Vasile Horga

Astãzi dezbatem o lege extrem de importantã pentru viitorul societãþilor comerciale româneºti, Legea privind impozitarea profitului.

Dupã cum se ºtie, obiectivul final al oricãrei afaceri este maximizarea câºtigului obþinut, care este reprezentat de profitul net al societãþii comerciale. Numai ºi din acest considerent statul ar fi trebuit sã gãseascã toate pârghiile ºi toate soluþiile ca acest profit sã fie, în final, optimizat, adicã câºtigul din activitate, deci câºtigul din orice afacere ar trebui sã fie maximizat ºi acest lucru nu poate fi fãcut în parteneriat societate comercialãÑstat. Ambele pãrþi, de fapt, sunt interesate în obþinerea acestui profit. Fiecare are interesul sãu propriu în obþinerea acestui rezultat. Pe de o parte, statul doreºte ca societatea comercialã sã obþinã acest profit, pentru ca sã preleveze din el o parte cât mai importantã pentru a satisface necesitãþile fireºti ale statului. Societatea comercialã, la rândul sãu, reprezentatã prin acþionarii respectivi, doreºte, de asemenea, sã obþinã o parte cât mai mare din profitul realizat, pentru a satisface atât interesele proprii ale acþionarilor, cât ºi interesele investiþionale ale societãþii respective, pentru cã ºtim cu toþii cã numai dezvoltarea internã din afacere reprezintã o creºtere a societãþii, sigur, dacã nu avem în vedere alte surse pe care acþionarii le-ar aduce din exterior.

Dar se pune o întrebare fireascã, o întrebare simplã: cine stabileºte cota optimã pentru a împãca cele douã interese? Pãrerea mea este cã aceastã cotã optimã, pe care statul o preia din profitul realizat de cãtre societatea comercialã, ar trebui sã fie stabilitã de cãtre acesta, pentru cã statul, cu forþa sa, ar trebui sã gândeascã pentru societãþile comerciale ca un prieten al acestor societãþi, ºi nu ca un duºman, aºa cum este el perceput astãzi de cãtre aceste societãþi.

De ce spun acest lucru? Pentru cã atunci când cineva este mai puternic, el trebuie sã îi creascã pe toþi cei din jurul lui, astfel încât, crescându-i, dezvoltându-i, sã poatã profita de aceastã investiþie pe care el, cel puternic, în cazul nostru, statul, o face în aceste societãþi comerciale.

Faptul cã impozitul pe profit s-a stabilit, astãzi, la o cotã de 25% nu ne spune nimeni ºi nimic cã aceastã cotã este optimã. Am vrea sã ºtim cum s-a ajuns la acest procent de 25%. Pentru cã iniþial el a fost de 38%, vechea guvernare l-a redus, l-a stabilit la 25%, iar noua guvernare, pur ºi simplu, a preluat acest 25%, fãrã a-l mai trece prin filtrul gândirii ºi al intereselor sale. Pentru cã eu mã întreb: de ce nu existã 26% sau 24%, sau 20%? Pentru cã orice guvernare, sigur, nu preia pur ºi simplu, mecanic o anume prelevare, un anume procent de la cei care au fost înaintea ei, ci gândeºte cu propria minte, cu propriile interese dacã acest optim este realizat prin acest 25%.

Mai mult decât atât, ne-a deranjat în momentul când am discutat aceastã lege faptul cã tot arbitrar a fost mãrit procentul pentru societãþile comerciale româneºti care exportau produse în afarã, de la 5% sau de la 6%, cât se stabilise ulterior, 5% a fost iniþial, la 12, fãrã a se stabili dacã aceastã creºtere este una normalã, una fundamentatã sau este una dictatã.