Varujan Pambuccian

Atunci când spunem „ca să nu se mai repete niciodată”, totul pare o frază simplă, rostită facil, care trebuia să fie spusă și să mergem mai departe. O spunem la comemorările unor evenimente teribile pricinuite de oameni împotriva altor oameni. Numai că ele se repetă ori de câte ori un conducător suficient de descreierat asmute națiuni împotriva unor națiuni și popoare împotriva altor popoare. Le-am numit evenimente, dar ele sunt crime cumplite, care antrenează oameni care până mai ieri ar fi fost catalogați ca fiind cumsecade și care se dovedesc a fi capabili de atrocități pe care ei înșiși nu și le-ar fi imaginat.

Mecanismul este mereu același – îi spui unui popor că are toate datele superiorității, numai că în toată istoria sa a fost victima unui alt popor, care i-a furat totul prin conspirații mârșave.* O minciună repetată suficient de mult ajunge să devină în mințile celor cărora li se spune un adevăr revoltător, pentru înlăturarea căruia nu există niciun preț care să nu fie plătit. Oameni care până mai ieri își duceau o existență liniștită sunt transformați în fiare însetate de sânge și capabile de orice. Scopul este mereu același: eliminarea fizică a unui întreg popor, însușirea spațiului locuit de acesta, a bunurilor lui și anihilarea istoriei sale de până atunci.

Metodele sunt diverse, de la înfometarea programată a unei întregi populații sau deportări controlate, istovitoare, care duc la uciderea majorității indivizilor aparținând poporului-țintă, la uciderea imediată, industrială câteodată, a unui număr mare de indivizi. Pentru o asemenea crimă există un cuvânt care definește aceste atrocități și acesta este „genocid”.

Până acum, o singură crimă genocidală a fost recunoscută de către popoarele agresoare, asimilată ca atare în istoriile

naționale, dublată de o legislație care să blocheze proliferarea ideilor care au dus la comiterea sa și de o reconciliere între urmașii călăilor și victimelor. Sigur, vorbesc despre Holocaust și genocidul împotriva altor popoare din Al Doilea Război Mondial. Ea a demonstrat cum popoarele care au înfăptuit asemenea atrocități pot avea demnitatea și tăria de a recunoaște, a cere iertare și a merge mai departe. Un asemenea proces aduce normalitatea și îi permite unui popor să trăiască cu crimele înfăptuite de înaintași, dar nebântuit de fantomele trecutului. În ochii comunității internaționale un asemenea popor începe să fie considerat din nou ca un popor normal, prezentând încredere.