Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2022
Dezbatere proiect de lege · retras
Claudiu-Richard Târziu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Ați trecut așa de repede de la una la alta, încât mi s-a părut că doamna senator care a vorbit mai devreme se referă la altceva, pentru că, altminteri, voiam să spun și eu câteva cuvinte despre această inițiativă de modificare a Legii audiovizualului, care suferă de aceleași metehne ca cea de la punctul precedent.
Întâi de toate, că este inaplicabilă. Gândiți-vă cum ar fi ca la fiecare melodie care a fost produsă în anii comunismului să ai o avertizare la radio că e din vremea aceea. Cam cum ar suna programele?*
2. Cum ar fi ca toate producțiile din RDG și din alte state din blocul comunist să fie supuse sub acest semn al avertizării că ele au fost produse într-un regim totalitar? Că și acolo a fost regim totalitar, nu doar la noi, și legea nu face distincție.
Pe de altă parte, mi se pare și nepotrivit să semnalezi că a fost o creație din timpul regimului comunist un film ca „Probă de microfon”, de pildă, sau alte creații ale unor regizori români. Daneliuc nu este singurul care și-a încercat norocul cu cenzura și a și reușit, chiar dacă nu până la capăt, pentru că filmul a fost retras, după cum știți, de la difuzare; dar ăla era o probă de rezistență, nu era deloc o supunere la cenzură.* Și noi, dacă vrem să semnalăm cenzura din acel regim, ce facem acum? Instaurăm o nouă cenzură?