Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2009
procedural · adoptat tacit
Ioan Andreica
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Având în vedere faptul că în România s-au produs foarte multe modificări, inclusiv de structură, considerăm necesar că, dacă nu se emite o autorizație de construire pentru modificarea unor pereți interiori, chiar dacă nu sunt de rezistență, există tendința de a nu întocmi proiecte tehnice, de a nu depune la Inspectoratul de Stat în Construcții documentația pentru urmărire și există riscul ca la o apreciere subiectivă a unor nespecialiști să nu se judece care este perete de rezistență sau să se pună peste o cameră cu grinzi de lemn un perete greu care să flambeze și așa mai departe, deci considerăm că trebuie, în continuare, să rămână „documentație tehnică și autorizație de construire.” Dacă-mi permiteți, aș da un răspuns la prima întrebare în legătură cu acordul unic.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.