Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 septembrie 2018
Consultare europeană · Trimis la votul final
Vasile Cocoș
Discurs
Asistența actuală a Uniunii Europene pentru educație în situații de urgență și de criză prelungită acoperă toate nivelurile educației, în colaborare cu guvernele, agențiile ONU, organizații neguvernamentale, societatea civilă, actori din sectorul privat, Parteneriatul global pentru educație și alte părți interesate.
Sprijinul bilateral și dialogul politic cu guvernele sunt însoțite de o serie de inițiative menite să atenueze riscul de întrerupere a studiilor în întreaga lume, de la crearea unor spații temporare de învățare la dezvoltarea de programe de învățământ la distanță pentru copiii care nu pot ajunge la școli.
Pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și în conformitate cu Agenda 2030 pentru educație, Uniunea se va concentra în acest domeniu pe consolidarea parteneriatelor pentru un răspuns educativ rapid, eficient, eficace și inovator, pe promovarea accesului, a incluziunii și a echității, pe susținerea educației pentru pace și pe sprijinirea educației de calitate.
Susținem intensificarea eforturilor pentru înființarea de școli temporare și dezvoltarea de servicii educaționale integrate, ce adaugă mijloace didactice relevante și adaptate cadrelor didactice, consolidează capacitatea de educație nonformală și promovează igiena și sănătatea publică, în scopul sporirii rezilienței comunităților locale.
PSD susține adoptarea opiniei privitoare la Comunicarea COM 304/2018, în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.