Vasilică Toma

Astăzi, doresc să fac referire la ziua de 3 decembrie, pentru a marca Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități și pentru a reflecta asupra stării actuale a sistemului din domeniul dizabilității în România. Este o ocazie importantă să analizăm cu atenție și să identificăm soluții pentru problemele semnificative cu care se confruntă comunitatea persoanelor cu dizabilități în cadrul acestui sistem fragmentat.

În prezent, sistemul românesc în domeniul dizabilității prezintă o fragmentare pronunțată. Procesul de evaluare a gradului de handicap este gestionat în cadrul unui singur program, inițiat la cerere și bazat pe demersul personal al individului. Deși acest sistem permite o integrare dinamică, există totuși multiple programe și sisteme separate, cum ar fi cel dedicat invalidității sau adresat copiilor cu dizabilități. Acest fragment este accentuat de existența altor programe specifice în domenii precum sănătatea, ceea ce complică procesul pentru persoanele cu dizabilități* și pentru instituții.

Demersul pe care trebuie să îl parcurgă aceste persoane este adesea costisitor și ineficient. Ele trebuie să depună cereri separate, să furnizeze aceleași informații și documente în mod repetat și să aștepte la cozi lungi în diverse instituții.* Acest proces nu este doar obositor, ci și ineficient pentru instituții, generând suprapuneri, lacune în acoperirea populației și irosirea resurselor.