Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2023
Declarații politice · respins
Dragoș-Cătălin Teniță
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Aș vrea să vă împărtășesc o poveste care ar trebui să ne miște inimile. Imaginați-vă o fetiță numită Aisha, ce locuiește în Xinjiang, regiunea din Republica Populară Chineză pe care locuitorii o numesc și Turkestanul de Est.
Are doar 7 ani, dar în ochii ei se citește o tristețe pe care niciun copil nu ar trebui să o trăiască. De luni bune, Aisha nu a văzut fața mamei sale. A fost despărțită de părinții ei și internată într-un centru de „reeducare”, în timp ce părinții ei au fost trimiși în lagăre de muncă forțată. Când Aisha își întâlnește mama, limba și credința care i-au unit nu mai pot fi împărtășite. Și Aisha nu este un caz izolat; zeci de mii de copii ca ea sunt internați în orfelinate, cu scopul de a fi dezrădăcinați.
Acești copii, alături de peste un milion de uiguri și alți musulmani, sunt victimele unei politici de stat oribile, condusă de Partidul Comunist Chinez*, implementată de aceiași oameni care au comis abuzuri și crime în Tibet. Scopul? Distrugerea identităților și sufletelor acestor oameni.*
Da, începând din 2014 Guvernul chinez a creat un arhipelag de lagăre în Xinjiang, unde uigurii și alți musulmani sunt supuși la tortură, la reeducare prin propagandă neîntreruptă și la atrocități inimaginabile, precum sterilizările și avorturile forțate. Mai mult de 16.000 de moschei au fost distruse sau grav avariate.