Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2017
other
Raluca Turcan
Discurs
## Aș vrea să mai spun un lucru.
Am avut două demisii de onoare și mai există o persoană cu același statut ca al doamnelor care și-au dat demisia de onoare și care, pentru că este susținut de ALDE, este bine-mersi în Guvernul României. Unde este comportamentul echilibrat și echidistant al PSD? Cum vă priviți dumneavoastră colegii de partid și, în special, pe președintele partidului, Liviu Dragnea, în condițiile în care a acceptat ca un membru al ALDE, cu aceeași calitate ca doamna Plumb, să rămână în Guvernul României? Sau că, între doamna Plumb și doamna Shhaideh, pentru doamna Plumb, prin votul pe care dumneavoastră îl veți da astăzi, în Parlament, veți opri urmărirea penală, în timp ce pentru doamna Shhaideh urmărirea penală continuă?
Oameni buni, discriminarea este evidentă. Dublul limbaj este evident.
Închei spunându-vă că votul de astăzi trebuie să fie în spiritul Constituției, care la art. 16 spune răspicat: „Nimeni nu este mai presus de lege...” – nici doamna Plumb, nici domnul Ilie, nici domnul Tăriceanu, nici chiar domnul Dragnea. Cu toții, senatori, deputați, trebuie să avem același statut în această țară cu cei 20 de milioane de cetățeni ai României.
Ca urmare, Partidul Național Liberal va vota într-un mod transparent, la vedere, pentru continuitatea anchetei penale, pentru a începe urmărirea penală și pentru ca justiția să ajungă să se pronunțe, eventual ca justiția să spună că doamna Rovana Plumb este nevinovată, așa cum a afirmat de la acest microfon.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.