Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Puiu Hașotti
Discurs
Ați văzut ieri că în secolul al XIX-lea Parlamentul lucra în plen de luni până sâmbătă. Și noi lucrăm, dar ceva mai puțin, în plen, vreau să spun.
Stimați colegi, noi ne aflăm în următoarea situație: cvorumul de ședință este una, dar când este vorba de cvorumul de vot, acesta este altceva.
Eu cred că nu mai trebuie să discutăm pe această temă, ieri am avut oareșce îndoieli în privința introducerii astăzi pe ordinea de zi a acestui proiect de lege. Toți senatorii liberali care au fost în sală însă l-au votat, așa cum s-a văzut. Ne aflăm însă în următoarea situație: proiectul de lege a fost respins, pleacă astăzi la Camera Deputaților, unde lucrurile se vor rezolva, lucrurile astea sunt clare...
## **Doamna Cristiana Irina Anghel**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.