Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 februarie 2008
procedural · respins
Ilie Stoica
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc.
## Credeam că mă opriți...
În momentul în care Alianța DA a inițiat modificarea Legii administrației publice, în prima formă adoptată de Camera Deputaților se prevedea un vot de „jumătate plus unu”. În cadrul Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului pot să spun că m-am „bătut” sau am discutat și i-am convins pe colegii mei să lăsăm în continuare „votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție”, cu argumente suficiente. Am spus chiar, în acel moment, că, dacă PSD-ul, cât a fost el de puternic, a păstrat „votul a două treimi din numărul consilierilor”, venim noi acum să punem „jumătate plus unu”?! Mi se pare total greșit pentru că administrarea domeniului public și privat al orașelor și comunelor înseamnă valori imense, înseamnă tentații.
Foarte ușor reușești să faci o majoritate simplă și să vinzi terenuri, construcții, să te asociezi în tot felul de contracte care pot fi păguboase pentru comunitate, că și asta se poate întâmpla, să știți. Și, dacă la vremea respectivă am reușit să-mi conving colegii din comisie, inclusiv pe reprezentantul ministerului, v-aș ruga, din tot sufletul, în continuare – domnul Alexandru recunoaște și știe, pentru că a participat la discuții – să lăsăm „votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție” în ce privește deciziile referitoare la administrarea domeniului public și privat. Este o condiție esențială pentru administrația publică.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.