Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Remus Mihai Goțiu
Discurs
Aș vrea să arăt că pe ordinea de zi mai avem legi organice de votat, legi care sunt deja dezbătute. Și, dacă vrem să schimbăm o regulă, o schimbăm pentru toate și votăm pentru toate, nu doar pentru una. Nu înțeleg totuși această grabă, când mai sunt 12 minute până la ora 17.00, când în mod normal lunea începe votul pe legile organice, și unde se grăbesc colegii de la PSD de vor acest vot pe aceste două legi înaintea dezbaterii care urmează la punctul 3.
Așadar, consider că nu se justifică absolut deloc un regim special pentru două legi, în condițiile în care mai avem și alte legi organice deja dezbătute și care urmează să fie votate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.