Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2020
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Iordache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
**:**
Ați spus 50, așa că o să mă rezum la primele 30, din cele 50!
## Domnule ministru,
## Stimați colegi*,
În primul rând, mulțumim că ați putut veni astăzi aici.
Cred că aș putea să încep așa: nu este agonie mai mare decât să îngropi o poveste adevărată.
Și aș pleca cu prezentarea mea de astăzi în două mari teme, respectiv evoluția economiei, situația economică și socială a României înainte de pandemie și postpandemie. Și aș vrea să vă reamintesc că, în august 2019, Partidul Național Liberal, împreună cu USR, a solicitat o sesiune extraordinară, prin care, atunci, ați dorit eliminarea Ordonanței nr. 114, ca fiind o catastrofă, o nenorocire pentru economia românească, subliniind la vremea respectivă că trebuie, în ordine, eliminat așa: prețul de 68 de lei pe megawatt/oră la gaze, întrucât a distrus investițiile, mediile investiționale în această țară și profitul companiilor.
Concluzie: pe 2019, referitor la această afirmație, toate companiile din sectorul energetic „afectate de această ordonanță” au avut profituri între 255 de milioane de lei și până la 3,1 miliarde de lei. Toate, absolut toate pe profit. Deci în ce măsură le-au afectat cei 68 de lei, mai ales că cel mai mare profit l-au obținut OMV Petrom și Romgaz, adică cele care sunt marii producători de gaze.
Doi, ați spus, la vremea respectivă, prin acea sesiune extraordinară, că 2% a omorât investiția și mediul investițional în această țară, a marilor investitori.
Ei, cum putea să omoare investițiile și apetitul pentru mediul investițional, când s-a ajuns la acel nivel al profiturilor și, bineînțeles, posibilitatea să distribuie aceste profituri către investiții?
Trei, la vremea respectivă vorbeați de faptul că, de asemenea, au crescut aceste prețuri printr-o subvenție încrucișată, adică, dacă este 68 de lei la populație, producătorul s-a dus cu acest preț în mod încrucișat către industrie și a împovărat industria și ajuns cu prețuri la 120 de lei.