Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2017
other · adoptat
Eugen Orlando Teodorovici
Discurs
Astfel de poziții... astfel de poziții mi se par, sincer, deplasate.
Spuneți aici că în luna... sau la jumătatea anului 2015 Comisia Europeană a emis o recomandare. Cred că, dacă ne
uităm pe acest act, la vremea respectivă, chiar și dumneavoastră, fiind secretar de stat la Ministerul Finanțelor, ați avizat către ministrul de finanțe de atunci, în persoana mea, un astfel de proiect. Asta înseamnă că fie am fost dezinformat, fie dumneavoastră, în Ministerul Finanțelor, n-ați știut că această recomandare a Comisiei există. Unu.
Doi la mână. Chiar și așa, este doar o recomandare, chiar și așa, Eurostatul se poate pronunța până când acest proiect ajunge la Camera Deputaților și, în cazul în care sunt chestiuni de clarificat, se pot clarifica acolo.
Și, trei la mână, o repet încă o dată: nu am nevoie să mai fac o analiză vizavi de necesitatea unui astfel de instrument bancar în România, atâta timp cât el în alte țări funcționează cu brio și nu înțeleg de ce în România n-ar putea să fie cel puțin la fel de util ca și în alte state din Uniunea Europeană și, mai ales, repet încă o dată, piața din România are nevoie de cât mai multe instrumente financiare pentru a putea să decidă o finanțare pentru un anumit proiect sau altul.
În acest sens, Comisia pentru buget, finanțe – și le mulțumesc foarte mult colegilor care au înțeles un astfel de proiect cât este de util – a decis să adopte raport de admitere, cu amendamentele admise, și, de asemenea, să supună spre dezbatere plenului Senatului raportul de admitere, amendamentele și propunerea legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.