Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 februarie 2016
procedural · adoptat
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru al Senatului
Discurs
Avem cumva colegi noi și nu-i cunoaștem?
Vă rog nu mă puneți în situația să apelez la chestorii Senatului pentru a vă evacua din sală.
Domnule senator Boboc, vă rog să luați loc. Domnule lider Popa!
Mulțumesc frumos.
Doamnelor și domnilor senatori,
Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința Senatului de astăzi și să vă anunț că din totalul de 164 de senatori și-au înregistrat prezenta 112, cvorumul legal de lucru fiind îndeplinit, minimum 83.
Ședința plenului Senatului este condusă de subsemnatul, delegat de președintele Senatului, asistat de domnii secretari Alexandru Pereș și Ion Rotaru.
Domnule președinte,
Aș vrea să vă rog să retrimitem la comisie proiectul de pe poziția 2, L667 din 14.12.2015, astfel încât... pentru două săptămâni și pentru că mai sunt câteva lucruri de clarificat acolo și, în acest fel, și proiectul de reexaminare privind Legea dării în plată să urce pe poziția 2.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.