Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2020
Informare · adoptat tacit
Ion Marcel Ciolacu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
**:**
Au fost multe momente de ipocrizie cât se poate de consistentă în această legislatură, dar poate că dezbaterea de azi este cea mai spectaculoasă la nivel de ipocrizie. Pentru că, vedeți dumneavoastră, bătălia pe Codul administrativ, după bătălia pentru distrugerea justiției, a fost cel mai important proiect politic al PSD și al aliaților săi timp de trei ani de zile, în această legislatură. Și problema este în felul următor: că, atunci când a fost vorba de baronizarea României prin cod administrativ, toate forțele politice au fost de acord, cu excepția USR. Când a fost vorba de acordat privilegii pentru aleșii locali, inclusiv pensiile speciale pentru aleșii locali, cuprinse în proiectul de cod administrativ, toate forțele politice, cu excepția USR, au fost de acord.
Acum, bineînțeles că venim, astăzi, în contextul dezbaterii și „furtunii” de săptămâna trecută, și toată lumea se uită la acest proiect ca și cum ar conține, cum să vă spun eu?, texte venite de la extratereștri sau de pe lună*... Nu, textul acestui proiect de lege este într-o foarte, foarte mare măsură același text pentru care PSD s-a luptat, l-a promovat, într-un fel, prin ordonanță de urgență. Deci, din punctul acesta de vedere, este o ipocrizie colosală!
Acum, trecând mai departe, la discuția despre ceea ce înseamnă drepturile minorităților și accesul la limba maternă și la toate aceste lucruri, în mod repetat de la această tribună, de-a lungul acestei legislaturi, am avertizat UMDR că modul în care tranzacționează ca la piață niște lucruri*