Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Laura Iuliana Scântei
Discurs
Aș vrea să punctez că autoritatea care are competența să stabilească condiții legale pentru ocuparea unor funcții care implică exercițiul autorității de stat este doar Parlamentul, lucru pe care l-a reiterat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 304/2017.
Ceea ce menționa domnul senator, președintele Comisiei juridice, că aceste condiții trebuie stabilite... să rezulte dintr-o hotărâre judecătorească, are în vedere doar interdicția drepturilor electorale. Atunci când vorbim de ocuparea unor înalte, celor mai înalte funcții în stat: premier, prim-ministru, miniștri, președinte, senatori și deputați, Parlamentul este cel care stabilește condiții speciale pentru ocuparea și exercitarea acestor înalte demnități publice. Deci nu suntem într-o contradicție în ceea ce privește competența de a legifera prin Parlament aceste condiții, nu este vorba despre interzicerea drepturilor electorale pe care instanța judecătorească le poate dispune.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.