Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 octombrie 2013
Comemorativ · respins
Florian Dorel Bodog
Moment de reculegere păstrat în memoria victimelor Holocaustului
Discurs
Aș dori să susțin amendamentul respins, amendamentul propus de Comisia pentru sănătate publică, și anume introducerea, după articolul 13, a unui nou articol cu următorul cuprins: „Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
La alineatul (1) al articolului 16, după litera g), se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: plătește, în condițiile legii, contribuții obligatorii sau voluntare la organizațiile constituite în baza tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte, prin Ministerul Sănătății, în limita bugetului aprobat.”
Este vorba de plata unei contribuții voluntare de 10.000 de euro, pe care România o plătește la fondul Protocolului apa și sănătatea.
Ministerul Mediului și-a reglementat plata acestei contribuții, iar Ministerul Sănătății nu o are reglementată. Banii sunt cuprinși în bugetul Ministerului Sănătății. Am discutat cu domnul secretar de stat și dorim să susținem introducerea acestui amendament pentru a sprijini Ministerul Sănătății în plata obligațiilor care ne revin ca țară, după ratificarea Protocolului apa și sănătatea prin Ordonanța Guvernului nr. 95/2000.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.