Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2008
other · adoptat tacit
Laurențiu Mironescu
Religia, parte integrantă a culturii europene
Discurs
„Autonomie în sens negativ”
Data de 17 ianuarie 2008 va purta emblema declarării unilaterale a independenței provinciei Kosovo, teatrul unor intense frământări etnice, politice și militare, concretizate într-un conflict sângeros care a dominat ultimul deceniu.
Momentul Kosovo a aruncat zona Balcanilor într-o perioadă de lupte sângeroase, soldate cu mii de victime și cu pierderi materiale uriașe. Am asistat oripilați la atrocitățile comise atât de sârbi, cât și de albanezi asupra populației civile, care, din nefericire, a plătit ca întotdeauna, în toate conflictele, prețul cel mai mare și mai dureros. Dincolo de rațiunile care au condus la posibilitatea ca etnicii albanezi majoritari să își proclame independența, acest eveniment aduce în atenție un precedent delicat pentru statele care au în componență minorități ce doresc să îmbrățișeze modelul Kosovo și să-și proclame independența.
România, prin vocea președintelui, a primului-ministru și a Parlamentului, consideră că precedentul creat este unul periculos. Există riscul unor mișcări separatiste care nu vor aduce nimic bun unității interne a statelor cu minorități importante și, mai ales, aruncă o umbră asupra construcției europene unite și armonice. Țara noastră a înregistrat în ultimii ani o serie de voci ale unor etnici maghiari care au cerut o formă de autonomie pe criterii etnice în județele în care, conform statisticilor, se constată existența unui număr superior de etnici maghiari, comparativ cu populația românească.
Odată cu acest eveniment din Kosovo, au apărut voci care au susținut aceeași problemă în alte state. Mai mult, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a trimis doi reprezentanți la acest eveniment. Cei doi reprezentanți ai Uniunii Maghiarilor din România au fost deputatul de Covasna Antal Árpád András și colegul său, europarlamentarul Sógor Csaba. Deputatul UDMR de Covasna Antal Árpád András a declarat că reprezentanții comunității maghiare trebuie să speculeze acest eveniment pentru a forța autoritățile române să acorde autonomie Ținutului Secuiesc. O soluție nominalizată de către deputatul maghiar este exercitarea unei presiuni internaționale asupra României. Această declarație din partea unui deputat maghiar, membru în Parlamentul unui stat care nu a recunoscut și nu recunoaște independența Kosovo și, mai ales, este un stat unitar, suveran și indivizibil, constituie o afirmație cel puțin nepotrivită.
România, prin Constituția sa și prin legile sale, oferă un cadru nediscriminatoriu tuturor minorităților care intră în componența etnică alături de românii majoritari. Mai mult, este cunoscută toleranța românilor care au conviețuit în armonie cu celelalte minorități.
Intențiile extremiste ale unor cetățeni români de altă etnie nu fac decât să semene tensiuni care, de cele mai multe ori, sunt create artificial, pe baza unor așa-zise necesități și drepturi sporite, de care, în mod forțat, ar trebui să beneficieze unele minorități din câteva județe din România. Este evident că în România nu s-au înregistrat tensiuni etnice care să necesite existența unor discuții referitoare la ideea de autonomie teritorială pentru unii dintre cetățenii săi.