Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2011
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Au fost adoptate în procedură de urgență, iar termenul de sesizare a Curții Constituționale va fi de două zile.
La primul punct din ordinea de zi este înscrisă informarea plenului Senatului cu privire la respectarea principiilor prevăzute de Protocolul (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona pentru Propunerea de Decizie a Consiliului de modificare a Deciziei 2007/659/CE în ceea ce privește perioada sa de aplicare și contingentul anual care poate beneficia de un nivel redus al accizei – COM (2011) 577 final.
În conformitate cu evaluarea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, această decizie a Consiliului nu încalcă principiul subsidiarității sau principiul proporționalității.
Procedura de informare a plenului Senatului a fost îndeplinită.
La punctul 2 din ordinea de zi este înscrisă aprobarea prelungirii la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru următoarele inițiative legislative:
1. Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată
medical cu terț donator.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.