Stenogramă plen

2. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

3. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 69/2000, Legea educației fizice și sportului, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare.

4. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român.

Unde este domnul senator Nistor Vasile, pentru că nu este înscris pe listă.

Scrie că domnul senator Nistor Vasile a depus declarația politică.

Domnule senator Vasile Nistor, din partea Grupului parlamentar al PDL, vă rog – microfonul central –, se pregătește doamna senator Ecaterina Andronescu, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

## **Domnul Vasile Nistor:**

Domnule președinte, Stimați colegi, „Apel la unitate!”

În cei 20 de ani de când sunt implicat în politică, vă mărturisesc că, deși România a mai trecut prin perioade dificile, ca acum parcă nu a fost niciodată.

Criza politică, economică și financiară de acum generează un pericol iminent, în opinia mea, falimentul României. Excesele scandalurilor și prelungirea nepermisă a tensiunilor din interiorul instituțiilor statului, toate măsurile anticriză și birurile grele asupra populației duc la haos, un haos care ne cuprinde parcă pe zi ce trece.

Oamenii sunt sătui de politicianism, au nevoie de o stabilitate politică și, mai ales, de o stabilitate economică și financiară.

Este suficientă o primă privire în jur ca să aflăm cum stăm. Nu s-a făcut mai nimic pentru oameni, pentru protecția și siguranța lor. Mai nimic! Constat cu amărăciune acest fapt.

Toți vorbitorii manifestă o mare competență când vine vorba despre convulsii sociale, pericole, teamă, criză, dar soluții... deloc. Trăim vremuri încărcate de zbucium, de revoltă, de criză pe toate planurile. Asemenea vremuri au nevoie de oameni care să-și asume situația, dar să aibă puterea de a le face față prin verticalitate, consecvență, onestitate și omenie.

Ei bine, prin natura statutului nostru, noi suntem aceia, noi suntem în măsură să schimbăm ceva. Nu ne putem retrage în carapacea oferită de partid, ci trebuie să ne implicăm cu toată forța noastră și să lăsăm conștiința noastră să dicteze.

Provenim din domenii diferite ale vieții, fiecare cu experiențe profesionale solide... Și totuși, ceea ce ne-a unit aici a fost, și nu trebuie să uităm aceasta, preocuparea pentru binele cetățenilor acestei țări.

Văd, cu multă tristețe, cum în politica românească de acum purtăm un dialog al surzilor, nu se dă replică pe temele în discuție, fiecare vine cu tema scrisă de la partid, trecem unii pe lângă alții precum pietonii, nu ne concentrăm toți asupra acelorași subiecte. Fiecare încearcă să-i convingă pe ceilalți de miezul ascuns al adevărului propriu.

Aceasta este politica românească de ceva timp și iată rezultatul: haosul din țară și lipsa noastră de credibilitate în fața cetățenilor, pe care, în lupta orgoliilor noastre, am uitat să-i mai reprezentăm.

Continui să cred că unii dintre dumneavoastră mai au simțul măsurii, al ridicolului, al penibilului, până la urmă al respectului față de sine și față de ceilalți, și cred că se mai poate face totuși ceva doar fiind uniți și lăsând interesele personale și doctrinele politice deoparte.

Această criză nu este numai a PDL, este criza tuturor partidelor care au condus România în ultimii 20 de ani.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc foarte mult.

O invit la microfon pe doamna senator Ecaterina Andronescu, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Ioan Ghișe, senatorul brașovenilor, din partea Grupului parlamentar al PNL.

## **Doamna Ecaterina Andronescu:**

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,

Demersul meu de astăzi se dorește a fi un gest de solidaritate cu doamna învățătoare Cristiana Anghel. Doamna învățătoare Cristiana Anghel se află în cea de-a 56-a zi de grevă a foamei. Ea duce o luptă dreaptă cu un guvern care o tratează, din păcate, abuziv și nedrept.

Domnul Videanu, un important lider al partidului de guvernământ, adresându-se, _en passant,_ doamnei învățătoare, îi spunea că „pot să intre în grevă alți o mie de dascăli, vor fi tratați la fel”, și transfera responsabilitatea rezolvării problemei doamnei Cristiana Anghel ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

Întrucât starea sănătății doamnei învățătoare Cristiana Anghel se agravează cu fiecare zi, cer autorităților statului român să se implice în identificarea soluției pentru rezolvarea problemei pentru care doamna Cristiana Anghel a intrat în greva foamei în urmă cu 56 de zile.

Cred că, altfel, Guvernul va făptui o crimă, pentru care se face întru totul vinovat.

De asemenea, stimați colegi, aș vrea să reamintesc autorităților statului român că puterea le-a fost dată de cetățenii României pentru a lucra în folosul oamenilor, și nu împotriva lor.

Mă adresez doamnei învățătoare și o rog, cu tot respectul pe care i-l port, să înceteze greva foamei. Sistemul românesc de învățământ are nevoie de personalități care au dovedit ținută intelectuală și verticalitate și de aceea cred că este așteptată în școala în care lucrează, iar locul Domniei Sale acolo este foarte important.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc și eu.

Îl invit la microfon pe domnul senator Ioan Ghișe, se pregătește domnul senator Sorin Serioja Chivu, dacă este prezent, dacă nu, se pregătește domnul senator Ioan Sbîrciu, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Vă rog, domnule senator Ghișe.

Microfonul central.

Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte al Senatului. Stimate doamne și stimați domni colegi senatori,

Aș putea intitula declarația mea politică „Președintele Băsescu și Guvernul PDL duc România la dezastru sau jocul de-a alba-neagra cu viitorul poporului român”.

Constituția României consfințește, prin art. 61, că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.”

Constituția României, în art. 137, spune că formarea, gestionarea, administrarea și controlul banilor publici se fac numai prin lege.

Dacă citim și urmărim declarațiile Președintelui României, ale premierului Emil Boc, ale foștilor miniștri de finanțe, domnul Pogea și domnul Vlădescu, ale ministrului muncii – care a fost și cel prezent –, ale guvernatorului Băncii Naționale a României sau ale celor doi consilieri personali, domnul Vasilescu și domnul Croitoru, descoperim niște amuzamente care sunt compatibile cu „Cascadorii râsului”.

În 15 iulie 2010, guvernatorul Băncii Naționale ne spune că, în măsura în care o țară are asemenea rezerve, poate atrage alți bani. De curând, în 10 octombrie 2010, consilierul său spune, citez: „Când ești prea îndatorat, nimeni nu te mai împrumută.”

Astăzi, președintele Băsescu este citat într-un ziar afirmând că, citez: „reducerea cotei unice nu este o soluție” și se declară adeptul scăderii contribuțiilor sociale, susținând că TVA nu va crește. O fi hotărât Domnia Sa!

În 6 septembrie 2010, același Președinte al României, domnul Băsescu, spune către domnul Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI în România, așa: „Propunerea mea către dumneavoastră este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord dintre România și FMI, să vedem dacă soluția corectă este extinderea actualului acord.”, și așa mai departe.

Duminică, la Pro TV, domnul președinte Băsescu declară că este, citez: „un susținător fără rezerve al unui nou acord cu FMI, care nu va viza împrumutarea unei sume anume, ci va constitui o linie de credit.”, și așa mai departe.

Stimate doamne și stimați domni senatori,

Voci autorizate din PNL ne spuneau că împrumutul de la FMI este bun, pentru că ne crește credibilitatea externă și ne mai putem împrumuta.

## Vă mulțumesc și eu.

Îl invit la microfon pe domnul senator Tudor Udriștoiu, din partea Grupului parlamentar al PDL.

## Microfonul central.

Se pregătește domnul senator Ioan Mang, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

## **Domnul Tudor Udriștoiu:**

Mulțumesc, domnule președinte.

## Stimați colegi,

„20 octombrie – Ziua Mondială a Statisticii”

În ziua de 20 octombrie 2010 se va celebra în întreaga lume prima ediție a Zilei Mondiale a Statisticii, cu tema generală „Sărbătorirea progreselor înregistrate în statistica oficială”. Este încă o confirmare a importanței pe care Organizația Națiunilor Unite o acordă recensămintelor populației – runda 2010 –, care au fost plasate sub mottoul „Fiecare contează – Datele corecte și complete sunt esențiale demersurilor de îmbunătățire a vieții oamenilor”.

Preocupările în domeniu ale Organizației Națiunilor Unite sunt absolut justificate, deoarece studiile și analizele statistice și mai cu seamă recensămintele prezintă avantajele pe care nu le poate oferi niciun alt tip de cercetare, asigurând o perspectivă dinamică asupra fenomenelor demografice și social-economice de la nivelul celei mai mici localități până la nivelul de continent și până la nivel mondial.

Am dorit, în calitatea de președinte al Subcomisiei pentru populație și dezvoltare, să alătur Senatul României instituțiilor din țară și din străinătate care marchează această nouă zi mondială și, în acest sens, am rugat să se distribuie la casetele tuturor colegilor senatori o scurtă fișă sintetică. Ea a fost realizată de Institutul Național de Statistică – un veteran al statisticii mondiale –, care a sărbătorit deja 151 de ani de existență, în colaborare cu reprezentanța în România a Fondului ONU pentru Populație.

## Doamnelor și domnilor,

Spre deosebire de anii 1996 și 2002, când recensămintele din România au avut ca bază recomandările ONU, România anului 2010 se află în fața unei provocări. Țara noastră are obligația de a respecta reglementările Uniunii Europene în ceea ce privește organizarea acestui tip de activitate din 10 în 10 ani și, în consecință, se pregătește

pentru a demara, în octombrie 2011, primul recensământ – să-l numim european – al populației și locuințelor.

În conformitate cu prevederile în materie ale Uniunii Europene, statele membre sunt obligate să furnizeze Comisiei Europene datele finale, validate și agregate, la începutul anului 2014.

Mulțumesc și eu domnului senator Tudor Udriștoiu.

Îl invit la microfon pe domnul senator Ioan Mang, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, se pregătește domnul senator Nicolae Robu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Felicitări domnului Rădulescu pentru preluarea unui grup foarte important din Senatul României. Vă rog, domnule senator.

## **Domnul Ioan Mang:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi pleacă de la o supărare pe care, împreună cu mai mulți colegi de-ai mei, o resimțim în această perioadă și are titlul „Guvernul își bate joc de munca Senatului”.

Stimați colegi,

Declarația mea politică pornește de la un gest revoltător din punct de vedere al democrației parlamentare, pe care Guvernul României este pe cale să-l înfăptuiască în aceste zile, mă refer la asumarea răspunderii asupra Legii educației. Consider că prin această decizie Cabinetul Boc-Băsescu își bate joc cu nerușinare de activitatea noastră, își bate joc nu doar de noi, cei din opoziție, din Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC și Grupul parlamentar al PNL, dar și de dumneavoastră, stimați colegi din Grupul parlamentar al PDL sau Grupul parlamentar al UDMR, care ați depus o muncă serioasă la această Lege a educației.

Dacă Guvernul va reuși să-și pună în aplicare planul, noi, cei din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, vom ajunge în situația de a fi muncit în zadar și de a ne fi pierdut timpul în ultimele patru luni de zile.

Practic, domnii Boc și Funeriu nu numai că vor să eludeze procedurile parlamentare, dar ne și sfidează și ne desconsideră munca. Avem de-a face cu o jignire profundă nu doar la adresa comisiei, dar și a Senatului în ansamblul său.

La televizor, domnul ministru al educației, tineretului și sportului încearcă să zugrăvească realitatea în portocaliu: senatorii opoziției îi blochează legea în comisie, astfel că Domnia Sa nu poate face reformă. Nimic mai fals! Senatorii din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport sunt conștienți de importanța și necesitatea unei noi legi și, tocmai de aceea, am decis să lăsăm haina politică la ușa sălii de dezbateri și să analizăm articol cu articol legea primită de la Camera Deputaților.

Efortul nostru a fost pentru a îmbunătăți textul legislativ în interesul elevilor, profesorilor și părinților. Mai era nevoie de maximum patru-cinci săptămâni și puteam avea o lege închegată și asumată de întreaga comisie prin consens. Sunt sigur că ar fi trecut și de plenul Senatului prin același consens și am fi avut, în sfârșit, o lege a educației „dezbrăcată” de haina politică. Învățământul românesc ar fi avut astfel șansa unei legi care să rămână valabilă încă 15-20 de ani de acum înainte.

Vă mulțumesc și eu, domnule senator Mang, pentru prezentare.

Îl invit la microfon pe domnul senator Nicolae Robu, se pregătește doamna senator Elena Mitrea.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Decizia Guvernului Boc 5 de adoptare a Legii educației prin asumare răspunderii este una dintre cele mai iresponsabile acte ale acestei puteri incompetente și corupte.

Ne reamintim că privitor la această modalitate de legiferare Curtea Constituțională a afirmat, în toamna lui 2009, citez: „Ocolirea procedurii de reexaminare și dezbatere a proiectului de lege atât în cadrul comisiilor de specialitate, cât și în plenul fiecărei Camere a Parlamentului, potrivit competențelor stabilite de art. 75 din Constituție, și recurgerea la angajarea răspunderii (...) nu-și găsesc o motivare (...). În concluzie (...), angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum și în orice condiții, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepție.”

Proiectul Legii educației depus de Guvern la Parlament este de o superficialitate uimitoare și cuprinde prevederi de-a dreptul periculoase pentru sistemul românesc de învățământ.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților nu l-a putut corecta, pentru că a fost obligată la o abordare pur politică. Scorul de 16 la 15, reprezentând raportul de forțe dintre putere și opoziție în această comisie, cu care au fost adoptate mai toate articolele, este relevant în acest sens, iar Camera Deputaților, în plenul său, a fost preocupată doar de celeritate, majoritatea constituită în cadrul ei funcționând, după cum se cunoaște, într-o totală supunere față de Executiv, în disprețul celor mai elementare norme ale statului de drept.

În aceste condiții, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului, formată în totalitate din oameni din învățământ – foști și/sau actuali directori, inspectori școlari generali, prorectori, rectori, miniștri –, s-a angajat la o muncă asiduă, dusă cu înaltă responsabilitate, extinsă la 10–12 ore pe zi, inclusiv pe parcursul unei săptămâni din vacanța parlamentară, muncă menită să dea țării o lege a educației așa cum îi este necesară. Este grăitor faptul că secțiunea din lege referitoare la învățământul preuniversitar a fost adoptată, după extrem de serioase dezbateri, în consens și cu multe amendamente de substanță, iar atitudinea membrilor comisiei a fost una care ar fi făcut, pentru un observator neinformat politic, imposibilă catalogarea lor în reprezentanți ai puterii sau ai opoziției.

6. Exclude, practic, studenții din procesul de desemnare a conducerii facultăților și universităților.

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Este deja ora 18.10 și avem un număr important de întrebări și interpelări.

Vă cer totuși îngăduința să-i dau cuvântul doamnei senator Mitrea, cu rugămintea să comprime pe cât poate declarația politică generală, și cu aceasta să încheiem.

Au mai depus în scris declarații politice domnii senatori: – de la Grupul parlamentar al PDL: Alexandru Mocanu, Dumitru Oprea, Gheorghe David, Mihail Hărdău, Alexandru Pereș, Mihai Niță, doamna senator Mihaela Popa, Iulian Urban, Gheorghe Bîrlea, Ioan Sbîrciu și Șerban Rădulescu;

– de la Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC vor rămâne cu declarațiile depuse: Adrian Țuțuianu, Gheorghe Pop, Șerban Constantin Valeca, Dănuț Prunea, Nicolae Moga, Ion Toma, Doina Silistru, Laurențiu Florian Coca;

– de la Grupul parlamentar al PNL: doamna senator Minerva Boitan și domnii senatori: Cornel Popa, Marius Petre Nicoară, Emilian Valentin Frâncu, Paul Ichim și Romeo Florin Nicoară;

– de la Grupul parlamentar al senatorilor independenți, domnul senator Sorin Serioja Chivu. Vă rog, doamna senator.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică are ca titlu „Noi tăieri de venituri – soluții anticriză de iarnă în stilul Guvernului Boc”.

Guvernul Boc tocmai pregătește o ordonanță de urgență prin care va tăia în continuare în carne vie. Taie bani de medicamente, de hrană, bani de încălzire de la fiecare. Nu rămâne nimeni neluat în seamă de actuala putere, care parcă vine dintr-o altă galaxie, după ani de absență.

Putem crede că Guvernul vrea să recupereze cei 15% pe care nu i-a putut lua din pensia fiecărui vârstnic, dar nu putem fi de acord și nu putem accepta atâta bătaie de joc la adresa pensionarilor, a veteranilor și a persoanelor cu handicap. Stoparea acestor abuzuri fără precedent este nu doar o datorie, ci și o necesitate, pentru că umilirea românilor a atins cote maxime. Toate acestea se întâmplă după ce președintele a decretat că România acordă prea multe ajutoare sociale, iar acum Guvernul trece la execuție.

Cunoaștem ignoranța guvernanților, vedem cum România sărăcește cu fiecare secundă în anul 2010, „Anul european pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale”, anul în care România nu luptă pentru eradicarea, nici pentru reducerea sărăciei, ba din contră, este în cursă pentru locul întâi ca pol european al sărăciei și discriminării.

După ce a dat cu piciorul pensionarilor, Guvernul trece parcă la exterminarea în masă. Astfel, pensionarii veterani de război nu vor mai beneficia de bilete de odihnă și tratament, de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori trecere în rezervă, nu vor mai fi scutiți de plata transportului în comun și pe CFR și nici nu vor mai beneficia de gratuitate pentru abonamentul telefonic și radio-tv.

Vorbind despre veterani, parcă s-ar cădea să o facem cu respect și recunoștință. Pe mulți dintre ei statul nu i-a despăgubit sau nu le-a restituit bunurile confiscate în timpul regimului comunist, motiv pentru care aceștia au fost nevoiți să deschidă procese la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Mulți vor muri fără ca statul să-și plătească datoria față de ei, în schimb, astăzi, tot acesta râvnește la 25% din cei 92 de lei, cât reprezintă indemnizația acordată invalizilor, veteranilor și văduvelor de război. Acestea sunt respectul și recompensa pentru pierderile și lipsurile pe care le-au îndurat veteranii de război, care sunt, de la un an la altul, tot mai puțini, mai bătrâni, mai bolnavi, singuri, săraci și, astăzi, batjocoriți.

Ordonanța în pregătire are în vedere reducerea cu 25% a indemnizației persoanelor persecutate politic, a indemnizațiilor prevăzute de Legea recunoștinței față de eroii-martiri, luptători ai revoluției, față de persoanele care și-au jertfit viața și au avut de suferit în urma revoltelor muncitorești.

Nimeni nu scapă, deoarece, în pragul sărbătorilor de iarnă, odată cu trecerea în noul an, prin aceeași ordonanță Guvernul intenționează să taie indemnizațiile primite de persoanele cu handicap și să le înlocuiască cu sume fixe derizorii, să taie indemnizația acordată persoanelor care îngrijesc persoane cu dizabilități.

## **Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:**

Vă mulțumesc și eu.

S-au notat în stenogramă și declarațiile care au fost depuse în scris.

Declarația politică se intitulează „Întărâtă-i, drace!”.

Ce a vrut să spună Sorin Ovidiu Vîntu luni seara, săptămâna trecută, în direct și la oră de vârf, la „Realitatea TV”?

Anunțul unei astfel de intervenții din partea unui mogul, de regulă cam zgârcit la vorbă, a născut așteptarea că va transmite oareșce informații explozive, dar n-a fost așa, în aparență, cel puțin. E ciudat că a ales propria televiziune pentru această apariție, lucru cam neuzual, dar poate că Vîntu a vrut să fie sigur că nu i se pun decât întrebările „incomode” la care avea răspunsurile pregătite.

Totuși, de ce a ieșit Vîntu pe post luni, 11 octombrie? Greu de spus, dar, analizând cu atenție intervenția sa, cea mai probabilă ipoteză este că Vîntu a vrut să dea un mesaj clar către anumiți oameni politici, care, în opinia mea, ar fi următorul: „Eu nu am de gând să-mi rup gâtul singur!” Sau varianta istorică: „De mă veți popi, pre mulți am să popesc și eu!”

Zilele trecute, procurorii au finalizat actele de urmărire în dosarul în care omul de afaceri este cercetat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, și au trimis rechizitoriul în instanță. Urmează judecata, iar Vîntu riscă până la șapte ani de închisoare. Deci nu e glumă, dimpotrivă, e groasă.

Declarațiile de luni seara ale lui Vîntu lasă să se înțeleagă că dosarul Popa ar putea „exploda” în brațele unor politicieni ai momentului, pentru că iată ce a spus el: „Interceptările în ceea ce mă privește pe mine se derulează începând din 2006. Multitudinea acestor interceptări este greu de imaginat. Nu este vorba doar de interceptări telefonice a 12 posturi telefonice – parte aparțin mie, parte aparțin familiei mele –, ci și de interceptări ambientale în cele trei locații în care obișnuiesc să locuiesc, mă refer aici la Deltă, Otopeni, strada Paris. De altfel, domnii de la SRI, extrem de amabili, au pus la dispoziția Parchetului convorbiri care nu au niciun fel de legătură cu cauza, sunt convorbiri private, convorbiri cu soția, convorbiri cu copiii, cu prietenii. Voi pune aceste transcrieri la dispoziția presei, toate transcrierile, convorbiri cu oameni politici.”

Declarația politică este intitulată „Respectarea legii trebuie să înceapă din Parlament”.

- Domnule președinte al Senatului,

- Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,

Orice stat modern are ca fundament respectarea legilor și regulilor adoptate democratic. Ordinea și dezvoltarea unei țări se asigură numai cu aplicarea consecventă și corectă a acestor norme, indiferent de contextul politic.

Din nefericire, deși România încearcă din răsputeri să ajungă la standarde europene de dezvoltare, rămâne în continuare deficitară tocmai în această privință. De la Parlament și până la ultima instituție a statului, regulile se aplică conform interesului de moment al unora sau altora. Legea este ocolită în fel și chip chiar de către cei care ar trebui să o aplice. Imediat ce pierd însă poziția dominantă în sistem și nu mai au avantajele acestei practici, aceleași persoane devin imediat niște falși apostoli ai întronării dreptății.

Exemplele sunt numeroase și îngrijorător de grave. Situația de la Camera Deputaților este reprezentativă pentru tot acest sistem de păcălire a normelor. Cei care fac legile sunt primii care încearcă să le evite. De 20 de ani, parlamentarii din tot spectrul politic au pus la cale și au perfecționat sisteme complicate pentru încălcarea regulilor. De multe ori, s-a ajuns la situații atât de tensionate, încât au provocat adevărate furtuni politice, dar, cum orice furtună se stinge, iar partidele se schimbă și ele la putere, nimeni nu a avut interesul să restabilească ordinea. Lipsa de transparență și manevrele de culise au asigurat mereu tihna feluritelor guvernări. Așa au trecut la vot pachete de legi controversate, încălcându-se până și cele mai elementare norme de bun-simț.

Evident, până la urmă, acest sistem vicios a dus acum chiar la blocarea activității Camerei Deputaților. Votul discutabil asupra Legii pensiilor pune în dificultate însăși funcționarea Parlamentului. E o situație care arată și imensa ipocrizie a celor care astăzi se dau drept apărători ai justiției, când, de fapt, au beneficiat de aceleași votări discutabile atunci când au avut majoritatea parlamentară, iar printre ei se află și cel care se lăuda, cu ani în urmă, că, dacă ar dori, ar putea trece prin votul plenului chiar și cartea de telefoane. Din nefericire, avem aici o stare de lucru care s-a generalizat la nivelul întregii țări. Acordarea sporurilor la salarii, stabilirea unor pensii s-au tăcut prin ocolirea normelor, practică ce a devenit, între timp, ea însăși o cutumă. Astfel, avem de-a face cu o amenințare cât se poate de serioasă la adresa funcționării statului și, dacă vrem să depășim această situație periculoasă, e nevoie să folosim un instrument de bază al democrației, transparența.

Declarația politică se intitulează „În Timiș recolta din acest an a fost peste medie”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Raportată la condițiile pedoclimatice, recolta de cereale din acest an cultivate în județul Timiș a depășit media ultimilor an. Pe cele 144.000 de hectare cu cereale păioase însămânțate în toamna trecută și în primăvara lui 2010 (ovăz și orzoaică) producția totală înregistrată a fost de 410.000 de tone, cu o medie la grâu de 2.900 kilograme pe hectar.

Ea ar fi fost și mai mare dacă ploile în exces căzute înainte de seceriș – partea finală a vegetației, când se umple bobul, cu influență directă asupra greutății hectolitrice – nu ar fi influențat negativ nivelul și calitatea producției finale. Cantitativ, ea ar fi fost și mai mare dacă ar fi fost însămânțată întreaga suprafață pretabilă pentru aceste culturi – în jurul a 170.000 de hectare.

La porumb, a cărui recoltare nu s-a finalizat încă, până în momentul de față se estimează o producție medie de 5.000 kilograme boabe la hectar. La nivelul Direcției agricole, se apreciază a fi o recoltă bună – chiar foarte bună – și la rapiță și floarea-soarelui.

În ceea ce privește prețul de valorificare, grâul se vinde acum cu 0,6 lei, chiar 0,7 lei kilogramul, iar porumbul – din care o mare parte este cumpărat de „Smithfield Ferme” România la prețul de 0,4 lei pe kilogram, dar cu banii jos – se vinde cu 0,5 și chiar 0,6 lei kilogramul. În ambele cazuri, sunt destui producători care, nefiind atât de presați de lipsa banilor necesari pentru reluarea anului agricol și având unde îl depozita, nu se grăbesc să îl vândă, în așteptarea unui preț mai bun, lucru foarte important.

Oricum, faptul că până la începutul acestei luni au luat drumul exportului circa 40.000 de tone de grâu – țările intracomunitare fiind principalele beneficiare –, iar în custodia silozurilor din județ se află depozitate în jurul a 23.000 de tone de orzoaică – rămase după ce fabricile de bere, care au încheiat contracte cu producătorii, și-au luat „tainul” cuvenit – demonstrează că a fost un an mai generos cu fermierii, inclusiv în ceea ce privește prețurile de valorificare.

Declarația politică este intitulată „Bârna, paiul și mălaiul sau despre dubla măsură”.

„Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău.” (Evanghelia după Luca, capitol 6, verset 42)

S-a instaurat, în ultima vreme, în multe medii politice și profesionale, o păguboasă paradigmă a ipocriziei, a duplicității și a dublei măsuri, care macină, fir cu fir, bruma de credibilitate chiar și a unor tineri nou-numiți în sectoare unde etica este disciplină de studiu. În această lume a politicienilor mă simt stingher, de multe ori surprins de capacitatea cameleonică a acestora.

A ține doi pepeni într-o mână poate părea o întreprindere anevoioasă pentru persoanele obișnuite, dar nu și pentru acei membri ai multor consilii, chiar și din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru care funcția de comandă fuzionează cu cea de execuție, în plus ei fiind și coordonatori ai unor programe europene în valoare de milioane de euro.

Sincer vorbind, nu doresc să calific drept fariseism poziția conducătorului de sistem revoltat de dubla calitate a rectorilor/profesorilor universitari parlamentari, dar am o întrebare: „Să fie știință sau neștiință, postură sau impostură?” Sunt în „dilemă”, dar nu e veche... Aș zice că în cazul la care fac trimitere este vorba despre conștiință.

Dacă mă refer la mult discutatele „stimulente”... și la poziția exprimată public de politicienii opoziției, remarc că ani în șir s-a tolerat o stare artificială și, în fond, nesustenabilă economic, pe considerentul că aceasta aducea avantaje politice sau personale, fapt care nu demonstrează decât fragilitatea moralității acestora. Câtă vreme a fost promovat în permanență un sistem național bugetar fundamentat pe consum și asistență socială, și nu pe producție, s-a împământenit ideea falsă, un adevărat monstru, a statului ca un corn al abundenței, lipsit de margini și atotcuprinzător.

Oare cât de convenabile și consistente au fost pentru unii aceste pseudoforme ale prosperității? De ce sunt ele cântărite astăzi cu ochiul distanțat al opoziției, o opoziție care și-a adus o contribuție substanțială în stimularea unui sistem bugetar care mimează performanța economică, care dorește permanentizarea „secuvenismului”, a omului cu mâna întinsă?

## Domnule președinte,

## Stimate colege și stimați colegi,

Doresc să aduc la cunoștința onoratului Senat faptul că ministrul dezvoltării regionale și turismului, doamna Elena Udrea, s-a aflat săptămâna trecută la Alba Iulia pentru a pune la punct ultimele detalii organizatorice ale vizitei pe care circa 60 de ambasadori au efectuat-o la Alba Iulia și în județul Alba.

Înalții oaspeți au asistat la ceremonialul schimbării Gărzii Cetății, s-au oprit și la Celula lui Horea, au vizitat Traseul Eroilor Neamului (fiind vorba de șefii răsculaților români din Transilvania de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Horea, Cloșca și Crișan). La Traseul celor Trei Fortificații au fost primiți cu trei salve de tun, iar onorul și salutul gărzii le-a primit Nunțiul Apostolic, arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, ca lider al delegației de ambasadori.

Delegația a fost întâmpinată la Poarta I a Cetății „Alba Carolina” de către primarul Mircea Hava și de cele mai importante oficialități locale și județene: Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, și prefectul Ștefan Bardan.

Acest eveniment a fost precedat de prezența ambasadorul Norvegiei în România, Excelența Sa Øystein Hovdkinn, care a efectuat o vizită oficială la Alba Iulia. Motivul principal al vizitei a avut legătură cu lucrările de restaurare a Porții a V-a a Cetății „Vauban” din Alba Iulia.

Finanțarea acestei lucrări, care se ridică la 2.546.874,92 lei, este asigurată în baza unui parteneriat de aplicare a mecanismului financiar „Spațiul economic european”,

administrat de Regatul Norvegiei, dar la care mai sunt parte Islanda și Liechtenstein, contribuția norvegienilor fiind de 723.408 euro.

Lucrările de restaurare a Porții a V-a au început în luna aprilie a acestui an, urmând a fi finalizate în luna decembrie a acestui an, conform datelor prezentate de firma care se ocupă de reabilitarea cetății.

Excelența Sa ambasadorul Norvegiei a avut o întrevedere cu prefectul județului Alba, Ștefan Bardan, precum și cu primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, în care s-a discutat despre proiectul finanțat de Norvegia în Alba Iulia și despre posibilele parteneriate pentru viitor. După această întâlnire, ambasadorul Norvegiei a efectuat o vizită de lucru la șantierul de restaurare a Porții a V-a a cetății, fiind însoțit și de edilul Mircea Hava, dar și de reprezentanți ai firmei care se ocupă de reabilitarea cetății.

Declarația politică este intitulată „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”.

În fiecare an, pe 17 octombrie este marcată „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”. Inițiativa aparține organizației nonguvernamentale „Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții – Lumea a patra”, cu sediul în Franța.

În anii ’90, ONU a acordat o atenție sporită acestei teme. Eradicarea sărăciei a constituit tema comună a mai multor conferințe ale Națiunilor Unite și a celor două reuniuni la nivel înalt privind dezvoltarea socială, organizate în martie 1995 și în iunie 2000. În 1995, Adunarea Generală a proclamat perioada 1997–2006 ca „Primul deceniu al Națiunilor Unite pentru stoparea sărăciei”, având ca temă „Eradicarea sărăciei – un imperativ etic, social, politic și economic al umanității”.

România nu este deloc imună la flagelul dureros al sărăciei. Devine evident, așadar, că lupta noastră pentru eradicarea sărăciei trebuie să se desfășoare concomitent pe plan național și internațional. Nu ne aflăm în situația unora dintre tinerele state africane, nu ne numărăm printre țările ajunse la limita insuportabilă a pauperității, dar știm bine că unii conaționali mor prin inaniție sau hipotermie, din lipsa resurselor de subzistență. Nu pentru toate cazurile vina aparține direct guvernanților, dar, ca demnitari, avem obligația să ne preocupăm de asigurarea unui cadru legal eficient, capabil să reducă substanțial numărul acestor cazuri acum și pe viitor.

Printre măsurile care necesită o preocupare urgentă din partea tuturor factorilor responsabili la nivel planetar, putem aduce în prim-plan modificarea instrumentelor legale privind accesul la resursele planetare, precum și restricționarea exploatării necontrolate a unora dintre principalele resurse, printre care hrana și energia. Cea de-a doua problemă menționată este strâns legată de o alta, și anume grija pentru restabilirea echilibrului în cadrul unor importante ecosisteme. Pericolul în aceste zone este unul real, semnalat deseori pe toate căile de comunicare în masă.

În România, procesul destructurării economiei centralizate s-a produs într-un mod cel puțin bizar în primii ani de după 1989. O parte a efectelor acestor politici constă în crearea unui decalaj pecuniar și patrimonial inadmisibil între anumite categorii sociale, creșterea șomajului prin falimentarea unor unități economice sau exploatarea sălbatică a pădurilor.

Declarația politică se intitulează „18 octombrie – Ziua Europeană a Luptei împotriva Traficului de Persoane”. Domnule președinte, Stimați colegi,

Ziua de 18 octombrie a fost desemnată de Comisia Europeană „Ziua Europeană a Luptei împotriva Traficului de Persoane”, având drept scop sensibilizarea opiniei publice asupra acestui fenomen de sclavie umană modernă.

Traficul de persoane este un fenomen global complex al zilelor noastre, este o încălcare gravă a drepturilor omului, un fenomen economic și social cu consecințe pentru întreaga societate și, nu în ultimul rând, un aspect penal în care traficanții, și nu victimele, sunt infractorii.

Organizația Națiunilor Unite estimează că aproximativ 4 milioane de persoane, majoritatea fete și femei, sunt transportate anual în și între țări în scop de trafic. De asemenea, în fiecare an, peste 100.000 de femei sunt victimele traficului în Uniunea Europeană.

România este afectată de amploarea acestui fenomen, fiind țară de origine, de tranzit și, din ce în ce mai mult, de destinație pentru traficul de persoane. Fenomenul traficului de persoane a cunoscut și a parcurs mai multe etape, generate de schimbările în plan economic, social și politic pe care România le-a traversat în ultimii ani. De aceea, obiectivul nostru primordial trebuie să fie diminuarea numărului de victime, protecția acestora, precum și politicile de prevenire a traficului de ființe umane.

În acest sens, trebuie să dezvoltăm măsuri de combatere a traficului de persoane utilizând o abordare holistică, întemeiată pe drepturile omului și concentrată asupra diminuării acestui fenomen.

Avem datoria, stimați colegi, să ne asigurăm că lupta împotriva traficului de persoane rămâne o prioritate pe agenda noastră și în perioadă de criză economică și financiară, iar planurile de redresare economică vor ține cont de combaterea acestui fenomen.

În ultimii ani, lupta împotriva traficului de ființe umane a reprezentat un subiect deosebit de important pentru Uniunea Europeană și rămâne în continuare o prioritate la nivelul țărilor membre.

Este important ca România să respecte cele trei principii legate de lupta împotriva traficului de persoane: prevenire, protecție și pedepsire. Un rol deosebit de important în acest sens îl are Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane. De aceea, nu am înțeles politica ministrului PSD Dan Nica, care a decis în 2009 desființarea ANITP, pierzându-se în acest fel sume consistente de bani europeni. Însă mai mult, desființarea ANITP punea în pericol respectarea cel puțin a unui principiu, și anume prevenirea, dar și politicile de combatere a traficului de persoane.

Declarația politică este intitulată „Stimulentul sau viața!”. Eu nu înțeleg ce sunt stimulentele acordate angajaților la stat și ce (mai) înseamnă salarii normale.

Din câte știam eu – sau cel puțin așa credeam, pentru că încep să mă îndoiesc –, și piața muncii este guvernată de cerere și ofertă, și singurul salariu „normal” este acela unde cererea și oferta se echilibrează. Dacă oferta este de 1.600 de lei și există angajați (adică cerere) dispuși să o accepte, înseamnă că 1.600 de lei este un salariu normal. Problema este că, pe lângă acești 1.600 de lei, se mai plătește – mă rog, se plăteau și se vor plăti, căci nimeni nu apreciază grevele – încă de 2-3 ori suma asta, sub formă de stimulente.

Lăsând la o parte faptul că nu înțeleg ce înseamnă acele stimulente, presupun că un fel de răsplată că îți faci munca mai bine decât în fișa postului, altfel nu văd logica, pentru că, dacă faci doar ce este în fișa postului, ai salariu, ăsta nu se dă doar așa, pentru că ești angajat, ci e o recompensă pentru munca pe care o depui, asta ar însemna că salariul – în înțelesul tuturor sumelor primite lunar ca răsplată pentru munca depusă – este, de fapt, undeva pe la 4.800 – 6.400 de lei, ceea ce este un salariu foarte bun chiar și pentru privat, având în vedere calitatea și cantitatea muncii depuse.

Din câte înțeleg eu, acele stimulente, în loc să se dea pe baza unor merite, se dădeau pur și simplu la toată lumea, așa că lumea s-a învățat și a început să perceapă acea sumă ca pe un drept, și nu ca pe un privilegiu.

Nu neg faptul că un specialist are un preț mare. Ce nu-mi pare OK este – conform listei salariilor – că în Ministerul Finanțelor Publice toți sunt superspecialiști, inclusiv îngrijitoarele, șoferii, bufetierele și așa mai departe. O dactilografă are 3.000 de lei pe lună, din care două treimi stimulente. Unde au dat oamenii ăștia teste de performanță și ce criterii au fost utilizate? Pentru că s-a ajuns ca în Ministerul Finanțelor Publice să găsim nu super, ci hiperspecialiști, în special acea tânără cu 7 masterate, făcute cam toate odată, astfel încât mă întreb când a mai trecut și pe la locul de muncă de la stat. Și este plină administrația publică de astfel de somități!

Declarația politică se intitulează „Puterea și opoziția, dincolo de clișee și prejudecăți în democrație”.

O societate democratică este de neconceput fără raportul putere–opoziție. Potrivit definițiilor doctrinare, puterea politică nu este altceva decât puterea socială concentrată în stat. Într-un stat de drept cum este și România, sceptrul puterii nu se concentrează într-o singură persoană, nici măcar în forța unui singur partid sau a unei instituții. Democrațiile moderne și contemporane demonstrează că puterea este rezultatul unei modelări și moderări la care participă toți actorii politici, societatea civilă, electoratul, mass-media etc.

Conceptul de putere comportă, la rândul ei, multiple conotații. Vorbim de putere legislativă, putere executivă, putere judecătorească, putere economică, putere militară și așa mai departe. Statul, ca entitate politică, este dependent de exercitarea coerentă și funcțională a puterii atât pe verticală, cât și pe orizontală, adică de la instituțiile centrale ale puterii, coborând spre structurile pe orizontală ale administrațiilor locale.

Așadar, raporturile de putere nu se limitează numai la disputele dintre putere și opoziție din Parlament. Sistemul vertical de distribuție a puterii continuă cu Guvernul, autoritățile locale, actorii publici, cât și cu celelalte forme particulare ale puterii sociale.

Partidul Democrat Liberal a fost de multe ori acuzat că, odată ce a ajuns la putere, și-a urmărit constant doar propriile interese, folosind puterea în interesul său. Suntem sătui de clișeele politice pe care PSD le folosește pentru a distorsiona realitatea.

În România, odată cu modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale prin Legea nr. 35/2008, poziția președinților de consilii județee devine și mai importantă. De ce? Tocmai pentru că, odată cu introducerea votului uninominal pentru alegerea președinților consiliilor județene, aceștia au căpătat mai multă legitimitate, putere și influență pe plan local.

Cu toții știm că instituția consiliului județean este autoritatea care împarte banii primiți de la Guvern către localitățile din subordine.

Declarația politică este intitulată „Rolul mass-media în formarea generațiilor viitoare”.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Considerată a patra putere în stat, mass-media este cunoscută sub sintagma „câinele de pază al democrației”. Misiunea și rolul mass-media sunt de o importanță covârșitoare în societatea și timpurile actuale. Mass-media, oriunde în lume, are mai multe funcții: de la informare, educare, formator de opinie publică și, totodată, promovator al pluralității ideilor în spațiul public.

Segmentul pe care doresc să îl aduc în atenția dumneavoastră este cel privind dimensiunea de informare–educare, cu rol primordial și efecte cuantificabile în timp asupra viitoarelor generații. Problematica de acest gen nu este adusă în discuție pentru prima oară, dar contextul socio-politic-administrativ actual este cel mai diferit după perioada postdecembristă. Comunicatorul „number one” al acțiunilor și evenimentelor derulate în spațiul public este reprezentat de mass-media. Astăzi, când mijloacele de informare în masă sunt utilizate în speță de tineri, formatorul principal în educație și cu un impact substanțial, după școală, este mass-media. Proliferarea noilor tehnologii de comunicare trebuie să privilegieze și să consolideze prezența și aducerea în prim-planul comunicării a tinerilor.

Actualmente, apreciez că prim-planul comunicării este un privilegiu acordat în mare măsură oamenilor politici.

Propunerea mea în acest sens este de a demara un proiect prin care să încurajăm și să susținem derularea unor cadre care să faciliteze o expunere mediatică în diversele domenii existențiale a tinerilor cu potențial profesional. Un prim pas ar însemna să adresăm o invitație reprezentanților din mass-media care se ocupă de politicile și strategiile de program. Împreună cu reprezentanții mass-media, să analizăm aceste aspecte și să inițiem un proiect intitulat „În față cu tinerii”.

Declarația politică se intitulează „Antimoțiune pe sănătate”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Remarc cu regret că textul moțiunii „Sănătatea – între umilința oamenilor și neputința Ministerului Sănătății”, departe de a face o analiză obiectivă și pertinentă a situației din sistemul sanitar românesc, a dovedit încă o dată cum adevărul obiectiv este deformat, trunchiat sau ascuns, atunci când acest fapt servește interesele de partid.

Într-o manieră deja cunoscută, aceea a politicianismului ieftin, în text au fost asociate „la pachet”, în mod tendențios, false probleme ale sistemului sanitar cu racile reale ale acestuia, cu scopul vădit de creștere a credibilității și de inducere în eroare a celor mai puțin avizați.

Recunoaștem faptul că situația actuală din sistemul sanitar românesc nu este de natură să răspundă tuturor exigențelor unui stat membru al UE și cu atât mai puțin tuturor doleanțelor populației din România, dar trebuie recunoscut, în același timp, faptul că aruncarea întregii responsabilități pentru situația critică în care se află acest sistem pe umerii celor care au guvernat România în ultimii ani este nu numai un gest incorect și neelegant, ci dovedește reaua-voință și lipsa de responsabilitate a celor care au girat guvernările anterioare și care astăzi intonează din băncile opoziției prohodul sistemului sanitar românesc. Însăși invocarea zicalei „boală lungă, moarte sigură” denotă conștientizarea de către colegii din opoziție a faptului că actuala criză din sănătate își are rădăcinile în trecutul în care sistemul sanitar era gestionat de partidele din care fac parte semnatarii moțiunii.

Într-adevăr, în România postdecembristă sănătatea a avut mereu statutul de „Cenușăreasă”, fără ca vreunul dintre guvernele care s-au succedat să facă prea mari eforturi pentru schimbarea acestui statut. Aceste abordări s-au materializat într-un sistem sanitar puțin performant, rămas în urma celor din statele comunitare.

În mod paradoxal, ceea ce se reproșează acum guvernanților este faptul că nu au reușit în ultimii doi ani – anii crizei economice mondiale – să realizeze ceea ce nu au reușit predecesorii să realizeze în perioadele de creștere economică pozitivă: alocarea pentru sănătate a unui buget la un nivel apropiat de cel al statelor comunitare.

Declarația politică este intitulată „Guvern haotic, pierdut discernământ”.

Stimați colegi,

Ultimele evenimente care au avut loc pe scena politicosocio-economică a României mi-au confirmat o realitate tragică: Guvernul care conduce în acest moment România și-a pierdut orice fărâmă de pricepere și chibzuință. Sunt generos și pot să accept faptul că ar fi avut așa ceva la un moment dat, însă ce se petrece acum în țară a întrecut cele mai sumbre previziuni din 2008.

În fapt, ce s-a schimbat de atunci? Emil Boc e tot premier, Traian Băsescu tot președinte, ambii concurenți redutabili la premiul de îndemânare „Cum să faci praf o țară în 20 de luni de zile”, cu ceva avantaj totuși pentru șeful statului, care s-a antrenat pentru concurs patru ani înainte.

Așadar, eroii sunt aceiași, doar proporțiile dezastrului depășite lejer. Și când îmi amintesc cum i se colorau obrajii lui Adriean Videanu când declara umil: „Guvernul e perfect”... Sau cel puțin era, cu el acolo. Între timp, cel mai sărac ministru al economiei de care au avut parte românii în istoria lor s-a retras la partid, pe post de organizator de ceremonii în vederea salvării a ceea ce mai poate fi salvat din prestigiul portocaliu al celebrei BVB. De fapt, șeful statului a avut grijă să scoată toate inițialele deranjante din Executiv. „U” a rămas!

Dar să nu ne îndepărtăm de subiect. Spuneam că Executivul condus formal de Emil Boc și patronat de Traian Băsescu se comportă în cel mai haotic mod cu putință, indiferent ce face, face prost.

A făcut prost tăierile de salarii fără nicio noimă. 25% a zis comandantul, 25% să fie! Nu tu studiu de impact, nu tu analize concludente cu privire la consecințele asupra economiei, nu tu nimic, doar slugărnicie jenantă și aducere robotică la îndeplinire a ordinelor.

A făcut prost anul trecut, când și-a asumat răspunderea pe Legea educației, persistă și-n 2010. Guvernul și-a mai asumat o dată răspunderea pe Legea educației în anul 2009, fără să ne lase să o dezbatem în Parlament, iar Curtea a spus că acest lucru este neconstituțional. Rezultatul a fost că Legea educației nu a putut fi gata pentru începerea acestui an școlar. Le reamintesc minților înfierbântate de la Palatul Victoria ce spunea Curtea Constituțională anul trecut: „Curtea consideră că ocolirea procedurii de examinare și dezbatere a proiectului de lege atât în cadrul comisiilor de specialitate, cât și în plenul fiecărei Camere a Parlamentului, potrivit competențelor stabilite de art. 75 din Constituție, și recurgerea la angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege nu-și găsesc o motivare în sensul celor arătate. În concluzie (...), angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum și în orice condiții, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepție.”

Declarația politică se intitulează „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei – 17 octombrie”.

Stimați colegi,

În 1992, Adunarea Generală ONU a salutat faptul că unele organizații neguvernamentale, la inițiativa uneia dintre ele („Mișcarea internațională ATD – Lumea a patra”, cu sediul în Franța), au sărbătorit ziua de 17 octombrie drept „Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei Extreme”. Drept urmare, Adunarea Generală a decis ca la această dată să se sărbătorească „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei” (Rezoluția 47/196 din 22 decembrie).

Scopul acestei zile este să atragă atenția asupra nevoii de a eradica sărăcia în toate țările – mai ales în cele în curs de dezvoltare –, nevoie care a devenit o prioritate a dezvoltării.

Peste jumătate din populația lumii – mai mult de 3 miliarde de oameni – trăiește cu mai puțin de 2,5 dolari pe zi. Produsul intern brut al țărilor sărace puternic îndatorate, în număr de 41 și care însumează o populație de 567 de milioane de oameni, este mai mic decât averea însumată a celor mai bogate șapte țări de pe glob.

Aproximativ un miliard de oameni au pășit în secolul al XXI-lea fără a ști să citească sau să își scrie numele. Mai puțin de un procent din suma totală alocată anual înarmării la nivel mondial ar fi fost necesar pentru ca până în anul 2000 fiecare copil să meargă la școală. Un miliard de copii trăiesc în sărăcie, 50% din totalul copiilor la nivel mondial. Dintre aceștia, 640 de milioane trăiesc fără un adăpost corespunzător, 400 de milioane nu au acces la apă potabilă, iar 270 de milioane la servicii de sănătate.

Sărăcia este condiția în care se găsesc majoritatea națiunilor și a populației globale. Care sunt cauzele? Este suficient să îi judecăm și să îi condamnăm pe cei săraci pentru situația grea în care se află?

Cauzele sărăciei sunt adânci, iar explicațiile sunt multiple și adeseori interconectate. Printre factorii primari care stau la baza sărăciei se numără distribuirea inegală a resurselor, incapacitatea de a atinge standarde adecvate de viață, lipsa asistenței medicale, a educației și a locurilor de muncă. Acestor factori li se alătură dezastrele naturale, dar și dezastrele provocate de om, cum ar fi războaiele sau, cu preponderență în România, guvernările nefuncționale, instabile și corupte, precum și cele ale puterii centralizate.

Declarația politică este intitulată „România este în clocot, iar Guvernul orbecăie”.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Asistăm, în aceste zile, la o situație fără precedent. Nemulțumite de măcelărirea veniturilor și ajunse la capătul răbdării și suportabilității, categoriile sociale ies în stradă una după alta.

Cum pentru puterea portocalie măsurile anticriză se limitează la concedieri, tăieri de pensii, salarii și ajutoare sociale, angajații din diverse domenii ale sectorului bugetar s-au văzut nevoiți să protesteze. Fără a mai aștepta ceva de la puterea care i-a mințit și i-a înfometat până acum și fără a mai avea răbdarea de a aștepta organizarea unor mitinguri, oamenii au protestat într-un mod inedit, chiar în cadrul instituțiilor în care lucrează.

Sigur, acest lucru ne arată o dată în plus nivelul de disperare la care actuala putere a adus populația României. La toate aceste măsuri aberante adoptate de actualul Guvern, oamenii nu mai pot răspunde decât prin proteste în care cer demisia celor care ne-au adus în această situație. În fața protestelor legitime ale oamenilor, guvernanții noștri răspund așa cum ne-au obișnuit deja, prin ignoranță, minciună și fraze goale, politicianiste.

Stimate colege și stimați colegi,

Ce legitimitate și credibilitate mai pot avea reprezentanții unei puteri politice care, în timp ce populația este din ce în ce

mai sărăcită, iar salariații disperați leșină pe holurile Ministerului Finanțelor Publice, își soarbe liniștită șampania la sindrofia organizată la Ateneul Român? Ce încredere mai pot avea angajații într-un șef care fuge speriat, escortat de generali și colonei, pe scările ministerului?

Parcă nu ar fi fost de ajuns aceste nemulțumiri, actualul prim-ministru, în loc să ducă un război adevărat cu criza economică, încearcă să arunce vina pe Parlamentul României, neștiind cum să scape de greșelile pe care le-a făcut.

Astfel, se afirmă de către guvernanți că problema introducerii stimulentelor angajaților din sistemul de finanțe, al muncii etc. este a parlamentarilor, nerecunoscând că, de fapt, prin ordonanța pe care Guvernul a emis-o s-au tăiat stimulentele și nu s-au introdus în salarii la timpul potrivit.

Declarația politică se intitulează „Adoptarea Legii educației în condiții de forță și dictat”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Presiunea care s-a exercitat asupra Senatului și îndeosebi asupra membrilor Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din această Cameră pentru a trimite spre adoptare în plen Legea educației, înainte de a fi terminată analizarea ei temeinică de către specialiști, dezvăluie nu numai o mentalitate potrivnică prevederilor Constituției, ci și o practică profund antinațională.

În condițiile în care proiectul acestei legi conține prevederi care contravin Constituției, începând chiar cu cele din art. 1, este cât se poate de clar că ierarhizarea intereselor pe care le urmărește PDL nu este cea normală, comună unui partid ce activează într-o țară care se consideră democrată. A subordona interesul național prin acordarea unor privilegii minorității maghiare pe care ea niciodată nici nu le-a visat, numai pentru ca votul UDMR să asigure menținerea la putere a actualului Guvern, reprezintă un act de trădare cum nici Guvernul Marghiloman nu l-a făcut față de ocupantul german.

De aproape două decenii, se invocă necesitatea modernizării sistemului de învățământ românesc, dar, în fapt, el se politizează, în ultima perioadă, într-un mod și într-un ritm inacceptabile. S-a dovedit de atâtea ori că modernizarea școlii nu se poate face decât prin contribuția și cu consimțământul celor care cunosc acest domeniu, pentru că lucrează în cadrul lui. De aceea, am crezut că s-a depășit stadiul în care câțiva indivizi cu un incontestabil coeficient de inteligență, eventual, cunoscători ai intimităților învățământului, dar nu tocmai bine-intenționați, în schimb servili până la renunțarea de sine față de interesul politic al unor cercuri avide de putere, impun ce și cum să se facă pentru, chipurile, modernizarea școlii.

Or, acest proces care afectează profund prezentul și viitorul țării, luată în totalitatea ei, nu este un act comercial oarecare sau un contract oneros, cu care s-a obișnuit actuala putere, de pe urma căruia statul pierde, iar cealaltă parte câștigă îndeajuns ca să se stingă datoria pe care ți-ai creat-o față de ea anterior. Cum se intenționează a se realiza această modernizare impune adoptarea unor forme organizatorice sinonime, pe termen lung, cu un rapt teritorial.

Declarația politică se intitulează „Primarii PSD din județul Constanța nu mai rabdă guvernarea portocalie”.

Nici nu s-a stins bine ecoul grevei funcționarilor din Ministerul Finanțelor Publice, că exemplul lor – o nouă palmă binemeritată pe obrazul Guvernului – a fost urmat și de angajații Consiliului Județean Constanța și de primarii Partidului Social Democrat din Cumpăna, Năvodari, Mangalia.

Din solidaritate cu angajații și cu primarii, și președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu,

a intrat în grevă. El este indignat de faptul că primăriile au rămas fără fonduri și nici măcar nu își mai pot plăti salariații. Lefuri reduse cu un sfert ar însemna, de fapt, și muncă redusă pe sfert la angajații bugetari. Din păcate pentru toată lumea, tot cetățenii, principalii beneficiari ai serviciilor administrative, ar fi cei afectați. Acesta este și principalul motiv pentru care unele primării au ales calea protestului în instituție.

La Năvodari, edilul se confruntă cu altă aberație: plata cu penalizări a facturilor la electricitate. El se vede obligat de cadrul legal impus tot de guvernarea portocalie să achite contravaloarea curentului electric consumat în instituție la sfârșitul lunii, și nu în data de 15, când este termenul real în contractul cu furnizorul, obligându-l astfel pe primar la penalizări usturătoare.

La Mangalia, funcționarii vor purta banderole albe, pentru început, edilul orașului fiind de părere că „nu trebuie să sufere tot cei necăjiți”. Oricum, cu toții sunt hotărâți să mențină protestul pe termen nelimitat, până la căderea Guvernului Boc.

Stimați colegi,

V-am făcut, pe scurt, o expunere a situației de la Constanța și din restul județului, o situație fără precedent, care e doar un semnal din miile care se vor „aprinde”, precum focurile pe culmile Răscoalei de la 1907, în toată țara.

Noi ne alăturăm tuturor nemulțumiților prin depunerea moțiunii de cenzură. Sperăm că demersul nostru politic va găsi ecouri suficiente și în rândul celor care până acum doar au murmurat contra propriului Guvern, și mă refer la colegii din tabăra puterii. A venit momentul să nu ne mai ascundem nemulțumirile pe la colțuri, prin proteste pe șoptite, în grupuri restrânse. Orice aspect legat de activitatea Guvernului se discută aici, în Parlament, deși Guvernul face tot posibilul spre a ne minimaliza eforturile și rolul. Noi avem aceste pârghii, nu ne rămâne decât să le folosim.

Declarația politică este intitulată „Numai profesor să nu fii!”. Stimați colegi,

Deznădejdea decantează zilnic în sufletul profesorilor din România o mâhnire enormă. Tot ce se întâmplă azi în școală nu e un blestem ancestral, ci este rezultatul incompetenței unor conducători vremelnici. Este o lecție aspră de evidență a prezentului, care ne obligă să evaluăm decidenții pe clase de competență și unități de valoare.

În spiritul legendei Meșterului Manole, vătafii portocalii au demolat rapid tot ce se construise mai înainte și au trecut imediat la adoptarea noilor „forme fără fond”. Bineînțeles că pare un blestem să demolezi și să nu ai oameni pregătiți pentru asumarea și îndeplinirea responsabilităților aferente momentului, dar lucrul cel mai deplorabil rămâne existența unei capacități diabolice de a conduce prost și pe contrasens, în coliziune directă cu aspirațiile elevilor, părinților și profesorilor.

Băjenirea dascălilor și a populației școlare, în general, nu poate constitui niciodată o soluție pentru depășirea dificultăților în care ne aflăm și în care ne-au băgat. Curbele de sacrificiu puse pe temelia școlii sunt consecințe ale incompetenței și abandon de la responsabilitate, ce derivă din exercitarea proastă a funcției de conducere. Nu vor să-și asume incompetența, minciuna, lipsa de muncă cinstită, competentă și onestă în slujba comunității.

Diagnosticul „lipsei de muncă cinstită” a fost pus de Mihai Eminescu în urmă cu aproximativ 130 de ani și e perfect valabil și azi. Vizavi de acest adevăr, vă rog să-mi permiteți să-l citez pe marele poet: „O societate ca a noastră, care nu se întemeiază pe muncă, e o societate coruptă.”

Dar locurile de muncă lipsesc, se desființează posturi, catedre, emigrează în masă vârfurile, dar și „talpa țării”, care nu mai poate supraviețui în condițiile excelente ale „creșterii economice” în jurul cifrei zero.

Cei responsabili de dezastru, în loc să găsească soluții, se ocupă cu învrăjbirea între generații, cultivă dizarmonia între elevi și profesori, între părinți și elevi, între „generația expirată” și generația care navighează vijelios pe internet, între populația activă și pensionari etc.

Declarația politică se intitulează „16 octombrie – Ziua Internațională a Alimentației”.

16 octombrie 1945 este ziua în care a fost creată Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care își are sediul la Roma, organizație la care a aderat și țara noastră. Semnificațiile acestei zile sunt multiple, ele fiind revalorificate și îmbogățite odată cu fiecare sărbătorire și aducere a evenimentului în actualitate.

Anual, „Ziua Internațională a Alimentației” este sărbătorită și în România. Anul acesta însă, la noi în țară, „Ziua Internațională a Alimentației” este „sărbătorită” în plină criză. Sigur, scopul marcării acestei importante zile este tocmai focusarea atenției asupra urgenței și importanței problemelor legate de alimentația populației. Este o dată simbolică și de reflecție asupra situației generale de pe glob. Cifrele furnizate de Departamentul pentru alimentație din cadrul ONU nu sunt deloc optimiste. În paralel, populația globului a crescut în medie cu 78,9 milioane de oameni în fiecare an, iar biocarburanții au privat lumea de 100 de milioane de tone de cereale.

Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO) încearcă, în contextul crizei economice actuale, să mobilizeze factorii de decizie ai lumii pentru a veni în ajutorul persoanelor care suferă de foame. Foametea afectează mai mult de 1,02 miliarde de persoane, respectiv unu din șase locuitori ai planetei.

Cu ocazia „Zilei Internaționale a Alimentației”, FAO reamintește principalilor actori de pe scena politică a lumii că Organizația Națiunilor Unite și-a propus reducerea numărului celor care suferă de foame și malnutriție la 420 de milioane de persoane până în 2015. Pentru acest obiectiv ambițios, există programe concrete, care pot fi puse în aplicare printr-o implicare mai mare din partea guvernelor țărilor bogate.

Mesajul Organizației Națiunilor Unite în ceea ce privește criza alimentară este următorul: „Trebuie să ne reorientăm către agricultură.”

În țara noastră agricultura este una dintre ramurile-cheie ale economiei românești, cândva considerată „grânarul Europei”, iar acum este integrată în cadrul Planului european de ajutoare cu produse alimentare (PEAD) 2010. Furnizarea de ajutoare alimentare, din fonduri europene, pentru persoanele defavorizate se află deja în al treilea an de derulare în România și constituie o măsură în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).

## Stimați colegi,

Prezenta declarație ridică o problemă nouă, ca o consecință tristă a politicii actualei guvernări, aceea de a face dreptate persoanelor, în special bugetari, care au avut de suferit prin amputarea drepturilor salariale, de asigurări sociale și de asistență socială, problemă care ar trebui să stea la baza construcției bugetelor de stat pe anul 2011.

În anii 2009–2010, cetățenii României au avut de îndurat consecințele dure ale crizei economice și măsurile ineficiente ale Guvernului Boc. Una dintre cele mai dureroase și aberante măsuri a fost, în 2010, reducerea mecanică, fără o analiză și un necesar discernământ, a salariilor personalului bugetar cu 25%, după ce avusese loc, în 2009, o reducere a veniturilor din acest sector prin tăierea unor salarii mai mari, a unor sporuri, prime și indemnizații.

Tot cu 25% au fost reduse o serie de drepturi ale salariaților cum ar fi: alocația pentru hrană, pentru echipamente, compensația pentru chirie, cuantumul drepturilor specifice pentru personalul militar, polițiști, din serviciile de siguranță, ale personalului didactic și ale celui diplomatic.

În același timp, s-au redus cu 15% drepturile de asigurări sociale așa cum sunt prestațiile sociale, și indemnizația de șomaj. Alte drepturi de asigurări sociale, cum sunt veniturile de completare și plățile compensatorii în cazul concedierilor colective, s-au desființat pur și simplu.

De reținut că această împovărare, a șomerilor de drepturile lor legale, se face într-o perioadă nu de relaxare a șomajului, ci de pierdere a tot mai multor locuri de muncă atât în serviciile publice bugetare, cât și în economia privată.

Cetățenii nedreptățiți dau statul în judecată, câștigă procesele, dar vinovatul – Executivul Boc – nu respectă hotărârile judecătorești, amână acordarea despăgubirilor până după plecarea sa de la guvernare, lipsind astfel populația de orice apărare legală și pasând sarcinile celor care vor prelua dezastrul.

Prin aceeași Lege nr. 118/2010, adoptată prin angajarea răspunderii, au fost reduse cu 15% toate drepturile legale de asistență socială ale cetățenilor României, unele au fost rase prin abrogarea normelor legale de acordare – sprijin financiar la constituirea familiei, ajutorul pentru nou-născuți –, iar altele, precum venitul minim garantat, practic, nu se mai acordă decât condiționat de susținerea electorală a coaliției de la putere.

Declarația politică este intitulată „România – la întâlnirea cu foamea și sărăcia”.

## Doamnelor și domnilor senatori,

În sfârșit, România a ajuns să ocupe un loc fruntaș: a devenit, oficial, conform ultimului raport FMI, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Acest trist record la care țara noastră a ajuns, în primul rând, cu concursul nemijlocit al actualilor guvernanți, păstoriți de „gurul” lor de la Cotroceni, ar trebui să ne dea tuturor de gândit. Se pare că nici măcar acum, la început de secol al XXI-lea, la 20 de ani după înlăturarea regimului comunist și la aproape trei ani de când România a fost admisă în UE, cetățenii acestei țări, adică românii, nu pot scăpa de spectrul înfricoșător al foamei.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române – DEX definește „foamea” ca pe „o stare funcțională periodică a organismului, care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca”. La români, starea de foame tinde să devină însă permanentă, dacă luăm în considerare faptul că de vreo sută de ani, adică de pe la Răscoala din 1907, s-a continuat cu foametea din primii ani de după Al Doilea Război Mondial și, ulterior, cu cei peste zece ani de „înfometare programată”, inițiată de Ceaușescu.

De altfel, nu trebuie să fii specialist pentru a înțelege că regimurile totalitare – deopotrivă, nazismul și comunismul – au excelat în practicarea intensivă a înfometării ca instrument de teroare, de înfrângere a caracterelor și – aspectul cel mai grav – de inducere în acest mod a unei permanente stări de panică în rândul populației, care să-i blocheze capacitatea de a se revolta, pentru că – fie că place unora sau nu –, în timp ce țările foste comuniste își doreau cu ardoare recâștigarea dreptului la liberă exprimare și circulație, românii își doreau cu prioritate mâncare și căldură în locuințe.

Stimați colegi,

Vă mărturisesc că am făcut acest scurt recurs la istoria noastră relativ recentă pentru că sunt izbitoare asemănările cu ceea ce se întâmplă astăzi în România noastră reală, în România așa-zis democratică, revenită în familia europeană. Cozi la alimente, de data aceasta furnizate pentru cei foarte săraci de către UE, frigul din case și amenințarea permanentă cu creșterea prețului gigacaloriei, al gazelor, al curentului electric și al alimentelor, acesta este un tablou ce pare cunoscut, parcă l-am mai văzut, într-un trecut apropiat, când un conducător iubit și îndelung aclamat pretindea că românii trebuie să îndure foamea, sărăcia și frigul, pentru că țara are de plătit o datorie externă.

Declarația politică este intitulată „Țara premierului care nu știe nimic”.

Stimați colegi,

Declarațiile Președintelui României, care își scuză premierul prin aceea că nu știe ce se întâmplă în subordinea sa, vin foarte bine acum, în preajma moțiunii de cenzură. Adică de ce am mai păstra în funcție un premier care conduce un cabinet de oameni care fac ce vor? Nu este problema noastră că nu este informat sau că este mințit. În fond, angajații și i-a ales singur.

Mă surprinde însă faptul că lui Emil Boc i se iartă atât de multe, cu scuze atât de puerile, toate acestea cu girul acelui Traian Băsescu, cel care amenință cu demiterile unora și altora pentru mult mai puțin de atât.

Acum avem exemplul stimulentelor de la Ministerul Finanțelor Publice, despre care se spune că prim-ministrul nu știa, dar nu este prima oară când auzim acest lucru.

Rezumând, dacă nu poate da vina pe guvernarea anterioară, Emil Boc scapă de răspundere prin faptul că habar n-are ce fac miniștrii săi sau secretarii de stat sau consilierii..., depinde de situație.

În condițiile acestea, am și eu o întrebare: cui aparține responsabilitatea sau cine răspunde pentru toate „necunoscutele” lui Boc?

Pe de altă parte, faptul că incompetența sau, din contră, prea buna pricepere la folosirea în interese de partid a banului public este ascunsă în spatele necunoașterii de către însuși șeful statului mi se pare de un cinism uriaș, același om care voia strângerea curelei, reducerea banilor acordați pentru pamperșii bebelușilor, reducerea pensiilor „nesimțite”..., totul în numele solidarității.

Românul simplu, căruia i s-au luat atâtea, nu are privilegiul scuzării de către președinte. De aceea, își strigă nemulțumirea în timpul protestelor de stradă, pentru că lipsurile sunt multe, dar și pentru că partidul aflat la guvernare îl sfidează prin faptul că știe să taie de la populație, dar uită sau „nu știe”, vorba președintelui, să taie de la propria clientelă. Eu spun că e prea târziu să mai învețe și e timpul să lase locul altcuiva.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Paradoxurile Guvernului Băsescu-Boc”.

Conform unui studiu făcut recent de o publicație, Clujul este județul cu cei mai mulți oameni de afaceri bogați, după Capitală. Paradoxul este că, în ciuda acestui lucru, Clujul bate pasul pe loc, la fel ca și alte județe de altfel. De ce? Pentru că afacerile nu sunt încurajate în România, din contră, sunt supuse impozitării și paraimpozitării, fără pic de interes pentru susținerea acestor oameni care au creat locuri de muncă și care s-au văzut nevoiți să concedieze masiv și să scadă salariile.

Dacă în timpul guvernării liberale am putut aduce investitori în județul Cluj, am crescut semnificativ nivelul de trai și am dat o stare de liniște și confort oamenilor, acum toate astea sunt istorie, căci și cel mai curajos mic sau mare întreprinzător se gândește de multe ori înainte de a se aventura la un plan de afaceri nou. Cauzele sunt cunoscute: lipsa de predictibilitate, mult prea desele schimbări în plan legislativ și chiar nesiguranța generală.

Aud, de la începutul mandatelor lui Emil Boc, despre susținerea mediului de afaceri și despre finanțarea unor proiecte cu bani de la stat, dar... nu s-a concretizat nimic în toată perioada scursă de la primul mandat.

Cred că acest Guvern este campion la declarații false, la promisiuni nerespectate, la paradoxuri, dacă vreți, și mai cred că cei care compun Cabinetul Boc trebuie să plece, din motivele mai sus amintite și din multe altele care nu încap într-o declarație politică, dar pe care le cunoaștem cu toții.

Mult pomenita solidaritate, la care s-a făcut apel din 2008 până acum, s-a transformat în ură de clasă, în conflicte iscate între cele două tabere, pe care tot guvernarea actuală le-a creat: bugetari și privați. Mă întreb dacă nu cumva chiar asta s-a și dorit, dezbinarea noastră și concentrarea atenției pe aceste diferențe dintre diverse categorii, pentru ca Guvernul să poată lucra liniștit la propria agendă, cu totul alta decât cea a cetățeanului.

Dacă ar fi să facem un bilanț al acestor doi ani, rezultatul ar fi rușinos pentru partidul care a promis atâtea în campania electorală și care a fost crezut, girat fiind de Traian Băsescu. Scuze nu mai există, iar vremea promisiunilor a trecut.

Atunci când vine vorba de politică, vechea vorbă _panis et circus regimes_ descrie în termeni simpli și exacți felul în care puterea din această țară înțelege să funcționeze. De la alegeri câștigate prin sacoșe cu făină și ulei la fraudarea unui vot în Parlament, presa ultimilor ani a fost saturată de bâlci, scandaluri și acuze. Circul deci, într-un fel sau altul, a fost asigurat, pâinea mai puțin.

Schimbările pe bandă rulantă în conducerea ministerelor arată că, în mintea unora, persoana este de vină, și nu programul, și că, în consecință, simplul fapt de a schimba miniștri va remedia ca prin minune situația a milioane de cetățeni. Guvernul, din lipsă de resurse, voință sau idei, pare mai mult preocupat de regizarea unor scenarii demne de marele ecran, decât de politici publice și administrative eficace. Cel mai recent astfel de scenariu s-a derulat chiar în ultimele zile.

Prin decizia sa de a retrimite Legea pensiilor în Parlament, actualul președinte Traian Băsescu a jucat magistral o carte, pe care atât eu, cât și alți colegi politicieni, jurnaliști și simpli cetățeni am anticipat-o: cartea eroului de fațadă. După „spectacolul” din Parlament la care am avut ocazia cu toții să asistăm în mai multe rânduri, un asemenea deznodământ pare oarecum firesc.

Majoritatea pe care actuala putere s-a zbătut să o impună la Curtea Constituțională și-a îndeplinit misiunea de a ridica mingea la fileu pentru președinte, iar acesta a pozat cu nonșalanță în salvatorul pensionarilor. Este greu de crezut că, în condiții normale, aceeași Curte Constituțională care a spus nu reducerii pensiilor bugetarilor cu 15% ar fi acceptat forma propusă pentru Legea pensiilor. Această lege trebuia să cadă, dar trebuia să cadă de mâna președintelui, pentru a se încerca recâștigarea încrederii în actuala putere.

Dacă se va dovedi adevărat că întreg scandalul cu Legea pensiilor a fost regizat astfel încât președintele să iasă într-o lumină bună, în detrimentul tuturor celorlalte instituții ale statului, înseamnă că ne îndreptăm cu pași rapizi spre un model al „democrației” de tip latino-american, care, nici nu mai trebuie precizat, nu are ce căuta în Uniunea Europeană.

Declarația politică este intitulată „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”.

Doamnelor și domnilor,

În fiecare an, pe 17 octombrie se marchează „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”. Inițiativa aparține unui ONG – „Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții – Lumea a patra”, cu sediul în Franța, fondată de preotul Joseph Wresinski.

Adunarea Generală a ONU a hotărât, prin Rezoluția 47/196 din 22 decembrie 1992, marcarea „Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei”.

În 1995, Adunarea Generală a ONU a proclamat perioada 1997–2006 ca „Primul deceniu al Națiunilor Unite pentru

stoparea sărăciei”, având ca temă „Eradicarea sărăciei – un imperativ etic, social, politic și economic al umanității”.

România era una dintre cele mai sărace țări europene chiar și în perioada de creștere economică. Este unul dintre statele care cheltuiește cel mai mic procent din PIB cu protecția socială.

2005–2008: 23% din populația României trăia în sărăcie relativă, fiind una dintre țările cu cea mai ridicată notă a sărăciei din Europa, actualmente fiind pe primul loc.

În România se cheltuiește pentru protecție socială 12,8% din PIB, față de media europeană de 25%. Dinamica scăderii procentului din PIB privind protecția socială în perioada descrisă a fost de la 13,2% la 12,8%.

Anul acesta, creșterea TVA de la 19% la 24% a determinat ridicarea țintei de inflație pentru România la 7,8%. Creșterea țintei de inflație arată o scădere a puterii de cumpărare și o accentuare a sărăciei.

Dintre categoriile de populație atinse de sărăcie, tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani sunt mai săraci decât pensionarii.

Numărul copiilor săraci din România a ajuns la 350.000, cu o rată a abandonului școlar care s-a triplat. 40.000 de copii, mulți din mediul rural, abandonează anual școala.

Alimentația proastă, neglijența și condițiile de igienă precare fac ca România să ocupe primele locuri în UE privind bolile sărăciei – tuberculoză, hepatită sau cazuri de suicid. Incidența de tuberculoză este de 120 de cazuri la 100.000 de locuitori. La aceasta adăugăm faptul că românii nu au încă respectul sau posibilitatea controlului medical periodic, astfel încât boala se depistează tardiv.

Declarația politică este intitulată „Declarații politice marca Videanu”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

În ultima sa declarație media, domnul prim-vicepreședinte al PDL, fost ministru și viceprim-ministru, Adrian Videanu, a afirmat că „PDL «propune» 30.000 de locuri de muncă în economia reală în 2011, dacă se vor pune în practică trei măsuri economice pentru o creștere economică de 3%, și 80.000 de locuri de muncă în economia reală în 2012, cu o creștere economică de 4,8%.”

Afirmațiile domnului Videanu se înscriu în seria propagandei de tip comunist de genul: „În cincinalul următor vom avea o producție record de x mii tone la grâu.”

În condițiile în care în aproape doi ani de guvernare nu s-a luat nicio măsură economică de creștere a investițiilor și, automat, de creștere a locurilor de muncă, mă întreb și vă întreb, stimați colegi senatori: cum se vor crea locurile de muncă de mai sus?

Din punctul meu de vedere, propunerile domnului Videanu nu reprezintă decât un strigăt de disperare, venit din partea unor politicieni care au depășit apogeul politic avut cu ani în urmă și care, împreună cu partidul lor, sunt, în acest moment, în cădere liberă.

În condițiile în care angajaților din sistemul public li s-au redus salariile și, în caz de proteste, sunt amenințați cu disponibilizări, domnul Videanu cred că se referă la angajări pe salarii de mizerie, în locul celor care protestează acum pentru un drept de muncă decent..., și atunci nu putem vorbi de noi investiții în economie, investiții care să creeze locuri de muncă reale, ci mai degrabă de o cacealma politică marca PDL.

## Stimați colegi,

Declarațiile politicianiste à la Videanu nu reprezintă decât un mod depășit de transmitere a unor mesaje electorale care nu mai au impact pentru o societate sătulă de promisiuni. Ca fost om de afaceri, domnul Videanu ar fi trebuit să fie conștient de ceea ce afirmă, dar politicianistul din el este deasupra omului de afaceri... Și rezultatul va fi vizibil cât mai curând în ochii opiniei publice românești.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Opoziția – Proiectul Legii educației”.

Motto: „Excelența morală este un rezultat al felului în care trăim. Devenim corecți făcând fapte corecte, devenim temperați comportându-ne temperat și devenim curajoși făcând acte curajoase.” (Aristotel)

## Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Pe data de 12 aprilie 2010 proiectul atât de mult dezbătut al Legii educației a fost înregistrat la Camera Deputaților, de unde și-a început un traseu neașteptat de sinuos spre un destin ce pare din ce în ce mai incert.

La 19 mai 2010, după adoptarea sa de către Camera Deputaților, proiectul a fost transmis la Senat, Camera decizională în acest sens, având la activ „o zestre” de 16 ședințe de comisie și 1.695 de amendamente, dintre care peste 667 admise.

În acest moment, după o vacanță și trei luni de activitate parlamentară, proiectul pare că a intrat în labirintul lui Pan, s-a mai îmbogățit cu 30 de ședințe de comisie și peste 1.500 de amendamente.

Legea educației este una dintre legile de bază pentru orice țară. Sunt pe deplin de acord și susțin necesitatea unei dezbateri largi, amănunțite și responsabile, dar nu pot, în condițiile în care necesitatea ei este mai mult decât evidentă, să nu mă întreb: care sunt cu adevărat interesele unora dintre colegii mei din Senat?

Aici vorbim de o supremație la conducere a Partidului Social Democrat. Senatul este condus de un membru PSD, Biroul permanent are în componență membri majoritari PSD, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport – cea care a primit acest proiect pe 26 mai 2010, având termen până pe 18 iunie 2010 – are ca lider un PSD-ist și mai mulți membri de aceeași culoare politică.

Stau și mă întreb dacă la mijloc este cumva sindromul scrupulozității duse la extrem, dorința de a fi mai catolic decât Papa sau este – din nou – vorba despre același sistem de boicot, ascuns sub masca unei responsabilități propagandistice. Nu doresc să fiu rău față de colegii mei din opoziție și nici nu vreau să cred că însuși Pan a devenit membru PSD și-și consiliază de zor colegii.

Am încheiat partea de declarații politice.