Radu Mircea Berceanu

## **Domnul Radu Mircea Berceanu:**

Câteva explicații, cât se poate de scurte, cred că sunt necesare totuși.

Mai întâi, aș sublinia pentru toți colegii din sală, și nu doar, că este vorba despre un acord _stand-by_ , adică nu este vorba despre un împrumut efectiv, ci de posibilitatea ca, la un moment dat, să apelăm la un ajutor numai dacă este nevoie.

În al doilea rând, aș dori să explic puțin, fiindcă este clar că foarte mulți colegi, nefiind neapărat de specialitate sau neavând o experiență în domeniu, nu înțeleg exact cum funcționează lucrurile.

România emite o scrisoare de intenție, deci ceea ce ni s-a citit aici, și nu era neapărat necesar, fiindcă bănuiesc că toți știm să citim. Este o scrisoare care cuprinde intențiile României de a lua niște măsuri – măsuri pe o anumită perioadă –, și pentru asta Fondul Monetar Internațional, eventual, îi asigură un sprijin financiar în cazul în care acele intenții necesită sume de bani sau în cazul în care prin acele intenții, care nu au fost puse în practică, sunt necesare sume de bani pentru a acoperi alte tipuri de cheltuieli.

Deci bineînțeles că întâi se realizează scrisoarea de intenție, ea are anumite aprobări, după care merge de la cel care cere acest sprijin financiar, de la, să-i zicem, viitorul, eventual, asistat financiar, la cel care asistă, la Fondul Monetar Internațional. Fondul Monetar Internațional, în board, examinează dacă intențiile sunt corecte și banii ar fi bine să fie asigurați pentru acele intenții de anumite reforme, de restrângerea cheltuielilor și așa mai departe, și aprobă. Asta este aprobarea din board, după care se revine în România – sunt anumite aprobări –, iar, la final, bineînțeles, și Parlamentul este chemat să aprobe. Dar nu este un tratat, ci este o înțelegere financiară, nu neapărat un tratat.

Domnul senator Greblă, sigur, a fost ambasador în Elveția și este mai obișnuit cu aceste chestiuni, și mai puțin cu cele economice.

În legătură cu cele nouă luni de întârziere. Sigur, la nouă luni se întâmplă multe lucruri, bune de obicei, numai că nu e vorba de nouă luni. V-am explicat că poate cineva s-a uitat și a spus nouă luni de la cine știe ce dată de aici. Numai la titlu, dacă ne uităm, constatăm că ultima chestiune, și anume Scrisoarea suplimentară, datează din 21 septembrie 2009, dar, dacă ne uităm în documente, vom constata că cei de la Consiliul Legislativ au dat avizul pe 28 iunie, deci ea era trimisă de mult pe circuitul Consiliul Legislativ, Parlament etc.

Mai putem să mai subliniem pentru colegii noștri și alte date de aici, care sunt în documente – și nu vreau să citesc și eu ceea ce puteți citi cu toții –, că există un circuit al acestor documente și că nu este neapărat vina sau intenția Guvernului – să ne menținem în același limbaj – să trimită foarte târziu aceste lucruri, după ce ele ar fi avut nu știu ce efecte.

Am să închei prin a spune că totuși apocalipsa pe care ne-a descris-o domnul Varujan Vosganian este „Apocalipsa după Varujan Vosganian”, ministrul economiei.