Emilian Valentin Frâncu

Atunci când vine vorba de politică, vechea vorbă _panis et circus regimes_ descrie în termeni simpli și exacți felul în care puterea din această țară înțelege să funcționeze. De la alegeri câștigate prin sacoșe cu făină și ulei la fraudarea unui vot în Parlament, presa ultimilor ani a fost saturată de bâlci, scandaluri și acuze. Circul deci, într-un fel sau altul, a fost asigurat, pâinea mai puțin.

Schimbările pe bandă rulantă în conducerea ministerelor arată că, în mintea unora, persoana este de vină, și nu programul, și că, în consecință, simplul fapt de a schimba miniștri va remedia ca prin minune situația a milioane de cetățeni. Guvernul, din lipsă de resurse, voință sau idei, pare mai mult preocupat de regizarea unor scenarii demne de marele ecran, decât de politici publice și administrative eficace. Cel mai recent astfel de scenariu s-a derulat chiar în ultimele zile.

Prin decizia sa de a retrimite Legea pensiilor în Parlament, actualul președinte Traian Băsescu a jucat magistral o carte, pe care atât eu, cât și alți colegi politicieni, jurnaliști și simpli cetățeni am anticipat-o: cartea eroului de fațadă. După „spectacolul” din Parlament la care am avut ocazia cu toții să asistăm în mai multe rânduri, un asemenea deznodământ pare oarecum firesc.

Majoritatea pe care actuala putere s-a zbătut să o impună la Curtea Constituțională și-a îndeplinit misiunea de a ridica mingea la fileu pentru președinte, iar acesta a pozat cu nonșalanță în salvatorul pensionarilor. Este greu de crezut că, în condiții normale, aceeași Curte Constituțională care a spus nu reducerii pensiilor bugetarilor cu 15% ar fi acceptat forma propusă pentru Legea pensiilor. Această lege trebuia să cadă, dar trebuia să cadă de mâna președintelui, pentru a se încerca recâștigarea încrederii în actuala putere.

Dacă se va dovedi adevărat că întreg scandalul cu Legea pensiilor a fost regizat astfel încât președintele să iasă într-o lumină bună, în detrimentul tuturor celorlalte instituții ale statului, înseamnă că ne îndreptăm cu pași rapizi spre un model al „democrației” de tip latino-american, care, nici nu mai trebuie precizat, nu are ce căuta în Uniunea Europeană.