Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 octombrie 2018
other
Tinel Gheorghe
Discurs
Asta este competența pe care ați numit-o în locul celor pe care i-ați înlocuit în Consiliul de administrație la Regia Națională a Pădurilor?
3. Ați spus că managementul Regiei Naționale a Pădurilor este dezastruos în semestrul I 2018 și ați invocat că nivelul investițiilor din surse proprii e la 60%. Păi, dacă le-ați luat banii din profit, 90%, 100 de milioane de euro, cum să realizeze investiții din surse proprii, domnule ministru? Despre ce discutăm?
N-ați vorbit un cuvânt de lucrările de regenerare. N-ați vorbit un cuvânt de tăierile de îngrijire pe 2016–2017. Nici măcar n-ați așteptat să se finalizeze 2018, știut fiind că s-a modificat Codul silvic, și ați dat posibilitate – am dat posibilitatea, nu dumneavoastră, noi am dat posibilitatea, că, dacă voiați s-o faceți dumneavoastră, dădeați ordonanță de urgență. Noi am dat posibilitatea să nu blocăm activitatea Regiei Naționale a Pădurilor.
Și invocați fel și fel de tertipuri! Fugiți de responsabilitate și de chestiuni concrete, domnule ministru.
Și o să închei să vă spun: Azi aveți puterea-n mâini Și tăiați frunză la câini. Deneș nu e de ministru, Nu-i mai prelungiți registrul! Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.