cu dezvoltare rapidă, care le asigură stabilitatea, profitul și succesul așteptat.

Ultimul studiu realizat de compania specializată în audit intern și consultanță KPMG scoate la iveală o realitate dureroasă pentru noi toți. În urma unei cercetări amănunțite privind gradul de absorbție a fondurilor europene în Europa Centrală și de Est, în rândul membrilor UE ce au aderat în perioada 2004–2007, țara noastră este ocupanta ultimei poziții, pe primul loc aflându-se Polonia.

Stabilitatea economică a Poloniei ar trebui să ne fie un bun exemplu, succesul polonez provenind din modul în care s-au folosit banii europeni, cât și din găsirea celor mai bune metode de privatizare a companiilor de stat. România mai are de lucrat mult la ambele capitole. În privința fondurilor europene, în 2012, țara noastră nu a reușit să atragă nici 10% din cuantumul total disponibil. În plus, din cauza neregulilor găsite în derularea proiectelor pe zona achizițiilor publice, am fost obligați de Comisia Europeană să plătim corecții financiare pe patru programe operaționale. La capitolul privatizări, actualul Guvern a eșuat lamentabil, dosarul Oltchim, dar și CFR Marfă și Poșta Română fiind adevărate contraexemple în domeniu.

Când discutăm despre accesarea banilor europeni, avem nevoie de o abordare unitară atât din punct de vedere profesional, al celor implicați în mecanismul de gestionare a fondurilor, dar și din perspectiva socială a celor care așteaptă rezultatele accesării programelor financiare și rămân doar cu dezamăgirea unor oportunități nevalorificate.

Ca parlamentar, este atributul meu să susțin comunitatea locală, dar și să abordez problemele la nivel global, semnalând derapajele și întârzierea angajamentelor asumate de Executiv. Astfel, la începutul acestei săptămâni am adresat o întrebare ministrului fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici, solicitând un punct de vedere cu privire la strategia adoptată de Domnia Sa pentru accelerarea absorbției fondurilor structurale și de coeziune. În același timp, am comunicat deplina mea disponibilitate și interesul pentru susținerea oricărei modificări legislative prin care băncile comerciale autorizate de BNR să funcționeze pe teritoriul României devin principalul instrument de analiză a proiectelor eligibile pentru finanțarea din fondurile europene. În majoritatea cazurilor, entitățile economice și administrațiile aplicante au nevoie de cofinanțare, iar astfel s-ar putea reduce birocrația și timpul de reacție pentru un proiect depus. Convergența criteriilor de eligibilitate și selecție a proiectelor cu criteriile de finanțare bancară ar degreva agențiile pentru dezvoltare regională (ADR), care, împreună cu autoritățile de management (AM), se pot concentra exclusiv pe responsabilitățile ce decurg din evaluarea on-line centralizată, reglementarea, controlul și supervizarea procesului de absorbție, conform modelului de succes deja experimentat în Polonia.

„Constituția României trebuie să definească căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie”

La modul explicativ al subiectului, căsătoria între persoane de același sex, cunoscută și sub numele de căsătorie gay sau căsătorie homosexuală, este căsătoria între doi indivizi care sunt de același sex legal sau biologic. În anii 2000, căsătoriile între persoane de același sex au devenit un subiect controversat, în contextul în care au fost legalizate în numeroase țări. În România, căsătoriile dintre persoane de același sex nu sunt legale, în ciuda existenței unor propuneri venite în ultima perioadă pentru a se implementa acest drept. După ieșirile publice ale președintelui Traian Băsescu, care declarase în campania electorală că nu are nimic împotriva căsătoriilor între persoane de același sex, comunitatea gay a primit speranțe că România va fi prima țară din Europa Centrală și de Est, dar totodată și prima țară majoritar ortodoxă, care ar putea legaliza căsătoriile între persoane de același sex.

În opinia mea și a Partidului Conservator, trebuie să luăm atitudine clară și neechivocă atât față de intențiile privind legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex, cât și față de solicitarea acestora de a adopta copii. În această perioadă de dezbateri privind adoptarea unei noi Constituții, Partidul Conservator susține în continuare cu tărie valorile care stau la baza unei societăți sănătoase, respectiv familia și credința, ca forme de coeziune socială, ordinea de drept și legalitatea, ca și garanții ale instituțiilor fundamentale ale statului. Consider că opțiunile sexuale ale oricărui cetățean sunt acceptate și respectate în România, dar de aici și până la a adopta legi speciale pentru aceste categorii minoritare este o cale mult prea lungă, de neatins în perioada

următoare de către societatea românească. Ca român ortodox, nu pot fi de acord cu recunoașterea juridică forțată a căsătoriilor dintre homosexuali. Dincolo de tradiție, familia are ca prim scop asigurarea continuității noastre pe aceste meleaguri și voi susține în continuare dezvoltarea ei, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu un proces accentuat de îmbătrânire și cu o scădere importantă, de la an la an, a populației.

Având în vedere aspectele menționate, subliniez respingerea categorică a legiferării căsătoriei între homosexuali. În paralel, susțin definirea clară a căsătoriei în noua Constituție ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. De asemenea, reiterez implicarea activă a Partidului Conservator în dezvoltarea armonioasă a familiei, prin inițiative legislative care vin în sprijinul creșterii natalității și a încurajării căsătoriilor normale. De altfel, aceeași poziție este împărtășită și de Biserica Ortodoxă Română, care a propus ca amendament la Constituție ca întemeierea familiei să se facă pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. BOR propune, astfel, completarea articolului 48 cu prevederi referitoare la rolul familiei pentru prezentul și viitorul poporului român, având următorul conținut: „Familia, elementul natural și fundamental al existenței și dezvoltării societății, se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor și beneficiază de sprijin și ocrotire din partea statului și a societății.” De asemenea, românii au moștenit și cultivat un respect deosebit față de familie, respect concretizat în grija pentru o viața curată și echilibrată în orice împrejurări, ajutorarea reciprocă a soților și nașterea de prunci. Toate aceste valori au rămas peste veacuri trăsătura fundamentală a societății românești, așa cum mai susțin, pe bună dreptate, reprezentanții BOR.

În asentiment perfect cu Biserica noastră strămoșească, sunt de părere că drepturile minorităților sexuale sunt respectate în România. Este dreptul respectivilor să facă ce vor cu viața lor, dar trebuie să ne gândim mai departe, respectiv ce se va întâmpla cu copiii lipsiți de apărare care ar putea fi înfiați de astfel de familii, mai exact cum vor fi protejați aceștia. Sunt pe deplin încrezător că reprezentanții Comisiei de revizuire a Constituției vor analiza și decide cu discernământ și în conformitate cu normele creștine acest subiect delicat, în așa fel încât să nu expună societatea românească, încă fragilă din punctul de vedere al democrației, unor reacții controversate și greu de gestionat pe termen lung.

„Să salvăm ceea ce a mai rămas din «aurul verde» al României!”

A fost nevoie de o recentă vizită a ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură, Lucia Ana Varga, în județul Alba, pentru ca autoritățile abilitate să iasă la rampă și să raporteze confiscarea cantității de aproximativ 150 de metri cubi de material lemnos abandonat pe marginea drumurilor! Poliția și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare (ITRSV) nu au reușit însă să identifice proprietarul materialului lemnos, precum și vinovații de exploatările haotice ale pădurilor din județul Alba.

Din nefericire pentru județ, atât din Munții Apuseni, cât și din Munții Sebeșului, în continuare se fură lemn conform zicalei „ca-n codru”. Ministrul delegat Lucia Ana Varga și-a exprimat părerea că realitatea este mult mai dură decât și-a imaginat din punctul de vedere al tăierilor ilegale de păduri. În România s-a furat și continuă să se fure lemn în toate județele, chiar cu complicitatea celor plătiți să păzească pădurile. Așa s-a ajuns la situația incredibilă ca din 1990 până în 2011 țara noastră să rămână fără 80 de milioane de metri cubi de masă lemnoasă tăiată ilegal și cu o pagubă estimată la 5 miliarde de euro. Nimeni nu a plătit cu libertatea sau cu vreo amendă cât de cât consistentă pentru acest jaf național, nimeni nu a ajuns în închisoare pentru astfel de acțiuni care pot fi considerate atentate la siguranța națională. Tăierea pădurilor și furtul necontrolat al lemnului au îmbogățit anumite persoane, cu directa complicitate a unor reprezentanți ai autorităților statului, dar, pe de altă parte, fenomenul a provocat distrugeri și pierderi de alte sute de milioane de euro, rezultate în urma inundațiilor catastrofale, a alunecărilor de teren și a perioadelor de secetă prelungită care au lovit România după 1990. Tocmai din acest punct de vedere trebuie să înăsprim legislația, să pedepsim exemplar autorii acestor acte de vandalism de pe urma cărora suferă nu numai statul român, dar și oameni nevinovați, rămași deseori fără agoniseala de-o viață în urma inundațiilor produse de defrișările perdelelor forestiere.

Majorarea sancțiunilor ar putea salva din acest punct de vedere România, având în vedere avertizarea conținută de un recent studiu al Greenpeace, care susține că în următorii zece ani țara noastră riscă să rămână fără pădure. Prestigioasa organizație afirmă că în fiecare an dispar 28.000 de hectare de pădure și în fiecare oră sunt retezate trei hectare. Locurile defrișate rămân golașe, nu se mai plantează nimic în schimb, exploatatorii se îmbogățesc, iar statul român continuă să cuantifice pierderile. Măsuri drastice trebuie îndreptate și împotriva slujbașilor statului plătiți să păzească fondurile forestiere, niciunul nefiind depistat ca fiind vinovat până acum din cauza incoerențelor legislative. În acest timp, mafia lemnului are deja 30.000 de dosare penale deschise în doi ani, dar acțiunile în justiție durează la nesfârșit, timp în care „aurul verde” al României continuă să se fure și să se taie haotic, în mod aproape industrial.

Distrugerea cu bună știință a pădurilor din Alba și de pe întreg teritoriul României nu mai este o noutate pentru nimeni. Cu atât mai lăudabil este efortul ministrului liberal de resort de a face odată pentru totdeauna curățenie în acest domeniu aducător de venituri imense pentru anumiți potentați ai zilei, cu cât niciun guvern de după 1989 nu a reușit să limiteze fenomenul despăduririlor și al defrișărilor pădurilor.

„Maramureșenii din Ucraina trebuie ajutați să iasă din izolare!”

În Maramureșul istoric, în regiunea Transcarpatia, la nici doi pași de frontiera de nord-vest a României, se află borna care atestă că Maramureșul este inima geografică a Europei încă din anul 1887. În Maramureșul istoric, Societatea Geografilor din Austro-Ungaria a amplasat în anul amintit un obelisc care certifică zona ca fiind centrul Europei! O piatră de hotar, mai multe plăcuțe scrise în limba latină, rusă sau engleză și un obelisc nou ridicat de ucraineni certifică apartenența istorică a celor două țări vecine la Europa, chiar dacă nu la partea ei considerată a fi fost cea mai civilizată. Turiștii vin totuși aici în număr mare și se fotografiază lângă obeliscul care marchează kilometrul zero european, deasupra căruia trece un pod de fier ruginit și o cale ferată.

Pe granița de nord-vest a României, de-a lungul regiunii Transcarpatia, se întinde o salbă de sate și comune românești cu specific maramureșean, cu totul deosebite. Un lanț de perle românești la marginea României, la limita

istoriei, ce adăpostește peste 40.000 de suflete de maramureșeni lăsați în voia sorții de strategiile politicilor externe ale MAE din ultimii ani. În ciuda unei bunăstări aparent afișate, moroșenii din Ucraina se plâng, pe bună dreptate, că sunt uitați și neglijați fără motiv de către autoritățile din „patria mamă”. Consider că autoritățile române au obligația de suflet și de sânge să scoată din izolare această zonă istorică din imediata apropiere a județului Maramureș. Nu ar fi vorba de o investiție de nerealizat pentru ca oamenii din comunitățile românești aflate acum pe teritoriul Ucrainei să poată fi reincluși în viața și tradiția românească.

Am participat recent la o vizită a unei delegații a județului Maramureș în Ucraina, iar principale obiective propuse de partea română și agreate de oficialitățile ucrainene sunt construcția unui nou pod peste Tisa și înființarea unor birouri consulare în Sighetu Marmației și Slatina. Noul pod este absolut necesar pentru asigurarea traficului rutier de tonaj, în vederea dezvoltării schimburilor comerciale dintre cele două state și a creșterii gradului de accesibilitate în zona tranfrontalieră. Proiectul își propune să realizeze o legătură rutieră între județul Maramureș și Ucraina, în apropierea celei mai importante localități din nordul județului – Sighetu Marmației. Obiectivul proiectului este creșterea gradului de accesibilitate în zona transfrontalieră, prin dezvoltarea și managementul infrastructurii de graniță din regiunea Maramureș–Zakarpattia–Ivano-Frankivsk.

În acest context, în cazul realizării acestui obiectiv important, s-ar impune și deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei. De menționat este faptul că proiectele aferente construcției noului pod și deschiderii punctului de trecere a frontierei au fost deja elaborate, ele îndeplinind toate obiectivele asumate de România din punctul de vedere al legislației comunitare, dar și din perspectiva criteriilor Schengen. Construcția podului și deschiderea punctului de trecere a frontierei de stat vor avea drept rezultat direct accesul județului Maramureș la culoarele paneuropene I, V și VI, cu legături imediate spre partea de nord și vest a continentului european. Mai mult, investiția va putea fi integrată într-un proiect finanțat prin instrumentele Programului de Cooperare Transfrontalieră, în cadrul exercițiului bugetar al Uniunii Europene 2014–2020. Autoritățile județene din Maramureș au solicitat Ministerului Afacerilor Externe, prin adresele nr. 10410/11.10.2012 și nr. 1410/29.11.2012, declanșarea unor demersuri concrete pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei româno-ucrainene la Sighetu Marmației, dar răspunsul încă se lasă așteptat...

Ultimele discuții purtate cu reprezentanții autorităților ucrainene s-au finalizat cu parafarea unui proiect de colaborare tranfrontalieră care prevede demersuri comune, atât pentru construcția noului pod peste Tisa și deschiderea noului punct de trecere a frontierei, cât și derularea unor acțiuni comune pentru eficientizarea relațiilor economice, sociale, cultural-umanitare și turistice. De asemenea, s-a propus înființarea unei echipe mixte de specialiști care să coordoneze acțiunile pentru implementarea obiectivelor propuse de cele două părți în cadrul colaborării tranfrontaliere.

Consider că autoritățile statului român trebuie să se implice mult mai activ în reluarea legăturilor dintre românii din țară și cei din zonele istorice, rămași în izolare și supuși unor procese clare de integrare în țările de adopție. Aidoma românilor din Valea Timocului, maramureșenii din Ucraina au nevoie de noi, au nevoie de legături cu neamurile din România, au nevoie de inițiative concrete care să-i ajute să nu-și piardă originile, tradițiile și limba maternă. Cred că ideea României Mari nu trebuie abandonată definitiv, iar sprijinirea comunităților românești aflate dincolo de granițele țării reprezintă un semn de normalitate și de respect, atât la adresa românilor din diaspora, cât și pentru recunoașterea trecutului, conservarea prezentului și gândirea viitorului nostru comun în spațiul european.

„Absorbția fondurilor europene – o problemă prioritară pentru România”

Potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene, rambursările efective făcute de către Comisia Europeană pentru contribuabilii din România, respectiv rata de absorbție a fondurilor europene, a ajuns la sfârșitul lunii mai la 15,18%, în creștere cu 1,75 puncte procentuale față de luna anterioară.

Mai concret, până în prezent, sumele care au fost rambursate de Comisia Europeană au ajuns la 2,9 miliarde de euro, în creștere cu 16% față de luna anterioară, respectiv cu 56% față de aceeași perioadă a anului trecut, când plățile Uniunii se situau în jurul sumei de 1,6 miliarde de euro.

Comparativ cu 2012, rata de absorbție a fondurilor europene a crescut cu 6,4 puncte procentuale. Practic, pe 30 aprilie 2012, figura cu o valoare de 7,46%, urmând ca în decembrie să ajungă la 11,47%.

În ultimele zile din luna mai, Comisia Europeană a rambursat României fonduri noi în valoare de aproximativ 155 milioane de euro, acest lucru fiind în mod direct benefic.

Este foarte important ca România să continue să urmeze programul FMI, absorbția fondurilor europene fiind, fără discuție, un avantaj foarte important pentru România. În acest fel se pot implementa proiecte care să contribuie în mod eficient atât la modernizarea, cât și la creșterea economică a țării. Un alt avantaj îl constituie și modernizarea infrastructurii (reabilitarea și modernizarea drumurilor naționale și județene existente între municipii, străzilor urbane, inclusiv construcția/reabilitarea șoselelor de centură), precum și crearea unui număr de locuri de muncă.

Vom continua să menținem o rată de absorbție a fondurilor europene foarte ridicată și să dăm naștere unor noi programe dedicate absorbției acestor fonduri, pentru că numai în acest mod România se poate moderniza pe plan economic, industrial și agricol.

„Războiul televiziunilor și alternativele politico-mediatice ale lui Victor Ponta”

Scandalul prezumtivului șantaj la care s-ar fi pretat directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, a bulversat viața cotidiană a televiziunilor de știri toată săptămâna trecută. După trei zile de arest, managerul trustului deținut de Dan Voiculescu va fi cercetat în continuare în libertate în dosarul în care este acuzat că l-a șantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei, așa cum a decis definitiv Tribunalul București. Acest uriaș scandal dă însă o nouă dimensiune luptei pentru supremație în România, atât din punct de vedere politic, cât și mediatic, domenii strâns legate sub umbrela intereselor. Dacă în mod firesc ar fi trebuit să fie de aceeași parte a baricadei, respectiv a susținerii alianței aflate la guvernare, în detrimentul adversarului numărul 1, Traian Băsescu, televiziunile controlate de Sebastian Ghiță și Dan Voiculescu au început un război în toată regula, cu consecințe nefaste atât pentru USL, cât și pentru publicul

larg. Miza pentru care se lovește în fondatorul USL, Dan Voiculescu, de către alți exponenți importanți ai alianței din zona PSD este crearea unui nou pol de putere mediatică, dar și începutul sfârșitului acestei întovărășiri politice de circumstanță.

În opinia mea, justiția nu are nevoie de niciun fel de presiuni pentru a rezolva cazul de față, precum și altele similare. Nu pot să judec dacă am asistat la un act de șantaj în acest caz, dar vreau să remarc faptul că nu prea am auzit, niciunde în lume, ca instituții ale statului să interfereze în relațiile dintre firmele private. Astfel de spețe se rezolvă între societăți, iar în situațiile în care apar litigii și aspecte oneroase sau ilegale se ajunge în instanțele de judecată. Scandalul dintre cele două parți nu este unul nou, dacă ne aducem aminte repetatele întreruperi ale emisiei televiziunilor lui Voiculescu pe rețeaua RCS&RDS, unele dintre ele chiar în mijlocul campaniilor electorale. Adevărul este la mijloc, iar eu, personal, sunt încrezător că justiția va face lumină și în acest caz, cu celeritate și imparțialitate.

Pe de altă parte însă, turnura pe care a luat-o scandalul șantajului a fost una distorsionată din punctul de vedere al libertății presei. Bine spunea cândva un mare președinte american, că ar prefera să stea o lună de zile fără Congres decât o zi fără presă! Consider că libertatea presei în România nu a avut de suferit în niciun fel de pe urma acestui scandal. Din contră, toate părțile implicate și-au prezentat cât se poate de transparent și amplu argumentele și punctele de vedere pro și contra. De asemenea, nu cred că arestarea preventivă a unui manager de trust media se poate încadra în „atac la independența și libertatea presei”, așa cum au proferat anumiți analiști și jurnaliști aflați de partea opusă a baricadei. Să fim bine înțeleși. Sorin Alexandrescu nu a fost și nu este jurnalist, el nu a scris în viața lui niciun articol de presă! Pe cale de consecință, arestarea lui nu are de-a face cu libertatea presei din România, care, în treacăt fie spus, suferă încă la capitolul deontologie profesională și la instrumentele de verificare, în lipsa unei legi clare a presei și a unei activități de monitorizare dinamice din partea CNA.

După cum am spus, bătălia s-a dat și se va da în continuare pe supremația politică în cadrul USL. Este de necontestat ipoteza conform căreia postul TV al lui Ghiță nu atacă Antenele lui Voiculescu fără știrea și aprobarea premierului Ponta. Acest duel are reverberații adânci asupra stării de fapt din interiorul USL. Disoluția acestei alianțe de conjunctură, prin care milioane de români au fost mințiți, este tot mai vizibilă în fiecare zi. După coabitarea de înalt nivel cu președintele-jucător, premierul Ponta își ghidează acțiunile politice și guvernamentale conform dictonului „nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase”. Pe de o parte, nu vrea să supere pe nimeni, iar pe de altă parte, tace și face! Prim-ministrul vrea să-și creeze o alternativă mediatică cel puțin la fel de redutabilă precum Antena 3, televiziune care, în realitate, l-a propulsat în înalta demnitate actuală. În acest fel, la o eventuală și previzibilă rupere a USL, Ponta vrea să aibă pregătit un nou instrument de putere mediatică, necesar majorității pe care și-o pregătește de ceva vreme.

„Problemele legate de sistemul feroviar necesită o rezolvare rapidă și temeinică”

În ciuda eforturilor depuse, în cei douăzeci și trei de ani de la căderea sistemului comunist nu s-a reușit o îmbunătățire considerabilă sau o eficientizare a transporturilor feroviare. Spre deosebire de vecinii din Vest, România nu a finalizat Programul de reformare a sistemului feroviar care să vizeze toate rutele existente. Atât traseele, cât și mașinăriile utilizate în special pe rutele dinspre mediul rural sunt învechite și neperformante, într-un secol al competiției și al vitezei. Paradoxal, chiar dacă utilizarea mijloacelor de transport în comun a atins cote considerabile, din ce in ce mai puțini cetățeni optează pentru tradiționalul tren. În consecință, o dezbatere transparentă pe tema transporturilor feroviare este o necesitate.

Mai mult decât atât, problema anulării multor rute feroviare, cât și starea deplorabilă a acestora au stârnit diverse reacții nesatisfăcătoare la adresa actualei guvernări. De exemplu, ruta feroviară Ploiești–Măneciu, rută permanent închisă relativ recent este o rută importantă pentru numărul mare de cetățeni dependenți de călătorii zilnice.

Înțelegând problemele economice cu care România se confruntă momentan, sugerez o includere a unui plan temeinic, de lungă durată, a îmbunătățirii călătoriilor pe rute feroviare și redeschiderea tronsoanelor considerate ca având un potențial satisfăcător de a face profit.

În altă ordine de idei, aș dori, de asemenea, să amintesc problemele legate de funcționalitatea Legii nr. 147/2000 pentru un sector larg de cetățeni, pensionari, în special prahoveni, fiind convins că problemele lor sunt împărtășite de majoritatea locuitorilor din zonele rurale. Pentru anumite persoane, reducerile și/sau gratuitățile CFR călători se dovedesc adesea a fi inutile deoarece nu există modalități facile de a beneficia de aceste posibilități. Majoritatea cetățenilor pensionari din zonele rurale ar prefera poate alte modalități de utilizare a bugetului alocat pentru aceste servicii. De aceea, consider că doleanțele cetățenilor și presiunile unei epoci competitive obligă actuala putere să ia în considerare nevoia arzătoare de a soluționa problemele legate de sistemul feroviar actual.

„Țara arde și Zgonea dărâmă garduri!”

Stimați colegi, doamnelor și domnilor deputați,

Am avut un sfârșit de săptămână plin în teritoriu, unde am străbătut mai multe sate și comune din Giurgiu pentru a sta de vorbă cu oamenii, a le afla păsurile și necazurile. Aidoma altor deplasări în județ, și acum cele mai stringente doleanțe ale locuitorilor din Giurgiu s-au dovedit aceleași: lipsa cronică a locurilor de muncă, sărăcia accentuată, accesul dificil la asistența medicală, imposibilitatea de a se angaja, îndeosebi a tinerilor și a celor care au depășit 50 de ani. De fapt, cea mai mare problemă este cea a oamenilor fără niciun fel de venit, nici salariu, nici pensie, nici ajutor de șomaj, nici ajutor social, nimic, nimic, nimic! Situația este cu atât mai tristă cu cât democrația de tip USL lovește în continuare crunt în cele mai năpăstuite categorii ale românilor de după 1989, tinerii și persoanele în vârstă. Oamenii sunt într-o stare de disperare vecină cu moartea: nu au niciun venit, dar au în schimb datorii la bănci, la utilități și la impozitele locale. E greu să îți păstrezi psihicul nezdruncinat atunci când vezi tineri și oameni încă în floarea vârstei că se plâng că nu-i angajează nimeni, că nu au din ce trăi și nici ei nu mai știu cum reușesc să pună pe masă un codru de pâine pentru copii. Copii care și ei resimt crunt situația în care se află părinții, mulți dintre ei fiind nevoiți să renunțe la școală din pricina lipsei banilor. Aceasta este România reală: o țară uitată de autorități, un stat neguvernat, cu oameni săraci, flămânzi și fără perspectivele unui trai decent!

În acest timp, ce fac așa-numiții politicieni care se prefac că ne conduc țara? Orice, numai să nu muncească! Orice,

numai să nu scape românii de criza interminabilă în care se zbat de cinci ani încoace! Orice altceva, numai guvernare nu!

Nu vreau să fiu prea dură cu vremelnicii conducători din România de astăzi, dar, după cum evoluează lucrurile, acești oameni stau pur și simplu cu spatele la oameni. Nu merg în țară, iar dacă merg, se duc doar unde au invitații la „băi de mulțime”, drept care efectiv nu cunosc realitatea, nu știu cu ce probleme se confruntă românii, nu cunosc agenda cetățeanului. Ei, respectiv cei de la putere, sunt preocupați sau, mai bine spus, prea ocupați acum de noua Constituție și de regionalizare, de parcă asemenea demersuri sunt menite să le dea românilor mâncare și locuri de muncă.

Adevărul este că ceea ce se întâmplă în prezent cu reprezentanții majorității parlamentare și ai guvernării depășește orice imaginație din punctul de vedere al contribuabililor plătitori de taxe și impozite. Ce văd românii în loc de o viață mai suportabilă? Ei bine, îl văd pe președintele Camerei Deputaților că își dorește să reamenajeze esplanada din fața Palatului Parlamentului, acțiune ce va implica și dărâmarea unei părți din gardul ce împrejmuiește clădirea. Fără supărare, dar, în 2009, exponenții puterii de atunci au avut aceeași idee, iar actualii guvernanți, pe atunci în opoziție, s-au opus vehement! Este de întrebat, în acest context, de unde vor apărea fondurile pentru demolarea gardului Parlamentului, în condițiile în care toată presa vuiește că nu sunt bani pentru hârtie igienică?

În tot acest timp, parlamentarii au lucrat de la începutul anului în total doar 36 de zile, având la dispoziție un buget anual de peste 50 milioane de euro. În timp ce legi importante, cum ar fi reforma sănătății, strategia pentru învățământ, fonduri europene, turism și agricultură sau circulația pe drumurile publice zac de ani de zile în sertare, președintele Camerei Deputaților confirmă zicala „Țara arde și baba se piaptănă!” sau cea cu... „tichia de mărgăritar”, și se ocupă de... demolarea gardului Parlamentului, într-o campanie de imagine deșănțată și sfidătoare pentru majoritatea oamenilor care nu reușesc să scape de sărăcie.

Mai mult, potrivit unui sondaj de dată recentă, românii muncesc aproape exclusiv pentru taxe și mâncare. Raportul venituri-cheltuieli, calculat de Institutul Național de Statistică, indică fără echivoc că aproape 90% din câștigurile unei familii se duc pe impozite la stat și produse de consum. Pentru a face față cheltuielilor cu mâncarea de zi cu zi, românii au fost nevoiți să renunțe la alte lucruri importante, cum ar fi sănătatea, transportul sau activitățile culturale, să nu mai vorbim de vreo șuetă la o cafenea sau o masă luată la restaurant.

Ar mai fi multe de spus despre situația românilor, în general, și a locuitorilor din Giurgiu, în special. Aș vrea să-l invit pe domnul Zgonea și pe miniștrii USL să vină în Giurgiu, să viziteze câteva localități aflate la o aruncătură de băț de Capitală, să vadă cum trăiesc oamenii. Să vină domnul Zgonea și domnii miniștrii în Letca, Schitu, Toporu, Singureni sau Răsuceni, să își dea seama ce înseamnă adevărata Românie a anului 2013, la un an de guvernare a noii puteri. Și apoi să mai vorbească, sau să tacă pe vecie...

„USL la un an de guvernare, minciuni cu zâmbetul pe buze!”

În ultima lună de guvernare USL, după majorările de taxe de la începutul anului, doar scandalurile și scumpirile au ținut capul de afiș în și așa agitata noastră societate. Pe data de 7 iunie s-au împlinit treisprezece luni de când USL guvernează în România. Mai bine de un an de zile de minciuni și de prefăcătorie cu zâmbetul pe buze! Ne reamintim că primul Guvern USL a apărut pe 7 mai 2012, fiind urmat de un al doilea, imediat după alegerile parlamentare. În total, mai bine de un an de guvernare așa-zisă „altfel”.

Dar să vedem ce a făcut USL de când este la putere? Ce a făcut pentru România, pentru români, cum ne-a schimbat viața „în bine”, după cum promiteau liderii aflați atunci pe culmile politicii. Cu ce se pot lăuda astăzi liberalii și socialdemocrații? Analizând cu obiectivitate, în total, în cele 13 luni, am identificat 162 de măsuri și efecte ale guvernării USL. Obiectiv vorbind, nu au fost nici multe, nici puține, și nu numărul lor ne interesează, de fapt. Important este că, dintre acestea, 11 sunt incerte – adică au atât efecte pozitive, cât și negative, dar fără să încline balanța definitiv în direcția prosperității populare, doar 22 sunt măsuri bune, însă 129 au fost măsuri cu impact negativ asupra economiei României, după cum precizează și site-ul de informații și analiză economică econtext.ro. Iar în urma analizei ultimei luni din guvernarea USL, concluziile pot fi uimitoare mai ales pentru cetățenii care și-au pus mari speranțe în... schimbare!

Întotdeauna când Guvernul Ponta este criticat, oamenii sunt tentați să arate cu degetul către guvernarea Boc, afirmând că aceasta a fost de mult mai multe ori mai rea decât Coaliția care se află actualmente la putere. Nimic mai fals! Guvernarea Emil Boc a dus la stabilitate macroeconomică, la scoaterea țării din criză, iar prețul plătit pentru aceasta a fost drastic, scăderea popularității și pierderea alegerilor. Doar comparând punctual cele două guvernări se vede clar care dintre ele a avut efect pozitiv asupra vieții oamenilor.

## Stimați colegi,

Din cei 15 indicatori economici care se analizează uzual și se raportează de către INS, cei mai mulți au înregistrat o evoluție negativă în această perioadă. Una dintre cele mai îngrozitoare evoluții negative se remarcă la datoria externă, care s-a dublat de când a început criza și până în prezent. În octombrie 2008, datoria externă, mai precis – total datorie externă pe termen scurt, mediu și lung –, se ridica la 48,1 miliarde de euro, pentru ca în acest an să ajungă la 101,08 miliarde euro. Adică, un avans de 110%! Sau aproape 53 miliarde euro! Rata șomajului a crescut de la 4% la 5,29% în iunie 2013. Prețul benzinei a crescut și el de la 4,06 la 5,72, adică aproximativ cu 40% în prezent. Doar numărul de pensionari a scăzut, de la 5.695.000 la 5.455.529, adică avem mai puțin cu 240.000 de vârstnici. Este evidentă diferența dintre estimări și realitate la indicatorii economici. Iar informațiile, stimați colegi, provin de la Institutul de Statistică. Dar, de frica prăbușirii în sondaje, guvernanții nu spun pe nume acestor lucruri. Preferă să se eschiveze și să ocolească adevărul.

În mod clar, cea mai mare discrepanță este la nivelul produsului intern brut. În 2008 se estima că PIB-ul va ajunge la 918,1 miliarde lei în 2013. Din nefericire, așteptările actuale sunt de doar 623,3 miliarde lei, deci cu aproape 300 miliarde de lei mai puțin, iar calculată în euro, pierderea este de aproape 50%! De asemenea, cursul de schimb era prognozat pentru acest an la 4,3 lei/euro, dar acum ne așteptăm la 5 lei/euro. Diferențe enorme sunt și la inflație, la numărul de angajați sau la salariu.

Să nu uităm că această criză a reprezentat un dezastru pentru mai toate țările lumii, deci și pentru cele din Uniunea Europeană. Și nu doar la nivel macroeconomic, ci și la nivelul populației, la nivelul bunăstării cetățenilor. Iar o lovitură puternică a venit prin intermediul prețurilor, mai ales al celor la alimente, care efectiv au explodat în ultimul an. Cu toate

că prețurile au urcat ușor și înaintea crizei, se știe că bunăstarea de atunci, datorată în bună parte măsurilor Guvernului PDL, ne-a făcut să trecem mai ușor peste acest impediment.

Degeaba vă ascundeți după deget, stimați guvernanți, fiindcă, așa cum bine spune românul, „Minciuna are picioare scurte!”. Guvernul USL nu va mai putea minți la nesfârșit, cu zâmbetul pe buze, pentru că oamenii, oricât vă par ei a fi de creduli, nu vor mai suporta ca peste sărăcia lor să se presare cu cinism vorbe în doi peri și promisiuni!

„Cine va aproba medicamentele pentru spitalele publice?” În urmă cu doar câteva săptămâni, în timpul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaților referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, atrăgeam atenția asupra dezavantajelor create prin adoptarea acestui act normativ, motive pentru care am și votat împotriva acestei ordonanțe.

Mai concret, susțineam că circuitul de achiziție a medicamentelor și materialelor sanitare va fi anevoios, îndelungat și excesiv birocratizat, iar punerea în aplicare a acestei ordonanțe va genera adevărate probleme în ceea ce privește stocurile de medicamente din spitalele publice din România. Chiar am venit cu o alternativă concretă la această măsură. Am propus uniformizarea și scăderea prețului medicamentelor achiziționate de spitalele publice din România, mai exact, stabilirea de către minister a unui plafon la prețul de achiziție a medicamentelor, pe care niciun spital să nu îl poată depăși.

Impunerea de către Ministerul Sănătății a unui preț obligatoriu (convenabil atât pentru producătorul/furnizorul de medicamente, dar și pentru minister) și includerea acestui preț obligatoriu în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață ar permite achiziționarea medicamentelor necesare de către fiecare spital public din România la același preț, ceea ce ar înlătura discrepanțele foarte mari dintre spitale în ceea ce privește prețurile de achiziție a medicamentelor, aspect în dezavantajul sistemului de sănătate.

Nu a trecut mult timp de la aprobarea acestei ordonanțe, iar efectele negative produse de această măsură a Guvernului USL încep să se simtă în spitalele publice.

Așadar, în multe spitale publice, stocurile de medicamente se vor epuiza în scurt timp, iar Ministerul Sănătății nu a demarat încă procedurile de reînnoire a acestora. Știm cu toții că orice procedură de achiziție durează mult timp. În aceste condiții, dacă Ministerul Sănătății mai stă mult pe gânduri pentru a hotărî cum să facă să își aplice propria ordonanță, în spitale se va declanșa o adevărată criză de medicamente.

Mai mult decât atât, asistăm cu uimire la modul în care sunt desemnați de Ministerul Sănătății experții care urmează să facă parte din Comisia medicamentului din spitalele publice. Sunt desemnați oameni fără experiență în ceea ce urmează să facă în cadrul acestei comisii și, în plus, unii dintre aceștia nici nu își doresc să facă parte din această comisie.

Consider că toate aceste lucruri contravin misiunii acestei comisii pe umerii căreia apasă o responsabilitate mare. Fără expertiză și împotriva voinței lor, oare cum vor reuși să ia hotărâri în cadrul acestei comisii?

Este dificil să înțelegem criteriile în baza cărora domnul Nicolăescu a desemnat acești „experți”.

„Ziua Eroilor – Asigurarea unui trai decent pentru veterani, invalizi și văduvele de război”

„Neamul este etern prin cultul eroilor”, spunea Nicolae Iorga. Ziua Eroilor este principalul reper comemorativ al eroilor și o sărbătoare națională a poporului român.

Primele preocupări în acest sens au avut ca început anul 1919, când s-a înființat Societatea „Mormintele eroilor căzuți în război”, având nobila misiune de a îngriji și păstra mormintele și operele comemorative de război, de a descoperi noi morminte ale ostașilor căzuți pentru patrie, de a aduce îmbunătățiri cimitirelor eroilor și de a organiza ceremoniale religioase și militare la mormintele eroilor. Președinte de onoare era Regina Maria, iar președinte executiv, Episcopul de Caransebeș, începând cu 1925 Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea.

Istoria sărbătorii naționale are ca dată de început 20 aprilie 1920, când Guvernul României, prin Decretul-lege nr. 1.693/1920, aprobă propunerea Bisericii Ortodoxe Române și a Ministerului de Război de a se sărbători în fiecare an Ziua Eroilor, odată cu Sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos. În consecință, Societatea „Cultul Eroilor” a adunat în cimitirele eroilor osemintele a 200.000 de eroi români și străini care se aflau în morminte izolate sau grupuri de morminte răzlețe, a repatriat din și în străinătate rămășițele a peste 1.500 de eroi, pe baza convențiilor stabilite, a construit 106 cimitire militare definitive și 14 mausolee, s-au asimilat mormintele de război și cele ale ostașilor și civililor căzuți în timp de pace în luptele pentru apărarea granițelor, a ordinii publice și a siguranței de stat.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 117/1975, eroii patriei au fost comemorați până în 1995 în data de 9 mai, Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei împotriva fascismului. Tot la propunerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe, la data de 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, Parlamentul României a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor odată cu Înălțarea Domnului Iisus Hristos, revenindu-se după 75 de ani la tradiția din perioada interbelică.

Un simbol al ostașilor români, al tuturor celor care au făcut minuni de vitejie pentru apărarea patriei, care și-au dat jertfa supremă pentru existența și propășirea neamului românesc, plătind cu sângele dezrobirea și unitatea națională a românilor este Eroul Necunoscut, ce se odihnește în Parcul Carol din București. Așa cum scrie pe monumental funerar: „Pe oasele lui odihnește pământul României întregite”. Iată povestea lui, a eroului fără nume.

La 14 mai 1923, la Mărășești, ministrul de război și ofițeri superiori ai Armatei Române au asistat la momentul emoționant al alegerii eroului, de către elevul fruntaș și orfan de război, Amilcar Săndulescu, fiul sublocotenentului Constantin Săndulescu, căzut la datorie și așezat în mormânt comun. Din 10 sicrie identice, acesta l-a ales pe cel cu numărul 4, dintr-o pornire lăuntrică, numai de el știută: „M-am dus înaintea celor zece sicrie tremurând și stăteam la îndoială pe care să pun mâna. Dar, deodată, m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conștiință, am pus mâna pe el. În momentul acela, un mare fior mi-a străbătut tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele: Acesta este tatăl meu! Îngenunchind, m-am rugat: Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu!”

Cuvintele Regelui Ferdinand din 17 mai 1923, rostite cu ocazia reînhumării în Parcul Carol I a rămășițelor Eroului Necunoscut, rămân unele dintre cele mai frumoase adresate vreodată celor care sunt tăria și dăinuirea acestui neam: „Cu cununi de laur erau întâmpinați în vechime biruitorii sub

arcuri de triumf și tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinței mântuitoare. Cununa de laur ce-ți aduce întâiul Rege al României Mari, ție ostașul fără nume, care întrupezi, de acum și până în veac, jertfa sutelor de mii de vieți închinate pe altarul patriei pentru mărirea și unitatea națională, este și cununa muceniciei, și cununa biruitorului. Toată suflarea românească, în clipa aceasta își îndreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei și al vitejiei; toți ochii lăcrămează, toate inimile bat, acum, pentru cei iubiți ai lor, cari, singuri sub cerul lui Dumnezeu, sau în vitejia luptelor au închis ochii departe de orice mângâiere. Iar înaintea locașului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoștință, Țara întreagă, căci fără nume fiind, ești al neamului întreg.”

În calitate de creștini, de nepoți și strănepoți ai acestor eroi, cinstim, cu tot respectul și prețuirea care se cuvin, vitejia, devotamentul, spiritul de sacrificiu dovedite în luptele pentru apărarea ființei naționale, a poporului și a gliei străbune. Biruitori sau înfrânți, anonimi sau figuri de legendă vor rămâne veșnic în sufletele noastre și vor continua să trăiască prin întreg poporul pe care l-au făurit, pe plaiurile pe care le-au apărat cu prețul vieții.

Ne înclinăm cu emoție în fața mormintelor lor, aducem jerbe de flori și lacrimile recunoștinței, îi pomenim veșnic și împărtășim urmașilor noștri faptele de vitejie și eroism, spre a sădi în inimile lor sentimentul patriotismului, mândriei și demnității naționale.

Dumnezeu să îi odihnească pe toți martirii neamului, acolo unde îi primește pe cei curajoși, merituoși și neprihăniți!

Acum, mai avem norocul și onoarea de a mai avea printre noi astfel de eroi, care însă își duc traiul de pe o zi pe alta, marcați de răni, suferință, amintiri teribile, boală, bătrânețe, dar și sărăcie. Au luptat pe front pentru apărarea patriei și a neamului românesc în războaiele mondiale, dar beneficiază de drepturi bănești de mizerie. Pentru patru ani de front ca soldat un veteran de război din România primește 350 de lei în plus la pensie. Prin comparație, un veteran de război sârb, care a luptat în Armata de eliberare a lui Tito, are în jur de 2.800 de euro lunar.

Mai exact, invalizilor de război, veteranilor de război și văduvelor de război li se acorda o indemnizație, după cum urmează:

– invalizilor de război: 148 de lei lunar (marii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate), 132 de lei lunar (cei încadrați în gradul II de invaliditate), 112 lei lunar (cei încadrați în gradul III de invaliditate);

– veteranilor de război: 92 de lei lunar;

– văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit: 92 de lei lunar.

Stimați colegi,

Într-adevăr, timpul trece, noi toți suntem trecători, dar faptele lor de eroism nu se vor șterge niciodată, căci rămân săpate la temelia acestei țări. A-i onora, a-i prețui pe acești fii de seamă ai poporului român, a le mulțumi, a le glorifica vitejia înseamnă, în primul rând, a le oferi o bătrânețe liniștită și un trai decent, atâta cât le-a mai permis Dumnezeu să rămână pe pământul stropit cu sângele lor și al camarazilor lor. De aceea, se impune cu celeritate reanalizarea situației veteranilor, invalizilor și văduvelor de război și acordarea acestora a unui cuantum corespunzător al drepturilor bănești! Noi nu avem dreptul să rămânem nepăsători, să stingem flacăra aducerii aminte și să-i lăsăm părăsiți în uitare!

*

„Promovarea excelenței în activitatea educativă”

Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 prevede celebrarea anuală, în data de 5 iunie, a Zilei Învățătorului. Începând cu anul școlar 2013–2014, zilele de 5 iunie – Ziua Învățătorului și 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației vor fi marcate special în structura de învățământ.

Țara noastră se poate mândri cu dascăli de seamă, care ne-au călăuzit tot parcursul istoric al națiunii: Gheorghe Lazăr, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Aurel Popovici, Mihail Kogălniceanu, Spiru Haret, Barbu Catargiu, Gheorghe Asachi, Vasile Pârvan, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Densușianu, Ion Brătianu, Nicolae Paulescu, Ionel Brătianu, Nae Ionescu, Tache Ionescu, Grigore Moisil, Costin Nenițescu, Gheorghe Țițeica etc.

Educatorul este factorul fundamental al viitorului tinerei generații, formatorul conștiinței acesteia, modelatorul sufletelor și al minților. Roadele sale se măsoară în ani, în decenii și depind de pasiunea, dăruirea de sine, tenacitatea, perseverența, măiestria, sensibilitatea, dragostea și lumina pe care le transmit. El deschide drumurile spre cunoaștere, spre înțelepciune, descoperă abilitățile copiilor și îi conduce spre profesiunile cele mai potrivite.

Sectorul educației s-a confruntat cu multiple probleme în ultimii ani, în special din cauza salarizării reduse, deloc motivantă și neatractivă pentru cei care își încep o carieră, și a consecinței directe a reducerii numărului cadrelor didactice calificate. Spre exemplu, în anul școlar 2010–2011 a scăzut numărul cadrelor didactice cu 1.000 față de anul anterior, iar raportul copii/cadru didactic a crescut la nivelul din 2000.

Totuși, consider că nu este corect să comparăm salariile nominale plătite în România cu cele din alte țări atâta timp cât capacitatea economiilor de a susține un anumit nivel al salariilor diferă (ponderea veniturilor în PIB este de 32% în România, față de 40% în UE). Este mai potrivit să analizăm comparativ ponderile în PIB ale salariilor profesorilor. Din nefericire, la acest capitol, în țara noastră nivelul de retribuție al profesorilor este unul dintre cele mai scăzute din UE, cu un salariu de bază raportat la PIB/cap de locuitor sub 50%. În plus, pentru a ajunge la salariul maxim, un cadru didactic trebuie să aștepte în jur de 34 de ani.

Între 1995 și 2013, bugetul alocat educației nu a depășit niciodată 4,5% din PIB. În 2011, bugetul educației a fost de 4,1%, în 2012, 4%, iar în 2013, 4,2%. Comparativ, media europeană era, în 2011 de 5,3%, cu Danemarca (7,8%), Cipru și Suedia în fruntea topului și Bulgaria (3,6%) și Slovacia (4%), singurele pe care am reușit să le devansăm. În prezent, Finlanda se află pe prima poziție, cu 10% din PIB alocat acestui domeniu.

Tot în 2011, cheltuielile cu salariile în domeniul educațional au fost de doar 1,9% din PIB, procent scăzut dramatic față de anii anteriori, odată cu reducerea salariilor din 2010, plasându-ne pe ultimul loc în UE. La fel, ponderea salariilor în totalul cheltuielilor educaționale a fost, în același an, de doar 46%, comparativ cu 61%, media europeană.

Un aspect pozitiv este constatarea că România face parte din grupul țărilor în care profesorul își poate dubla veniturile, pe parcursul carierei, și are posibilitatea de a fi recompensat în funcție de performanțele pozitive ale actului pedagogic sau în funcție de performanțele elevilor.

Potrivit Raportului Comisiei Europene „Salariile și sporurile profesorilor și directorilor de școli din Europa 2011/2012”, la nivel mondial, 16 țări din UE au blocat sau redus salariile profesorilor, începând cu cea de-a doua jumătate a lui 2010. Cele mai grav afectate au fost Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia și Slovenia. Același document constată că în România „salariile profesorilor au ajuns la nivelurile dinainte de criză”. În Grecia s-a redus salariul de bază al cadrelor didactice cu 30% și s-au eliminat primele de

sărbători. În Irlanda a scăzut cu 13% în 2011 și cu încă 20%, în 2012, pentru noii intrați în sistem. În cazul Spaniei și Portugaliei, salariile din întreg sistemul public au scăzut cu 5% în 2010 și au rămas blocate la acest nivel.

Campania Globală pentru Educație este o inițiativă a societății civile, susținută de ONG-uri și organizații guvernamentale, începută în 1999 cu scopul de a eradica criza mondială în domeniul educației. În fiecare an se organizează Săptămâna Globală de Acțiune, în care se derulează diverse evenimente și dezbateri pe anumite teme. Anul acesta, sloganul este: „Fiecare copil are nevoie de un profesor. Profesori pregătiți pentru toți copiii”, aducându-se în prim-plan problemele din educație și nevoia copiilor de a beneficia de profesori bine calificați.

Stimați colegi, să nu uităm că nepăsarea și remarcile cinice ale unui mare prim-ministru interbelic, Nicolae Iorga („dascălii sunt sfertodocți”, „Dacă învățătorii sunt disperați... să cultive grădini, să cânte la nunți... sau să se arunce în mare”), adresate reprezentanților Asociației Generale a Învățătorilor din România care i-au cerut să ia atitudine pentru îndreptarea situației dificile a cadrelor didactice au fost cele care i-au retras brusc uriașa susținere de care se bucura din partea poporului.

Având în vedere contextul actual, este necesar să inițiem derularea unor programe de stabilizare a cadrelor didactice la nivel național, cunoscându-se faptul că, în anul școlar 2011–2012, 1 din 6 cadre didactice erau noi, iar fluctuația cadrelor didactice se situează undeva între 30 și 40% anual, potrivit Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. De asemenea, este extrem de importantă atragerea celor mai buni candidați către profesia de cadru didactic, sprijinul acestora și dezvoltarea maximă a competențelor lor, promovarea excelenței în predare, pentru că o educație inițială corespunzătoare a profesorului și evoluția profesională continuă cresc calitatea educației și asigură premisele unei calificări înalte a forței de muncă.

„Clasificarea ocupațiilor din România”

Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților a dat un raport de respingere a PL-x 587/2003.

Proiectul dorește legiferarea profesiei de kinetoterapeut și înființarea, organizarea și funcționarea unui Ordin al kinetoterapeuților din România.

Inițiatorii doreau să dea o definiție profesiunii de kinetoterapeut și să creeze un ordin precum cele existente, tip OAMR sau Ordinul psihologilor.

Proiectul a fost respins de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților în unanimitate, considerându-se că este vechi și neadaptat legislației românești în vigoare, dar mai ales și necorelat cu legislația europeană privitoare la această profesie.

Departe de mine să nu recunosc necesitatea acestei profesii, fiind o specialitate conexă unui act medical complet pentru serviciul de medicină de reabilitare medicală.

În PL-x, art. 4, specifică în alin. (1) „Kinetoterapeutul lucrează individual sau în echipă...”; și în alin. (2) „Profesia de kinetoterapeut este inclusă în COR, la grupa de bază 2229 – medici asimilați”.

În martie 2013 Ministerul Sănătății a elaborat două hotărâri de guvern prin care definește kinetoterapia ca pe o procedură specifică, alături de altele, pentru un tratament complet de reabilitare medicală.

Să profesezi individual într-un act medical înseamnă să ai liberă practică atestată de Ministerul Sănătății și asigurare de malpraxis. Pentru asta, în România, trebuie să absolvi Facultatea de Medicină cu specializările ulterioare, adică un învățământ de lungă durată de 6 ani plus 4–5 de specializare.

În România însă trebuie să recunoaștem că acolo unde legea nu interzice înseamnă că este permis, există cabinete unde chiropracticieni, români sau de alte naționalități, practică proceduri terapeutice fără indicație de la medic.

Între tehnicile de reabilitare medicală practicate în kinetoterapie există manipulări vertebrale, tracțiuni vertebrale și elongații. Tehnicile ca atare au incidente și, mai grav, accidente foarte grave, și anume pot duce la parapareze sau tetrapareză, adică la handicap foarte grav, generat de fracturarea măduvei spinării. Se fac cu deosebită monitorizare, în baze de tratament și strict supravegheate de medic; dar și în cabinete ilegale, de așa-ziși kinetoterapeuți.

Este doar un exemplu pentru care nu putem legifera posibilitatea să existe astfel de cabinete.

În COR reactualizat în februarie 2013 de către Ministerul Muncii, la grupa de bază 2229 și în indexul în ordine alfabetică litera „K” nu există, adică profesia de kinetoterapeut în ocupațiile din România nu există. Există în index la litera „P” cu număr de grupă și subgrupă 22904 profesia – profesor de cultură fizică medicală.

Așadar, personalul medical care își exercită meseria în baze de tratament de reabilitare medicală, în sălile de gimnastică medicală și în bazine terapeutice, conform COR, se cheamă profesor de cultură fizică medicală.

Problemele acestei specializări sunt multiple, atâta timp cât în România se acordă diplome de absolvire pentru studii superiore de scurtă durată din facultăți de medicină, facultăți de sport sau masterate la facultatea de educație fizică, diplome prin care se atestă profesia de kinetoterapeut.

De curând, căutând pe internet referire la subiect, am descoperit idei exprimate de foarte mulți tineri, studenți în curs sau absolvenți, care se întrebau unii pe alții unde li se recunoaște diploma, unde și cum își pot exercita profesia, însă în afara granițelor României.

Recunoaștem necesitatea legiferării acestei profesii, în sensul unificării formei de învățământ și curriculei, unificării denumirii, acceptării și de Clasificare a ocupațiilor din România. Tocmai de aceea Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților a decis formarea unei subcomisii care, împreună cu comisia de specialitate de pe lângă Ministerul Sănătății, cu Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, Ministerul Învățământului, Comisia pentru muncă și Ministerul Muncii să elaboreze o lege corespunzătoare pentru această profesie.

„Cetățenia activă și participarea tinerilor la viața politică din România”

Aș dori să vă supun atenției ceea ce se întâmplă în prezent în legătură cu gradul de participare politică și civică a tinerilor din România.

Procesul politic actual se caracterizează printr-o fază calitativ nouă de dezvoltare, cu mecanisme participative în continuă transformare, prin multiple provocări valorice, de esență, structurale și funcționale.

Cum se derulează însă comunicarea, ce finalitate are schimbul informațional între politicieni și tineri, ce putere _de facto_ au tinerii atunci când negociază cu guvernele și, nu în ultimul rând, cum pot schimba tinerii politica? Toate aceste întrebări reprezintă deocamdată o latură prea puțin explorată nu numai a mecanismelor de dialog și negociere, ci chiar a realității sociale din România.

Conform ultimelor sondaje și barometre de opinie publică realizate în România, tinerii evaluează încrederea în instituții ca fiind la un nivel minim. De fapt, se pare că tinerii au internalizat ideea că în România instituțiile nu funcționează în beneficiul cetățeanului sau al societății. Sentimentul general este că sunt supuși la sfidare din partea funcționarului care ar trebui să le furnizeze în mod profesionist diverse servicii.

În prezent, tinerii sunt mai înclinați să considere că formele de protest public, în special demonstrațiile sunt mai eficiente decât participarea la vot pentru a influența deciziile luate la nivel de societate. În ceea ce privește încrederea în instituții, după cum era de așteptat, tinerii care evaluează într-un sens negativ față de direcția de evoluție a lucrurilor din țara noastră manifestă o încredere scăzută în instituțiile statului (Președinție, Parlament, Guvern), în instituțiile locale (primărie), dar și în organizații nonguvernamentale sau în instituțiile Uniunii Europene.

În rândul tinerilor se păstrează tendința generală de pesimism în raport cu evoluția țării și de neîncredere față de instituțiile din domeniul politicului. Se poate spune că această neîncredere, asociată instituțiilor politice ale statului, atrage după sine un interes scăzut față de domeniul politic în general. Tinerii se declară într-o mică măsură interesați de subiecte politice și de dezbaterea unor astfel de subiecte în cercul de apropiați, atribuie o importanță redusă informării cu privire la domeniul politic sau înscrierii într-un partid.

Climatul social general existent într-o societate poate încuraja sau, dimpotrivă, inhiba comportamentele de implicare activă în aspectele ce țin de interesul colectiv. Cu cât membrii unei comunități au mai multă încredere unii în alții și se află în relații de cooperare, cu atât acțiunile comune sunt mai ușor de realizat, de pus în practică.

Gradul de participare politică și civică depinde cu siguranță nu doar de încrederea interumană generală, ci și de interesul manifestat de tineri față de aspectele ce țin de politic.

Primele trei instanțe în care tinerii între 15 și 35 de ani din România tind să aibă încredere sunt, în ordine: Biserica, Uniunea Europeană și internetul. Alte instituții cu un nivel de încredere peste 50% sunt: armata, radioul, televiziunea, Națiunile Unite. Cele mai puțin creditate instituții sunt cele politice (naționale), adică: partidele politice, Guvernul, Parlamentul.

Interesul pentru viața politică este în general foarte scăzut în rândul tinerilor (aproximativ două treimi dintre ei fiind foarte puțin sau deloc interesați de aceasta), deși există discuții pe teme politice în rândul unui segment destul de important de tineri (40–50%). Probabil că aceste discuții sunt foarte mult influențate de agenda mass-mediei, care prezintă în mod regulat informații din această sferă socială.

Aici cred că intervine rolul nostru, al parlamentarilor, de a promova legi care să garanteze participarea tinerilor la decizie sau măcar implicarea tinerilor în procesul decizional.

În prezent sunt 13 țări europene unde există o lege a participării tinerilor la nivel național: Austria, Belgia, Cipru, Franța, Germania, Letonia, Lichtenstein, Lituania, Luxemburg, Olanda, Malta și Norvegia. Alte două țări, Croația și Spania, dispun de asemenea legi ale participării numai la nivel regional, în timp ce Grecia, Italia și Ucraina au prevederi legale numai în privința participării tinerilor la deciziile locale ale municipalităților. Dintre țările menționate, există un număr de patru, Belgia, dar numai prin comunitatea flamandă, Lituania, Letonia și Norvegia care asigură participarea tinerilor la decizie la toate cele trei niveluri: național, regional și local. Pe ansamblu, din totalul celor 34 de state europene luate în considerare, un număr de 17, adică exact jumătate, au legislație de asigurare a participării tinerilor la decizie, cel puțin la unul dintre cele trei niveluri administrative. Din păcate, România nu se găsește printre ele, prevederile prezente în Legea tineretului fiind apreciate ca mult prea vagi pentru a putea fi luate în considerare.

Participarea tinerilor la procesul electoral, atunci când au vârsta legală, este, de asemenea, una dintre principalele modalități democratice de influențare a deciziei politice.

Întrebarea este dacă tinerii profită de această oportunitate. România apare cu o rată de participare la vot a tinerilor de 50,3%, față de 72,6% cât se înregistrează pentru restul populației.

Numai o minoritate dintre tineri se declară a fi interesați de participarea la viața politică. Se pare că principalul obstacol pentru tineri este gradul scăzut de înțelegere de către ei a politicii și a politicienilor.

În final, vreau să vă propun câteva modalități prin care tinerii români pot să învețe să participe la viața politică: – Introducerea în curricula școlară a instituțiilor de învățământ din România, așa cum este în alte state europene, a informațiilor și cunoștințelor despre sistemele electorale, despre prevederile constituționale, instituțiile politice și felul în care se votează. O problemă care se profilează ca fiind aproape generală este că asemenea cunoștințe sunt furnizate la vârste la care deja o parte dintre componenții generației au finalizat școala, trecând deja în câmpul muncii și rămânând astfel lipsiți de cunoștințele civice elementare. Tot în școli se învață participarea, prin organizarea de alegeri interne pentru reprezentanții clasei, anului sau școlii, sau sunt organizate întâlniri cu politicieni, cu cercetători sau prin implicarea școlilor în comunitate.

O altă formă de încurajare a participării, care poate fi folosită în România și care funcționează în prezent în Finlanda, o reprezintă forumurile, care pot fi organizate sub mai multe forme: întâlniri periodice ale cluburilor de tineri cu reprezentanții comisiilor parlamentare; parlamentul tinerilor; parlamentul copiilor (cu participare reală și virtuală); conferințe anuale ale consiliilor locale ale tinerilor în cadrul parlamentului; forumul tinerilor și copiilor. Scopul acestor forumuri este de a întreține dialogul între copii, tineri și adulți (chiar dacă impactul local este dificil de evaluat).

De asemenea, este importantă realizarea unui „canal de inițiativă” (Initiative Channel) care să ofere tinerilor oportunitatea de a prezenta în localitățile lor propriile idei. În Finlanda, deja, un număr de 50 de localități utilizează această metodă de participare directă. De asemenea, fiecare municipalitate ar trebui să aibă un grup de acțiune al tinerilor, un sistem de inițiativă și un comitet al centrului de tineret sau un echivalent al acestuia.

În ceea ce privește încurajarea participării tinerilor la deciziile politice și la implicarea directă a acestora în elaborarea politicilor publice, pot fi implementate programe de tipul „Intră în contact” (Come in contact), care stimulează tinerii să-și expună propriile proiecte politice și să le dezbată cu autoritățile publice centrale și locale.

În același timp, consider importantă implementarea în România a programului „YOUrope–YOUvote”, lansat în preajma alegerilor europene cu scopul de a pune în dezbaterea tinerilor problematica europeană.

Ca un exemplu de bună practică în domeniul educației pentru participare este și proiectul „Active citizenship”, proiect finanțat din fonduri europene care urmărește să dezvolte rolul tinerilor de actori activi în viața publică prin formare

adecvată. Acest program încearcă aducerea în contact a politicienilor cu organizațiile de tineret și cu experții (cercetătorii).

Toate propunerile de mai sus presupun realizarea unui cadru instituțional la nivelul culturii participative în întreaga societate. Pe de altă parte, neasigurarea deplină a participării la nivelul așteptărilor tinerilor poate conduce la grave consecințe sociale.

Vă rog așadar, stimați colegi din Parlament și din Guvern, să luăm în considerare aceste propuneri și să promovăm inițiative legislative prin care să asigurăm implicarea tinerilor în deciziile politice și în elaborarea politicilor publice, prin creșterea oportunităților de participare la viața politică. Vă mulțumesc.

Obiectul declarației: reglementarea și organizarea ocupațiilor de bonă și babysitter în România, ca sistem complementar la cel existent prin intermediul creșelor și grădinițelor.

În prezent există un deficit de peste 150.000 de locuri în grădinițele din România. Astfel, conform datelor prezentate de Ministerul Educației Naționale, la data de 1 iulie 2011, în România erau 858.359 de copii cu vârste între 3 și 6 ani, în timp ce în toate grădinițele de stat și particulare există un număr total 704.226 de locuri disponibile. Din acest total, grădinițele private oferă doar 17.133 de locuri, ceea ce demonstrează că acest sector nu va putea acoperi într-un viitor rezonabil deficitul existent. Rezultă de aici că mulți părinți sunt obligați să riște prin angajarea unei bone, fără garanția unei educații corespunzătoare pentru copiii lor. Cred așadar că e nevoie de o reglementare urgentă a acestei activități, pentru a da o șansă celor 150.000 de copii rămași în afara sistemului preșcolar.

Aceste date constituie un argument important în susținerea proiectului de lege pe care îl voi depune săptămâna viitoare în Parlament, pentru recunoașterea oficială a meseriei de bonă și babysitter și pentru formarea profesională a acestora, astfel încât copiii care nu pot fi înscriși la grădiniță să poată beneficia de o îngrijire și o educație corespunzătoare. În ceea ce privește familiile cu venituri mici, în propunerea legislativă se prevede ca o bonă să poată supraveghea simultan mai mulți copii, la domiciliul unuia dintre aceștia.

În prezent există și o problemă privind distribuția locurilor existente în grădinițele de stat. Există zone mai izolate, unde nu se ocupă locurile din grădinițe, în timp ce în orașele mai mari, cum e și municipiul Botoșani, sunt mii de copii care nu au nicio șansă să obțină un loc la grădiniță.

Cu toate că Ministerul Educației Naționale a precizat că, în următorul an, intenționează să construiască 425 de grădinițe și să reabiliteze alte 395 de unități existente, nu vor exista suficiente locuri pentru copiii de vârstă preșcolară.

Inițiativa legislativă prevede o serie de reglementări cu privire la modul de organizare a ocupațiilor de bonă și babysitter.

Bonele vor avea pregătire teoretică și practică, prin participarea obligatorie la cursuri de formare profesională acreditate de Ministerul Muncii, care vor presupune deprinderea activităților de prim-ajutor calificat și de îngrijire a copiilor cu nevoi speciale și handicap. Astfel, se va implementa un model standardizat de formare profesională a bonelor și a babysitterului, după modelul european „tagesmutter” (Germania, Austria) sau „childminder” (Irlanda, Marea Britanie). Organizarea unui organism de monitorizare pentru asigurarea calității serviciilor de supraveghere și îngrijire a copiilor la domiciliu în timpul zilei.

Monitorizarea serviciilor de supraveghere și îngrijire la domiciliu a copiilor pe timpul zilei, prin supervizori care vor activa în cadrul Biroului național al bonelor și babysitterilor din România.

Bona va putea să ofere activități la domiciliul propriu sau la domiciliul copilului pentru cel mult patru copii cu vârste cuprinse între 3 luni și vârsta de școlarizare, iar pentru copiii cu vârste de peste 6 ani, la domiciliul său, pentru cel mult șase copii.

Reglementarea condițiilor pentru a fi bonă sau babysitter: vârsta minimă de 18 ani și certificarea capacităților depline de exercițiu, absolvirea învățământului obligatoriu, atestarea unei stări de sănătate bună, prin dovada unui certificat eliberat de medicul de familie, realizarea unei evaluări sociale și psihologice cel puțin o dată pe an.

Autofinanțarea serviciilor, prin veniturile din contribuții sociale, impozite, taxe, prin angajarea în muncă a persoanelor interesate să ofere servicii de îngrijire și supraveghere a copiilor la domiciliu, pe timpul zilei. Astfel, vor fi acumulate contribuțiile reprezentaților legali ai copiilor, în calitate de angajatori, pentru plata serviciilor de care beneficiază. În lipsa acestor reglementări, un număr important de femei șomere sau fără ocupație au șanse scăzute de integrare pe piața muncii.

Diminuarea costurilor cu indemnizația de șomaj, prin creșterea veniturilor cu contribuțiile la asigurările sociale aferente salariilor bonelor/babysitterelor angajate.

La sfârșitul lunii mai anul curent a fost înființată și înregistrată legal Asociația Națională a Bonelor și Babysitters Profesioniste din România (ANBBPR). Aceasta va elabora codul de etică și conduită pentru persoanele care practică meseria de bonă/babysitter, va oferi oportunități de formare și dezvoltare profesională și informații utile bonelor, părinților, agențiilor de babysitting și autorităților publice interesate de implementarea serviciilor de babysitting în comunitate. Registrul național al bonelor calificate va fi găzduit pe pagina de internet a Asociației și va oferi gratuit tuturor celor interesați acces la baza de date cu bonele calificate din România.

Consider că este important, ca parlamentari, să facem mai mult pentru această categorie de femei și pentru recunoașterea acestui domeniu important al protecției copilului, prin reconcilierea vieții de familie cu viața profesională, inclusiv prin dezvoltarea acestor servicii, astfel încât să avem garanția unor servicii de calitate și sigure pentru copiii noștri.

Dacă va fi votată această inițiativă legislativă, va exista garanția pentru comunitate/societate și familie că îngrijirea și supravegherea pe care o primesc copiii sunt de calitate și atent monitorizate.

Obiectul declarației: stabilirea periodică de către Ministerul Transporturilor a unui tarif mediu național pe kilometru care să devină plafonul maxim permis operatorilor pentru transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.

În prezent, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, elevii care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăța într-o unitate de învățământ sunt sprijiniți prin decontarea cheltuielilor de transport la cea mai apropiată unitate de învățământ sau primesc cazare și masă gratuite în

internatele școlare, cu excepția celor înscriși în învățământul postliceal.

Fondurile pentru decontarea cheltuielilor de transport ale elevilor sunt estimate de Ministerul Educației Naționale în funcție de execuția bugetară a anului precedent, numărul de elevi și ținând cont de restanțele aferente anului precedent.

Date fiind aceste facilități, anumiți transportatori încearcă să speculeze situația de cvasimonopol pe care o dețin pe anumite rute pe care operează fără niciun alt competitor, ca urmare a faptului că la licitațiile organizate de Ministerul Transportului sau de consiliul județean nu s-a prezentat decât un singur ofertant. În multe din aceste cazuri, transportatorii respectivi practică tarife mult mai mari decât pe rutele unde există mai mulți operatori de transport. Aceasta este una din principalele cauze pentru epuizarea fondurilor prevăzute de Ministerul Educației la acest capitol bugetar.

În prezent, există mai multe județe unde decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu nu s-a mai realizat din 2012. Cu toate că Ministerul Educației Naționale a început să aloce fonduri pentru decontarea cheltuielilor aferente transportului elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, acestea nu sunt suficiente și nu s-a ajuns cu plata la zi.

De asemenea, familiile cu venituri mici nu pot asigura plata abonamentelor de călătorie pentru elevi. Drept urmare, în aceste județe se manifestă o creștere a ratei abandonului școlar în rândul elevilor care domiciliază în altă localitate decât cea în care sunt școlarizați. Apare astfel o situație de discriminare în raport cu prevederile constituționale privind accesul la educație.

Având în vedere că licențele de trasport public de persoane reprezintă un monopol de stat și că transportul elevilor din localitatea de domiciliu către localitatea în care se află unitatea de învățământ reprezintă o activitate de interes public finanțată din bugetul de stat, este justificat și imperios necesar ca autoritățile publice să intervină pentru stabilirea unui plafon maxim care poate fi aplicat strict în cazul elevilor pentru care se decontează astfel de călătorii.

Acest plafon maxim nu trebuie însă să afecteze capacitatea transportatorului privat de a opera pe anumite rute de transport. Drept urmare, propunerea legislativă pe care am depus-o la Camera Deputaților prevede ca Ministerul Transporturilor, împreună cu autoritățile publice locale, să centralizeze toate tarifele practicate de operatorii rutieri care realizează transport public de persoane interurban și să calculeze tariful mediul național pe kilometru practicat pentru acest tip de activitate.

Acest tarif mediu național va deveni plafonul maxim care va fi permis operatorilor pentru transportul elevilor, fără ca această impunere să se reflecte și în cazul tarifelor stabilite pentru celelalte categorii de călători.

Astfel, pentru operatorii care practică tarife mai mici sau egale cu tariful mediu național, va exista un singur tarif, atât pentru elevi, cât și pentru ceilalți călători. În schimb, operatorii care practică tarife mai mari decât media națională vor fi obligați ca în cazul elevilor să stabilească un tarif egal cu tariful mediu național.

În acest fel se protejează atât interesele comerciale legitime ale operatorilor privați de transport public de persoane, cât și interesul public privind asigurarea accesului la educație pentru elevii care au domiciliul în altă localitate decât cea în care pot fi școlarizați.

Adoptarea prezentei propuneri legislative va produce următoarele schimbări benefice. Ministerul Educației Naționale va putea să stabilească suma anuală pentru decontarea cheltuielilor de transport al elevilor în funcție de prețul mediu național pe kilometru pe care îl va comunica Ministerul Transporturilor. Vor fi prevenite disfuncțiile care există în prezent în decontarea călătoriilor pentru elevi.

Va fi combătut eficient abandonul școlar cauzat de lipsa resurselor materiale pentru transportul elevului.

Va fi asigurat accesul egal la educație pentru toate categoriile de școlari.

Autoritățile publice vor putea evita efectele negative ale situației de monopol rezultate în situațiile în care la licitațiile pentru acordarea licențelor de transport se prezintă un singur operator.

Se protejează interesul comercial privat al operatorului de transport, prin impunerea unui plafon rezonabil, care permite realizarea unei marje de profit (fapt demonstrat de ceilalți operatori care obțin profit în condițiile în care oferă aceleași servicii sub tariful mediu național).

Nu vor mai exista situații în care să se depășească sumele alocate pentru transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și să se întârzie decontarea abonamentelor, întrucât în fiecare an execuția bugetară pentru acest capitol va fi calculată în funcție de prețul mediu național pe kilometru pe care îl va stabili Ministerul Transporturilor.

Este limitată specularea poziției de monopol în cazul operatorilor de transport care operează singuri pe anumite rute și aplică tarife semnificativ mai mari decât cele practicate pe rutele cu mai mulți competitori. Limitarea se aplică doar în cazul elevilor, pentru care operatorii vor fi obligați să nu depășească tariful mediu național, calculat periodic de Ministerul Transporturilor.

Este necesar ca Ministerul Transporturilor să stabilească procedura de centralizare a datelor privind tarifele practicate de operatorii rutieri de transport public de persoane pe rute interurbane, astfel încât să poată calcula periodic tariful mediu național.

Periodicitatea actualizării tarifului mediu național va fi stabilită de Ministerul Transporturilor în funcție de capacitatea administrativă de centralizare a datelor și de negocierile cu transportatorii vizați de această măsură.

În acest sens, având în vedere argumentele prezentate mai sus, vă solicit sprijinul pentru a adopta inițiativa legislativă pe care am depus-o la Camera Deputaților, privind stabilirea periodică de către Ministerul Transporturilor a unui tarif mediu național pe kilometru care să devină plafonul maxim permis operatorilor pentru transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, fără ca această impunere să se reflecte și în cazul tarifelor stabilite pentru celelalte categorii de călători.

## „Tricolorul”

Roșu, galben și albastru – spune poetul. Tricolorul românesc își are originea pe plaiurile transilvane. Cele trei culori se regăsesc în stema transilvană. Revoluția de la 1848, prin evenimentele care s-au produs, au transformat cele trei culori dintr-un simbol al Transilvaniei într-un simbol al românilor transilvăneni. Culorile erau așezate pe lung. Tot atunci tricolorul trece Carpații și este abordat la Islaz de revoluționarii munteni. La 1859 el este adoptat ca drapel național al Principatelor Unite și, mai departe, al României.

În secolul al XIX-lea, ca multe monarhii și imperii, drapelele europene poartă și stema respectivei țări, care de

multe ori se confundă cu stemele familiilor domnitoare din acele țări.

După cel de Al Doilea Război Mondial, majoritatea țărilor europene abordează drapele fără stemă, ca o identificare a fiecărei țări cu aceste culori.

Prăbușirea comunismului, fărâmițarea unor state, apariția unor state noi aduc în Europa drapele noi cu stemă. Ele revendică fiecare moștenirea din ceea ce au fost înainte. Roșu, alb, albastru este disputat de vreo 12 țări în Europa. Franța nu și-a pus nicio stemă, nici Rusia! Și-au pus stemă mici țări balcanice sau central-europene ca să facă distincția între ele.

Cred că și România poate fi identificată cu cele trei culori – roșu, galben și albastru – și nu are nevoie de un semn suplimentar pentru a fi identificată sau pentru a nu fi confundată cu o altă țară.

## „Să lăsăm copiii să se bucure de copilărie!”

Dorința ministrului educației de a scădea vârsta pentru începerea învățământului obligatoriu la cinci ani nu cred că este sustenabilă în momentul de față. În opinia mea, seria de modificări efectuate în ultima perioadă în învățământul românesc sunt în măsură să confere responsabililor de destinele educației un timp de respiro pentru armonizarea la noile condiții impuse. Mă refer, în primul rând, la introducerea clasei pregătitoare și transferarea acesteia de la grădinițe, o decizie care a afectat numeroși copii ai românilor, obișnuiți în ultimii ani să își trimită odraslele la școală doar de la șapte ani. Cred, în consecință, că vârsta la care copiii sunt îndrumați spre cărările școlii este deja prea scăzută, deci trebuie să mai avem răbdare cu alte modificări în acest sens.

Pe de altă parte, am depus la Parlament un proiect legislativ pentru modificarea și completarea Legii privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ. Violența în școlile românești a cunoscut o escaladare îngrijorătoare în acest an, fapt ce constituie un serios motiv pentru ca vârsta de debut a învățământului obligatoriu să rămână așa cum este în prezent. Trebuie să urmărim mai întâi evoluția proiectului în statele care au implementat deja această măsură, deoarece sistemul educațional autohton nu este pregătit pentru un asemenea demers.

Din păcate, nu cred că țara noastră, mai exact copiii noștri, ar putea fi pregătiți în următorii ani pentru o asemenea ajustare. Este adevărat că alte țări europene au implementat deja modelul, dar cred că mai indicat ar fi să așteptăm să vedem cum se desfășoară lucrurile în Occident și abia apoi să ne gândim să-l implementăm și la noi. Anglia este una dintre țările în care copiii merg la școală de la o vârstă fragedă, dar nu ne putem compara cu condițiile oferite acolo de sistemul de învățământ și cu măsurile de securitate.

Vârsta de cinci ani este prea scăzută și este evident că micuții nu vor fi pregătiți să facă față școlii. Este o realitate că există copii cu probleme de adaptare și la șase, poate chiar și la șapte ani, sunt copii care asimilează mai greu și au nevoie de timp pentru a se armoniza cu rigorile școlii. Pe de altă parte, agreez ideea potrivit căreia micuții trebuie formați în clasele pregătitoare însă, în același timp, repet, școlile noastre nu sunt pregătite pentru a primi copiii de la cinci ani. Pentru realizarea unui asemenea deziderat trebuie îndeplinite o serie de criterii, trebuie aduse o serie de modificări, atât în infrastructura școlilor, cât și în ceea ce înseamnă abordarea didactică a dascălilor, nevoiți să fie mult mai atenți cu acești copii. Nu cred că putem să ne permitem să ținem un copil de cinci ani patru ore în același loc, într-o bancă, în loc să-i oferim libertatea de a se mai putea bucura de copilărie.

În concluzie, consider că acest demers nu este funcțional în acest moment, o asemenea schimbare fiind de succes doar dacă este tratată cu maximă responsabilitate și cu concursul tuturor celor implicați – părinți, copii și cadrele didactice.

„Regionalizarea, un cumul de interese politicianiste”

Dacă în intervențiile mele anterioare pe subiectul reorganizării administrativ-teritoriale invocam întrebarea care planează în jurul subiectului, și anume care este scopul real al acestui proces, prin declarațiile domnului Liviu Dragnea din ultimele zile am primit răspunsul: alegerile pentru regiuni sunt principala preocupare a USL, odată ce noțiunea de „regiune” va fi introdusă în Constituția României. Dar nu doar alegerile pentru viitori guvernatori ai regiunilor îi preocupă pe reprezentanții USL, ci și viitoarele restructurări din ministere, deci practic viitoarele disponibilizări, ca urmare a trecerii unor competențe din responsabilitatea ministerelor în cea a județelor, trecere dorită și anunțată tot de domnul Dragnea.

Dar, revenind la scopul și transparența decizională privind procesul de regionalizare, revenind la „rolul populației în luarea deciziilor” și la mult invocatul „suport public”, unde sunt aceste principii atunci când se dezbat propuneri ce privesc reorganizarea administrativ-teritorială și modificarea Constituției?

După cum știți deja, săptămâna trecută, în Comisia pentru revizuirea Constituției s-a adoptat un amendament care prevede introducerea noțiunii de „regiune”. Amendamentul, formulat de PSD și susținut de PNL și de Grupul minorităților naționale, prevede ca la articolul 3, intitulat Teritoriul, alineatul 3, să se prevadă că „Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe, județe și regiuni”. Acest amendament a fost adoptat cu 18 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere.

Propunerea formulată de PP-DD care, pe lângă introducerea noțiunii de regiune, cerea ca la art. 3 alin. (3) să se prevadă că „acestea nu vor putea fi organizate pe criterii de naționalitate, origine etnică sau limbă” a fost respinsă.

În acest context, PDL a anunțat că susține introducerea noțiunii de „regiune”, dar a solicitat ca la dispozițiile finale ale art. 3 să se prevadă că „împărțirea administrativă în regiuni se stabilește prin lege, în baza principiilor: istoric, geografic, sociocultural, economic, de mediu și al populației”.

În continuare, aștept viitorul raport al CONREG pentru a vedea dacă criteriile istorice, geografice, socioculturale sau economice vor fi cele care vor sta la baza procesului de reorganizare.

În declarațiile domnului Dragnea am identificat, după informațiile referitoare la alegerile pentru regiuni, la reducerea aparatului de lucru din ministere, și anunțul privitor la o noțiune realmente în folosul populației, și anume „ghișeul unic”. Momentan el a fost plasat într-o fază cu mulți de „dacă”, rămânând un deziderat. Mă așteptam să fie o prioritate introducerea acestui concept și deja să existe informații clare cu privire la funcționalitatea lui.

Reprezint cetățenii Colegiului nr. 1 Suceava, reprezint un grup puternic de oameni a căror voce nu este ascultată, ale căror argumente nu sunt luate în considerare. Ministerul Dezvoltării al Poloniei oferă României asistență în acest proces, dar îmi doresc ca modelul polonez să nu fie folosit doar atunci când le convine guvernanților noștri. Și în Polonia, ca și în România, există zone mai puțin dezvoltate.

Polonia nu a fost ferită de criza economică, iar față de anii trecuți, gradul de absorbție, atât de mult invocat, a scăzut și acolo, prin urmare, criteriile care ar trebui să stea la baza regionalizării, un proces care ne va aduce beneficii pe termen lung, trebuie să țină cont de istorie și mai ales de experiența noastră proprie, iar „Moldova de Nord” desenată de USL din pix, fără a lua în calcul realitățile zonei, este încă din 1998 cea mai săracă regiune a țării. De ce să o păstrăm? Cui servește menținerea sărăciei? Cât despre Bucovina, ea a dispărut complet de pe această hartă imaginară, harta „intereselor politicianiste”.

„Regionalizarea și modificarea Constituției – priorități pe agenda politică a baronilor USL”

Nu pot să nu observ cum, peste noapte, regionalizarea și modificarea Constituției, vehement criticate în anul 2011, au devenit angajamente ale domnilor Antonescu și Dragnea.

În privința revizuirii Constituției sau, mai bine spus, „viitoarea Constituție”, așa cum iese din mâinile comisiei parlamentare de resort, este „socotită” strict pentru interesele politicienilor.

Am sperat ca azi, în secolul al XXI-lea, să avem o Constituție modernă care să ne țină 50 de ani, însă observ cum membrii comisiei adoptă fel și fel de amendamente populiste care speră să le atragă voturi și elaborează documente având ca scop satisfacerea preocupărilor politice de moment, decât să modernizeze Legea fundamentală, lege care nu îngrădește, ci asigură drepturile și libertățile fundamentale ale fiecărui cetățean. La fel se întâmplă și cu drapelul național, pe care să fie repusă stema, ce înseamnă familia și ce înseamnă căsătoria, lucruri care sunt importante, dar nu cântăresc atât cât să monopolizezi dezbaterile, însă văd cum pentru membrii comisiei sunt foarte importante.

În ceea ce privește regionalizarea, aflăm că joi erau opt regiuni, vineri erau nouă, iar dacă vreun baron puternic din PSD dorește și el să-și facă regiune proprie, mâine vor fi zece sau câte va fi nevoie.

Stimate domnule Dragnea, reorganizarea administrativă într-un termen atât de scurt, precum cel pe care Guvernul dumneavoastră și l-a propus, este unul foarte ambițios. Obiectivul regionalizării ar trebui să fie, înainte de toate, găsirea celei mai bune configurații pentru dezvoltarea regională, pentru creșterea eficienței administrative, pentru utilizarea cea mai eficientă a resurselor financiare nerambursabile. Or, acest lucru este doar în parte compatibil cu pretențiile baronilor din subordinea dumneavoastră.

Astfel, pentru o regionalizare rapidă este nevoie de o repartizare cât mai largă a întinderii regiunilor, întrucât există riscul ca sisteme precum sănătatea, educația (în regiuni mari) sau energia și transporturile (în regiuni mici) să fie aproape nereconstruibile, pentru că nu pot fi conduse la scară potrivită sau doar cu mari obstacole procedurale și legale.

„Suntem pregătiți pentru 2014–2020?”

Europa anului 2020 își propune trei priorități care se susțin reciproc și vorbim aici despre creștere inteligentă prin dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare, creștere durabilă prin promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive, și creștere favorabilă incluziunii prin prisma promovării unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială. Dar, în scopul concretizării acestor priorități, nu trebuie să uităm că avem de trecut prin perioada 2014–2020, o perioadă pe care România trebuie să o fructifice la maximum.

În contextul în care ani la rând fondurile europene au fost numai o himeră pentru noi, românii, perioada care urmează ne poate transpune în lumea reală a europenilor, din acest punct de vedere.

În prezent, privim cu încredere spre perioada 2014–2020 numai dacă ne gândim că rata absorbției fondurilor europene prin POSDRU s-a dublat în ultimele 4 luni și s-a triplat în ultimul an.

Îmbunătățirea semnificativă și imediată a gradului de absorbție a fondurilor structurale, cea mai ieftină sursă de finanțare externă, reprezintă o condiție esențială pentru asigurarea creșterii economice sustenabile și limitarea datoriei externe.

La șase ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România trebuie să răspundă unei provocări majore, mai ales în contextul crizei economice și al unui nivel scăzut de trai – de la o rată de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune nerambursabile de aproximativ 10% trebuie să ajungă, până la sfârșitul lui 2015, în intervalul 50%–80% bani europeni utilizați și returnați de Comisia Europeană.

Din momentul deblocării fondurilor de la Comisia Europeană, în urmă cu 4 luni, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) din subordinea Ministerului Muncii a atras sume mai mari decât toți banii rambursați în perioada 2007–2012, reușind o creștere a ratei absorbției de peste 3 ori, de la 5,51% în aprilie 2012 la 16,27%. Suma totală rambursată de Comisia Europeană este de 566 milioane euro.

Numai în perioada martie – aprilie 2013 s-au verificat și achitat peste 1.000 de cereri de rambursare în valoare totală de peste 400 milioane lei, ceea ce înseamnă rambursarea la zi a cheltuielilor către beneficiari. Acest lucru a fost posibil datorită remedierii deficiențelor de sistem care au dus la presuspendarea programului în perioada august 2012 – ianuarie 2013.

Cereri de rambursare în valoare de 127 de milioane lei sunt în prezent trimise spre verificare la Ministerul Finanțelor Publice, spre a fi ulterior transmise Comisiei Europene; totodată, o nouă cerere de rambursare de peste 140 milioane lei, va fi transmisă cel târziu săptămâna viitoare.

De altfel, o dovadă în plus că AMPOSDRU a reușit să corecteze și să eficientizeze sistemul de accesare a fondurilor este și deschiderea recentă a noilor linii de finanțare.

Mai mult, procedurile vor fi simplificate și termenele de plată către beneficiari vor fi reduse, ceea ce va duce la micșorarea numărului de documente pe etape de verificare a unor cheltuieli, lucrări executate sau activități desfășurate și la scurtarea timpului între momentul plății facturilor și momentul în care se trimit cererile de rambursare către Comisia Europeană.

Dacă privim spre viitor numai prin prisma celor prezentate mai sus, avem convingerea că suntem pregătiți pentru 2014–2020.

„Îmbunătățirile funciare, într-o situație deplorabilă”

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, a fost disponibilizat 75%

din personalul ANIF. În prezent, ANIF este obligată să lucreze cu câte un om în stația de pompare. În această situație, salariații nu pot beneficia de drepturile recunoscute de legislația muncii – concedii de odihnă, zile de repaus săptămânal, ore de noapte, ore suplimentare, fapt ce încalcă prevederile legislației muncii.

Cei 1.500 de salariați, atâția cât prevede ordonanța, nu pot asigura, în acest moment, exploatarea, întreținerea, funcționarea și integritatea sistemului stufos de îmbunătățiri funciare, și anume a:

– peste 3.200 de stații de pompare de desecare și irigații; – 3.085.026 hectare suprafață desecată;

– 1.500.000 hectare posibil de irigat din 3.000.000 hectare amenajate;

– 2.217.822 hectare suprafață amenajată cu lucrări de combatere a eroziunii solului;

– 87.500 kilometri canale; 40.410 drenuri; 19.936 kilometri canale și debușee; 28.125 kilometri drumuri antierozionale; 64.430 kilometri drenuri; 65.199 kilometri consolidări de mal;

– 160.000 de construcții hidrotehnice (poduri, podețe, stăvilare, vane, căderi, deversoare);

– 23.000 hectare plantații silvice antierozionale.

Numărul mic de salariați nu permite înființarea formațiilor de intervenție atât pentru stațiile de pompare (intervenții la agregate, motoare, instalații electrice, protecțiile de relee și aparate de măsură), cât și pentru infrastructura de îmbunătățiri funciare (intervenții la baraje, poduri, podețe, stăvilare, canale, drenuri, debușee).

În prezent, la nivelul fiecărui județ există 2–3 specialiști de îmbunătățiri funciare care au sarcina de a coordona și supraveghea, dar lipsește personalul care execută lucrările de întreținere și reparații. Trebuie menționat că personalul nu beneficiază de mijloace de transport pentru deplasare în teren, în condițiile în care au și datoria de a menține legătura cu toți beneficiarii și colaboratorii din județ (consilii locale, primării, OUAI, mii de persoane fizice cu care să încheie contracte).

În bugetul ANIF nu sunt prevăzute sume de bani pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparații, iar încasarea tarifelor nu a fost reglementată.

Lipsa banilor va conduce la neexecutarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare, cu consecințe deosebit de grave datorate calamităților naturale, și anume excesul de umiditate și inundații, cât și de lipsa apei, respectiv seceta în următoarele zone ale țării:

– în Câmpia de Vest a României – din cauza nivelului ridicat al pânzei de apă freatică și a regimului pluviometric bogat, periodic terenul agricol este inundat, fapt ce face indispensabilă efectuarea lucrărilor de întreținere și reparații;

– în sudul țării – în afara necesității măsurilor de combatere a secetei (există zone în care s-a instalat deșertificarea), 77 de stații de pompare de desecare asigură păstrarea nivelului apei în amenajările situate de-a lungul celor 1.100 kilometri de dig pe Dunăre;

– în Dobrogea – nivelul apei din Canalul Dunăre–Marea Neagră afectează siguranța circulației pe calea ferată ce merge în paralel cu acesta;

– digul inelar cu o lungime de 150 de kilometri ce protejează Insula Mare a Brăilei, cu cele 11 localități din incintă, de cei aproximativ 3 metri de apă ce se află deasupra suprafeței solului și necesitată funcționarea permanentă a celor 30 de stații din incintă;

– neîntreținerea lucrărilor va duce la colmatarea cursurilor de apă, compromițând lucrările hidrotehnice existente pe râuri, și la înrăutățirea calității apei din acestea; – alunecările de teren afectează artere principale de circulație rutieră și așezămintele umane.

De asemenea, practica a demonstrat că aproximativ 90% din prețul apei pompate este constituit din valoarea energiei electrice.

Având în vedere cele prezentate, conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să se gândească la următoarele măsuri:

1. majorarea numărului de personal al ANIF;

2. stabilirea unei taxe simbolice, plătită de toți beneficiarii

lucrărilor de îmbunătățiri funciare;

3. obținerea licenței de furnizor energie electrică pentru ANIF.

„Interzicerea totală a vânătorii în Delta Dunării este irațională”

Adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 127/2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economicosociale a zonei „Delta Dunării” este tergiversată în Parlament de 6 luni pentru că Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice dorește să interzică vânătoarea rațională pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.

Consider că degradarea echilibrului ecologic în spațiul rezervației este un fapt real și îngrijorător, care se datorează dezvoltării unor activități de exploatare exagerată a resurselor naturale din Delta Dunării, a turismului haotic și luarea unor măsuri contraproductive de protecție și conservare a ecosistemului de către factorii decizionali, de cele mai multe ori sub presiunea gălăgioasă a unor pretinse ONG-uri de protecție irațională a naturii și, probabil, a unor decizii politice interesate.

Interzicerea totală, pe întreaga suprafață a Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, a vânătorii, activitate tradițională cu influență benefică, de necontestat în privința obiectivului conservării echilibrului ecologic în acest teritoriu, nu ar fi doar contraproductivă, ci de-a dreptul irațională.

Prin vânătoarea rațională reglementată – în privința metodelor, limitelor, perioadelor și locurilor în care se practică – pot fi menținute în echilibru relativ cu mediul rural, efectivele anumitor specii invazive sau a căror înmulțire poate dăuna conservării echilibrului ecologic în Delta Dunării.

Prin vânătoare rațională reglementată poate fi pusă în valoare și introdusă în circuitul economic o resursă naturală regenerabilă, anume „vânatul”, și poate fi dezvoltat turismul cinegetic, cu influențe pecuniare benefice asupra protecției și conservării echilibrului ecologic în Delta Dunării și a vieții societății autohtone.

În concluzie, vânătoarea, ca activitate tradițională, rațional reglementată și corect practicată în Delta Dunării, poate constitui un important factor de protecție și conservare a faunei sălbatice și a mediului natural de viață al acesteia.

Din contră, interzicerea totală a vânătorii în Delta Dunării ar putea conduce spre haos ecologic în această zonă, generat în primul rând de expansiunea speciilor invazive.

În cazul declarării unilaterale a independenței regiunii Kosovo, România a avut încă din 2008 o poziție corectă, anume de a nu recunoaște un act de secesiune impus, care încalcă normele dreptului internațional.

Din punctul de vedere al dreptului internațional, așa-numita „declarație de independență” este o secesiune unilaterală de Serbia și un act ilegal în sine. În istoria politică

a lumii, dreptul la autodeterminare s-a aplicat unor popoare, și nu unor minorități naționale. Cazul Kosovo creează un precedent extrem de periculos, în care nu un popor în sine, ci o minoritate își declară independența. Mai periculos decât asta mi se pare faptul că această secesiune s-a făcut cu spijinul marilor puteri democratice și, față de Serbia, prin constrângerea acestei țări să nu se opună ruperii uneia dintre provinciile sale istorice. Acest lucru amintește de înțelegerea de la München din 1938, în care două mari puteri democratice, Anglia și Franța, au constrâns Cehoslovacia să cedeze Regiunea Sudetă Germaniei naziste.

Din acest punct de vedere, mă îngrijorează unele afirmații ale ministrului de externe și ale prim-ministrului care sugerează că România ar trebui să recunoască Kosovo.

Consider că România nu trebuie să recunoască independența așa-numitului stat Kosovo, în ciuda oricăror presiuni și „recomandări” primite.

„Gândește. Mănâncă. Economisește!”

Pe 5 iunie, în fiecare an începând cu 1972, întreaga umanitate celebrează la chemarea Organizației Națiunilor Unite, Ziua Mondială a Mediului.

Anul acesta, mottoul sub care s-a desfășurat această zi a fost „Think. Eat. Save!”. Subiectul ales este rezultatul conlucrării dintre Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO), avându-se în vedere legătura indisolubilă dintre oameni și mediul înconjurător.

Dacă termenii _think_ și _eat_ înseamnă „gândește” și „mănâncă”, cuvântul _save_ , care se traduce prin „salvează”, în acest context este mai bine să fie definit ca „economisește” sau „nu risipi”.

Subiectul este foarte bine ales în condițiile în care anual se aruncă aproximativ 1,3 milioane de tone de alimente, în timp ce aproape un miliard de oameni nu au ce mânca, dintre care aproximativ 170 de milioane sunt copii.

Deși nivelul sărăciei extreme a scăzut la jumătate față de anul 1990, de la o treime la aproximativ 16%, la fiecare cinci secunde moare un copil cu vârsta de sub 5 ani, iar în total, anual, mor aproximativ 30 de milioane de oameni din cauza subnutriției.

Din aceste motive ne îndeamnă ONU să economisim imensa cantitate de hrană pe care o aruncăm, să n-o mai transformăm în deșeuri și să ne gândim la cei care au nevoie de ea, dar și la mediu.

Deși nu ne face nicio plăcere s-o recunoaștem, îndemnul acesta ni se adresează direct și nouă, românilor, pentru că la noi în țară se întâlnesc ambele situați: unii aruncă hrana, în timp ce altora le lipsește.

Aceste dezechilibre trebuie să dispară din societatea noastră, dacă dorim să construim una mai echitabilă pentru toți românii, mai ales în această perioadă de criză economică.

Este inacceptabil ca într-o țară bogată ca a noastră să existe oameni care nu au ce mânca, cum de altfel este inacceptabil ca pe planetă să existe oameni care mor de foame.

Stimați colegi, dacă ne pasă de semenii noștri, vremea semnalelor de alarmă a trecut. Acum este momentul să trecem la acțiune, pentru că lipsa hranei nu este ceva ce se marchează într-o singură zi, ci este o problemă de zi cu zi.

„Modificarea Constituției, statul laic și libertatea de conștiință, de gândire și de religie pentru toți cetățenii”

Cum ar fi ca un ortodox să fie obligat să jure cu „Așa să-mi ajute Allah!”? Cum ar fi ca un musulman să fie forțat să își abjure credința? Cum ar fi ca un adept al religiei mozaice să fie forțat să treacă la creștinism? Cum ar fi ca un ateu sau un liber-cugetător să fie convertit cu forța? Astfel de lucruri s-au întâmplat des în istorie și se întâmplă și astăzi. Ieri, în Siria, un tânăr a fost împușcat mortal pe stradă în orașul Allepo doar pentru că a afirmat că nu este credincios. Tendința unora de a-și impune religia în fața altora este așadar un lucru des întâlnit și care ia forme extreme.

La ce bun să avem o constituție, în România, care să fie discriminatorie din acest punct de vedere? O constituție care să contrasteze cu principiul unui stat laic, o constituție care să limiteze accesul la unele demnități publice pe motiv religios...

Spre exemplu, art. 82 alin. (2) și art. 104 alin. (1) privind jurământul de credință depus de persoanele care nu au o credință religioasă monoteistă sau nu au nicio religie, în calitate de Președinte al României, de prim-ministru, ministru sau de membru al guvernului.

Am propus la Comisia pentru revizuirea Constituției ca formula religioasă „Așa să-mi ajute Dumnezeu!” de încheiere a jurământului de credință prevăzut de Constituție la art. 82 pentru Președintele României să fie înlocuită cu jurământul pe onoare și conștiință, versiune prevăzută de Legea nr. 8 din 2002 privind jurământul parlamentarilor, în cazul acelor persoane care nu au religie monoteistă sau care nu au nicio religie, fiind atei, agnostici, sceptici sau liber-cugetători. Astfel, la art. 82, propun adăugarea unui alineat, nr. 3, cu următorul conținut:

„Art. 82 alin. (3): Jurământul de credință se poate depune și fără formula religioasă, aceasta putând fi înlocuită cu formula: «Jur pe onoare și conștiință», care prefațează jurământul.”

Motivație: articolul 82 alineatul (2) și articolul 104 alineatul (1) din Constituție se referă la jurământul de credință față de patrie și popor pe care trebuie să-l depună membrii Guvernului, miniștrii, secretarii de stat, prim-ministrul și Președintele României. Acest jurământ se încheie cu formula religioasă „Așa să-mi ajute Dumnezeu!” și este obligatoriu pentru preluarea mandatului.

Țările din Europa nu mai au această formulă obligatorie a jurământului. Ea este prevăzută în unele legislații naționale, dar ca formulă opțională. Acele persoane care nu au o religie sau care nu au o religie monoteistă (de exemplu, sunt budiști, religie în care nu există Dumnezeu, sau hinduiști, sau șintoiști unde sunt mai mulți zei) sau care sunt atee, agnostice, liber-cugetătoare, așadar nu au o religie, își pot vedea drepturile politice restricționate pentru că ele nu-și pot prelua mandatul dacă nu depun jurământul. Ar fi un conflict al acestei prevederi cu libertatea lor de gândire, conștiință și religie prevăzută de art. 9 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede următoarele:

Art. 9 – Libertatea de gândire, de conștiință și de religie: „1) Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerile, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

2) Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de

lege, care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății, a moralei publice, a drepturilor și a libertăților altora.”

Accesul la înalte funcții publice, precum cea de președinte, prim-ministru, ministru sau membru al guvernului este rezervat prin Constituție [art. 82 alin. (2) și art. 104] numai persoanelor care împărtășesc o credință religioasă monoteistă, fiind așadar vorba de o gravă discriminare pe motiv de gândire, conștiință și religie. Este încălcat astfel art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România.

Constituția României, adoptată în 1991 și revizuită în 2003, la art. 82 alin. (2) și art. 104 stipulează că numai persoanele care împărtășesc o credință monoteistă pot să ocupe înalte demnități în stat, precum cele de Președinte al României, prim-ministru, ministru sau membru al Guvernului României. Jurământul cerut demnitarilor conține o formulă religioasă obligatorie:

„(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ: «Jur să-mi dăruiesc toata puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!»” _._

Nu sunt prevăzute derogări de la depunerea acestui jurământ, astfel că un ateu, un agnostic, un liber-cugetător, un deist sau un credincios budist este exclus din start unei demnități publice, precum cele menționate.

Acest lucru reprezintă o discriminare politică gravă pe motiv de religie. Articolele din Constituție menționate intră în conflict cu alte articole din Legea fundamentală. Constituția României garantează egalitatea cetățenilor „în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări” [art. 16 alin. (1)] și afirmă la art. 4 alin. (2): „România, patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială” (s.n.). De asemenea, prin art. 29 alin. (2) este garantată libertatea conștiinței.

O astfel de prevedere discriminatorie este rară în țările UE. Chiar și în Polonia, țară în care Biserica Catolică joacă un rol important social și politic, formula „Așa să-mi ajute Dumnezeu!” este doar opțională.

Doar Grecia, dintre țările cu o Constituție recentă, are stipulat un jurământ obligatoriu cu caracter religios pentru șeful statului, dar nu și pentru alți demnitari. Jurământul de credință nu conține referiri religioase nici în cazul unora dintre monarhiile europene, precum cea din Belgia.

De asemenea, Irlanda, care însă are o Constituție ce datează din 1938, care prevede însă separarea dintre stat și biserică, prevede un jurământ cerut președintelui republicii, consiliului de stat (care include prim-ministrul, viceprimministrul, ministrul de justiție, președintele Înaltei Curți, procurorul general și președinții celor două Camere ale Parlamentului), înalților magistrați care are un conținut religios discriminatoriu față de persoanele care nu împărtășesc credința în Dumnezeu.

Țări membre ale Uniunii Europene care nu au o formulă religioasă în jurământ pentru înalții demnitari ai statului: Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Letonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Portugalia, Luxemburg, Olanda.

Țări membre ale UE care au un conținut religios opțional în jurământul înalților demnitari: Austria, Germania, Lituania, Polonia, Regatul Unit, Malta.

După cum se observă, în majoritatea cazurilor, țările membre ale Uniunii Europene au înțeles că o astfel de prevedere, precum obligativitatea unui jurământ cu conținut religios pentru un demnitar al statului, este discriminatorie.

Va trebui ca și România să reglementeze astfel de teme în lumina bunelor practici și principii nediscriminatorii asumate de către statele membre UE. Orice fel de luare de poziție a Parlamentului European și a altor instituții europene va fi deosebit de utilă și, suntem convinși, va grăbi luarea unor măsuri.

„Despre falimentul personal”

Ideea acestei declarații politice a pornit de la un mail care mi-a parvenit la sfârșitul săptămânii trecute. Primesc multe astfel de scrisori și, de fiecare dată, răspund celor care mi se adresează cu diverse probleme. Cazul de față este tipic pentru o bună parte a populației din țara noastră, de aceea mă voi baza, în principal, pe relatarea profesorului Staicu Ionel:

„Eu și soția suntem profesori de 22 de ani, avem 3 copii și aveam înainte de 2010 credite ipotecare pentru construcția locuinței. După 2010 salariile au scăzut cu 25%, dar veniturile anuale au scăzut cu peste 50% (eliminarea sporurilor, creșterea TVA, eliminarea celui de al 13-lea salariu, inflație). Această situație, perpetuată timp de 2 ani și jumătate, ne-a condus la faliment personal. Am avut zeci de somații de la bănci și, ca să nu rămânem fără casă, ne-am îndatorat la rude și cunoștințe.

Ce șanse de supraviețuire poate să aibă o familie cu mai mulți copii, care are credit ipotecar pentru locuință – 50% din venit – și începând cu 2010 pierde încă 50% prin austeritate excesivă? Vă spun eu: zero! O asemenea familie plătește azi dobândă la dobânda neachitată timp de 2 ani și jumătate și se află într-o situație disperată, deși ambii părinți lucrează.

Pentru că nu putem trăi în stare de faliment personal, am căutat o soluție de rezolvare care să nu afecteze pe nimeni și, în cele din urmă, am găsit-o. Statul român descoperă zilnic situații de cheltuire ilegală a banilor publici sau de evaziune fiscală. Este corect ca toți banii să fie recuperați, lunar sau dintr-o dată, dacă este posibil. Folosind acești bani, statul poate stabili o convenție cu o bancă, iar în schimbul depozitării de către stat a acelor bani la banca respectivă, ea să acorde împrumuturi pe termen lung, cu o dobândă rezonabilă, familiilor abuzate financiar prin măsuri de austeritate excesivă.

Pot beneficia de o asemenea facilitate datornicii care lucrează și pot plăti lunar rate în concordanță cu venitul. Convenția dintre stat și bancă este necesară, deoarece băncile nu sunt dispuse să-i împrumute pe cei aflați pe lista datornicilor, chiar dacă statul i-a supus unei exterminări financiare.

Fără o mediere a statului, nu există o rezolvare și familiile afectate nu își pot continua existența! Această soluție nu afectează pe nimeni și ne ajută să ieșim din starea de faliment personal!”

Aceste rânduri, dintr-o scrisoare mai lungă, exprimă disperarea unui om onest, care nu mai întrevede nicio soluție pentru a-și achita datoriile și care adresează un apel

politicienilor să ofere alternative rezonabile pentru revenirea la normalitate.

Plecând de la situația relatată, am adresat o interpelare domnului ministru delegat pentru buget. Dacă voi primi un răspuns favorabil din partea Guvernului, intenționez să preiau sugestia primită pentru a iniția o propunere legislativă pe această temă.

Revizuirea Constituției este un deziderat, dar și o necesitate a poporului român în vederea asigurării unei dezvoltări economice, sociale și spirituale a României.

În acest sens, discuțiile legate de prevederile ce trebuie să le conțină noua Constituție trebuie tratate cu maximă seriozitate și, pe cale de consecință, Legea fundamentală a statului trebuie să conțină doar acele drepturi și idei politice pe care statul se întemeiază, pentru a fi cu adevărat și eficientă.

În calitate de membru în Comisia comună de elaborare a propunerii legislative de revizuire a Constituției am auzit și am analizat o multitudine de propuneri privind reglementările din Legea fundamentală.

Astfel, consider că e necesar să facem precizarea că o serie de propuneri, cum sunt cele legate de căsătorie, nu au ce căuta în Constituția unui stat. Căsătoria în țara noastră este deja reglementată de Codul civil, iar dacă vreodată se va dori schimbarea unor prevederi privind căsătoria, va fi necesară modificarea legii, dar nu Constituția.

Consider că prima regulă pentru ca o Constituție să fie funcțională, ea trebuie să fie suplă, iar din acest motiv procesul revizuirii trebuie tratat cu maximă seriozitate și nu transformat într-un show TV.

Și eu, personal, am făcut propuneri vizavi de prevederile constituționale, însă trebuie să ținem cont de faptul că există în România și legi organice.

Modificarea Constituției trebuie să prevadă mai multe drepturi pentru cetățenii români, nu să le îngrădească pe cele deja existente. Viețile cetățenilor trebuie protejate, trebuie responsabilizate mai mult autoritățile locale.

O altă prevedere pe care o consider necesară face referire la menționarea în preambulul Constituției a faptului că poporul român este un popor creștin.

Consider că toate propunerile care pot fi introduse în Legea fundamentală a României trebuie analizate cu maximă seriozitate.

„Politica și mass-media”

În următorul text este vorba despre rolul mass-media în relația cu partidele. Mass-media a fost deseori considerată „cea de-a patra putere” în stat (alături de executiv, legislativ și justiție), iar democrațiile moderne au fost poreclite „democrații mass-media”.

Dar ce se ascunde în spatele acestor considerații? Care este puterea reală de care dispune mass-media? Cum pot fi descrise funcțiile acesteia în contextul cooperării cu celelalte organisme din cadrul sistemului intermediar și mai ales cu partidele politice?

Politica ar fi de neconceput în statele moderne de astăzi fără mass-media. Altfel decât în vechea Atenă, cetățenii nu se mai adună pe _agora_ pentru a dezbate asupra deciziilor ce urmează a fi luate.

Politica este prezentată prin intermediul mass-mediei. Ceea ce știm despre politica din țara noastră am aflat de cele mai multe ori prin intermediul televizorului, al radioului și al ziarelor. Mass-media ocupă prin urmare un rol central în cadrul sistemului intermediar.

Asociațiile și partidele au o activitate publică, ele încearcă permanent să facă uz de mass-media. Acesta este un alt argument care arată cât de strâns conectate și interdependente sunt aceste părți ale sistemului intermediar.

Creatorii Constituției americane au considerat că o presă liberă este o componentă esențială a unei guvernări democratice. Astfel, ei au stipulat în primul din cele zece amendamente ale Drepturilor Omului: „Congresul nu va elabora nicio lege care să limiteze libertatea cuvântului sau a presei.” Nu s-a spus însă nimic despre datoria presei de a fi fairplay, obiectivă sau reprezentativă.

Ideea presei ca reprezentantă a poporului a devenit un lucru de la sine înțeles, cu care majoritatea jurnaliștilor operează și care pătrunde în fiecare detaliu al muncii lor de zi cu zi. Astfel, presa ajunge să aibă un rol asemănător aspectelor formale ale unei guvernări reprezentative, cum ar fi legislativul și executivul. De fapt, ideea presei ca a patra putere în stat este direct legată de presupoziția reprezentativității presei.

În societatea contemporană, pericolul apare atunci când saturația informațională îl împiedică pe cetățean să înțeleagă evenimentele. Presa noastră, și mai ales televiziunea, se insinuează în viața publică ca protagonist și reușește să o transforme, inevitabil, în „spectacol pur”. Cu toate acestea, politica nu ar putea exista fără spectacolul oferit de mass-media.

Aș dori să folosesc acest prilej pentru a prezenta Parlamentului câteva teme importante de discuție cu Knesset-ul, Parlamentul israelian, în vederea unei cât mai eficiente și mai corecte reprezentări a cetățenilor români cu domiciliul în Israel.

În primul rând, aș vrea să spun că am trimis recent Knesset-ului o scrisoare prin care propun înființarea unui grup comun de lucru cu Parlamentul României în vederea revalorificării și promovării importantei contribuții a evreilor din România la formarea statului Israel și a tezaurului său cultural. Reprezentanții Knesset-ului au răspuns pozitiv acestei idei, sugerând ca grupul de lucru să fie alcătuit în baza propunerilor Grupurilor de prietenie Israel – România din Parlamentul României și Knesset. În acest scop, împreună cu președintele Grupului de prietenie România – Israel din Camera Deputaților, domnul deputat Petru Vlase, vom face primele propuneri Knesset-ului în cursul săptămânilor viitoare.

O altă problemă a comunității românilor din Israel la care vreau să fac referire implică subiectul lucrătorilor români cu actele de muncă expirate. În prezent, după expirarea termenului de valabilitate a actelor de ședere, cetățenii care au lucrat până mai ieri cu forme legale pe teritoriul statului israelian și care nu părăsesc în mod voluntar Israelul vor fi expulzați, ajungându-se uneori la situația în care ei preferă să eludeze legea și să se ascundă de autorități. Această situație nu se datorează întotdeauna unei voințe asumate de a încălca legea, ci unei necunoașteri a acesteia, hrănită de speranțe neîntemeiate de „rezolvare miraculoasă”. Cu timpul, pe măsură ce șederea ilegală se cronicizează, soluțiile amiabile de soluționare în sensul legii sunt înlocuite de o spaimă irațională față de autorități. Necunoașterea legii lasă loc unor „mituri urbane” despre tratamentul dur la care sunt supuși cei care nu mai beneficiază de acte valide de ședere.

Plecând de la premisa că cei mai mulți dintre cetățenii români aflați în această situație nu au acces la informații și sunt în mare parte muncitori necalificați, am considerat necesară găsirea unei soluții care să servească inclusiv scopului autorităților române și israeliene de respectare a legii. O posibilă variantă ar putea-o reprezenta acordarea unei perioade de grație de o lună de zile în care cetățenii români să aibă posibilitatea să se adreseze ambasadei și consulatelor României pentru a beneficia de consiliere în vederea întoarcerii în țară. Astfel, românii și-ar putea pregăti plecarea voluntară de pe teritoriul statului israelian, fără a se simți în mod subiectiv „amenințați” de autorități pentru nerespectarea legii. În acest interval, ei ar urma să fie informați și li s-ar explica consecințele rămânerii peste termenul legal prevăzut de legislația israeliană și ar fi ajutați în identificarea unor mijloace financiare necesare întoarcerii în țară.

În sfârșit, referitor la condițiile și durata vizei de lucru a românilor din Israel, aceasta este în prezent acordată pe o perioadă de 5 ani. În cazul îngrijitorilor de bătrâni, de exemplu, nu este vorba doar de o relație contractuală, ci și de o relație personală care se stabilește între cele două părți. Există frecvente situații în care bătrânii comunică doar cu îngrijitorul, schimbarea acestuia putând genera dezechilibre psihice și emoționale severe pentru bătrâni. În situația în care persoana îngrijită decedează înainte de expirarea vizei de 5 ani, îngrijitorul este nevoit să părăsească Israelul, fără a mai avea posibilitatea să își caute un alt loc de muncă. Deși au lucrat cu contracte legale de muncă, românii nu se pot întoarce în Israel, nici măcar în scop turistic, decât după o perioadă de cel puțin un an de la părăsirea teritoriului israelian.

În acest sens, am scris Parlamentului israelian, Knesset-ului, propunând dezvoltarea unui cadru juridic în domeniul circulației forței de muncă care să protejeze lucrătorii români din Israel și care să le dea oportunitatea de a rămâne pe teritoriul Israelului atât timp cât doresc să muncească, în condițiile prevăzute de lege.

În toate cele trei teme așteptăm un dialog cu partea israeliană după înființarea Grupului de prietenie România – Israel.

Vreau să vă aduc în atenție astăzi strategia fiscalbugetară pentru perioada 2014–2016.

În dimensiunea sa financiar-bugetară, modelul economic de dezvoltare va fi axat pe investiții publice de antrenare, acele investiții menite să susțină infrastructura, agricultura și dezvoltarea rurală, energia și tehnologia avansată. Va fi avută în vedere o nouă abordare a finanțării investițiilor, diferită de cea aferentă anilor 2010–2011, cu o filozofie mult mai corectă, cu limitarea finanțărilor de la bugetul de stat și orientarea către acele proiecte finanțate în primul rând din programe europene, din fonduri rambursabile pentru care există un audit și o perspectivă de multiplicare a modului de investire a banilor publici.

Se are în vedere elaborarea unui nou cadru de reglementare a parteneriatului public-privat, apreciindu-se rolul economic extrem de pozitiv pe care l-ar putea juca o dinamizare a sectorului public prin promovarea de proiecte de dezvoltare a infrastructurii cu atragerea de finanțare privată semnificativă. Avantajul acestei soluții îl reprezintă degrevarea presiunii asupra bugetului de stat (mai ales în contextul unui spațiu fiscal predeterminat de acordurile de finanțare în vigoare și de efectul crizei economice), în măsura în care complexitățile și riscurile aferente sunt gestionate avizat, transparent și fundamentat.

Consider că proiectul de strategie fiscală pentru 2014–2016 reprezintă un obiectiv absolut necesar de atins și realizabil, atâta vreme cât vom lucra împreună, susținut, în vederea transformării economiei românești într-una puternică, viabilă și competitivă la nivel european.

„Investițiile străine directe trebuie resuscitate”

Cea mai mare parte dintre cetățenii români își aduc aminte despre perioada scurtă de prosperitate pe care a traversat-o România în perioada 2002–2008, despre creșterile salariale constante, despre puterea de cumpărare superioară celei din prezent, despre optimismul pe care îl aducea creșterea economică foarte mare din acea perioadă. Puțini dintre noi au uitat faptul că acele evoluții dezirabile erau în cea mai mare parte rezultatul intrărilor masive de capital, ca urmare a unui apetit fără precedent al investitorilor străini pentru mediul de afaceri și oportunitățile pe care le oferă România.

Anul 2009 a coincis cu cea mai dramatică reducere a fluxului investițional, nu numai în România, ci în cea mai mare parte a statelor membre ale Uniunii Europene, cu efecte devastatoare asupra echilibrului bugetar, asupra numărului locurilor de muncă, asupra trendului crescător al economiei. Cu toate acestea, aliații noștri în lupta cu efectele crizei economice au fost chiar investițiile străine care, chiar cu dificultăți, au susținut exporturile și au păstrat numărul de locuri de muncă.

Astăzi, la aproape cinci ani de la instalarea crizei economice, trebuie să reconsiderăm poziția față de investitorii străini care ar dori să desfășoare afaceri în România și care totuși se lovesc de piedicile puse de noi, românii. Ar trebui să le ascultăm mai atent vocile și să încercăm să ajustăm aceste probleme la exigențele investitorilor străini și autohtoni.

Astfel, cea mai mare parte a acestora sunt puternic nemulțumiți de birocrația excesivă încă prezentă în sistemul public din România, sunt îngrijorați de numărul excesiv al modificărilor legilor fiscale, în special a Codului fiscal, sunt nemulțumiți de numărul excesiv de taxe și impozite și mai ales de progresele modeste înregistrate în modernizarea infrastructurii de transport pentru mărfuri.

Ne bucurăm, ce-i drept, că gigantul Daimler-Benz a venit în România ca să producă piese de schimb și există o foarte mare probabilitate ca producătorul de autoturisme să extindă producția și către producția de mașini. Este un semnal deosebit de puternic pentru toată lumea faptul că cel mai prestigios investitor din lume vine în România.

Trebuie apreciată și lăudată activitatea Guvernului României în anul 2013, însă mă simt dator să spun că o singură investiție publică mare nu este îndeajuns pentru a determina schimbări majore în dinamica produsului intern brut al României pe termen scurt și mediu.

Guvernul a demarat deja cele mai multe dintre politicile care răspund direct și eficient problemelor invocate de investitori: lucrările de infrastructură demarate de USL ne vor lega de Europa până în anul 2016, prin intermediul Autostrăzii A1; regimul fiscal este analizat în sensul flexibilizării acestuia și diminuării numărului de taxe.

Ceea ce trebuie însă realizat de urgență este înlăturarea tuturor piedicilor birocratice care ar îngreuna activitatea agenților economici, nu numai străini, ci și români.

Investițiile directe străine, cu bunele și relele lor, sunt șansa României către o creștere economică superioară, diminuarea șomajului și creșterea standardului de viață.

Așa că, dragi colegi, haideți să facem tot ce stă în competența noastră să le aducem în România și să genereze prosperitate pentru români!

„12 iunie – Ziua Rusiei”

Ziua de 12 iunie este Ziua Națională a Federației Ruse. În urmă cu 23 de ani, popoarele Federației Ruse au pășit pe calea democratizării țării și dezvoltării economice bazate pe reguli ale economiei de piață și ale liberei concurențe.

În politica sa externă, Rusia și-au stabilit anumite priorități bazate pe păstrarea unității și suveranității sale statale. Toate eforturile politicii externe vor fi orientate în câteva direcții prioritare, și anume:

– Asigurarea securității țării, păstrarea și întărirea suveranității statului, a integrității sale teritoriale, păstrarea pozițiilor sale de pace în lume, întărirea capacității Rusiei ca un centru de stabilitate în lumea contemporană.

– Crearea unor condiții externe pentru creșterea mai dinamică a economiei Federației Ruse, modernizarea tehnologică și implementarea în economie a tehnicilor noi și a noilor descoperiri inovatoare. Totodată, se urmărește întărirea statului, ridicarea nivelului de trai al populației și a calității vieții.

– Contribuția mai activă a Rusiei la întărirea păcii și stabilității în lume.

– Respectarea prevederilor și principiilor Cărții ONU și întărirea relațiilor de parteneriat între diferite state pe baza respectării suveranității fiecărui stat.

– Păstrarea și întărirea relațiilor de bună vecinătate între state, rezolvarea pe cale de bună înțelegere a unor conflicte și preîntâmpinarea apariției de noi surse de instabilitate.

– Dezvoltarea relațiilor bilaterale și multilaterale bazate pe principiul de parteneriat și avantaj reciproc cu diferite state ale lumii. Participarea la diferite forumuri, summituri, congrese, conferințe internaționale cu respectarea principiului suveranității, bunei înțelegerii și a respectului reciproc.

– Întărirea și respectarea poziției Rusiei în relațiile economice și comerciale cu diferite corporații internaționale, neacceptarea discriminării partenerilor ruși și a mărfurilor realizate și a serviciilor prestate de firmele rusești în relațiile cu alte state sau corporații multinaționale.

– Apărarea drepturilor legitime și a intereselor, atât ale populației ruse, cât și ale celor ce trăiesc în afara granițelor Federației Ruse. Respectarea drepturilor cetățenilor țării, ale conaționalilor în respectarea obiceiurilor și tradițiilor moștenite.

– Întărirea poziției și importanței limbii ruse în lume. Folosirea limbii ruse în lucrările unor forumuri, conferințe și congrese internaționale. Popularizarea culturii și a realizărilor cultural-științifice și literare ale popoarelor Federației Ruse. Consolidarea diasporei ruse în lume și respectarea drepturilor, tradițiilor, obiceiurilor conaționalilor ruși.

– Utilizarea unui dialog constructiv și a unui parteneriat reciproc, manifestarea unui respect în relațiile cu alte culturi și religii ale diferitelor popoare.

În cadrul politicii sale externe, Federația Rusă pune un deosebit accent pe respectare acestor principii. La mulți ani, Rusia!

La mulți ani rușilor de pretutindeni!

„Comentariile diletante pe tema învățământului românesc nu rezolvă problemele din sistem”

În mod normal, comentariile privitoare la situația din învățământul românesc ale cuiva care nu a înregistrat niciun fel de performanțe academice n-ar trebui să intereseze pe nimeni și cu atât mai puțin Parlamentul României.

Când însă persoana care face aceste comentarii are o înaltă funcție în stat, părerile sale, oricât de neinformate și de diletante, capătă o necuvenită rezonanță publică și cer un răspuns hotărât din partea noastră, a celor pe care Legea fundamentală ne-a însărcinat cu elaborarea politicilor în materie de educație.

Așadar, trebuie să facem o dată pentru totdeauna distincția între:

- 1) sistemul de învățământ, public și privat, în sine și

- managementul politic al învățământului și

2) potențialul sistemului și resursele pe care i le alocăm. Departe de mine gândul de a susține că avem un sistem de învățământ dintre cele mai performante. Însă:

1) sistemul de învățământ românesc este mult mai bun decât managementul politic pe care i l-am oferit, cel puțin în ultimul deceniu și jumătate, și

- 2) sistemul de învățământ românesc obține rezultate

- superioare resurselor pe care statul român le investește în el.

Orice luare de poziție care ignoră aceste adevăruri elementare este, repet cuvântul, diletantă și neavenită.

Vă reamintesc câteva fapte.

Noi, administratorii lui politici, am supus sistemul educațional celui mai mare număr de reforme în ultimii 15 ani. Nu am dus până la capăt niciuna, pentru că niciuna nu a pornit de la necesitățile reale ale învățământului, ci de la premise false, ieșite din mințile unor „reformatori de profesie”. Niciuna nu a fost, în prealabil, dezbătută pe larg cu specialiștii din sistem și nu s-a ținut cont de niciuna dintre sugestiile venite de la ei.

Cei din Ministerul Finanțelor au avut întotdeauna un cuvânt mai greu de spus în elaborarea politicilor din educație decât educatorii. Nimeni nu poate explica, astfel, cu adevărat de ce clasa pregătitoare a trecut de la grădiniță la școală, de ce clasa a 9-a a fost mutată de la liceu la școală și înapoi sau de ce ciclul de studii la Drept are 4 ani, iar la Chimie sau Fizică doar 3. Sunt exemple simple (pot da și unele mai complicate) de „reforme” făcute după ureche, pe colțul mesei, dar care au generat grave convulsii și au dat peste cap un sistem care până în 1989, excluzând componenta ideologică, funcționase foarte bine.

Alte fapte incontestabile: profesorii și învățătorii noștri au printre cele mai mici salarii din Europa. Există state din afara UE, ca Serbia, Turcia, Muntenegru sau Macedonia, în care salariul mediu în învățământ este cu 50–100% mai mare decât la noi. Avem o lege a salarizării din 2009 care nu se aplică nici azi, avem șoferi și portari de instituții centrale care câștigă mai mult decât un profesor. Și, în aceste condiții, cerem învățământului performanță! E o ipocrizie! Sau o iresponsabilitate!

Este momentul ca actorii politici să înceteze cu declarațiile defăimătoare la adresa unui sistem de învățământ pe care oamenii politici l-au transformat în teren de joacă pentru tot felul de experimente. E timpul responsabilității: să ne consultăm cu specialiștii și să punem în aplicare politici publice care să scoată din criză sistemul, spre binele și viitorul acestei națiuni. Politicile în domeniu trebuie făcute acolo unde spune Constituția, adică în Parlament, nu prin comisii ale unor instituții fără drept de inițiativă legislativă. Și cu atât mai puțin pe Facebook.

„Recunoașterea externă a unei bune guvernări”

La recenta vizită a premierului Victor Ponta în Germania, România a fost tratată ca „o țară cu potențial și o țară foarte importantă pentru Germania”, ca o recunoaștere a rezultatelor bune economice înregistrate în ultima perioadă.

Se demonstrează că avem un Guvern eficient și care cunoaște, dar și rezolvă problemele interne și externe ale țării.

În România au fost respectate standardele de drept, există transparență decizională și combaterea corupției este o temă importantă pe agenda publică.

România ultimului an a demonstrat că poate fi un partener credibil în construirea unui viitor european.

„«Statul minimal» – o utopie periculoasă”

Faptul că statul, oricare ar fi acesta, pune niște obligații de contribuții pe cetățeni – oricâtă înțelegere s-ar înregistra pentru necesitatea și utilitatea acestora – trebuie să recunoaștem că este un lucru care creează disconfort. Nimănui nu îi face plăcere să cedeze o parte din venitul său sau să plătească o taxă pe averea personală. La rândul lor, investițiile și serviciile pe care statul le oferă cetățenilor (siguranță națională, ordine publică, legislație, infrastructură etc.) au de cele mai multe ori un caracter impersonal, ceea ce creează iluzia că impozitele și taxele nu se întorc în favoarea lor. Pentru ca acest disconfort să nu se transforme în refuz, revoltă sau grevă fiscală intervin cultura, comunicarea și educația politică.

Acestea au menirea de a restabili echilibre, dialogul și colaborarea dintre stat și cetățenii contribuabili, știut fiind că statul nu poate funcționa fără contribuțiile cetățenilor, iar viața cetățenilor nu poate fi asigurată în afara organizării statale. Dar, în ciuda acestei meniri pozitive, în diferite momente, s-au găsit politicieni și ideologi cu o precară conștiință politică și fără caracter, care au speculat inapetența cetățenilor de a plăti impozite și taxe, instigându-i împotriva statului. Cea mai cunoscută, populistă și politicianistă teză a acestor politicieni este aceea cunoscută sub denumirea de „statul minimal”.

Prin prezenta declarație politică îmi propun să demonstrez că această doctrină este nu numai o utopie politică, o prostie politică, ci și un pericol suveran.

În fapt, astăzi ca și în trecut, toată lumea își dorește un stat puternic. „Statul minimal” este o lozincă politicianistă utopică, deoarece nicicând și niciunde în lume nu s-au luat decizii politice voluntare de reducere sau de slăbire a statului. La ora actuală nu se poate găsi niciun exemplu de conducere statală sau de uniune de state care să-și propună acest lucru, în ciuda faptului că doctrina statului minimal mai are încă un potențial de manipulare. Observă cineva tendințe politice de alunecare spre statul minimal la Kosovo, la China, la SUA, la Rusia sau Uniunea Europeană? Crede cineva că pentru statul minimal se duc lupte în Siria și se revoltă oamenii în Turcia? „Statul minimal” este o lozincă de campanie electorală, de ascundere a reducerii unor drepturi sociale și chiar mult mai rău decât atât.

Că este o utopie nu cred că ar mai fi necesar să insist. Că este o prostie politică o arată toată mascarada televizată a regimului Boc–Băsescu despre slabul și grasul purtat în cârcă. Ce s-a urmărit și ce s-a ales din toată această mare trăncăneală am văzut: TVA-ul a urcat la 24%, salariile bugetarilor și drepturile sociale amputate, discrepanța dintre săraci și bogați s-a adâncit. Dacă statul era acela gras, de ce i s-a mai pus un strat de osânză de 5% din TVA? De ce s-a mai împrumutat cu zeci de miliarde de euro, de ce nu s-au plătit datoriile și despăgubirile pe care cetățenii le aveau de încasat de la statul gras? Nu cred că s-a spus o mai mare prostie politică decât aceea că statul român era unul gras în anii 2009–2011.

Nu ar fi prima dată când oamenii politici și propagandiștii lor se afundă în utopii și prostii politice. Însă cele despre „statul minimal”, manipulate de oameni care exercită puterea, sunt foarte periculoase. Precaritatea serviciilor sociale, de la sănătate, educație, justiție, ordine publică, transporturi, comunicații, baze de date credibile și până la infrastructură, își găsește explicația ideologică tocmai în doctrina „statului minimal”. Să ne oprim doar la un singur exemplu. Spunem că proprietatea este sfântă și garantată. De cine este garantată, de fapt? Doamne ferește să îți spargă hoții casa sau să-ți fure autoturismul! Apoi, cât de sfântă și de garantată a fost proprietatea publică în ultimii 23 de ani? Sau numai ce este al meu e sfânt? Dacă statul român este prea gras, să-l facem atunci minimal, adică fără armată, fără poliție, fără justiție, fără președinte, guvern sau parlament!

Nu de „statul minimal” au nevoie românii, ci de un stat puternic care să poată aplica legile, apăra valorile naționale și impune cu demnitate și competență autoritatea, atât în plan intern, cât și internațional. În acest sens consider că acționează Partidul Social Democrat, Guvernul pe care îl susține și Parlamentul pe care îl onorăm în această legislatură.

„Discreditarea imaginii României pe plan internațional” Un nou scandal, care are în centru numele României, a izbucnit săptămâna trecută la Bruxelles. Responsabili pentru această nouă lovitură dată țării noastre sunt reprezentanții Partidului Democrat Liberal, cărora li se aduc acuze foarte grave.

Astfel, raportorul Comisiei pentru control bugetar din Parlamentul European, europarlamentarul spaniol Ines Ayala Sender, și-a manifestat săptămâna trecută dezgustul față de atitudinea și intervențiile nervoase, bazate pe ranchiună, ale europarlamentarilor PDL Monica Macovei și Elena Băsescu. Domnia Sa a explicat că de fiecare dată când au existat audieri pentru alegerea unui candidat român la Curtea Europeană de Conturi, cele două au dat adevărate spectacole de resentiment politic. Mai mult decât atât, Ines Ayala Sender afirma că atât Monica Macovei, cât și Elena Băsescu recurgeau la tot felul de metode penibile prin care încercau să îi intoxice pe membrii Comisiei de control bugetar și, eventual, să îi determine să refuze candidatura persoanei propuse de Guvernul român.

O asemenea atitudine este tipică pentru reprezentanții PDL, care ne-au obișnuit deja cu acțiunile și discursurile lor manipulatoare, numai că, de data aceasta, nu se mai poate vorbi despre o luptă împotriva Partidului Social Democrat sau a Partidului Național Liberal, ci despre o adevărată campanie împotriva României și intereselor sale naționale.

Este inacceptabil ca un europarlamentar, votat de cetățenii români pentru a-i reprezenta în cel mai important for al Uniunii Europene, să aibă un comportament în care să primeze interesele partidului din care provin sau cele ale lui Traian Băsescu. În mod normal, după astfel de dezvăluiri, Monica Macovei și Elena Băsescu ar trebui să își prezinte demisia din Parlamentul European și să își ceară scuze

public pentru deserviciul de imagine adus țării noastre, însă este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, având în vedere persoanele aflate în discuție.

Sper, totuși, ca până la următoarele alegeri europarlamentare electoratul să nu uite acest episod jenant și să nu mai permită accesul la un nivel atât de înalt al unor astfel de personaje, care nu fac decât să distrugă imaginea României pe plan internațional.

„Băiete, un rom mare, te rog!”

Sfântă înțelepciunea din bătrâni: „Țara arde și baba se piaptănă!” Rom sau țigan – iată care este ultima dilemă existențială a Parlamentului European în viziunea extraordinară și plenipotențiară a celebrei europarlamentar de renume european care răspunde, precum o mașină de fițe, la apelativul EBA... Asta a fost principala activitate de reprezentare a României la Uniunea Europeană a fetei luʼ tata, care s-a grăbit să-și pârască la tanti Viviane Reding țara ce a trimis-o în înaltul for: cică „e unii” care vor să interzică prin Constituție denumirea de „rom”! Doi deputați PNL, Mircea Dolha și George Crăciunescu, s-au făcut purtătorii de cuvânt ai unui segment important din populația țării care se simte deranjată că, după 1989, printr-o conjunctură dubioasă, unii dintre cei pe care îi cunoșteam de secole ca fiind țigani, au ajuns la concluzia că ar fi bine dacă și-ar schimba denumirea în... romi. Probabil pentru faptul că, precum românii, de la Râm se trag și ei, așa că era normal să figureze acest lucru în apelativ...

Culmea este că pe țiganii cinstiți nu îi deranjează să fie apelați la fel ca acum sute și sute de ani. După cum nici pe țiganii germani nu îi deranjează că sunt numiți „zigeuner”, pe cei din Franța că li se zice „gitanes”, ori că vorbitorii de limbă engleză îi numesc „gipsy”. Numai unii dintre țiganii români s-au considerat deranjați de faptul că nu sunt apelați după noul model, ca să-i poată lumea confunda pe unde migrează. Probabil este mai rentabil, dacă te duci la furat, să induci în eroare poliția decât să stea pe capul tău dacă aude că ești țigan...

Nu s-a gândit însă nimeni că această nouă denumire luată de unii dintre țigani ar putea să deranjeze populația românească, deoarece asemănarea foarte mare și intenționată poate aduce deservicii originii române. Lucru, de altfel, observat în multe țări europene, în care între denumirile „rom” și „român” s-a pus semnul egalității, românii cinstiți fiind fugăriți la fel ca și țiganii care au fost prinși la furat.

S-a mai pus problema și că, în limba română, termenul de „țigan” ar avea o conotație negativă. Din fericire, nu stă în picioare acest argument pe care fata luʼ tata îl punea în fața Vivianei Reding. Pe de-o parte, cu toții știm mulți țigani mândri că sunt numiți astfel – un frumos exemplu este cel al lui Mădălin Voicu, unul dintre cei care te-ar înfrunta pe loc dacă i-ai zice „rom”.

Pe de altă parte, dacă, în anumite contexte, termenul de țigan a căpătat și nuanțe peiorative, nu este altceva decât o consecință a unor apucături de secole pe care le-au avut unii membri ai acestei etnii. Iar aici nu este vina populației majoritare românești și trebuie să fie asumarea responsabilității fiecăruia pentru faptele sale. După cum nu este nimic peiorativ, de exemplu, în cuvântul „țigănie”, acesta nefiind mai prejos ca, de exemplu, cuvântul „chinezărie”, care nu face referire la o etnie sau naționalitate, ci la cu totul altceva. Așa că este, ca de obicei, penibilă „îngrijorarea” fetei luʼ tata că, vai, mare deranj va fi în rândul țiganilor dacă vor fi apelați cu același apelativ folosit de secole, ca să nu mai existe vreo confuzie în capul cuiva, chiar dacă se numește EBA... În schimb, deranjantă este catalogarea acestei inițiative a reprezentanților PNL ca fiind „fascistă”. E un salt înainte, e semn că fata luʼ tata învață cuvinte noi. Dar ar fi și mai bine dacă ar învăța și ce înseamnă... În plus, chiar dacă ar fi adevărat, prea neexperimentata doamnă europarlamentar n-ar trebui să se simtă rău, fascismul fiind, de multă vreme, din ce în ce mai bine aspectat în secta portocalie, multe dintre acțiunile băsiștilor purtând această marcă, din păcate, mai ales în perioada când au crezut că au guvernat România. Pentru că nu guvernare a putut fi numită acea succesiune de acțiuni și mai ales inacțiuni ale unor Videanu, Berceanu, Igaș, Funeriu ori Macovei, cât timp au ocupat (inutil pentru memoria istoriei) fotoliile unor miniștri, ci de-a dreptul exterminare în masă, adică exact una din acțiunile favorite ale fasciștilor...

Ar fi fost însă și ceva de apreciat, cu toată denigrarea Elenei Băsescu, în caz că ar fi avut inspirația necesară, dacă nu de a emite, măcar de a împrumuta de la alții fie și o singură soluție viabilă pentru rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă această minoritate. După cum ar fi putut căpăta credibilitate dacă, atâta vreme cât ori ea, ori taică-su ar fi venit, de exemplu, cu dezvoltarea de programe de integrare socială. Însă cum n-a văzut nimeni așa ceva în vreunul dintre mandatele seniorului, nu putem discuta despre credibilitate în vorbele denigratoare ale junioarei...

Încă un aspect: n-o fi cumva mai jignitor pentru un țigan cinstit să fie apelat cu numele unei băuturi alcoolice care se știe că este favorita piraților – oameni deloc prieteni cu legea, ordinea și disciplina? Să fii țigan corect, să stai într-un bar și să vină unuʼ să comande: „Băiete, vreau un rom mare!”, e ceva care să te facă să te simți confortabil? Parcă nu...

„Locul întâi la exportul de mahala”

Am mai relatat și cu alte ocazii nemulțumirea, atât a mea, cât și a unei semnificative majorități a românilor în ceea ce privește modul mahalagesc în care se comportă cei care, din partea PDL, se consideră a fi reprezentanții României în Parlamentul European. Am observat că foarte mulți dintre dumneavoastră și-au exprimat, în timp, insatisfacția nu doar că oamenii PDL la înaltul for european „strălucesc” numai prin lipsa calităților profesionale și etice necesare pentru funcțiile de reprezentare a României la un asemenea nivel, ci și prin acțiunile lor îndreptate împotriva intereselor noastre naționale.

Au fost afectate serios atât imaginea, cât și credibilitatea României, doar pentru simplul motiv că acești pseudoreprezentanți ai țării nu sunt în stare să își reprime umorile specifice sectei portocalii, conform cărora „un adversar politic bun este un adversar politic mort”. Pentru pedeliști tot ce contează nu este decât accesul nemeritat la putere cu orice preț și, dacă nu ar avea frică suficientă de lege, ar pune mâna pe pistoale mai rapid decât Garda de Fier, iar acțiunile lor cotidiene dovedesc că nu s-ar da în lături de la astfel de „soluție finală”, fără mari remușcări.

Din păcate, mahalaua politică pe care au adus-o pedeliștii în viața parlamentară, și nu numai, din România, odată cu intrarea țării noastre în UE a fost exportată de către aceiași vectori virali portocalii și în Parlamentul European. Dacă a existat o anumită toleranță absolut interesată la adresa pedeliștilor din partea celorlalți membri ai PPE în înaltul for

european, lucru devoalat în timp, dar mai ales cu ocazia referendumului de demitere a celui care încă nu devenise guvernatorul Băsescu, ceilalți europarlamentari au început, încet-încet, să se cam lămurească și să se sature de comportamentul și de carențele portocaliilor rătăciți prin Parlamentul European.

Ca urmare, au început să apară tot mai des reacții din partea reprezentanților celorlalte state europene, oameni normali, care au înțeles ce nu pricep PDL-iștii: că, indiferent de doctrina politică pe care o apără, sunt în primul rând cetățenii aceleiași țări și că rolul lor în Parlamentul European este interesul națiunii care i-a trimis acolo, luptând deci cot la cot pentru binele patriei lor, indiferent de culorile steagului politic sub care s-au înregimentat.

Ultima reacție a unei normalități politice europene împotriva mahalalei portocalii exportate este cea a raportoarei Comisiei pentru control bugetar din Parlamentul European, europarlamentarul spaniol Ines Ayala Sender, care și-a manifestat dezgustul față de atitudinea și intervențiile nervoase, bazate pe ranchiună, ale europarlamentarelor PDL Monica Macovei și Elena Băsescu. Ajunsă la limita răbdării, eurodeputata a explicat cum cele două, de fiecare dată când au existat audieri pentru alegerea unui candidat român la Curtea Europeană de Conturi, au dat adevărate spectacole de resentiment politic, pe care eurodeputata din Spania le-a calificat, elegant, drept „lamentabile”.

Mai mult, Ines Ayala Sender mărturisește că respectivele PDL-iste recurgeau la tot felul de metode penibile prin care încercau să îi intoxice pe membrii Comisiei de control bugetar și, eventual, să îi determine să refuze candidatura persoanei propuse de Guvernul român. La fiecare propunere a Guvernului nostru în privința unui candidat, de fiecare dată se primeau tot felul de scrisori anonime, provenind din biroul Monicăi Macovei, care încercau să discrediteze absolut aiurea persoana propusă de Executivul de la București. Ines Ayala Sender recunoaște că a rămas blocată de luările de poziție absurde din partea celor două europarlamentare PDL, de faulturile din spate venite mereu din partea eurodeputaților PPE, mobilizați de o manieră iresponsabilă de colegii lor din România, dublate de o ranchiună personală greu de explicat în mod normal.

Un astfel de mesaj nu a mai fost spus vreodată de un străin în legătură cu doi oameni politici din România! E cu atât mai nemeritat pentru noi să avem pe post de reprezentanți ai nației pe aceste două pupile ale lui Băsescu. Este însă un rechizitoriu de excepție, un soi de măsură sanitară de deparazitare, este o reacție de apărare a organismului european față de virușii portocalii Monica Macovei și Elena Băsescu.

Am încercat să îmi închipui ce ar fi avut de spus reprezentanții celorlalte țări europene despre activitatea lui Nicolae Titulescu, de exemplu, un alt reprezentant al României într-un for european. Însă am alungat repede acest gând al comparației: numele marelui Titulescu nu merită să fie maculat astfel. Rămâne doar speranța că, la anul, românii vor reuși să împiedice accesul băsiștilor în Parlamentul European. Ar fi un semn că și națiunea română s-a trezit...

## „A reînviat «garda pretoriană»?”

Am asistat, în ultimul timp, la reînvierea băsismului din justiție, la reactivarea „gărzii pretoriene”. Cu pași mici, dar siguri, justiția a fost repreluată de către obedienții simpatizanți ai lui Băsescu. Astfel, începând cu punerea oamenilor guvernatorului de la Cotroceni în posturile-cheie din parchete (s-a văzut că, deși s-a crezut în faptul că măcar jumătate din procurori au scăpat de timona lui Băsescu, realitatea a demonstrat că a fost doar o iluzie), continuând apoi cu revenirea altor doi băsiști celebri în rândul CSM – Alina Ghica și cunoscutul karatist între judecători Vasilică Danileț – și terminând (pe moment doar...) cu reînceperea prigoanei asupra mass-media, toți cei care trebuiau s-au întors la locurile lor și s-a redemarat vânătoarea opozanților lui Băsescu. Hilar a fost doar momentul în care judecătorul Danileț, autorul unui articol din regulamentul CSM, atât de profesionist făcut încât s-a dovedit a fi total neconstituțional, a declarat într-un interviu că din faptul că peste 1.600 dintre colegii săi, judecătorii, au decis că nu-i mai reprezintă și că e momentul să plece acasă, să nu mai încurce treaba pe la CSM, el a înțeles că poate să facă dragoste cu de-a sila, luându-și doar angajamente de bună purtare față de colegii ce-l doreau dispărut definitiv din Consiliu.

Au reînceput, bineînțeles, și abuzurile. După cum era de așteptat, încă de când la conducerea CSM s-a instalat un procuror, n-a trebuit să treacă mult până ce însăși șefa CSM să-și dea-n petic, comportându-se iarăși ca pe moșia proprie, uzând de instituțiile statului ca de poșetele personale. Astfel, nu mai departe de săptămâna trecută, pe 7 iunie, s-a trezit că, în numele conducerii Consiliului Superior al Magistraturii, sesizează Inspecția Judiciară „în vederea dispunerii și efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenței justiției”, pe motiv că un trust de presă a demarat „o campanie susținută, agresivă și cu depășirea oricăror reglementări și standarde în materia libertății de exprimare, împotriva unor instituții ale sistemului judiciar, precum și împotriva unor magistrați, în legătură cu activitățile desfășurate în cadrul procedurii penale privind persoana unui cetățean făcut cu forța inculpat și băgat la zdup doar c-așa vor DNA-ul și cei din spatele acestei sulfuroase afaceri. Cel mai alarmant însă este faptul că, în demersul său, „conducerea CSM-ului” – alias doamna Hăineală în persoană – se folosește de instituțiile statului pentru rezolvarea unor chestiuni personale. Și în niciun caz acuzațiile făcute de către șefa CSM nu se susțin în forma în care au fost ele prezentate în comunicatul emis pentru mass-media. Să le luăm băbește...

În primul rând, conform legii, Inspecția Judiciară nu poate fi sesizată decât de plenul CSM și nu are atribuții legale decât asupra magistraților, nu și a presei. Să nu știe doamna Hăineală aceste lucruri? Sau e doar un abuz banal, atât de des uzitat de către orice băsist cu funcție care se respectă? Dacă doamna Kövesi își dorește poliția ei, la DNA, doamna Hăineală de ce să nu vrea și ea una? De menționat și că plenul CSM n-a discutat până acum despre nicio sesizare a Inspecției Judiciare...

Iată cum, în loc să cerceteze abuzurile procurorilor DNA și PÎCCJ, Consiliul este folosit ca mijloc de cenzură a presei, prin antrenarea Inspecției Judiciare într-o acțiune mai mult decât ilegală și antidemocratică, CSM realizând chiar și un atac premeditat la jurisprudența CEDO pe libertatea de exprimare! Judecătorii de la Strasbourg au lămurit de multă vreme pe cine a vrut să priceapă că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una dintre condițiile primordiale ale progresului sau/și ale dezvoltării fiecărei persoane și, indiferent pe cine deranjează acest lucru, ea se aplică nu numai „informațiilor” sau „ideilor” primite în mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci și celor care lovesc, șochează sau neliniștesc o persoană sau o parte a populației, în baza

pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere fără de care o societate democratică nu poate exista! Nimeni și nimic nu poate interzice discutarea sau diseminarea informației primite, chiar dacă există suspiciuni puternice că această informație nu ar fi adevărată ori o altă soluție ar priva o persoană de dreptul de a-și exprima opiniile și părerile despre afirmații făcute în mass-media și ar constitui o restrângere nerezonabilă a libertății de exprimare. Jurisprudența CEDO _dixit_ !

Și cum legislația internațională prevalează asupra celei românești, cum deciziile CEDO sunt aplicabile integral pe teritoriul României, rămâne gustul amar al faptului că însăși portocalizata șefă a CSM nu cunoaște nu doar regulile elementare ale democrației, dar nici ce ar fi obligată să știe prin statutul poziției publice pe care o ocupă și din care cu sârg se străduiește să încurce lucrurile în favoarea băsismului.

În al doilea rând, este foarte interesant cum dorește șefa CSM să stabilească ea limitele disciplinei discursului public, în funcție de reperele proprii sau primite... telepatic. Nu știm în ce calitate anume dorește asta și nici care este temeiul legal al dorinței, întrucât nicio lege de pe lumea asta nu stabilește limitele între care poate să gliseze discursul public. Iar ce este cu adevărat periculos este faptul că justiția română a început să găsească o agravantă în faptul că o personalitate publică este un formator ori un vector de opinie.

Contrar tuturor legilor europene ori românești, mai pe față sau mai camuflat sub alte cuvinte, a început să fie iarăși pedepsit delictul de opinie. Cât despre faptul că mass-media ar încerca să decredibilizeze justiția, ca putere a statului, nu e nevoie de presă pentru asta: o fac însăși organismele justiției suficient de bine ca să nu mai aibă nevoie de o mână de ajutor în acest sens. Când îți bați joc de lege, de regulile profesiei ori de voința proprie a 1.600 de judecători, nu presa te decredibilizează...

Comunicatul CSM este proba materială de cum se poate încălca grav și la cele mai înalte niveluri ale justiției băsiste înseși deciziile CEDO și ale Parlamentului European. Din informațiile de până acum, acest fapt nu va rămâne fără urmări, întrucât vor fi sesizate forurile europene în drept în legătură cu demersul abuziv al doamnei Hăineală. Iar pentru toate acestea, cineva va trebui să dea socoteală, căci așa nu se mai poate...

„Românii au ajuns cei mai naivi și mai fraieri dintre traci?” Am supus atenției dumneavoastră data trecută comportamentul unor investitori care, odată ajunși în România în poziții dominante de piață, s-au transformat din investitori în jefuitori, sub niște motive mai mult decât puerile, care sfidau nu numai comportamentul economic normal din țările lor de origine, ci chiar și logica și bunul-simț comun, comportându-se în țara noastră mai rău decât într-o colonie din lumea a paișpea, găsind aici, pe meleagurile noastre, satul fără câini și țara tuturor fanteziilor posibile și imposibile.

Mai aminteam tot atunci și că acestea nu puteau fi realizate decât cu ajutorul cozilor de topor strecurate – politic sau nu – ba prin ministere, ba prin tot soiul de agenții guvernamentale, care au facilitat abuzurile companiilor străine.

Continuăm și acum cu o privire asupra altor așa-ziși investitori ce au rămas cu impresia că românii sunt cei mai naivi și mai fraieri dintre traci...

În 1999, falimentul mai mult decât telecomandat al IMGB a atras atenția unor speculatori puși pe făcut bani ușor, din nepriceperea unora ajunși în funcții-cheie fără să aibă pregătire suficientă pentru postul pe care i-a pus partidul ajuns la guvernare. Kvaerner, unul dintre participanți, o companie foarte bine cotată pe plan internațional până la acel moment, a făcut o ofertă care a fost considerată de așa-zișii reprezentanți ai părții române ca fiind cea mai bună: o jumătate (sic!) de milion de dolari cash plus promisiunea că va investi alți 54 milioane de dolari într-un viitor incert. Consecința? Din 1.700 de muncitori rămași în anul achiziției, au mai „supraviețuit” doar 600, restul fiind puși de „investitor” pe spatele bugetului de asigurări sociale.

Nu multă vreme după achiziție, doar prin vânzarea cantinei, Kvaerner bagă-n buzunare un milion de dolari, adică dublul investiției inițiale. Cât despre promisiunea cu investiția a altor zeci de milioane – băieți paroliști: vorbă a fost, vorbă a rămas... Încă un amănunt colorat: văzând cum merg lucrurile în România, Kvaerner a rămas repede restanțier la plată, ba la curentul electric, ba la taxe și impozite... Întrebat ce s-a întâmplat, replica unuia din conducere a fost stupefiantă: „Păi, dacă așa am văzut la alte mari companii că se face în țara dumneavoastră, ne-am adaptat și noi regulilor din România...” Tot acestei firme trebuie să îi fim „recunoscători” și pentru închiderea, în 2002, a șantierului naval din Tulcea, deși avea o cifră de afaceri de 48 milioane de dolari, închidere ce a adus aceluiași „investitor” un profit de peste 5 milioane dolari. Din păcate, nu a contabilizat nimeni cât a pierdut ROMÂNIA din aceste „afaceri”...

Și, pentru că a venit vorba: nu credeți că, după aproape un sfert de secol de... „capitalism” – fie el „sălbatic”, „de cumetrie” ori cum a mai fost el botezat de diverși oameni politici și nu numai – a cam venit vremea să tragem o linie de bilanț, să vedem, cum zice românul, ce-am avut și ce-am pierdut? N-ar fi rău, eventual, dacă am putea reuși, presupunând că procurorii și-ar mai face timp, printre trasul mâței de coadă în două dosare de ziariști și trei dosare de votanți puși să jure cu mâna pe Biblia de pe capota mașinii, să găsim și niște vinovați și să-i mai tragem la răspundere, fie și doar simbolic, chiar dacă la cârma justiției încă se mai lăfăie băsismul, înainte de a ne râde-n nas, cu doamna Kövesi în frunte, că s-au prescris faptele? După cum n-ar fi de vise rele nici dacă parchetele ar începe să se miște mai cu talent, fie chiar și în dosarele pe care le-au înaintat ba ministerele, ba Curtea de Conturi, și unde am putea găsi inclusiv cozile de topor de care menționam anterior. Să mai pomenim cam cât bănet ar putea veni la buget în urma soluționării acestor cauze?

Poate că ar trebui, pentru câțiva ani, măcar până rezolvă principalele cauze, ca parchetele să se autofinanțeze din dosarele rezolvate. Să vedeți atunci celeritate, profesionalism, operativitate și alte caracteristici, absolut necesare acestor profesii, dar atât de absente în activitatea procurorilor din ziua de astăzi...

„Combaterea sărăciei și excluziunii sociale”

Pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale trebuiau să contribuie, prin creșterea gradului de implicare, toți actorii din sistem, inclusiv cetățenii, ceea ce ar conduce la găsirea de noi soluții pentru inițierea și dezvoltarea de măsuri concrete pentru combaterea sărăciei, numai că, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.

În anul 2012, au fost identificate următoarele grupuri ca fiind expuse unui risc de sărăcie ridicat: copiii (între 0 și 15 ani) cu 24,7%; populația din zonele rurale, 29,9%; lucrătorii

pe cont propriu (inclusiv agricultorii) cu 39,9% și șomerii cu 37,9%; gospodăriile cu doi adulți și trei sau mai mulți copii, 40%.

În acest sens, Ministerul Muncii și Protecției Sociale trebuie să aibă în vedere o serie de proiecte ce pot fi susținute financiar din Fondul Social European pentru a răspunde obiectivelor strategice prevăzute în Raportul național strategic privind protecția socială și incluziunea socială, în scopul dezvoltării sectorului de economie socială, ca soluție pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor defavorizate, precum și proiectarea și implementarea unui program complex de formare/calificare/recalificare pentru creșterea competențelor antreprenoriale pentru șomerii și tinerii din mediul rural.

Este necesar să se investească atât în familie, dar mai ales în valorificarea potențialului intelectual și social al copiilor. Astfel, se vor crea premisele ca acești copii să devină adulți cu competențe profesionale sporite cu ajutorul cărora să se depășească situația de sărăcie cu care se confruntă familiile lor.

„Descentralizare prin regionalizare”

Indiscutabil, cel mai important proiect al României de după decembrie 1989 este proiectul regionalizării țării, semn clar al despărțirii definitive de perioada comunistă și de împărțirea administrativ-teritorială gândită înainte de 1989. Cu ochii spre viitor, dar și observând o dezvoltare dezechilibrată a multor zone ale României, tocmai pentru că lipsesc aceste regiuni, actuala guvernare militează spre o clară descentralizare administrativă.

Descentralizarea, doamnelor și domnilor, înseamnă în primul rând să luăm din atribuțiile de administrare și dezvoltare locală și regională, să le luăm de la Guvern, ministere și să le ducem către aleșii locali, către regiuni, județe, autorități locale. Pe scurt, simplificarea sistemului administrativ și reducerea birocrației și a costurilor. Totul privit prin prisma faptului că fiecare regiune devine astfel autoritate de management. Asta înseamnă, în sfârșit, mai mulți bani la regiune, o dezvoltare echitabilă, în timp ce autoritățile publice centrale vor fi mult mai aproape de oameni, un alt argument ce conduce către dorința regionalizării. Ca să nu mai pomenesc de faptul că, indiscutabil, cel mai mare avantaj va fi capacitatea reală pe care o vor avea regiunile de absorbție a fondurilor europene, cu atât mai mult cu cât ne pregătim pentru ciclul bugetar european 2014–2020. Iar într-o perioadă de criză mondială, speranța de a avea mai mulți bani la buget este legată indiscutabil de absorbția fondurilor europene.

În tot acest context politic și administrativ, este necesar să vorbim în același timp și de revizuirea Constituției; fără doar și poate, noua Constituție a României, printre altele, va trebui să cuprindă și aceste unități administrativ-teritoriale, ele fiind statuate prin Legea fundamentală a statului. S-a creat un fals mit legat de faptul că prin regionalizare va scădea numărul angajaților consiliilor județene. Nimic mai fals, în contextul în care aceste unități administrativ-teritoriale vor avea competențe mult sporite.

Cuvântul de ordine al județului din care provin și pe care îl reprezint, Arad, este descentralizare prin regionalizare. Oamenii din colegiul meu au o reală nevoie de garanții sociale și cred că pachetul minim de investiții obligatorii pe care îl aduce această abordare strategică reprezintă o soluție viabilă. În întâlnirile pe care le am periodic cu cei pe care îi reprezint am constatat că oamenii sunt interesați de cum va arăta regiunea, sunt interesați să afle care sunt argumentele pentru care regionalizarea aduce dezvoltare.

Nu numai că discutăm despre faptul că în mai puțin de 10 ani vom reuși să realizăm o echilibrare a șanselor, dar avem și garanția asigurării unui nivel minim obligatoriu de civilizație. Mă refer aici la apă, canalizare, școală, dispensar, farmacie, drumuri asfaltate. Privesc optimist la ideea că, de ce nu, comunele, prin asociere, vor fi și ele atrase, în așa fel încât, încet-încet, să avem un nivel minim de civilizație și dezvoltare garantat în județul Arad și în țară. Extinzând un pic cadrul, mi se pare deosebit de important faptul că exclusiv în grija regiunii va reveni întreținerea autostrăzilor și drumurilor naționale.

Concluzionând, stimați colegi, indiferent de orientarea politică, cred că obiectivul central este unul comun, și anume dezvoltarea echilibrată a acestei țări. Trebuie să înțelegem cu toții că nu se descentralizează autoritatea și caracterul unitar al statului român, regionalizarea nu presupune federalizare și nu este un atentat la temelia și fibra statului român, ci o poartă spre un viitor echilibrat, modern, european.

„Guvernul Ponta protejează interesele consumatorilor de energie electrică”

În ședința Guvernului din 4 iunie 2013 a fost adoptată o ordonanță de urgență prin care au fost luate o serie de măsuri legate de activitatea producătorilor de energie electrică din surse regenerabile și de impactul asupra consumatorilor.

În esență, prin acest act normativ a fost stabilit faptul că se amână temporar acordarea unui număr de certificate verzi, în perioada 1 iulie 2013–31 martie 2017, urmând ca recuperarea acestora să înceapă cu 1 aprilie 2017, respectiv 1 ianuarie 2018, eșalonat cel mult până la 31 decembrie 2020.

Prin această măsură, Guvernul Ponta a redus presiunea creată de acordarea certificatelor verzi pentru producerea energiei din surse regenerabile asupra facturii la consumatorii casnici și industriali.

Totodată, prin acest act normativ se creează premisele unei reduceri a facturii de energie electrică până la 5% pentru perioada următoare, fapt care reprezintă un avantaj pentru toate categoriile de consumatori.

În același timp, această OUG vine să protejeze terenurile agricole și stabilește că, pentru centralele electrice fotovoltaice, construite după apariția acestui act normativ pe acest tip de terenuri, nu se acordă certificate verzi.

O altă prevedere importantă se referă la faptul că toate certificatele verzi se vor tranzacționa în mod transparent, centralizat și nediscriminatoriu, pe piața OPCOM, eliminându-se astfel speculațiile care afectau grav interesele consumatorilor și care au adus prejudicii bugetului de stat.

În opinia mea, reducerea la jumătate a numărului de certificate verzi ar fi fost o soluție mai bună, care repunea în echilibru interesele consumatorilor cu cele ale producătorilor de energie electrică din surse regenerabile și cu angajamentele de mediu.

În schimb, soluția Guvernului a fost una de compromis, care ține cont și de faptul că, până la această dată, au fost realizate investiții importante în producerea de energie din surse regenerabile.

„Noua Constituție – legea fundamentală de apărare a penalilor”

Urmărind activitatea de revizuire a Constituției din ultimele zile, constat cu regret că ne îndreptăm către o altă formă de democrație – democrația infracționalității.

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției a adoptat un amendament prin care se sporește imunitatea miniștrilor, mai exact: „Parlamentul, în ședință comună a celor două Camere, are dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a prim-ministrului și a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.”

Vă reamintesc că Guvernul e învestit de Parlament, deci majoritatea în Parlament aparține Guvernului. Nimeni, niciodată, nu va vota anchetarea propriului ministru, este total lipsit de sens.

Ceea ce faceți acum nu este altceva decât să impulsionați țara către o direcție vicioasă, în care Guvernul să poată să-și desfășoare în deplină libertate activitățile penale, după bunul său plac! Revizuirea Constituției nu înseamnă nici să aplicăm libertatea totală a bunului-plac și nici guvernarea statului după legea haosului!

Doriți să transformați Constituția statului român într-un instrument care să le ofere liniște penalilor și corupților. Cum puteți face asta altfel decât prin metodele cele mai la îndemână vouă: imunitatea greșit aplicată, tărăgăneală excesivă, minciuna prezentată ca adevăr și manipulările. Ăsta-i specificul guvernării dumneavoastră, stimați colegi ai puterii!

În final, doresc să vă adresez o întrebare simplă, domnilor din USL: cum veți vota în cazul anchetării penale a unui ministru din propriul Guvern, în contextul în care aveți majoritate de 70%?

Nu, nu-i nevoie să-mi răspundeți! Este evident. Se apropie vremuri grele pentru poporul român, dar, nu uitați, românii nu mai pot fi batjocoriți așa ușor, iar minciunile voastre sunt atât de exagerate, încât nu mai pot fi ascunse nici după paravanul Constituției și nici sub pretextul imunității!

„Opriți războiul psihologic și biologic împotriva nenăscuților și nou-născuților!”

Când vă aduc acum în prim-plan poate cea mai arzătoare problemă a României contemporane, mă refer la războiul psihologic și biologic împotriva nenăscuților și nou-născuților, aș vrea să fac un apel nu doar la conștiința dumneavoastră, ci la conștiința tuturor cetățenilor acestei țări aflate în plin proces de îmbătrânire (din cauza natalității scăzute), ca să medităm lucid cu toții – nu numai pentru o clipă – la următoarea întrebare: oare cine altcineva de pe acest pământ, dacă nu chiar acele fericite mame care nasc ne-ar putea spune mai în cunoștință de cauză ce mare bucurie se poate revărsa în suflet când ții în brațe pentru prima dată pruncul zămislit din propriul pântec? Practic, aceste ființe fericite sunt și mamele noastre, ale tuturor!

Constat însă cu tristețe și durere că împotriva acestei bucurii fără de margini care însoțește nou-născutul lăsat de părinți să vadă lumina zilei, spre a aduce înmugurire și vigoare întregului nostru neam, un întreg sistem criminal se pune legal în mișcare pentru a-l distruge pe copil mai întâi din mentalitatea maternă și paternă, apoi din pântecul mamei rămase gravide și, în cele din urmă, chiar din fașă. Este bine de reținut că, în România, una din cele mai vaccinate țări și singura țară din UE unde se mai practică vaccinarea la naștere, sugarii de până la un an sunt supuși la nu mai puțin de 27 de vaccinuri în diferite combinații – ceea ce înseamnă că medicina intervine în mod brutal în sistemul imunitar al copilului și ajunge să îi transforme pe copiii noștri în cobai ai marilor companii farmaceutice aflate într-o nebună goană după bani.

Astfel, ori că vorbim de nenăscuți ori de nou-născuți, principalii responsabili de uciderea pruncilor, fie din dorințele oamenilor, fie din pântec sau supuși la tot felul de vaccinări dubioase încă din fașă, sunt părinții (sau, după caz, partenerii de sex opus necăsătoriți). Cu a lor minte ajunsă la stricăciune din cauza unor false iluzii, prin care își provoacă de fapt o rană de moarte vieții lor conjugale, călăuziți de ideea de a împrumuta și ei „stilul” de viață din Occidentul european (unde dominantă este plăcerea facilă, dar nu și dragostea adevărată), ei bine, mulți dintre acești părinți sau potențiali părinți iresponsabili nu mai vor pur și simplu să aibă copii (evident, cauzele fiind multiple) sau, dacă totuși îi au, nu știu că vaccinurile în UE sunt recomandate, și nu obligatorii, ori nu fac tot ce le stă în putere ca să evite în temeiul legii complicațiile grave postvaccinale prin refuzarea vaccinurilor și astfel să-și protejeze copiii de a nu mai fi victime ale unui marketing perfect al industriei farmaceutice.

Ca să înțelegem corect politica demografică dezastruoasă din ultima jumătate de secol a statului român, când regimul comunist a forțat creșterea natalității prin Decretul din 1966 privitor la limitarea condiționată a numărului avorturilor, iar regimul „democrat” a concurat nepăsător la scăderea natalității prin legalizarea posibilității avortului, pe „ritmurile sexy ale Lambadei”, la 26 decembrie 1989, vă aduc la cunoștință că numărul statistic oficial al avorturilor în România (în perioada 1958–2010) este de 22.391.278! Cu alte cuvinte, „înotând” cu toții în sânge printr-un păcat strigător la cer și amenințați fiind în dăinuirea ființei noastre naționale, iată că ne facem complici în felurite forme la uciderea unei alte Românii, nenăscute!

Vin acum și vă întreb, într-un moment când, iată, numărul avorturilor este mai mare decât populația actuală a țării, când se vehiculează atât de des conceptul de siguranță națională, de rațiune de stat, de sănătate ca prioritate națională în Programul de guvernare, ce este de făcut?

Cum s-a ajuns aici? Cine sunt vinovații? Mai toți dintre noi ar spune, fără ezitare, că responsabilitatea pentru pruncuciderea în masă, de fapt, un genocid organizat pe o scară ce transcede granițele, este sistemul. Și dacă cineva ar avea curiozitatea și exigența să înțeleagă cine anume formează acest sistem, atunci ar observa că sistemul nu este nicidecum o forță implacabilă și exterioară nouă, ci suntem chiar noi toți, căci fiecare om în parte a contribuit cu câte o „cărămidă” personală pusă cu o conștinciozitate parcă inumană la ridicarea „zidului” păcatului general.

Personal, fără să am intenția cumva de a stabili o ierarhie a gradului de vinovăție pentru depistarea cauzelor generalizării acestei crime colective a avortului, consider că potențialele mame sau mamele propriu-zise sunt principalele responsabile de viața lor și a urmașilor lor. Ele sunt în primul rând acele ființe care trebuie să-și poarte de grijă atât pentru ele însele, cât și pentru pruncii din pântece, să își dorească să trăiască frumos, curat, alături de bărbații lor, într-o familie creștină, clădită pe iubire veșnică, fără să-și plece vreodată urechea la acei „binevoitori” care vor să le „sfătuiască” anume că ar fi „mai bine” să încerce și opțiunea unei „sarcini nedorite”, o exprimare specifică medicilor din planingul familial!

Iar medicii, în general, s-ar cuveni să fie corecți științific, să prezinte familiilor și tinerilor implicați în acte sexuale

consecințele nefaste ale suferințelor fizice și psihice pricinuite de orice măsură de curmare a altei vieți prin așa-numitele „metode preventive”, să le spună adevărul cum că noua ființă umană se formează în momentul concepției și nu să le adoarmă vigilența că nu ar fi vorba de formarea embrionului (a copilului) la 10–14 zile după concepție – minciună care, de fapt, este o tactică de management, un compromis, ca astfel să se justifice folosirea metodelor contraceptive și abortive (toate avorturile din această perioadă sunt considerate în mod eronat de către unii medici ca fiind „pierderi” neimportante de „gheme de celule” dar, în realitate, și acest avort este echivalent pruncuciderii, indiferent că este efectuat prin intermediul contracepției în prima zi, prin contracepție și sterilet la două săptămâni, la fel numindu-se și cel prin avort chirurgical legal la două–trei luni și cel prin avort terapeutic mai târziu). Și, nu în ultimul rând, medicii ar trebui să respecte cu adevărat atât Jurământul lui Hippocrate („Eu nu voi da nimănui otravă... nu voi da niciunei femei un pesar abortiv”), cât și Jurământul medical de la Geneva din 1948 („Voi avea respectul absolut al vieții umane, chiar din momentul concepțiunii”).

Pe lângă medici, responsabilitatea pentru avorturi o mai au și alții, cum ar fi: politicienii pentru că nu adoptă măsuri legislative menite să încurajeze creșterea natalității, nu le ocrotesc suficient pe mamele gravide – eu propun ca acestora să li se asigure un loc de muncă timp de 7 ani –, nu inițiază prin Ministerul Sănătății o campanie națională concludentă împotriva sancționării violului, a avorturilor și a altor mijloace de prevenire a sarcinilor, nici nu fac demersurile necesare prin Ministerul Educației ca în învățământ elevii, în loc să li se ofere posibilitatea să studieze efectele unor anomalii intim-comportamentale la disciplina Educație sexuală, ar fi mult mai bine ca aceștia să studieze cauzele păcatelor prin introducerea Moralei ca disciplină nouă; nu sancționează autoritățile sanitare când acestea fac presiuni pe lângă medicii de familie să-i determine pe părinți ca fiii și fiicele lor să se vaccineze, trecând totodată cu vederea și pe unii directori de școli care fac presiuni asupra părinților în ce privește vaccinarea copiilor acestora la școală etc.; jurnaliștii, pentru că nu mediatizează punctele de vedere critice ale unor personalități din domeniile medicinei și psihologiei, prin care ne atrag atenția asupra „atentatelor oficiale” care aduc sau pot aduce prejudicii integrității morale a corpului social, nici nu se ocupă de educația publică și se limitează să promoveze subcultura unei lumi a instinctelor primare reduse până la vulgaritate; polițiștii, pentru că unii dintre ei au pactizat cu „crima organizată”, în sensul larg al tematicii pe care o abordez; avocații, pentru că apără în instanță cauze injuste și imorale; procurorii, pentru că nu întocmesc corect dosare pentru ca unele persoane să fie încadrate la articolele referitoare la culpe ca: prostituția, traficul de carne vie, șantajul, amenințarea, scriind pe ele prea ușor neînceperea urmăririi penale; judecătorii, pentru că unii dintre ei sunt corupți sau intimidați, înainte de a-și formula sentințele; profesorii, pentru că au fost discreditați și mulți dintre ei au clacat moral și nu mai sunt un exemplu de urmat pentru elevi; directorii de fundații, pentru că au ca obiect de activitate diferite acțiuni publice prin care subminează morala creștină și tradițiile noastre bimilenare; companiile farmaceutice, pentru că au alte scopuri decât cele de apărare a vieții și menținerii securității oamenilor, organizând și finanțând multe studii și strategii publicitare favorabile promovării produselor contraceptive etc.

Eu cred că dacă iubim cu adevărat viitorul acestei țări, dacă ne interesează efectiv salvarea noastră ca popor, ca neam, în fața lui Dumnezeu și a lumii, este momentul să ne oprim din năucitorul zbucium cotidian, să luăm aminte la noi înșine și să înțelegem cum de s-a ajuns să avem un tineret bolnav și suferind de boli netratabile, cum de este posibil ca statisticile oficiale să indice că în România sunt peste 1.000.000 de oameni care suferă de o boală rară, din care 75% sunt copii! Și, dacă vom conștientiza că s-a greșit până acum, să nu mai greșim de acum încolo! Încă nu este prea târziu să ne împăcăm cu Dumnezeu și să ne întoarcem în Biserica Sa, la învățătura de care ne-am îndepărtat! Nu contează că noi trudim cu osul frunții noastre la legile țării, sau că alții lucrează în agricultură, sau oriunde altundeva, fiecare dintre noi să îi „educăm” pe cei din apropiere care nu știu, sau poate că au neglijat – așa cum, de altfel, Biserica are misiunea să condamne păcatul și să-l salveze pe păcătos – că apărarea vieții ne este un drept garantat constituțional, că oricine își dă concursul sub diferite forme la practicile avortive săvârșește păcate grele și este socotit de Dumnezeu în rând cu ucigașii, călcători ai poruncii „Să nu ucizi”!

Aș fi foarte fericit să știu că intervenția mea parlamentară referitoare la stoparea măsurilor contraceptive a pus pe cineva pe gânduri în sensul de a ne aduce contribuția cu toții, cei în drept, la schimbarea concepției de viață mai ales a tinerilor (a elevilor, a studenților, dar și a familiilor, a medicilor, profesorilor, asistenților medicali, jurnaliștilor etc.). Cât ne privește pe noi, ca organ legislativ al țării, se cuvine să fim foarte atenți ca nu cumva legile promovate de noi să se raporteze contradictoriu cu legile divine. Un prim pas la nivel declarativ îl fac eu, acum, propunând responsabililor din Ministerul Sănătății demararea în regim de urgență a reformei în domeniul medicinei preventive, prin intermediul căreia să se poată apăra și mai mult demnitatea femeii, sănătatea ei, așa încât să-și poată îndeplini misiunea sfântă de a se mântui prin naștere de prunci crescuți în frică de Dumnezeu și dragoste de țară, fără să mai fie nevoite a se confrunta cu traumele nevrotice și somatice generate de anticoncepționale și postconcepționale etc.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pentru că a fost discuția acestor zile, referitor la revizuirea Constituției, s-a luat în calcul modificarea articolului 48, alineatul (1) care are conținutul următor: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Textul pe care l-am propus pentru modificare, împreună cu alți șapte colegi, este cel pe care îl aveți mai jos:

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, prin bărbat înțelegând persoana care a fost declarată de sex masculin la naștere, iar prin femeie înțelegând persoana care a fost declarată de sex feminin la naștere, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Nu considerați că este mai explicit și complet cu privire la definiția clară a căsătoriei? Am adăugat cele două completări privitoare la explicația legată de naștere tocmai pentru a evita alte interpretări.

Dacă biserica, cât și cei care astăzi compun Comisia pentru revizuirea Constituției ar fi judecat corect situația și ar fi analizat chestiunea căsătoriei strict tehnic, atunci am fi avut astăzi un articol modificat, iar discuțiile penibile din ultimele zile ar fi fost înlocuite cu discuții adevărate, cum ar fi cele

despre șomajul în creștere, pregătirile necesare pentru problemele care vor fi generate de inundațiile care vor exista în următoarele zile, probleme legate de situația românilor din diaspora, pentru că am avea enorm de lucrat numai în acest domeniu etc.

„10 iunie – Ziua Parașutiștilor Militari”

Trupele de parașutiști sunt o componentă specializată de intervenție discretă și rapidă a armatei, menită să execute, în deplin secret și cu mare precizie, o gamă largă de misiuni cu caracter deosebit, fiind structuri pe care orice armată le dorește și le pregătește cu seriozitate.

Istoria parașutismului românesc începe în 1925, când, la 19 septembrie, a avut loc primul salt cu parașuta dintr-un avion din țara noastră, în condițiile în care aviația militară română fusese dotată cu parașute „Heinecke”. Constructorul german de parașute Heinecke a executat două salturi dintr-un avion pilotat de locotenentul aviator Paul Dumitrescu.

O lună mai târziu, la Tecuci, locotenentul aviator Jean Nicolescu a devenit primul aviator român care a sărit cu parașuta din avion. În același an, cu o parașută de construcție proprie, la mitingul de aviație de la Băneasa, mecanicul de marină Eugen Sziklay a sărit de la 1.000 de metri.

Smaranda Brăescu devine, în 1928, prima femeie din România care a sărit cu parașuta. În 1931 ea câștigă titlul european la parașutism cu un salt de la 6.000 metri, iar în 1932, la Sacramento, California, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 7.400 de metri realizat cu o parașută de construcție românească, doborând, astfel, recordul mondial de înălțime al vremii.

În 1937 a fost creată prima școala de parașutiști din România, având drept scop pregătirea piloților. În același an, o firmă americană a câștigat licitația pentru fabricarea parașutelor ce aveau să intre în dotarea aeronauticii și a montat la Flotila 1 Aerostație un turn de parașutare de 80 metri pentru pregătirea practică a piloților. În 1948, fabrica de parașute avea să fie naționalizată sub denumirea Fabrica de parașute „Aurel Vlaicu”.

La 10 iunie 1941 s-a înființat Școala de parașutiști constituită în Compania de parașutiști, în conformitate cu ordinul D M nr. 93/16 iunie 1941, semnat de subsecretarul de stat al aerului, cu un efectiv de 130 elevi. La 20 octombrie 1941 Statul Major al Aerului a ordonat transferul Companiei de parașutiști la Flotila 1 Aerostație de la Pantelimon.

Pe parcursul anilor, în urma modernizării armatei, corpul de parașutiști suferă modificări și transformări: în 1942, conform ordinului dat Statului Major al Aerului de către mareșalul Antonescu, s-a constituit batalionul de parașutiști; la 1 noiembrie 1950 se înființează, în cadrul Centrului de Instrucție al Aviației din Tecuci, Batalionul 1 Parașutiști (numit apoi Batalionul 597 Parașutiști și din 1974, Regimentul 60 Desant–Parașutare „Băneasa-Otopeni”); la 1 februarie 1958 a fost înființată compania cercetare specială; în 1980 s-au înființat alte trei unități similare; în 1990 s-a înființat Comandamentul Trupelor de Parașutiști, subordonat Statului Major al Forțelor Aeriene, prin restructurarea regimentelor și a secției parașutiști; în anul 1997 a fost înființată Școala de Aplicație pentru Parașutiști.

Armata României dispune de o brigadă aeromobilă, cu comandamentul la Clinceni, de 3 batalioane de parașutiști și de Școala de Aplicație pentru Parașutiști „General maior Grigore Baștan”, aflată la Buzău. Parașutismul a fost și a rămas o armă discretă, care intervine și se retrage în liniște. Pregătirea specială, constanta stare de disponibilitate, dar și dăruirea și spiritul patriotic conferă trupelor de parașutiști o însemnătate aparte.

Parașutiștii asigură îndeplinirea unor misiuni complexe, de o însemnătate hotărâtoare în evoluția acțiunilor trupelor de uscat, având posibilitatea de a intra rapid în luptă în zone improprii celorlalte categorii de forțe. Trupele de parașutiști sunt capabile să acționeze la distanțe mari, să ocupe puncte strategice, operative sau operativ-tactice ori să îmbunătățească raportul de forțe într-o zonă de operații sau pe o direcție operativă.

„La mulți ani!” tuturor parașutiștilor militari români!

„La mulți ani!” tuturor celor care și-au câștigat locul lor prin muncă și curaj!

Declarația politică se referă la situația fondului forestier din localitățile aflate pe Valea Muntelui, care constituie Colegiul uninominal nr. 8, județul Neamț.

Administrarea pădurilor în condiții de rentabilitate și cu respectarea regimului silvic este dificilă în condițiile fărâmițării proprietății. În funcție de tradiție și de modele culturale, în țările europene s-au dezvoltat diferite sisteme de administrare menite să compatibilizeze interesele generale ale societății și interesele proprietarilor, fiind adoptate sisteme de administrare bazate pe asociere sau în care statul preia asupra sa funcția administrării (ocoalele de regim silvic). România a optat pentru menținerea unui sector public semnificativ, gestionarea durabilă a pădurilor în interes general.

Legile de retrocedare, elaborate în trepte, confuze și lipsite de viziune au facilitat abuzurile, conflictele, litigiile etc., iar legislația administrării și a controlului pădurii a fost decuplată de cea a reconstituirii drepturilor de proprietate, cu efecte negative în pădurile proprietate publică a statului. Confuziile și carențele din legislația ce privește retrocedările de fond forestier au fost speculate prompt în favoarea lor de către entități, forme asociative și persoane fizice care nu aveau niciun drept și au indus în eroare unele instanțe de judecată.

Proprietatea publică a statului asupra pădurilor s-a diminuat prin reconstituiri sau, mai bine zis, de cele mai multe ori, prin constituiri abuzive de drepturi de proprietate, autoritățile publice manifestând adeseori o inexplicabilă indiferență și pasivitate.

Condițiile naturale de relief, coroborate cu defrișări și cu modul de gospodărire a fondului funciar au dus la accentuarea proceselor de torențializare a rețelei hidrografice și de eroziune a solului.

În multe comune din Colegiul uninominal nr. 8, județul Neamț (orașul Bicaz și comunele Bicazu Ardelean, Ceahlău, Fărcașa, Grințieș, Hangu și Poiana Teiului), aceste procese afectează grav sistemele de lucrări pentru gospodărirea apelor și de interes hidroenergetic, căile de comunicații, localitățile, drumurile forestiere etc.

Pe Valea Muntelui, Colegiul uninominal nr. 8 din județul Neamț, s-au făcut solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețe mult mai mari decât cele deținute în mod real în anul 1948 de către autorii deposedați; suprafețe de teren cu vegetație forestieră expropriate de stat prin legile de reformă agrară sau pentru care statul a plătit despăgubiri sume uriașe în raport cu valoarea reală a terenurilor expropriate; păduri grevate de sarcini în favoarea statului și care fuseseră preluate de acesta în contul unor

creanțe, în special credite contractate de la instituții de credit deținute de statul român sau terenuri forestiere incluse prin legile de armistițiu în categoria „bunurilor inamice”. De asemenea, s-au făcut solicitări de reconstituire de către persoane fără vocație succesorală, reprezentanți nelegali sau contestați ai unor forme asociative de proprietate, împuterniciți prin procuri a căror autenticitate nu poate fi verificată întrucât sunt emise în străinătate etc.

Multe dintre cereri nu au fost susținute de documente din care să rezulte drepturi de proprietate, propunându-se proba cu martori și expertize extrajudiciare, iar înscrisurile nu constituiau titluri de proprietate (cărți funciare, documente eliberate de arhivele statului), ci informații relative sau chiar eronate. Totodată, s-au prezentat și documente vechi (chiar dinainte de 1920) a căror relevanță este mai mult decât discutabilă, deoarece proprietățile, în majoritatea cazurilor, au suferit modificări semnificative (exproprieri, vânzări făcute de proprietari, partaje etc.), astfel încât la nivelul anului 1948, suprafețele de pădure deținute de autorii deposedați erau mult mai mici sau nu mai existau deloc. Dosare de acest tip au fost soluționate favorabil sau prin procedură administrativă prevăzută de Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, sau prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile.

Comisiile județene au validat, în unele situații, suprafețe de teren forestier mai mari decât cele deținute în mod real de autorii deposedați și chiar decât cele consemnate în dispozitivul hotărârilor judecătorești sau pe alte amplasamente, deși acestea, la momentul pronunțării hotărârilor, erau libere. Unele instanțe au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe suprafețe mai mari decât cele deținute în mod real de autorii deposedați și chiar decât cele cuprinse în limitele naturale (culmi, văi, cursuri de apă etc.) indicate în acte ca limite ale proprietății, neținând cont de faptul că astfel de limite nu puteau fi modificate în timp. În dispozitivul hotărârilor judecătorești sunt indicate amplasamente pe care fuseseră reconstituite în mod legal drepturi de proprietate sau pe care se aflau construcții, amenajări forestiere (active corporale realizate din fonduri publice) care nu erau retrocedabile, ci numai transmisibile cu titlu oneros.

Față de cele prezentate, considerăm că instituțiile statului trebuie să revizuiască atât cazurile în care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea unor forme asociative, la care statul român, care deținea în indiviziune proprietăți forestiere, a fost exclus de la reconstituirea dreptului de proprietate, cât și cazurile de reconstituire, în mod abuziv, a dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice.

## **Domnul Vasile Horga:**

„Resursele naturale și politica de redevențe a statului român”

Mă adresez astăzi dumneavoastră pe tema redevențelor la resursele naturale, în general, și la cele privind exploatațiile de petrol și gaze, în special.

Acesta este anul în care toți împreună, Legislativ și Executiv, va trebui să îndreptăm o altă injustiție a trecutului și să ne dovedim capacitatea de a genera politici publice în folosul cetățeanului român și al României, în ceea ce privește exploatarea în folosul statului român, și implicit al cetățenilor săi, a tuturor resurselor naturale ale subsolului țării noastre.

După cum bine știți, resursele subsolului, cele de interes public, fac obiectul exclusiv al proprietății publice și sunt date în administrare sau sunt concesionate, în condițiile legii, de către Guvernul României în calitatea sa de administrator al acestor resurse.

De mai bine de 10 ani asistăm pasivi la o adevărată fraudă națională făcută în numele legii privind exploatarea resurselor naturale de interes național, și în special resursele de petrol și gaze, care au fost concesionate împreună cu vânzarea Petrom grupului austriac OMV, total dezavantajos pentru România și în dauna cetățeanului român și a economiei naționale. Redevențele – pentru că despre ele vă vorbesc astăzi – au fost fixate, fără alte condiționalități pentru compania privată OMV, la un nivel extrem de redus, fără a se face nicio legătură între evoluția prețului mondial la petrol și nivelul redevențelor pe care le încasează statul român, ținând seama că în această evoluție costurile interne de exploatare a țițeiului sunt în general constante, astfel încât de beneficiul creșterii prețului mondial la petrol beneficiază doar compania OMV. În tot acest timp însă privim neputincioși, legați de clauzele de neatins ale unui contract, aprobat, ce-i drept, prin lege de Parlamentul României, în care redevența pare o nestemată de neatins, o cloșcă cu mulți pui de aur pentru cei care au pregătit această afacere păguboasă pentru statul român.

Vă reamintesc că într-un viitor apropiat avem datoria față de țara și poporul nostru să luăm o decizie importantă, stabilirea noilor niveluri ale redevențelor la resursele naturale de petrol și gaze, și nu numai, în concordanță cu prețurile mondiale la țiței și gaze. Acest demers al nostru trebuie să respecte deviza prin care populația ne-a dat votul covârșitor la alegerile generale trecute, aceea de a face dreptate până la capăt, în așa fel încât cetățeanul român să se simtă demn și mândru că este condus de o clasă politică responsabilă. De aceea, fac un apel la toți deputații, indiferent ce culoare politică reprezintă, pentru că noi suntem în primul rând în serviciul cetățeanului și numai al lui, să punem această chestiune pe primul loc în agenda noastră, pentru ca acest subiect să fie dezbătut cu responsabilitate și spirit de dreptate în interesul poporului român.

Fiecare dintre noi avem obligația față de cetățenii români, asumată prin jurământul depus, să apărăm cu întreaga noastră ființă țara și cetățenii ei, prin implicare activă în deciziile importante care se iau în acest for de dezbatere, care este Parlamentul României, inclusiv pe problemele de renegociere a redevențelor privind resursele naturale ale subsolului României. Niciunul dintre noi nu poate spune că nu îl preocupă problema negocierii care se duce în prezent pentru creșterea nivelului redevențelor, pentru că aceasta este o chestiune de interes național care privește în mod direct nivelul de viață al cetățenilor României.

În prezent, statul român încasează redevențele pentru concesionarea resurselor de petrol și gaze atât sub forma unei cote din valoarea producției brute extrase prin aplicarea unui procent de 5% asupra veniturilor brute realizate din operațiuni petroliere de transport și tranzit al țițeiului prin sistemele naționale de transport ale petrolului, cât și din operațiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere aflate în proprietatea publică a statului.

Cotele redevenței din valoarea producției brute extrase, la țiței, variază între 3,5% și 13,5%, iar la gaze între 3,5% și 13%. Cotele se diferențiază în funcție de producția brută, astfel cu cât producția brută, în tone/metri cubi, este mai mare, cu atât și cotele sunt mai mari. Trebuie spus de la

început că aceste redevențe sunt inacceptabil de reduse. Statele Unite al Americii practică redevențe la petrol începând de la 12,5% pentru exploatări pe uscat, mergând până la 18,75% pentru cele off-shore (maritime) și doresc, după unele surse, uniformizarea redevenței la 18,75%. Canada are o redevență de 25%, ca să nu mai menționăm și că statele din Golful Persic practică redevențe mult mai mari. În acest context, ce putem spune despre redevența minimă de 3,5% practicată de România?

Prin deciziile strategice pe care le vom lua cu privire la revizuirea redevențelor pentru resursele de petrol și gaze și corelarea lor cu cele practicate de țările cu cele mai bogate resurse de acest fel, trebuie să avem în minte, în primul rând, protejarea acestor resurse strategice printr-o exploatare rațională a lor, cât și interesul companiilor din sectorul energetic, cu referire directă la compania Petrom, de cointeresare în exploatarea acestor resurse. Rolul nostru, al parlamentarilor, trebuie să fie acela de a stimula activitatea economică privată cu respectarea deplină a regulilor concurenței doar în folosul cetățeanului român, ale cărui interese suntem ținuți să le apărăm. Nu trebuie negat că s-au întâmplat lucruri bune ca urmare a privatizării Petrom, atât pentru bugetul public național, cât și pentru companie, care a fost salvată și deparazitată de „căpușele” care o sufocau cât timp a fost sub administrarea ineficientă a sectorului de stat.

Totodată, vreau să vă reamintesc comportamentul concesionarului acestor resurse naturale, în speță compania Petrom, care a fost unul axat pe maximizarea profitului, ceea ce nu este prin sine un lucru de criticat într-o economie concurențială, ignorând însă aproape total responsabilitatea socială pe care și-a asumat-o în domeniul în care activează, odată cu preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la statul român și fără a ține seama de specificul acestuia și de importanța sa pentru economia națională și implicit pentru toți cetățenii României. De pildă, numărul de angajați a scăzut, conform raportărilor anuale ale companiei, de la 50.000 de angajați în 2004 la 21.650 de angajați în 2012, în condiții de profitabilitate foarte mare și la care a contribuit substanțial și statul român prin nivelul redevențelor practicate, precum și poziția monopolistă a companiei pe piață. O întrebare trebuie pusă: ce se va întâmpla dacă resursele naturale naționale de țiței și gaze se vor epuiza? Suntem convinși că și în această situație de perspectivă îndelungată Compania Petrom își va găsi drumul său, iar statul român va fi alături de această companie ca întotdeauna.

După cum ați putut urmări în cele afirmate până la acest moment, scopul declarației mele este de a conștientiza atât factorul politic din România, cât și pe deținătorii licențelor de exploatare a resurselor naturale de interes public ale României, pentru că numai împreună vor câștiga și vor putea satisface atât interesele publice ale statului, cât și interesele de afaceri ale companiilor de exploatare a resurselor subsolului țării, spre binele cetățenilor români.

Voi încheia pledoaria mea amintind celebrele cuvinte ale unui mare savant și om politic român, Nicolae Iorga, care spunea un mare adevăr care are și astăzi rezonanțe adânci în sufletul poporului român: „Îstoria își bate joc de cei ce nu o cunosc, repetându-se”, iar noi, în majoritate, cu siguranță că nu ne dorim acest lucru.

PAUZĂ DUPĂ PAUZĂ

Continuăm lucrările ședinței de astăzi ale Camerei Deputaților și anunț că, din totalul celor 409 deputați, în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 221, sunt absenți 188, dintre care 46 participă la alte acțiuni parlamentare.

Datorită faptului că ne-au venit rapoartele, începem cu punctul nr. 3 de pe ordinea de zi, și anume Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Raportul e la mine în față.

Dacă din partea grupurilor vrea cineva să intervină pe procedură?

Domnul Tinel.

Domnule deputat, aveți microfonul.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Nu e suficient să aveți numai dumneavoastră raportul, domnule președinte, trebuie să-l avem și noi, cei care-l dezbatem. Și aș solicita, dacă dumneavoastră îl aveți, să cereți staffului tehnic într-un timp rezonabil să ni-l pună și nouă la dispoziție, dacă nu, să amânăm dezbaterea pe cele trei proiecte de acte normative până când apar rapoartele, spre finalul ședinței, dacă tot ziceți că rapoartele s-au tipărit, dar n-au ajuns să fie împărțite și la grupurile parlamentare.

Domnule deputat, Domnule Toader,

Sunt informat că rapoartele au fost date tuturor liderilor de grup, conform...

Acum.

Nu, păi așa a fost decizia de ieri, domnule președinte. Deci ieri s-a votat, s-a introdus pe ordinea de zi, sub rezerva ca rapoartele să ajungă. Rapoartele au ajuns în sală, au ajuns la președinți.

Domnule Tinel, sunt informat că de aseară au fost puse pe site și că astăzi ați primit. Îmi pare rău, eu am încredere în colegii mei de la Departamentul tehnic. Au fost depuse la casetele liderilor de grup și au fost puse pe site aseară.

Intrăm pe proiectul de lege.

Guvernul.

Vă rog, aveți microfonul, domnișoară.

**Doamna Andreea Ioana Lambru** _– secretar general adjunct_

_al Guvernului_ **:**

Bună ziua!

Mulțumesc, domnule președinte.

Guvernul susține adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative. Mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc. Din partea comisiilor sesizate în fond, vă rog, doamnă deputat, aveți microfonul.

Comisia juridică.

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 28 mai 2013.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisiile și-au desfășurat activitatea în ședințe separate.

Membrii Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au examinat proiectul de lege în ședința din 10 iunie 2013. Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat proiectul de lege în ședința din 10 iunie 2013.

În urma examinării intervenției legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiilor, s-a hotărât cu unanimitate de voturi aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2003, cu amendamentele admise, prezentate în anexa nr. 1 la prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare există colegi care vor să intervină.

Domnule deputat Toader, aveți microfonul.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Am o neclaritate. Practic, ordonanța de urgență pe care a promovat-o Guvernul Boc, vreau să întreb, nu știu, n-am niciun fel de informație dacă până la această dată a fost aplicată la ceva. Și pe urmă să fie modificată de ordonanța care va veni, după aceasta, tot la dezbatere. Și dacă ne poate explica..., acolo au fost prevederi foarte clare și dacă până în prezent a fost vreun spațiu, vreun teren, vreo clădire care a fost vândută din fondul RAAPPS. Dacă se poate.

Sigur că da. Guvernul.

## **Doamna Andreea Ioana Lambru:**

Mulțumesc.

Ordonanța nr. 101 a fost aplicată de la momentul adoptării ei și s-au vândut spații în condițiile prevăzute de ordonanță.

## **Domnul Mircea Nicu Toader**

**:**

Cam câte?

Vă rog să nu purtați dialog cu sala, doamnă secretar de stat.

Vă mulțumesc că ați dat răspunsul la întrebare.

Mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Dacă sunt alte intervenții din partea grupurilor parlamentare?

Înțeleg că nu.

Rog birourile comisiilor să facă propunerea de timpi pentru dezbatere.

Este procedură de urgență.

Vă rog, timpul pe articole și timpul total.

Cinci minute, domnule președinte.

Pe articole cât solicitați?

Un minut.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Deci unu cu cinci. Dacă există puncte de vedere..., altele? Nu sunt.

Dacă există intervenții? Nu. S-a adoptat. Nr. crt. 2. Dacă există intervenții? Există amendament al comisiei. Nu. Adoptat. Nr. crt. 3, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 4, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat.

Nr. crt. 5. Amendament al comisiei. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 6, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 7 și 8, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 9 și 10, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 11, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 12 și 13, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 14 și 15, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 16 și 17, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu sunt intervenții. Adoptate. Nr. crt. 18, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 19 are amendament admis al comisiei. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 20, amendament al comisiei. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 21 și 22, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 23, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 24, amendament al comisiei. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 25, 26 și 27, 28, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 29, 30, 31, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 32, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Nr. crt. 33, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Trecem la anexe. Anexa nr. 1. Dacă există intervenții? Nu. Adoptată. Anexa nr. 2. Dacă există intervenții? Nu. Adoptată. Anexa nr. 3. Dacă există intervenții? Nu. Adoptată.

Proiectul de lege a fost adoptat pe articole. Urmează să meargă la votul final.

Poziția 4 de pe ordinea de zi: Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Guvernul.

Domnule ministru, aveți cuvântul.

## **Domnul Mihai Alexandru Voicu** _– ministrul delegat_

_pentru relația cu Parlamentul_ **:**

## Mulțumesc.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de lege aflat astăzi în dezbatere este elaborat în temeiul art. 115 din Constituția României, care instituie competența Parlamentului pentru a adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe.

Sunt zece domenii de abilitare pe care le propunem spre dezbatere și aprobare, domenii care nu fac parte din obiectul legilor organice.

Menționez faptul că în ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților a fost elaborat un raport de adoptare cu amendamente, amendamente pe care Guvernul și le însușește și, în consecință, vă propunem spre vot prezentul proiect de lege.

Mulțumesc.

Vă rog, comisia.

Domnule președinte, Domnilor colegi,

Cu voia dumneavoastră, voi da citire raportului asupra Proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a dezbătut și adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege stabilește următoarele domenii de reglementare pentru care se solicită abilitarea: finanțe publice și economie, dezvoltare regională, administrație publică, afaceri interne, transporturi, infrastructură, investiții de interes național, societate informațională, protecție, incluziune socială, educație, cercetare, mediu, achiziții publice, fonduri externe și nerambursabile și prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în actele normative cu putere de lege.

Proiectul de lege prevede ca ordonanțele emise de Guvern să fie supuse spre aprobare Parlamentului potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2013.

Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei juridice au examinat proiectul de lege în ședința din data de 10 iunie. În urma dezbaterii, aceștia, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, cu amendamentele admise, redate în anexa la acest raport.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează a fi adoptat în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Timpul: doi cu cinci.

Mulțumesc, domnule președinte. Mi-ați făcut și propunerea de timp.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să intervină?

Înțeleg că nu.

Domnule Toader, vă rog.

Din ce a spus domnul ministru delegat pentru Parlament, domnul Voicu, a spus că nu sunt modificări ale legilor organice. Totuși sunt anumite legi care sunt în domeniul legilor organice. Cum procedați cu ele? Umblați la ele? Cum e 34, de exemplu.

Domnule ministru, vă rog.

Da. Mulțumesc. Domnule deputat, Stimați colegi,

În jurisprudența Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 548/2008, se prevede că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, citez acum: „...și norme de natura legii ordinare, fără ca acestea să capete natură de lege organică”. Este decizia Curții Constituționale și la acest subiect se referă eventualele modificări pe care le va face Guvernul în timpul vacanței parlamentare.

Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai există intervenții din partea grupurilor? Vă rog, doamnă deputat.

Mulțumesc, domnule președinte.

Potrivit prevederilor art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Parlamentul României poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

În practica parlamentară asemenea legi de abilitare sunt adoptate, de regulă, înainte de încheierea sesiunilor parlamentare ordinare, Guvernul fiind împuternicit de către Parlament să emită ordonanțe pe durata vacanței parlamentare în domenii limitativ prevăzute de actul normativ care reglementează acest lucru, domenii care nu fac obiectul legilor organice stabilite de art. 73 din Constituție, sau în alte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice.

În urma examinării lui, Partidul Național Liberal susține acest proiect al cărui inițiator este Guvernul României și care stabilește domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, începând din iulie până în august 2013.

Mulțumesc.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Și eu vă mulțumesc, doamna deputat. Dacă mai există intervenții? Înțeleg că nu.

Comisia ne-a făcut propunerea de timpi, doi cu cinci.

Rog comisia să facă altă propunere.

Comisia juridică, vă rog, faceți altă propunere privind timpii. Doi cu cinci a căzut.

Doamnă deputat, vă rog, timpii. Doi cu șapte, doi cu nouă...

Trei minute.

Nu. Dați-mi două cifre. Unu cu șapte, unu cu trei, unu cu cinci.

Trei cu doi.

Nu, cu doi nu poate fi, că e mai mic. Trebuie trei cu... mai mare.

Trei cu patru.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Trei cu patru. OK! Vă mulțumesc.

S-au aprobat timpii aprobați. Trecem la discutarea pe articole a proiectului de lege. Lucrăm pe raportul comisiei.

Nr. crt. 1, 2, 3, 4 și 5, nemodificate.

Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 6, 7, 8, 9 și 10, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu există intervenții. Adoptate. Nr. crt. 11, 12, 13, 14 și 15, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Nr. crt. 16, 17, 18 și 19, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Fără intervenții. Adoptate. Numerele curente 20, 21, 22, 23 și 24? Nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Numerele curente 25, 26, 27, 28 și 29? Nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Numerele curente 30, 31 și 32? Nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Numerele curente 33, 34 și 35? Nemodificate. Dacă există intervenții? Nu. Adoptate. Numărul curent 36, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat.

Numărul curent 37, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 38, amendament admis al comisiei. Dacă există intervenții? Nu.

Adoptat. Numerele curente 39 și 40, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu.

Adoptate. Numerele curente 41, 42, 43, 44 și 45, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu.

Adoptate. Numerele curente 46, 47, 48 și 49, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu.

Adoptate. Numerele curente 50, 51, 52, 53, 54 și 55, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu.

Adoptate. Numerele curente 56, 57, 58, 59 și 60, nemodificate. Dacă există intervenții? Nu.

Adoptate.

Numărul curent 61, nemodificat. Dacă există intervenții? Nu. Adoptat.

Proiectul de lege a fost adoptat pe articole, trece la votul final.

5. Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de modernizare a Administrației Fiscale) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 8 mai 2013.

Guvernul?

## **Domnul Florin Tunaru** _– vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală_ **:**

## Bună ziua!

Mă numesc Florin Tunaru, sunt vicepreședinte al ANAF. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,

Prin prezentul act normativ se supune aprobării Parlamentului actul normativ prin care se ratifică Acordul de împrumut încheiat de România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 8 mai 2013.

Împrumutul, în valoare de 70 de milioane euro, care se va derula pe o perioadă de cinci ani, începând cu anul 2013, are drept scop sprijinirea proiectului de modernizare a administrației fiscale, ale cărui obiective sunt: creșterea eficienței și eficacității în procesul de colectare a impozitelor și contribuțiilor sociale; îmbunătățirea conformării fiscale și reducerea poverii contribuabililor pentru asigurarea conformării.

Responsabilitatea pentru implementarea proiectului revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în calitate de agenție de implementare, care, prin intermediul unei unități de management al proiectului, va asigura planificarea, coordonarea, managementul, monitorizarea și raportarea stadiului de îndeplinire a activităților derulate în cadrul acestui proiect.

Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Agenția Națională de Administrare Fiscală un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor acestui acord.

Pe toată durata de implementare a proiectului vor fi alocate anual sume de la bugetul de stat, prin bugetul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru finanțarea activităților convenite în cadrul acestuia, iar ANAF va raporta periodic Ministerului Finanțelor Publice progresul fizic și financiar al proiectului.

Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice propune adoptarea legii de adoptare a actului normativ de ratificare a celor două scrisori, în forma promovată de Guvern.

Vă mulțumesc.

## Vă mulțumesc.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci sesizată în fond. Aveți cuvântul, domnule deputat, vă rog.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Voi prezenta raportul asupra Proiectului de lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 8 mai 2013.

În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond în procedură de urgență cu Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de modernizare a Administrației Fiscale) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 8 mai 2013, trimis cu adresa PL-x 197/10 iunie 2013, înregistrat sub nr. 22/255/10 iunie 2013.

Conform prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 389 din 14 mai 2013, a avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege are ca obiect ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 8 mai 2013.

Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare este în valoare de 70 de milioane de euro și a fost semnat la București la data de 8 mai 2013.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședința din 10 iunie 2013.

Din totalul de 32 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, au fost prezenți la dezbateri 32 de deputați.

La dezbaterea acestei propuneri legislative a fost prezent, în calitate de invitat, domnul Gherghina Gheorghe, secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de inițiator.

În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Timpii, am înțeles, trei și patru minute.

Nu, nu este procedură de urgență, vă mulțumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare...? Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Acest acord de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare are ca scop implementarea proiectului de modernizare a administrației fiscale. Realizarea acestui proiect de modernizare reprezintă un pas necesar pentru reformarea procesului de administrare fiscală și a fost recomandat în mai multe rânduri de către misiunile FMI, Uniunii Europene și Băncii Mondiale.

Proiectul se va derula pe o perioadă de cinci ani, începând din acest an, din 2013, și este structurat pe patru componente: dezvoltare instituțională, creșterea eficienței operaționale, îmbunătățirea serviciilor și coordonarea managementului proiectelor.

Împrumutul este în valoare de 70 de milioane de euro, este acordat pe o perioadă de 12 ani, cu cinci ani perioadă de grație, la o dobândă de EURIBOR plus marjă fixă.

Grupul parlamentar al PNL susține proiectul de modernizare a administrației fiscale și va vota pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și BIRD. Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc și îmi cer scuze. Mai devreme am spus că nu este procedură de urgență. Domnule deputat, iertați-mă, este procedură de urgență, dar neavând amendamente, n-am mai supus timpii la vot. Îmi cer scuze pentru faptul că v-am contrazis nemotivat.

Neexistând amendamente, proiectul de lege se duce direct la votul final.

Vă mulțumesc.

6. Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Guvernul?

**Domnul Constantin Marius Banu** _– secretar de stat_

_în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice_ **:**

## Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate doamne și stimați domni,

Guvernul susține acest proiect, inclusiv amendamentele care au fost aduse în Comisia pentru administrație la Camera Deputaților.

Mulțumesc.

Mulțumesc. Comisia?

## Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată spre reexaminare cu Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, trimisă cu adresa nr. 187 din 2011 din 27 mai 2013.

Această lege, adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată, a fost transmisă spre promulgare Președintelui României la data de 27 februarie 2013.

În temeiul art. 77 alin. (2) din Constituția României, republicată, Președintele României a formulat o cerere de reexaminare, din următoarele motive: în art. 2 al legii înaintate spre promulgare se reglementează avizarea și aprobarea documentației de urbanism elaborate în baza unor certificate sau avize depuse la autoritatea locală competentă și neaprobate până la data intrării în vigoare a legii. Această avizare se va face având în vedere documentațiile depuse, „urmând ca actualizarea avizelor expirate și a certificatelor de urbanism să se facă la faza de autorizare a construirii”. În acest fel se poate ajunge ca aprobarea unei documentații de urbanism să se realizeze în baza unor avize expirate, ceea ce ar contraveni reglementărilor și principiilor consacrate de dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 350/2001. De asemenea, prin această reglementare se creează o confuzie între activitatea de avizare necesară pentru documentația de urbanism și activitatea de avizare necesară pentru aprobarea executării lucrărilor de construcții.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a reexaminat și adoptat Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul în ședința din 21 mai 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Textul art. II alin. (1), adoptat de Senat, prevede: „Actualizarea avizelor expirate se va face fără achitarea de taxe sau tarife de analiză în termen de maximum 15 zile de la depunerea solicitărilor. În condițiile neemiterii unui aviz sau răspuns în termen de 15 zile, se consideră aprobare tacită.”

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au dezbătut legea sus-menționată în ședința din 4 iunie 2013, având în vedere considerentele cererii de reexaminare și proiectul de lege adoptat de Senat.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi (4 voturi împotrivă și două abțineri), admiterea cererii de reexaminare trimise de Președintele României și propun plenului Camerei Deputaților adoptarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu amendamente admise și amendamente respinse prezentate în anexa la raportul nr. 26/228 din 5.06.2013.

Conform art. 137 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, raportul a fost transmis membrilor Camerei Deputaților, în vederea depunerii unor amendamente.

Constatând că după împlinirea termenului pentru depunerea amendamentelor nu au fost depuse amendamente, comisia a supus dezbaterii un raport înlocuitor asupra cererii de reexaminare în ședința din data de 10 iunie 2013.

Din totalul de 33 de membri ai comisiei, la ședință au participat 31 de deputați.

La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, domnul Iulian Matache – secretar de stat și doamna Anca Ginavar – director în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi admiterea în parte a cererii de reexaminare trimise de Președintele României și propun plenului Camerei Deputaților adoptarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu amendamente admise și un amendament respins, prezentate în anexa la prezentul raport înlocuitor.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, legea face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaților este Cameră decizională.

Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc, doamna deputat. Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să intervină?

Vă rog.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi deputați, Stimați invitați,

Într-adevăr, așa cum se precizează în raportul comisiei, cererea de reexaminare transmisă de către Președintele României a fost doar parțial admisă, însă cel puțin trei observații care au fost făcute sunt foarte importante în ceea ce privește această importantă Lege pentru amenajarea teritoriului și urbanism.

Fac referire la faptul că s-a trecut ușor peste acea prevedere în care coeficientul de utilizare a terenului poate fi majorat la planul de urbanism zonal cu până la 20%. Fac referire la faptul că din legislație, la același articol, atunci când se condiționează autorizarea investiției pentru elaborarea unui plan urbanistic zonal pentru construirea de parcuri industriale, parcuri tehnologice, supermagazine și altele, se elimină suprafețele în limita cărora pot fi modificările făcute și, de asemenea, se elimină posibilitatea ca autoritățile publice centrale să intervină, sunt cele care gestionau până în prezent activitatea de turism la nivel național, se elimină posibilitatea ca acestea să intervină și să avizeze documentațiile respective.

Menționez că, prin acest mod de a se respinge cel puțin cele trei cereri, asemenea dispoziții pot genera dezvoltarea unui plan urbanistic derogatoriu lipsit de coeziune și impus de argumente financiare, pe de o parte; pe de altă parte, reglementările respective pot genera o dezvoltare haotică și nejustificată în intravilanul localităților, dezvoltarea urbanistică nemaiavând caracter durabil. Și, de asemenea, în legătură cu eliminarea posibilității ca autoritățile centrale să avizeze documentațiile de urbanism pentru obiectivele importante turistice de interes național din zona costieră, zone montane și alte categorii, există posibilitatea ca să fie generate modificări necontrolate ale documentațiilor de urbanism referitoare la aceste zone turistice, cu impact negativ la nivelul politicilor naționale referitoare la dezvoltarea turismului.

Pentru acest fapt solicit ca documentația să fie retrimisă la comisie pentru două săptămâni, în vederea reanalizării acestor aspecte la care am făcut mențiune mai înainte.

Mulțumesc.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Am să

Continuăm.

Dacă din partea grupurilor parlamentare mai există luări de cuvânt?

Nu.

Rog comisia să facă propunerile de timpi. Comisia? Doamna deputat? Propunerile de timpi? Procedură de urgență.

Trei cu doi. Mulțumesc, domnule președinte.

Nu. Trei cu mai mare, vă rog.

Trei cu cinci.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Trei cu cinci este corect. Se ia în seamă. Vă mulțumesc.

Numerele curente 17 și 18, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numărul curent 19, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 20, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 21, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numerele curente 22, 23, 24, 25 și 26, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numărul curent 27, amendament admis al comisiei. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numerele curente 28, 29 și 30, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numerele curente 31, 32 și 33, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numerele curente 34 și 35, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numerele curente 36 și 37, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numerele curente 38, 39 și 40, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numărul curent 41, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 42, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 43, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 44, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 45, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 46, nemodificat.

Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 47, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 48, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 49, nemodificat. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numărul curent 50. Avem un amendament respins din partea Grupului PNL. Îl susține cineva? Nu. Atunci, avem amendamentul admis de către Comisia pentru administrație. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numerele curente 51 și 52, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numărul curent 53, amendament admis al comisiei. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat. Numerele curente 54, 55 și 56, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Numerele curente 57 și 58, nemodificate. Dacă sunt intervenții? Nu. Adoptate. Am parcurs proiectul de lege pe articole, îl trimitem la ședința de vot final.

Trecem la poziția 17 din ordinea de zi săptămânală, restul au fost adoptate ieri, Propunerea legislativă privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor de creștere, îngrijire și educare a copiilor în vârstă de 0-3 ani.

Inițiatorul? Nu este. Raportul? Comisia? Nu vă vedeam, domnule deputat Călin. Aveți microfonul, domnule deputat. Vă rog.

Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Stimați colegi,

În ședința din 5 martie 2013 a plenului Camerei Deputaților s-a hotărât retrimiterea Propunerii legislative privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor de creștere, îngrijire și educare a copiilor în vârstă de 0-3 ani Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic în vederea reexaminării și depunerii unui nou raport. Informez colegii că propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare înființarea, organizarea și funcționarea unui sistem de servicii de îngrijire, creștere și educare a copiilor în vârstă de 0-3 ani, propunându-se abrogarea actualei reglementări în domeniu, și anume Legea nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, cu modificările și completările ulterioare.

În urma reexaminării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi (o abținere), să se supună plenului Camerei Deputaților, respingerea Propunerii legislative privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor de creștere, îngrijire și educare a copiilor în vârstă de 0-3 ani din următoarele considerente: întrucât această propunere legislativă are implicații asupra prevederilor bugetului de stat și sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, precum și cele ale Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare...?

Domnule deputat Tinel, vă rog, aveți cuvântul.

Da, domnule doctor, o să vă dau și dumneavoastră cuvântul, am văzut.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Am în față expunerea de motive a proiectului de lege pe care astăzi îl dezbatem. Am să vă citesc la sfârșit și lista inițiatorilor, pentru că e foarte important.

Pe lângă faptul că inițiativa făcea o trimitere directă la Programul de guvernare 2009–2012 și la angajamentele pe care Guvernul Boc și le asumase pe partea aceasta, de îngrijire a copiilor până la vârsta de 3 ani, inițiatorii, cu argumente, zic eu, solide acum, cereau pentru cei aproximativ 650.000 de copii care beneficiază de mai puțin de 15.000 de locuri în creșe acordarea unor accesibilități, a unor servicii care să nu depășească 15% din veniturile brute ale familiei.

Paradoxal este că, în acea perioadă de criză, argumentul nostru a fost că n-avem resurse financiare. Iată însă că perioada de criză a trecut. Inițiatorii proiectului de act normativ de atunci se găsesc și astăzi în Parlamentul României: Florin Iordache – președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială, Drăghici Sonia, Nassar Rodica – președintele Comisiei pentru sănătate și familie. Dintr-odată, iată că nu suntem în perioadă de criză, dar acest proiect de act normativ, pe care noi îl considerăm important, dumneavoastră nu-l susțineți.

Și eu v-aș propune, pentru că tot duceți lipsă – și veți vedea, în continuarea proiectelor de acte normative pe care urmează să le analizăm cu propunere de respingere, unele aparținându-vă –, pentru că duceți, repet, lipsă de proiecte viabile, să le reîntoarcem la comisie și să vă aplecați, cu

ponderea celor 70% pe care le aveți în Parlamentul României, asupra acestei inițiative. Pentru că această argumentare, că nu sunt bani, că n-aveți resurse, în condițiile în care, și vă spun, am analizat și ați aprobat aici, bine, n-am dat votul final, proiectul de modificare a Ordonanței nr. 101/2011 privind vânzarea spațiilor RAAPPS, și veniți cu eșalonări, scăderi de prețuri de 10% la prima licitație, de 20% la a doua licitație, de 30% la a treia licitație, și tot așa, și cu plata în rate, de parcă RAAPPS-ul se transformă în ANL.

Și veniți și spuneți că n-aveți bani. Păi, nu o să aveți bani niciodată, dacă, pe de o parte, faceți acte normative pentru clientela politică, iar pe fond proiectele majore, cele cu impact social, le respingeți pe bandă rulantă. Și n-am ascultat aici, n-am auzit poziția Guvernului, a Ministerului Finanțelor, care într-adevăr să vină să spună: „Da, domnule, impactul financiar este atât, Guvernul Ponta, în momentul de față, Guvernul Ponta II, nu-l poate susține, nu-l suportă.” Dar să spună, cu subiect și predicat, că n-aveți bani și că banii îi duceți în altă parte, în alte proiecte. Din păcate, nu veniți cu niciun fel de proiect.

Vă propun, domnule președinte, să reîntoarcem la comisie, pentru două săptămâni, acest proiect de act normativ, pentru că sunt ferm convins că, în înțelepciunea celor 70% în Parlamentul României, se vor găsi soluții să implementeze, poate nu la nivelul celor 15% solicitați, dar poate într-un cuantum mai mic, dar o soluție trebuie găsită. Mulțumesc.

Mulțumesc.

Domnul deputat Ciuhodaru. V-am văzut, doamna Drăghici.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Consider că problema stimulării natalității este o problemă de securitate națională. În acest moment asistăm, practic, la un dezastru demografic, iar scăderea nivelului de trai a avut repercusiuni crâncene în ceea ce privește numărul de români care mai sunt la ora actuală în România.

Proiectul acesta de act normativ stimulează o altfel de natalitate. Este chiar natalitatea pe care ne-o dorim, a oamenilor care muncesc și care încearcă să aducă un copil pe lume în această țară.

Vă reamintesc că într-o singură lună românii sunt cu 7.500 mai puțini și fără măsuri ferme în acest domeniu nu vom mai putea să mai contăm în Europa. Ne place sau nu, contăm în Europa pentru că suntem a șaptea țară ca populație, iar fără măsuri de acest gen, de stimulare a natalității în mod activ, nu avem nicio șansă.

În plus, vă reamintesc, domnule președinte și stimați colegi, că ați promis că veți ajuta mama și copilul. Nu suntem toți posesorii unei bone filipineze, așa că acest proiect de act normativ va fi adoptat de către grupul nostru parlamentar și vom susține, într-o primă instanță, propunerea de retrimitere la comisie.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule deputat. Doamna deputat Drăghici. Aveți microfonul, stimată doamnă deputat.

Mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Deci nu împărtășesc părerea colegului deputat de la PDL, întrucât aceste inițiative, într-adevăr, de natură socială, aparțin, în special, Partidului Social Democrat. Și noi am făcut-o în momente când lucrurile trebuiau să se întâmple așa.

Acum am ajuns cu vistieria goală, suntem într-o situație economică dificilă, în care măsurile noastre sociale, care costă, totuși, niște bani, nu se pot aplica.

Pe de altă parte, ministerul de resort are în vedere proiecte pentru perioada următoare, pentru a reabilita această situație, deoarece într-adevăr acest tip de măsuri ne preocupă pe noi, și nu v-au preocupat pe dumneavoastră atunci când ați fost la guvernare și ați avut toate posibilitățile și capabilitățile ca să le duceți la îndeplinire.

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Horia Cristian. Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Așa cum spunea domnul deputat al cărui nume nu îl pronunț: România a ieșit din criză.

Probabil că România aceea în care dânșii au câștigat alegerile a ieșit din criză. În mod sigur, România în care trăim noi, astăzi, nu a ieșit din criză, și Europa nu a ieșit din criză.

Și n-aș vrea eu să vorbesc despre resursele bugetare necesare aprobării unui asemenea proiect de lege, ci aș vrea să vorbesc despre aceia pe care noi nu îi băgăm în seamă, și dumneavoastră nu îi băgați în seamă, și mă refer aici la antreprenorii care creează plusvaloare în România. Un asemenea proiect de lege nu are repercusiuni numai asupra bugetului de asigurări sociale, ci are repercusiune și asupra antreprenorilor și a modului în care aceștia produc plusvaloarea în România.

Poate că dumneavoastră vă aflați în necunoștință de cauză, dar vă spun că pentru crearea fiecărui loc de muncă și pentru calificarea fiecărui om la locul de muncă sunt necesari bani, bani pe care antreprenorii români îi plătesc.

Și un asemenea proiect de lege, chiar dacă este generos din punct de vedere social și chiar dacă este, în opinia unora, de natură a crește natalitatea în România, vă spun că el nu este decât de natură a scădea profiturile pe care le au antreprenorii români și apetența lor de a mai face afaceri în România. Și vorbesc aici nu numai de români, vorbesc și de străini.

Ca atare, un asemenea proiect de lege, chiar dacă este, din nou spun, foarte bine-venit din punct de vedere social, nu-și află momentul de aplicare în România anului 2013.

De aceea, Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva adoptării acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Mulțumesc, domnule deputat. Dacă mai există intervenții din sală? Înțeleg că nu mai sunt.

18. Mergem mai departe: Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment.

Inițiator? Nu avem.

Comisia?

Domnule deputat Știrbu, aveți microfonul.

Bună ziua, domnule președinte! Bună ziua, doamnelor și domnilor!

Raport asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 a fost transmis Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, cu PL-x 249 din 12 iunie 2012.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege, spre avizare, fiind transmis și Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, și Comisiei juridice, de disciplină și imunități, care au avizat negativ proiectul de lege.

Comisia a examinat avizul favorabil, cu observații și propuneri, emis de Consiliul Legislativ, precum și punctul de vedere al Guvernului nr. 312 din 15 martie 2013, care nu susține adoptarea acestui proiect.

Inițiativa legislativă a fost adoptată în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în ședința din 29 mai 2012, în condițiile art. 75 alin. (2).

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea de voturi ale celor prezenți în sală.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenții? Înțeleg că nu.

Proiectul de lege, cu raport de respingere, se duce la votul final.

19. Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2007 privind instituirea Programului național de îmbunătățire a calității mediului, prin realizarea de spații verzi din localități.

Inițiatorul?

Comisia, vă rog.

Domnul Almăjanu, vă rog. Stimată doamnă deputat, aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte.

În ședința plenului Camerei Deputaților din ziua de marți, 16 aprilie 2013, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2007 privind instituirea Programului național de îmbunătățire a calității mediului, prin realizarea de spații verzi în localități.

Pentru acest proiect de lege s-a întocmit raportul nr. 26/140 din 6 martie 2013, prin care s-a propus respingerea proiectului de lege.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a hotărât, cu majoritate de voturi, menținerea raportului de respingere a proiectului de lege.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc, doamnă deputat.

Din partea grupurilor parlamentare, domnul deputat Tinel Gheorghe.

Aveți cuvântul.

Niște parcuri prin pădure, niște terenuri în pantă...!

Domnule președinte de ședință, mulțumesc frumos. Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PDL nu este de acord cu raportul de respingere a acestui proiect de act normativ, și am să vă spun de ce. Nu pentru faptul că, vezi Doamne, inițiativa aparține sau ar aparține, printre alții, și unora dintre colegii noștri care acum ocupă portofoliile ministeriale – este vorba de Lucia Varga, ministrul pentru ape și păduri; Mariana Câmpeanu, ministrul pentru muncă; domnul Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților; Chițoiu Daniel, ministrul finanțelor; Fenechiu Relu, ministrul transporturilor –, ci datorită, eu știu?, importanței actului normativ, și noi credem, așa cum rezultă și din expunerea de motive, că, într-adevăr, programul început prin Ordonanța nr. 59/2007 trebuie să continue.

Cine cunoaște prevederile Ordonanței nr. 59/2007 vizavi de implementarea spațiilor verzi în localități știe că programul s-a aplicat pe o perioadă de doi ani de zile, cu o sursă de finanțare din Fondul de mediu, de 25 milioane de lei.

Proiectul de act normativ, pe care îl dezbatem astăzi, și, din păcate, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic dă un raport de respingere, și nu înțeleg de ce, are termen de aplicabilitate 10 ani de zile de acum încolo și propune o sumă de 75 milioane din fondul de mediu.

Nu văd de ce îl respingem, mai ales că el se adresează numai mediului urban. De ce dăm un vot de respingere? Încă o dată, discutăm de mari proiecte pentru România. De ce n-am găsi soluție să-l adoptăm? Noi nu venim aici pentru, eu știu?, așa, la�, ca să nu folosesc un termen foarte dur, că e de la actuala putere și hai să le băgăm, să zgândărim cu bățul prin gard. Nu, venim și discutăm că este un proiect de act normativ bun, mai ales că știu că necesitatea implementării și a adoptării Directivei 50/2008 a Comisiei Europene rămâne în vigoare și trebuie să ne raportăm la condițiile europene de minim necesar de spațiu verde pe cap de locuitor.

Or, eu, aici, chiar că nu înțeleg rațiunea pentru care Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic dă un vot de respingere.

Și aș întreba Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, aș întreba și ministerele de resort, și Ministerul Mediului, și Ministerul Apelor, și Ministerul Finanțelor: e chiar atât de greu să identificăm 75 de milioane în 10 ani de zile, prin Fondul de mediu?

Eu nu cred că este imposibil să găsim o soluție. Poate nu 75 de milioane, poate 50 de milioane, poate 25, dar proiectul în sine este viabil, este necesar pentru România.

Și eliminăm și – cum spunea domnul președinte de ședință – posibilitatea de a face spații verzi în păduri, în alte locuri improprii, între ghilimele, acolo unde n-ar trebui să discutăm de astfel de oportunități.

Vă propun retrimiterea la comisie și, poate, domnule președinte de ședință, că sunteți membru al Biroului permanent, când dispuneți analiza în comisiile de specialitate, nu transmiteți unei singure comisii, cu un rol unic diriguitor pentru raport, pentru că, iată, asistăm la astfel de expuneri de motive care n-au logică și n-au relevanță, și n-au acoperire faptică reală în practică, să știți.

Vă propun retrimiterea la comisie pentru două săptămâni.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Înainte de a da cuvântul colegului Ciuhodaru,

Propunerea a fost respinsă.

Domnule deputat Ciuhodaru, vă rog, aveți cuvântul.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Reamintesc colegilor parlamentari că poluarea urbană nu a dispărut, că sunt mai multe particule în aer cauzate de praf, de când nu mai există poluarea industrială, că vin dintr-un oraș în care, în fiecare zi, ajung la urgență pacienți cu afecțiuni alergice determinate de praful de pe stradă, într-un oraș în care nu mai există industrie.

Acest context, acest plan național de îmbunătățire a calității mediului ce transpune, practic, directivele europene este un lucru bun.

Și vom vota pentru adoptarea acestui proiect de act normativ. Nu voi citi la final lista pe care a spus-o domnul deputat Tinel, a parlamentarilor puterii care au propus un lucru cândva și acum se dezic și se contrazic, spunând cu totul alt lucru. Este o practică pe care o faceți în fiecare zi.

Nu uitați că s-ar putea să vă îmbolnăviți pe stradă tocmai de alergenii prezenți în praful de pe stradă și vă veți gândi, poate, cândva, că nu ați votat acest proiect de act normativ. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc. Domnule deputat, aveți microfonul.

Domnul deputat Mircovici, intervenție din partea grupului.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor,

Vreau să fac o singură observație: s-au spus multe lucruri aici, care unele seamănă a politicianisme. Guvernul anterior Guvernului Ponta nu susține un astfel de amendament și, la vremea respectivă, și cei care au vorbit aici erau în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, și erau influenți în Guvernul respectiv. Semnătura este a domnului prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu.

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Dacă nu mai există intervenții, proiectul de lege, cu raport de respingere, se trimite la votul final.

20. Propunerea legislativă privind înființarea Companiei Naționale „Herghelii de Stat”. Nu de cai?! De stat, nu de cai. OK!

Inițiatorul?

Comisia?

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru înființarea Companiei Naționale „Herghelii de Stat”.

Propunerea legislativă are ca obiect înființarea Companiei Naționale „Herghelii de Stat”, persoană juridică cu capital de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin preluarea patrimoniului Direcției de cercetare, exploatare și ameliorare a cabalinelor din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor „Romsilva”.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, cu majoritate de voturi, 3 voturi împotriva respingerii și o abținere, propune respingerea propunerii legislative din motivul următor: propunerea legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat.

Propunerea este de competența decizională a Camerei Deputaților și face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.

Mulțumesc.

Acesta este un proiect de lege care ne arată ce înseamnă mâna lungă a Parlamentului, a Legislativului. Este depus în

2008 și sunt aici semnături care nu mai există demult în Parlamentul României.

Domnul Steriu, vă rog, la dezbateri generale.

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Nici Grupul parlamentar al PSD nu susține acest proiect de lege, într-adevăr, depus la începutul anului 2008, din același motiv. Practic, în 2008 erau anumite priorități legislative în construcția instituțională. Astăzi ne este greu să susținem înființarea unei companii cu 17 subunități, cu activitate la centru, cu directori, contabili și medici veterinari.

Este un proiect care modifică în mod semnificativ bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Cum spuneam la început, Grupul parlamentar al PSD nu susține acest proiect.

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Domnul deputat Kelemen Atilla, primul inițiator al acestui proiect de lege.

Cu stimă, îmi face plăcere să vă revăd, domnule deputat. Vă rog, aveți cuvântul.

Da, plăcerea este de partea mea, domnule președinte, că vă revăd în scaunul pe care stați.

Stimați colegi,

Puteam să iau cuvântul, într-adevăr, și ca inițiator la această lege, și bineînțeles nu am luat fiindcă înțeleg mersul lucrurilor în România și înțeleg și argumentația.

Că nu sunt de acord cu această argumentație că nu există bani pentru 16 subunități, și nu 17, domnule coleg, 16 sunt (13 herghelii și 3 depozite de armăsari).

Totuși, fiindcă este în Parlament această inițiativă din 2008, că am zăbovit atât de mult pentru a da un verdict provine din alt punct de vedere, nu numai din punct de vedere pecuniar.

Dar eu am fost acela care, în ’97, când hergheliile de stat, care au existat de fapt, autoritatea hipică și hergheliile de stat, au fost în mare problemă: au avut 54 de miliarde de lei datorii, pe care nu aveau de unde să le plătească, și atunci, consultându-mă cu mai mulți factori, prim-ministrul, bineînțeles, am vrut să salvez hergheliile.

Nu știu dacă mulți dintre dumneavoastră cunoașteți acest citat vestit, care vine de acum vreo două-trei sute de ani: „Ce-i mai frumos pe lume decât un tânăr moldovean pe un cal arab.” Sper că unii dintre dumneavoastră cunoașteți citatul. Dacă nu, o să vă spun de la cine am citat.

Într-adevăr, calul de rasă din România este o avuție națională și, din cauză că, bineînțeles, sunt probleme de vreo 50 de ani în ceea ce privește creșterea calului în România, bineînțeles că am simțit că am această datorie, să salvez hergheliile de stat, fiindcă erau două soluții: ori mutăm undeva, într-o subunitate unde sunt niște bani, ori facem privatizarea.

Bineînțeles că privatizarea... Eu am văzut destul de multe herghelii în Europa privatizate, dar dacă un mare întreprinzător care credea că, dacă la familia regală a Angliei se discută despre cal, și el trebuie să aibă niște cai, și a cumpărat o herghelie, dacă a avut probleme, prima dată nu și-a vândut Mercedesul nevestei, ci a vândut herghelia. Și această muncă de cercetare, de sute de ani, care există la aceste herghelii de stat – creștem 13 rase de cabaline și suntem lăudați din toate părțile și pentru înființarea Autorității Hipice, care, bineînțeles, iarăși, pentru motive pecuniare, a fost desființată de câțiva ani. Și nu vreau să vă dau exemple, dar în Germania, în Austria, în Ungaria există comisii parlamentare separate pentru problemele creșterii cabalinelor, nu trebuie să vă vorbesc despre vestitele rase nemțești – Hanoveranul, Holsteinerul, Bavarezul sau Essenul –, care sunt rase recunoscute, dar și multe rase din acele rase de Mezohegyes din Ungaria au fost salvate chiar de hergheliile din România, unde am păstrat niște nuclee vechi, care astăzi nu mai există în alte țări în afară de noi.

Cu această grijă am înființat această lege. Înțeleg și cred, cel puțin sper că acea unitate unde acum 17 sau 16 ani am mutat din cauza datoriilor Romsilva, deci de Romsilva este vorba, atunci Romsilva avea foarte mulți bani.

Situația de astăzi nu mai este chiar așa și, de aceea, m-am tot gândit dacă este bine să facem această companie sau nu.

Eu am înțeles mersul lucrurilor. Eu cred că pentru calul românesc și noi trebuie să ne simțim responsabili și sper că Romsilva și în continuare va fi o gazdă bună sau și mai bună pentru rasele istorice de cai din România.

Mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Domnul Tinel, de la PDL.

Domnule deputat, aveți microfonul.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Colegul nostru, domnul Kelemen, v-a prezentat câteva argumente pentru care compania aceasta a cailor de rasă ar trebui să funcționeze.

Eu am să vă reamintesc, pentru cei care sunteți mai vechi, și am să spun celor care sunteți noi, la primul mandat, că în 2002, printr-o Ordonanță de guvern, nr. 139, Guvernul Năstase a dispus preluarea Societății Naționale „Cai de Rasă” de către Regia Națională a Pădurilor „Romsilva”, fără ca în obiectul de activitate al Regiei Naționale a Pădurilor să apară vreun cuvințel legat de caii de rasă.

Dar, așa cum spunea colegul meu, domnul Kelemen, rațiunile au fost pur economice, pentru a salva calul românesc. Era o perioadă în care Romsilva – Regia Națională a Pădurilor –, societate cu capital integral de stat, funcționa bine.

Iată însă că perioada de criză a afectat și Regia Națională a Pădurilor. Este supusă unor reorganizări, disponibilizări, iar din acest motiv cred și susțin cu tărie că este momentul ca, eu știu?, calul românesc să aibă o viață de sine stătătoare într-o structură de sine stătătoare. Cred că putem să punem umărul, nu sunt costurile atât de mari pentru înființarea Companiei „Cai de Rasă”, în așa fel încât să spunem: haideți să omorâm și cealaltă societate de stat, Regia Națională a Pădurilor.

Mai devreme sau mai târziu, vă spun, vom aproba în Parlamentul României o lege care să ducă la înființarea Companiei „Cai de Rasă”. De ce?

Pentru că va veni Regia Națională a Pădurilor, care va spune: nu mai avem bani să susținem și aceste costuri, nu avem personal calificat. Efectiv, ce a mers din 2000 până acum a mers din inerție, din 2002, de 11 ani de zile.

Dar ca să ai performanță, să poți concura în marile concursuri internaționale, să te poți bate, pentru că asta este rațiunea acestei societăți nou-înființate, trebuie mult mai mult decât pune la dispoziție, în momentul de față, Regia Națională a Pădurilor.

Vă propun reîntoarcerea la comisie, pentru două săptămâni, pentru a găsi, împreună cu colegii noștri, o soluție de compromis, în așa fel încât această companie să poată să-și intre în drepturi.

Mulțumesc, domnule președinte.

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Chiar vă mulțumesc din suflet pentru observația cu Romsilva, care mergea foarte bine în 2002. Vă mulțumesc. Mergeau mai multe lucruri bine, dar era înainte de Guvernul Boc.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Grupul PNL va vota pentru respingerea acestui proiect de lege din următoarele rațiuni: astăzi ne punem problema dacă este normal sau nu să salvăm calul românesc. Cum spunea și colegul meu Kelemen, da, calul românesc trebuie să fie salvat, iar acolo, la Regia Națională a Pădurilor... cred că astăzi, datorită acestor condiții, până la urmă, economice, este bine să rămână la Romsilva.

Pe această cale, vă aduc și mulțumirile angajaților din Direcția de cai de rasă, care erau foarte îngrijorați că vor pleca de sub tutela Regiei Naționale a Pădurilor și, chiar dacă obiectul de activitate al RNP Romsilva este cu totul altul, eu cred că nu este momentul să înființăm separat o companie națională de stat. Era în trecut să desființăm acest genofond al țării, dar ideea de a trece în structura Romsilva a fost una bine-venită.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

## Și eu vă mulțumesc.

Propunerea legislativă cu raport de respingere merge la votul final.

21. Urmează Propunerea legislativă pentru înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși”. Inițiatori?

Nu avem.

Comisia?

Domnul deputat Știrbu. Aveți microfonul.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport înlocuitor asupra Propunerii legislative pentru înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” Propunerea legislativă pentru înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” a fost trimisă Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă cu Pl-x 229 din 2 mai 2011.

Propunerea legislativă a fost retrimisă la comisie de plenul Camerei Deputaților în 14 iunie 2012.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă, spre avizare fiind transmisă, potrivit prevederilor art. 65 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Până la redactarea raportului, toate cele trei comisii au transmis avize negative pentru această inițiativă legislativă.

Comisia a examinat avizul favorabil, însoțit de observații și propuneri, emis de Consiliul Legislativ, precum și punctul de vedere al Guvernului emis cu nr. 95 din 14.01.2011, care nu susține.

Propunerea legislativă a fost respinsă și la Senat, în ședința din 27 aprilie 2011, în calitate de primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a propus respingerea Propunerii legislative pentru înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși”, cu Pl-x 229/2011.

Propunerea legislativă a fost dezbătută în ședința de plen a Camerei Deputaților din 12 martie 2012, iar din data de 14 iunie 2012 a fost retrimisă la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă își menține punctul de vedere și propune plenului respingerea Propunerii legislative pentru înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși”.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

## Și eu vă mulțumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenții? Nu sunt.

În acest caz, propunerea legislativă, cu raport de respingere, se trimite la votul final.

Este ora 12.00. Conform programului, luăm o pauză de 30 de minute. La ora 12.30... Suntem la ora 12.00.

Este vreo urgență...? Am o problemă. Iar mă critică colegii de la PDL. Săptămâna trecută m-au criticat că am depășit cu cinci minute programul.

Vă mulțumesc foarte mult.

La ora 12.00 s-a închis programul ședinței de dimineață. La 12.30 vorbim despre votul final. Vă rog să fiți prezenți în sală.

## PAUZĂ

## DUPĂ PAUZĂ

Doamnelor și domnilor deputați, Vă rog să luați loc în bănci.

Rog liderii de grupuri să solicite colegilor să se prezinte în sală.

Până la începerea votului final, am două cereri de intervenție.

Vă rog, domnule deputat. Vă rog, aveți microfonul.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Am deosebita plăcere, deputat Mihai Deaconu mă numesc, să vă fac o invitație. Vă rog să participați, după ce se termină votul final, în fața sălii de plen, la un spectacol oferit de Ansamblul „Hora” din localitatea Albeștii de Argeș din județul Argeș și de „Rapsozii” de la Casa de cultură din Curtea de Argeș – un minispectacol care cred că o să vă placă.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc. Domnule deputat, vă rog.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Mâine, 12 iunie, este Ziua Națională a Federației Ruse. Acum 23 de ani, Adunarea Parlamentară a Dumei de Stat a proclamat ziua de 12 iunie Ziua Națională a Federației Ruse. Această sărbătoare este cea mai recentă și cea mai tânără sărbătoare a poporului rus.

În acești 23 de ani, Rusia a traversat o perioadă de tranziție, de transformare a instituțiilor statului, de trecere de la o economie superplanificată și centralizată la o economie de piață. Nivelul produsului intern brut a crescut cu 3,4%, iar șomajul a scăzut la 5,5%. Sectorul energetic a cunoscut o creștere semnificativă, înregistrând un ritm de creștere de 12,7%. Rusia a devenit un exportator de cereale important în Europa, iar rezervele valutare ale Rusiei numai în luna mai au crescut cu 4,7 miliarde de dolari.

Pe plan mondial, Rusia a devenit un actor din ce în ce mai activ. Este membru al Grupului G8, statele cu cele mai dezvoltate economii. Este membru al Grupului BRICS, din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China, Republica SudAfricană. A fost creată Uniunea Vamală Comună, din care fac parte Rusia, Kazahstan, Belarus.

Economia Rusiei se adaptează pieței mondiale. Rusia deține locul doi ca ritm de creștere economică în cadrul Grupului celor 20 de state și este al treilea partener comercial al Uniunii Europene.

Rusia se bucură de un prestigiu din ce în ce mai mare pe plan mondial. Numai în acest an, Moscova a fost vizitată de șefii de stat din Japonia, China, Republica Sud-Africană, Israel, Serbia, Vietnam, Kazahstan și de secretarul general american, iar șeful statului rus a efectuat o vizită în Germania și Olanda.

În cadrul relațiilor Rusia–Uniunea Europeană, pe data de 4–5 iunie, în orașul Ekaterinburg, s-a desfășurat Summitul Federația Rusă–Uniunea Europeană.

În mai puțin de o lună, pe 6 iulie, se va deschide Universiada Sportivă din orașul Kazan, la care vor participa și studenții sportivi români.

În luna iulie a acestui an, un număr de 50 de copii din România sunt invitați să petreacă vacanța în taberele școlare din Federația Rusă.

În februarie 2014, în orașul de pe malul mării, Soci, se va desfășura Olimpiada de iarnă, iar în martie 2014 vor avea loc Jocurile paralimpice de iarnă.

86 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 81/21.VI.2013

În anul 2018, Rusia va găzdui Campionatul Mondial de Fotbal. Dorim ca și echipa națională a României să fie prezentă la acest campionat mondial.

Pentru schimburile comerciale dintre România și Federația Rusă există un mare potențial. Nivelul acestor schimburi, anul trecut, a atins 4,4 miliarde de dolari, cu o creștere de 1,8%.

Pe data de 18 și 19 aprilie a acestui an s-a desfășurat la București cea de a XI-a Sesiune interguvernamentală româno-rusă pe probleme economice, comerciale și de colaborare tehnico-științifică, iar în documentul final au fost evidențiate perspectivele viitoarei colaborări și s-a stabilit ca următoarea sesiune – cea de a XII-a – să aibă loc în anul 2014, în Rusia.

Orașul Constanța este înfrățit cu orașul Sankt Petersburg, capitala culturală a Federației Ruse. În orașul Sankt Petersburg există un bulevard cu o lungime de 10 km, care poartă denumirea de Bukarest. De asemenea, există o stație de metrou cu numele capitalei României. În luna septembrie, în orașul Constanța, se va desfășura Conferința româno-rusă a istoricilor.

În Duma de Stat a Federației Ruse activează Grupul de prietenie cu parlamentarii români și o delegație parlamentară condusă de domnul senator Viorel Arcaș a efectuat anul trecut o vizită la Moscova, iar Grupul de prietenie dintre Parlamentul României și cel al Federației Ruse, condus de domnul deputat Viorel Ștefan, a primit vizita unei delegații din Federația Rusă, condusă de domnul Constantin Iosevici Kasaciov, deputat din Duma de Stat.

Stimați colegi,

Cu ocazia zilei de 12 iunie, Ziua Rusiei, consider că a sosit momentul ca România să revină pe piața enormă a Federației Ruse cu mărfurile sale tradiționale, pe care le-am exportat acum două-trei decenii.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Vă urăm sărbătoare frumoasă. La mulți ani! Trecem la votul final.

Vă rog să vă pregătiți pentru votul de control.

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, astăzi, 11 iunie 2013, s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată în procedură de urgență de ambele Camere ale Parlamentului, termenul constituțional de două zile curge de astăzi.

1. Continuăm cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2013 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România – lege ordinară.

Vă rog, votați!

304 voturi pentru, două abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.

2. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2013 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare – lege ordinară; procedură de urgență.

3. Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin – lege ordinară; raport de adoptare.

-

Proiectul de lege a fost adoptat.

4. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate. Lege ordinară. Raport de adoptare.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege și stimați colegi,

Această completare la Legea nr. 151 este bine-venită, întrucât caută, în felul acesta, să rezolve o serie de probleme din procesul de integrare a copiilor cu autism în învățământul de masă, și anume: la această dată, asistăm la un număr insuficient al învățătorilor și profesorilor de sprijin. Programa școlară nu este adecvată posibilităților intelectuale ale acestor copii, nu există criterii de evaluare diferite. Toți copiii primesc aceleași sarcini de lucru și aceleași teste de evaluare. Colegii au tendința, în clasele mici, să copieze comportamentul copiilor cu elemente de autism.

Integrarea acestor copii în învățământul de masă ar trebui să se facă în baza unei evaluări inițiale reale a gradului de autism, dacă sunt integrabili sau nu, și trebuie să devină subiectul unei monitorizări în timp a progreselor integrate.

Cu această completare la Legea nr. 151, factorii de răspundere vor putea, într-adevăr, să rezolve aceste probleme importante ale învățământului special. Vă mulțumesc.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

5. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă – lege ordinară; raport de adoptare.

6. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2012 privind instalațiile portuare de preluare a deșeurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii – lege ordinară; raport de adoptare.

7. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative – lege ordinară; raport de adoptare.

Domnul deputat Tinel, explicarea votului.

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Am votat împotriva acestui proiect de lege pentru că modificarea Ordonanței nr. 101/2011 servește, din punctul dumneavoastră de vedere, clientelei politice. Modificarea art. 8, în sensul că reduceți valoarea de începere a licitației, după prima licitație, cu 10%, după a doua licitație, dacă nu se adjudecă, cu 20%, după a treia licitație, cu 30%, introduceți un prag de 50 de mii de euro, peste care plata poate fi făcută și în rate. Să mă ierte Dumnezeu, ce rațiune mai aveți dacă le vindeți, în condițiile în care ați argumentat că vânzarea acestor spații se face datorită faptului că nu aveți bani să le întrețineți, când voi ați scăzut valoarea de începere la licitații, până la mai mult de jumătate din valoarea de începere? Cui servește actul normativ? Clientelei dumneavoastră politice. Vă mulțumesc.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

## Mulțumim, domnule deputat.

9. Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de modernizare a Administrației Fiscale) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 8 mai 2013 – lege ordinară; raport de adoptare.

10. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, reexaminată la cererea președintelui – lege ordinară; raport de admitere a cererii de reexaminare.

11. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment – lege ordinară; raport de respingere.

Proiectul de lege a fost respins.

12. Propunerea legislativă privind înființarea Companiei Naționale „Herghelii de Stat” – lege ordinară; raport de respingere.

13. Propunerea legislativă pentru înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” – lege ordinară; raport de respingere.

Doamnă deputat, aveți microfonul.

Stimate colege și stimați colegi,

Explic votul „nu”, pentru respingerea respingerii, pentru că Constantin Brâncuși este cea mai mare personalitate culturală a lumii și a României. Numele României rămâne luminos în artă datorită lui Constantin Brâncuși.

Se spune că nu-i românul ca olteanul și olteanul precum gorjeanul. Gorjenii din sală ar fi trebuit să se gândească mai bine, în cazul în care au votat „da”.

Noi vom relua această inițiativă legislativă și sunt convinsă că patriotismul care ne animă pe toți, cu atât mai mult minoritățile naționale care-și iubesc țara care i-a adoptat, poate mai mult ca alții, și sperăm să avem succes, pentru că autoritățile locale din Gorj pun la dispoziție locația pentru muzeu și tot ceea ce trebuie.

Să sperăm că Muzeul „Constantin Brâncuși” va fi într-o lege ordinară adoptată în sesiunea următoare. Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Domnule deputat Udriște, motivarea votului.

## **Domnul Gheorghe Udriște:**

Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați,

Membrii Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal au votat împotriva respingerii și este rușinos, măcar oltenii care sunt aici, în sală, să fi votat pentru aprobarea înființării acestui muzeu.

Este personalitatea secolului sau, dacă vreți, a veacurilor, a românilor. E un om cu care toată lumea se mândrește.

Mai mult decât atât, am văzut că sunt inițiative de sprijin, inclusiv a domnului prim-ministru Victor Ponta, de aducere în țară a osemintelor marelui Brâncuși și noi nu suntem în stare sau nu vrem... să lăsăm dracului o dată pentru totdeauna metehnele astea politice! Măcar pentru asemenea situație să ne unim eforturile și să fim de acord cu înființarea unui muzeu național al lui Constantin Brâncuși.

Am fost o sută care am votat pentru respingere. Poate că data viitoare, când vom veni, vom aborda altfel această problemă, cu o nouă inițiativă, ca să înființăm, în sfârșit, și noi ceea ce alții au făcut cu mult înaintea noastră. Vă mulțumesc.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

## **Domnul Gigel Sorinel Știrbu:**

Mulțumesc, domnule președinte.

Vorbesc și în calitate de oltean. Rar mi-a fost dat să văd atât de multă ipocrizie. Vreți să știți că, în 2011, Guvernul condus de președintele dumneavoastră de atunci nu a susținut această inițiativă legislativă? S-a trezit oltenismul astăzi în dumneavoastră? Da?

Vreau să vă explic următorul lucru: toată lumea este de acord că Brâncuși a fost și este, și va fi o mare personalitate a culturii mondiale și universale.

Ce vreți să facem? Un muzeu al lui Constantin Brâncuși, care să funcționeze într-o căzătură de casă? Sau vreți să facem o lege a acestui muzeu a marelui Constantin Brâncuși, care să fie vizitat de mii sau milioane, sau zeci de mii de turiști? Vreți asta?

Domnule deputat, dacă aveți puțin sânge oltenesc în dumneavoastră, ar trebui să lăsați puțin ipocrizia la o parte. Vă mulțumesc tare mult.

Și eu vă mulțumesc.

14. Lege privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene – lege organică; raport de adoptare.

Vă rog votați.

269 de voturi pentru, 18 abțineri, 37 de voturi împotrivă. Proiectul de lege a fost adoptat.

Doamna deputat, aveți microfonul, explicarea votului.

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Am votat pentru această lege pentru că, prin adoptarea astăzi a acestei legi, se stabilește cooperarea instituțională între puteri importante ale statului român, și anume Guvern și Parlament.

Prin această lege, Parlamentul are un rol mai mare în ceea ce privește exercitarea controlului parlamentar asupra Guvernului în domeniul afacerilor europene.

Îmi exprim speranța că instituția prezidențială va accepta, va respecta și se va alătura eforturilor noastre de a credibiliza activitatea Parlamentului și în acest domeniu și va promulga cât mai repede această lege.

Mulțumesc.

## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**

Mulțumesc, doamnă deputat.

Propunerea legislativă privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor de creștere, îngrijire și educare a copiilor în vârstă de 0–3 ani – lege organică; raport de respingere.

Vă rog votați.

228 de voturi pentru, 5 abțineri, 86 de voturi împotrivă. Proiectul de lege a fost respins.

Vă urez o după-amiază plăcută!

La ora 13.00, Birou permanent unit, la Senat, al celor două Camere.

La revedere!

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|647404]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 81/21.VI.2013 conține 88 de pagini.**

Prețul: 220,00 lei