Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Mihai Alexandru Voicu
Discurs
Aș vreau doar să invoc un lucru care s-a întâmplat, e de domeniul trecutului.
Sper ca la bugetul viitor să nu mai trecem prin această situație neplăcută, neregulamentară și necutumiară, și anume să atrag atenția că, din păcate, dintr-un motiv pe care nu-l înțeleg, în cadrul ședințelor comune ale Comisiilor pentru românii din afara granițelor țării, inițiatorii amendamentelor nu au avut posibilitatea să le susțină.
S-a hotărât – și eu nu reușesc să înțeleg temeiul regulamentar – ca aceste amendamente să poată fi susținute doar în Comisia pentru buget, finanțe, și nu acolo unde le-ar fi fost locul, în Comisia pentru românii de pretutindeni.
Sper din tot sufletul ca la viitoarea lege a bugetului să avem posibilitatea să ne susținem amendamentele. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.